6,119 matches
-
poreclă. Așadar, motivul trădării sale nu trebuia căutat în ambiții de putere ori în aurul lui Atila - oricum, nu doar în ele. — în fine, Atila nu șovăie să se folosească de trădare, îi atrase el atenția, pe un ton provocator, interlocutorului său. Și din nou Balamber își strânse buzele sub mustățile lungi și ridică din umeri. — Miza era prea mare ca să-și facă... scrupule, așa ziceți voi, nu? Dar spune-mi, urmă el, punând-i o mână pe umăr, am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spaimă cumplită, un negustor mi-a adus vești despre ei: sunt bine, însă casa le-a fost devastată, iar doi servi au fost uciși. Soțul său îl întrebă pe Cilonus: — Și armata? Ce se mai știe de armata lui Etius? Interlocutorul lui ridică din umerii săi largi: — E aproape. Se pare că acum au trecut de Lugdunum și înaintează în marș forțat. Mereu prea lent, după mine. Atingând ușor cu degetele un umăr al Hippolitei, Cilonus strânse din buze, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe gânduri. E limpede că nu vrea să renunțe la sclavii pe care i-a capturat pentru sine și se gândește că nu o să avem curajul să ucidem băiatul. Făcându-l să tacă printr-un gest enervat și hotărât pe interlocutorul său, Reinwalt îi vorbi din nou lui Mabertus — Bine. Noi plecăm. Ai cuvântul meu. Acum lasă-l liber pe fiul meu. Fără să slăbească strânsoarea în care îl ținea pe băiat, soldatul scutură din cap. — Glumești! Vrem să vă vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
localitate pe care eu nu o cunosc, urmează să i se alăture, dacă nu a și făcut-o deja, cea a vizigoților. Armata ar putea să sosească în trei zile ori poate chiar poimâine. Nedumerit, Sebastianus constată că importantul său interlocutor nu părea deloc mulțumit de informațiile acelea capitale. Dimpotrivă, întunecându-se la față, Anianus îi eliberă mâna și îl fixă, strângându-și pleoapele: — Poimâine, spui, șopti grav, după care scutură din cap. Ar fi trebuit să fie aici deja acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus, peste măsură de tulburat de spectacolul ce i se oferea ochilor, ezită să răspundă; asta și pentru că nu voia să încurajeze starea de deprimare, ca să nu spunem defetism prost mascat pe care-l simțise în tonul și în cuvintele interlocutorului său: — Păi... n-aș știi să spun. Să zicem... în jur de treizeci ori patruzeci de mii? Sangiban surâse cu amărăciune: — Să zicem chiar de două ori pe-atât, romanule, și chiar și așa am putea să greșim, punând mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aici, în mare grabă, lăsând animalele libere pe pășuni, în speranța că vor scăpa de prădători. Așa că acum le mănâncă hunii, iar noi trebuie să hrănim guri inutile cu puținul pe care-l avem. îngrijorat, Sebastianus căută privirea înghețată a interlocutorului său: — Trebuie să rezistați. E vorba de câteva zile; ba chiar s-ar putea să fie vorba doar de ore. Etius înaintează pe drumul militar, pe malul drept al Loirei. Dacă Atila pune mâna pe cetate și trece podul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
arcul. Sebastianus însă întinse brațul să-l oprească: — Așteaptă! Cred că vrea să vorbească. într-adevăr, Balamber își oprise calul la nu mai mult de douăzeci de pași de baricadă și scruta mulțimea, printre care. înțelegând că își căuta un interlocutor, Sebastianus coborî în stradă. — Dacă vrei să vorbești, sunt aici. Hunul îl măsură cu atenție, fără grabă. Apoi, dintr-odată, chipul i se lumină. — Prefectul lui Etius! exclamă. Așadar, ne întâlnim din nou. E o plăcere să te văd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sărăcia evenimentelor din mediul strict înconjurător. Cele mai profunde și mai zguduitoare cărți în închisori s-au scris... Aici Carol făcu o pauză pentru a lăsa ca efectul celor spuse să se producă și pentru a putea măsura impactul asupra interlocutorului său. Se spune despre un om, continuă Carol, că a stat în temniță vreo douăzeci de ani. La un moment dat, i s-a adus vestea că a doua zi va fi repus în libertate. Ei bine, a doua zi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
unde cândva fusese agățat portretul tătucului tuturor popoarelor. „Bine țintit, replică brigadierul, țintit la fix. Dar vă Întreb: ce Înțelegeți dumneavoastră prin cuvântul «consoartă»?“, replică el, ridicându-și semnificativ degetul arător la rădăcina sprâncenelor. Se adresa nu numai unui singur interlocutor, ci avea În vedere pe toți cei aflați În Încăpere. „Vasăzică nevastă“, răspunse un glas. „Consoartă e una, iar nevasta alta, mugi el, ațintindu-și privirea sa cruntă spre interlocutorul ce avusese curajul să-l Înfrunte. Poate pentru un dobitoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
