2,352 matches
-
care ascunde o cumplită ironie, căci, pe măsură ce le privești, fața și trupul mortului par că-și pierd consistența de carne omenească, asemeni figurilor de ceară dintr-un muzeu, și zîmbesc, privesc, batjocoresc și imită viața, Într-un fel groaznic și ireal, Întocmai ca acele figuri de ceară. Barele de lemn se Învîrteau neîncetat cu tocănitul lor specific, oamenii treceau neîncetat grăbiți, pășind pe pardoseala cenușie de ciment, trenurile vuiau neîncetat În stația de dedesubt cu o vibrație aspră ca un scrîșnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și chiar cu bucurie: călătoria sa se apropia de sfîrșit, iar afară lumina lunii, ce răsărise devreme, Învăluia pădurile și zăpezile alpine Într-o vrajă ciudată, strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bagajele pe fereastră. TÎnărul Își luă Încet haina și geamantanul de pe suportul de deasupra capului său și ieși pe culoarul Îngust, Închise fără zgomot ușa compartimentului. Apoi rămase o clipă pe loc și privi Înapoi nehotărît. În semiîntunericul compartimentului conturul ireal al cadavrului zăcea nemișcat pe perne. Oare nu era mai bine să lase lucrurile așa cum le găsise, În liniște, pînă la sfîrșit? Oare nu este adevărat că, În acest mare vis al timpului În care trăim și ne mișcăm, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
timpurilor În care trăim - un amărît de titan de trei metri sau un pitic de circ de un metru -, asta este cu totul altceva. Căci acum trăiesc și iubesc luminile bîlciului, iar lumea de dincolo de aceste lumini este pentru ei ireală și ștearsă. Zilnic mulțimea se Înghesuie să ia loc sub cupola de pînză și să-și umple privirile fascinate cu spectacolul hidoșeniei, iar ei se Înfățișează lumii și nu-i interesează, nici nu-i impresionează ceea ce văd În această lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cerul, pe care ar putea s-o atingă În fiece clipă și În care nu poate nicicînd pătrunde, căreia nu i se potrivește și de care nu se mai poate apropia, ca și cînd ar fi plăsmuit dintr-o materie ireală ca fumul. Este o experiență ciudată - experiența celui care este foarte Înalt -, iar esența sa se dovedește a fi plină de un umanism unic și instructiv. În chip extraordinar, un om Înalt ajunge să vadă În viață lucruri așa cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Era exact momentul apusului, soarele dispăruse cu totul, iar ultimele sale raze cădeau departe, fără asprime sau căldură, pe vîrfurile copacilor din pădurea ce Începuse să se Întunece și pe vîrful turnului de apă. Lumina zăbovi acolo puțin, cu nepăsare, ireală, ca o piesă veche și delicată de bronz, spălată parcă de Înserarea plăcută și răcoroasă ce cuprindea pămîntul și pădurea, ca o clipă de tristețe, ca o clipă de bucurie, și dispăru În scurt ca o fantomă. Dintre cei cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aminti cît vor trăi și la care se vor gîndi În clipa morții. În piața liniștită, impunătoare, Într-un colț, se afla modesta cioplitorie În marmură a tatei, care Începea să se ivească din Întuneric, cu o familiaritate ciudată și ireală; de acolo, eu și fratele meu „prindeam“ primul tramvai care pornea spre „gară“, unde se instala circul, sau alteori se Întîmpla să Întîlnim pe cîte cineva cunoscut care ne lua cu mașina. Apoi, după ce ajungeam În zona murdară, mizeră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
alveolelor în care își depun mierea albinele, condensează o imagistică densă, în construcția căreia poetul apelează, pe larg, la vizual, auditiv și, în egală măsură, la olfactiv, încât, prin aportul acestora, sinesteziile sunt frecvente: O pânză subțire, străvezie, un parfum ireal (...)// Lumina putrezind în tuburi de bambus / În sunete se transformă lovită de aripi de înger. // Imensă zidărie de tonuri și de note descătușate...; Buzele noastre sărută răcoarea culorii...; Efigia mamei, aripă de respirație... În poemele care compun volumul, Grădinarul coalizează
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
pe stradă, dar poate concepe scenariul lugubru prin ipostaze de groază în care sunt asezați ceilalți. Viziunea balzaciană Ăla modă în acea perioadă a scrierii) este regăsită în imaginea “micului bătrân cu ochelari verzi”. Descrierea hibridizează planurile, astfel întâlnim un ireal manifestat în imaginar ca real. Sentința definitivă a unei realități scârboase o agresează pe eroina. Suspendată în întrebări, ea suferă rănită de tot ce se manifestă în real sau imaginar deopotrivă, ea nu mai poate face distincție între planuri, trăiește
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
fidelă, azi. 24 august 2000 Octavian Paler mai 1. Ore în șir, nimeni nu trece prin această curte, izolată de stradă. Nici nu se aude vreun zgomot. Pe dalele de ciment și pe straturile de flori stăruie o liniște ușor ireală. Cu un mic efort, mă pot închipui într-o mănăstire abandonată, cu chiliile goale, sau într-o bibliotecă părăsită, unde doar eu mai privesc peticul de cer care-mi amintește frunzele albicioase ale măslinilor bătrâni din Grecia și zidul din fața
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
când au aflat că este constănțean deci un băiat invulnerabil. Astfel a pătruns în studențimea din București. Pe bănci mai sunt două umbre întruna, însă departe, străjeri care își fac datoria în tăcere. În iarba întunecată și înaltă, la umbra ireală a unui arbust îi simte răsuflarea ca a vânturilor deșertice ... Începe liniștit să-i descheie nasturii și printre două respirații ea șușotește, - Nebunule! Însa el nu se oprește iar ea îl lasă supusă să-i arunce hainele într-o învălmășeală
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de cotituri, coborâșuri și urcușuri care păreau să te ducă tot mai adânc în inima întunecată a pădurii, o îngrămădeală de șure și acareturi din cărămidă roșie și, în mijlocul lor, o casă de fermă îmbrăcată în iederă, de un farmec ireal. O parte a casei era flancată de o livadă, cu pomii încărcați de fructe pârguite, și mai târziu vom descoperi că în spatele ei era ascunsă între ziduri o mică grădină împărțitătă ca o tablă de șah în pătrate regulate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zile atmosfera din casa noastră, de obicei atât de liniștită și contemplativă, era animată, chiar gălăgioasă, și poate din cauza acestei amintiri - și a amintirii albului fabulos pe care ne puteam bizui că va acoperi peluza noastră din față - par încă ireale Crăciunurile cenușii, tăcute cu care m-am consolat în ultimii ani. Dar azi va fi altfel. Nici unul din noi nu putea accepta ideea de a se uita opt ore la televizor de Crăciun și pe la jumătatea dimineții eram într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
închipuită de „masculiferoce”. Numai așa își explică de ce a fost urmărit ani la rând de strania viziune a unui „război al sexelor”, împreunarea reprezentând un „act” belicos, o victorie împotriva „sexului opus”. În mintea copilului de atunci acuplarea căpătase proporții ireale, ca rezultat al unei lupte, un fel de agresiune, aproape un delict. Abia adolescența i-a prilejuit unele corective, după ce a beneficiat de prietenia unor colege de școală, fetele acelea în care înmugureau, sub ochii lui uimiți, toate calitățile pe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de târziu?” Să zicem, la vârsta când copilul de ieri ajunge să se întrebe cine există cu adevărat: insul care se mișcă pe coaja pământului, târând după el cortegiul pestriț de suferințe și bucurii, ori umbra lui proiectată pe pânza ireală a tuturor fericirilor trăite întru spirit? „Se înțelege - își spune Profesorul - nu orice copil ajunge adult întrebător, răspunzător și, în final, responsabil. Sigur, numai acela care simte după o vreme că toate poveștile cunoscute nu mai răspund la întrebările sale
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
multe dintre aceste bucăți În câmp, la o distanță apreciabilă, fiind purtate acolo de propria greutate. Pe drumul de Întoarcere spre Milano Îmi amintesc că unii dintre noi discutau despre Întâmplare și căzuseră de acord asupra faptului că aparența de ireal și absența răniților a contribuit mult la păgubirea acelui dezastru de o grozăvie care ar fi fost și mai mare. De asemenea, faptul că totul se petrecuse atât de rapid și că acele cadavre erau, În consecință, Înțepenite, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
valurile de căldură și la munții Îndepărtați. Erau niște munți maronii, plini de zbârcituri, și se terminau cu trei creste, iar pe una dintre ele era un ghețar care se vedea printre copaci. Zăpada părea foarte albă și pură și ireală. Madam Fontan veni și lăsă sticlele pe masă. — La ce te uiți tu acolo? — La zăpadă. — C’est jolie, la neige. — Ia-ți și un pahar. — Bine. Se așeză pe un scaun, lângă mine: — Schmidt, spuse, crezi că dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