arător la rădăcina sprâncenelor. Se adresa nu numai unui singur interlocutor, ci avea În vedere pe toți cei aflați În Încăpere. „Vasăzică nevastă“, răspunse un glas. „Consoartă e una, iar nevasta alta, mugi el, ațintindu-și privirea sa cruntă spre interlocutorul ce avusese curajul să-l Înfrunte. Poate pentru un dobitoc ca tine e același lucru, pentru mine nu. Consoarta Înseamnă, adăugă el modulându-și glasul, entitatea cu care Îți Împarți soarta. Nu-i așa?“ „Așa-i!“, răspunseră În cor toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În prăvălie secondat de vânzător, căutând cu privirea cam ce anume i s’ar potrivi sărbătoritei. Se opri totuși În dreptul unui vas În care se aflau mai multe garoafe roșii, privindu-le admirativ. „Azi dimineașă au fot aduse...” - Îl Îmbie interlocutorul. „Alte culori mai pot găsi...?” „Desigur domnule. Ele se află imediat În dreapta dumitale puțin mai În spate. Vă rog priviți...! Albe, albastre, portocalii, vișină putredă, o varietate de culori care va Încânta În mod sigur privirea unei bune cunoscătoare...” Tony
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai amintești? Fata care ai garantat pentru ea, m’a fericit cu o disgrațioasă maladie venerică...!” Amândoi râseră la amintirea pățăniei prin care trecuse Tony Pavone cu concursul portarului care mai primise și un bacșiși pe deasupra.Apoi, observând pe simpatecul interlocutor care se tot lingușea, reluă. „Ce fel de vin ai consumat, prietene...?” „Negru vârtos, domn’inginer, să trăiți...” „Nu-ți deranjează tensiunea...??” „Din contră domn’inginer. Toată viața mea am băut cisterne pline cu vin din toate podgoriile, acum Însă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
apetitul mesenilor către o Îmbuibare peste măsură, o dovadă În plus: sticlele numeroase de vin golite În care unele pe jumătate consumate Își risipea restul conținutului pe sub masă, În timp ce Mingoti așezat În scaun confortabil, picior peste picior, Încerca să dădăcească interlocutorii. “Uitați-vă la mine...! Mare minune să fiu profet mincinos dar, vă asigur eu, are să scape nesuferitul de Tony Pavone!!” Amețit de băutură,Maiorul Huzum holbă ochii la el. “Nu vorbi prostii colega...! Maistrul gândește acționând cu o așa precizie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai scurt relația cu Westul și mi-am dat mai mult răgaz pentru scris, inclusiv pentru „egografii”. Așa se face că Mircea se retrage din următoarele povești, iar eu rămân. Altminteri, l-am purtat și îl port cu mine ca interlocutor, ca „frate” de specie. Știu că undeva, la capătul cărților, e-mailului, mobilului sau pe colina dealului ce urcă spre Grădina Botanică din Cluj-Napoca, există Mircea. Și asta îmi dă o siguranță în umanitatea simplă și creativă profesional. Jurnal cu femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dinspre mine în afară și nu invers. Poate și cu ea se întâmpla același lucru. Cert este că în noaptea aceea îmi fu cel mai apropiat conviv. Era însă vizibil că dincolo de pătura de cuvinte dintre noi, ea își cântărea interlocutorul cu aceeași prost disimulată curiozitate ca altădată în tren. O interesa, în primul rând, ce gândesc despre ea: gândirea oricărei femei, preocupată nu de tine pe care naivitatea ar putea să te facă să te simți - din eroare - mândru, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Anei, o conversație în legătură cu școala și „politica benefică”, ce se anunța, a noului stat privind „acțiunea de alfabetizare a maselor populare”. Mă arătasem, pentru, fiind de acord cu ideea pe care o dezvolta, iar el, fericit că găsise în mine interlocutorul sperat, deveni volubil, până când primarul îi făcu un semn din partea opusă a odăii și-l chemă lăsând-o pe Ana cu mine. Rămaserăm în partea aceea, izolați, ca și cum am fi fost singuri în camera plină de invitați care sporovăiau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care sarcinile de politică devin fata morgana una comparativă cu aceea a diplomaților marilor actori ai vieții internaționale și de un patriotism ardent fără egal, gata să meargă până la sacrificiu. Cât de imperativă apare cerința calității profesionale a diplomaților acești interlocutori oficiali ai factorilor de răspundere dintr-un stat și ai vârfurilor valorilor intelectuale din țările în care sunt ei acreditați și cu care negociază, uneori, chestiuni de importanță crucială pentru soarta națiunii, ori la forurile internaționale la care participă toate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de legiferare), având în urma mea unele momente dramatice de disperare și îngrozitoare încercări pentru un om, greu de imaginat pentru a răzbate în viață, dar și altele înălțătoare, de mari satisfacții în activitatea mea (zeci și zeci de negocieri cu interlocutori din țări ca Franța, Italia, Germania, Rusia ș.a.; participări la conferințe de specialitate codificarea dreptului internațional, având contribuții proprii; prestanța în dialogul diplomatic și în dirijarea unor procese ale României; publicarea de studii ș.a.), cât și ca ființă umană, mărturisesc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