acelei clipe valoarea eternității, dar n-am dat-o; imediat Însă mă rectific, gîndind că nici nu era nevoie, pentru că eternitatea de care vorbesc era cuprinsă În sinea acelei clipe fără să știm, că am rămas singuri, că anotimpul era ireal, Încremenit la fereastră, că a doua zi dimineața, doamna Carolina Pavel avea să-și scuture așternutul aplecată peste pervaz, liniștită, veselă ca Întotdeauna, fără să bănuiască măcar, că În casa ei, În noaptea abia trecută, una din nopțile rare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cea mai mare rușine. Aveau să celebreze trufia prostească a unui tribun roman care își închipuise că poate înfrunta singur douăzeci de barbari. Îi vedea pe quazi apropiindu-se. Strigau, dar Antonius nu auzea nimic, fiind cufundat într-o liniște ireală. Strânse cu putere sica și ridică scutul. O mânie cum nu mai simțise niciodată îi încețoșă privirile. Mișcându-se ca într-un coșmar, începu din nou să alerge. Luminișul se ivi pe neașteptate în pădurea în care Valerius și gladiatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ținea de coamă și strângea cu putere trupul calului între genunchi, să nu fie aruncat din șa. Vântul se potoli, crengile copacilor nu se mai clătinau. O liniște adâncă se lăsă peste pădure. Valerius coborî de pe cal în liniștea aceea ireală, în care se auzea doar susurul unui pârâu. Iat-o pe Velunda, la rădăcina frasinului ei. Era căzută la pământ, cu veșmântul alb plin de sânge. Valerius îngenunche lângă ea și se aplecă deasupra chipului ei iubit, chip de copilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l obligară pe Skorpius să se ridice, apoi se ocupară de Salix. Îi scoaseră coiful. Valerius contemplă înspăimântat chipul palid al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu pumnalul în mâna dreaptă. Salix se ridică încet, clătinându-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă, apoi îngenunche, își duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
această scrisoare În colecția mea prăfuită de ziare, din care cad vreo trei, patru reviste de Început de drum, de deceniu, de societate. Horoscop n-are decît horoscop, iar Trup și suflet Încă mă mai desfată cu reproduceri care frizează irealul. Nu se văd decît pete de tuș, cîteva spații albe și, uneori, linii. Dacă ai răbdare și le unești Între ele cu creionul, apare o bătrînică dezbrăcată, cu poșetă. Bătrînica stă cu spatele la noi. O putem colora. În ceva cu „play-boy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe afișul filmului scrie artistic, or, pentru a fi artistic, ar fi trebuit să treacă dincolo de suprafață, convenție, gros-plan, dincolo de biografia vizibilă și asemănătoare cu a oricărui toxicoman, distorsionînd el, regizorul, realitatea oricum distorsionată, Înșelătoare și de cele mai multe ori mai ireală decît ficțiunea, pentru a merge pînă la disecarea ultimei celule de imaginar și demontarea ultimului resort ce Împinge un individ teoretic identic cu alți zece milioane să Încerce să Înainteze spre nicăieri doar pe fragilele punți ale fanteziei. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spune că trăiesc Încă dinaintea noastră. În declarația sa de presă, CVT a glăsuit: „Poporul român s-a trezit la realitate, a judecat cu proverbiala sa Înțelepciune și a optat pentru iubitorii de neam”. Mai bine rămînea așa, culcat, În ireala sa Înțelepciune, poporul român, pentru că prea s-au suit pe el de cum s-a sculat iubitorii de neam cîntărind proverbiale sute de kilograme de „foști umili redactori la Agerpres”. Rup altă pagină și dau, parcă-i o vrajă, de același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un perete: „Bebe + Pitica = Love”. Propoziție matematică ce-mi dă impresia că suprarealismul este specialitatea președintelui Iliescu. Care În alocuțiunea rostită cu ocazia zilei naționale, a făcut un firesc acces de paralelism Între 1 decembrie 1918 și decembrie 1989, precizînd ireal În toate televizoarele deodată: „La fel ca-n anii ce-au premers Marii Uniri și În cei imediat următori, poporul a dus tot greul, În timp ce o pătură subțire a profitat, speculînd schimbarea”. Foarte adevărat. O pătură subțire, dar cu mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]