cele pe care le încheiase România. Un Tratat care să consfințească relațiile privilegiate dintre cele două state românești, despre existența unui spațiu cultural și spiritual comun, concepte cu care nu prea s-a mai operat în ultimii ani. Am explicat interlocutorilor mei de la Chișinău dar, din păcate, și celor de la București că nu putem conveni cu Republica Moldova un Tratat asemănător cu cele cu Italia, Franța, sau alte state. Italia și Franța erau state-surori întru latinitate. România și Republica Moldova nu erau state-surori
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
oferit de ambasadorul american la post la Chișinău, la care a luat parte și ambasadorul american menționat mai sus. Timp de două-trei ore, i-am prezentat ce știam eu despre conflictul transnistrean și m-am străduit să-l conving pe interlocutor că fiecare conflict înghețat din fostul spațiu sovietic ar trebui abordat de partea americană, potrivit propriilor sale merite (dacă un conflict ar putea avea "merite"), că toate aceste conflicte nu trebuie tratate global, "la grămadă", că fiecare are specificul lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
deplasare pe Dunăre, cu o navă proprie. Într-o convorbire cu un parlamentar român, pe atunci prim-secretar al organizației P.C.R. Ilfov (și mai înainte, redactor-șef al ziarului "Scânteia") a venit vorba, întâmplător, de vizita în Asia din 1962. Interlocutorul care, după cum vorbea, deținea probabil monopolul adevărului absolut, combinat cu lipsa totală de considerație pentru orice opinie care nu coincidea cu ceea ce știa el, a făcut o demonstrație din care reieșea că nimeni nu cunoaște ca el cele întâmplate, el
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de Sus! Vizitele la ceilalți șefi de misiune au fost instructive și productive pentru schimbul de idei și de informații. Și în diplomație, funcționează principiul "reclama sufletul comerțului". Trebuie întotdeauna să fii bine informat și bine pregătit ca să poți servi interlocutorului în materie de informații uneori chestii banale, dar astfel ambalate și prezentate, încât să apară ca "știri bombă" dintr-o sursă "de primă mână". Misiunile diplomatice ale statelor occidentale la Santiago nu aveau o viață ușoară. Din primele zile după
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
ale României în Orientul Mijlociu, într-o perioadă începută cu Declarația de independență politică și diplomatică românească din aprilie 1964 și încheiată cu pensionarea mea în 2001, pot afirma, fără risc major de a cădea în greșeală, că a le vorbi interlocutorilor în limba lor maternă, cu accent aproape nativ arab, a însemnat pentru mine un adevărat dar primit de la Dumnezeu. Până și militarilor israelieni de la punctele de frontieră israelo-palestiniene, care vorbeau și arabă, le-am câștigat întotdeauna încrederea. Menționez îndeosebi pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
în limba lor maternă, cu accent aproape nativ arab, a însemnat pentru mine un adevărat dar primit de la Dumnezeu. Până și militarilor israelieni de la punctele de frontieră israelo-palestiniene, care vorbeau și arabă, le-am câștigat întotdeauna încrederea. Menționez îndeosebi pe interlocutorii din țări arabe cărora le-am tradus cuvintele rostite de partenerii români de dialog politic. Amintesc în special pe președinții Anwar Al-Sadat și Mohamed Hosni Al-Mubarak (Egipt), Yasser Arafat (Autoritatea Națională Palestiniană), Habib Bourghiba (Tunisia), Chazli Ben Jadid (Algeria), Ezer
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Fondul Monetar Internațional, precum și la Grupul celor 77. România avea o diplomație activă, atât la nivel înalt, cât și la cel al aparatului diplomatic de profesie, promovând numeroase inițiative și documente de un interes real, fiind acceptată și căutată ca interlocutor și partener, beneficiind de unii oameni politici și diplomați profund atașați valorilor și intereselor naționale, de un înalt profesionalism. Posibilitățile României de a se manifesta ca un stat independent au crescut o dată cu retragerea trupelor sovietice din România, la 1 iunie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]