2,387 matches
-
în enunț, a cărui înțelegere ar depinde în principal de o cunoaștere a lexicului și a gramaticii limbii respective; contextul ar juca un rol periferic, ar furniza date ce permit înlăturarea eventualelor ambiguități ale enunțurilor. Dacă spunem, de exemplu, "Cîinele latră" sau "Ea s-a dus", contextul nu ar servi decît pentru a determina dacă "cîine" desemnează un cîine anume sau clasa cîinilor, la ce se referă "ea", dacă "a se duce" se referă la o mișcare sau la o culoare
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
astfel din cadrul limitat al aluziei. În acest caz, se întîmplă rar ca relația între imitant și imitat să fie pur ludică. Ea permite discursului imitant să-și construiască propria identitate. Așa se întîmplă cînd un slogan imită un proverb " Cîinii latră, Lee Cooper trec" (cf. proverbului "Cîinii latră, caravana trece"), "Micile Visseaux fac marile lumini" (cf. "Micile pîrîuri fac marile rîuri"). Aici imitația este purtătoare de sens: pentru slogan, proverbul constituie un fel de ideal, căci orice slogan aspiră să aibă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
caz, se întîmplă rar ca relația între imitant și imitat să fie pur ludică. Ea permite discursului imitant să-și construiască propria identitate. Așa se întîmplă cînd un slogan imită un proverb " Cîinii latră, Lee Cooper trec" (cf. proverbului "Cîinii latră, caravana trece"), "Micile Visseaux fac marile lumini" (cf. "Micile pîrîuri fac marile rîuri"). Aici imitația este purtătoare de sens: pentru slogan, proverbul constituie un fel de ideal, căci orice slogan aspiră să aibă autoritatea proverbului, să fie universal cunoscut și
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
de captare a unui gen proverbial în cazul unui slogan ca "A se depăși este esențial" (RTL), deoarece el are proprietățile unui proverb și ar putea fi folosit ca atare. În schimb, există captare a unui proverb atestat în "Cîinii latră, Lee Cooper trec": publicul poate ușor să identifice proverbul captat. Pentru a avea subversiunea unui gen discursiv, ar trebui să imaginăm un proverb parodic, adică unul care ar contesta genul însuși al proverbului, autoritatea "înțelepciunii popoarelor". Nu este cazul în
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
de la gard. “Doftorii” și vrăjitorii fără descântece Din ce parte vine mirele. Înspre ziua de Sf. Vasile sau Sf. Andrei, fata ia 9 linguri, iese în ogradă, se suie tiptil pe poartă și bate în linguri deodată. De unde încep a lătra câinii din acea parte îi va veni mirele. Pentru tuse. Gălbenușul de ou bătut, în apă caldă și pus în cafea. Sau cea de sâmburi de gutui, cu tărâțe de grâu și zahăr. Pentru înădușeală. Sânge de iepure împușcat sau
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
nu mai transferă un obiect (o acțiune sau o calitate) B asupra unui beneficiar C, ci îl prezintă ca pe un atribut definitoriu al termenului A, chiar și atunci când verbul care realizează predicația are un caracter aspectual dinamic (Câinele care latră nu mușcă.) Totodată, în cazul textemelor descriptive, poziția subiectului este ocupată întotdeauna de către un nominal determinat cu trăsăturile [+Animat] [+Uman], indiferent dacă aceste trăsături îi sunt inerente numelui sau dacă le-a dobândit în urma unui proces de personificare/metaforizare. Din
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
dar de o altă natură. În acest sens, am putea porni chiar de la exemplele de solidarități lexicale oferite de către Walter Porzig, pe care le citează și Coșeriu: Cu ce se mușcă? Cu dinții. Cu ce se linge? Cu limba. Cine latră? Câinele. ș.a.m.d. Ne-am putea imagina un exercițiu similar, dar care să cuprindă nu lexeme, ci texteme: Cui i se ia darul? Nemulțumitului. Cine nu merge de multe ori la apă? Urciorul. Care câine nu mușcă? Cel care
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Câinele. ș.a.m.d. Ne-am putea imagina un exercițiu similar, dar care să cuprindă nu lexeme, ci texteme: Cui i se ia darul? Nemulțumitului. Cine nu merge de multe ori la apă? Urciorul. Care câine nu mușcă? Cel care latră. etc. Dacă e evident că, în primul caz, orice vorbitor al limbii române ne-ar oferi, invariabil, la întrebările adresate răspunsurile aferente, e, de asemenea, foarte probabil că o mare parte dintre respondenții la cel de-al doilea set de
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
care semnalează superioritatea LUPULUI, precum 1536: Fuge de câini și dă peste lupi (" Adică d-un rău mai mic și dă peste unul mai mare", în interpretarea lui Iordache Golescu) și A8086: Lupul tace și face, și lasă câinii să latre (care, în plus față de doxa menționată de Zanne - "Mai mult să ne păzim de cei tăcuți și fățarnici" -, sugerează și superioritatea LUPULUI); din aceeași categorie face parte și 8054: A ajuns lupul de jocul câinilor, care indică o situație absurdă
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sminteală, nimeni nu îndrăznește a-i face rău"). În orice caz, raporturile dintre CÂINE și LUP se caracterizează printr-o "dușmănie" perpetuă (= opoziție privativă), care nu ia sfârșit decât prin moartea unuia dintre ei (1985: La lupul mort, câinii nu latră = "Nimeni nu se leagă de acela care nu mai e în stare să facă rău"). Cu toate acestea, există și cazuri în care opoziția privativă se "neutralizează", constituind astfel pretextul a numeroase reflecții privind labilitatea "firii" omenești: 2015: Urma lupului
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
în descrierea Magului străvechi de la care Domnu Stamatin pretinde că ar fi învățat calea "de a pătrunde nesilit în miezul lucrurilor", prin intermediul "cunoașterii spirituale", i.e. simbolice (p. 10): "Ascultați ce-am văzut. [3] Cenușa veche sta încă în vatra părăsită; lătra în adâncime cățelul pământului; am intrat și l-am găsit palid și semeț în jilțul tăiat în stâncă. Cu dreapta ținea toiagul de fildeș. Avea mușchi în plete și pe sân; îi ajungea barba la pământ și genele la piept
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
unui (alt) "preot bătrân", care se întâlnește în Strigoii lui Mihai Eminescu: Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Isvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adânci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
alt) "preot bătrân", care se întâlnește în Strigoii lui Mihai Eminescu: Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Isvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adânci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul, și
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
referință biografică, în Jurnal, la acest grup de vile care "deși independente, comunicau între ele într-un mod discret și original. Numele vilelor: Les trois Grâces. Am rămas multă vreme admirându-le - până ce a izbucnit de undeva un câine negru, lătrând amenințător"754, episod care reprezintă punctul de plecare al nuvelei). Jocul numerelor (doi-trei) și actualizările posibilelor utilizări ale sintagmei Les trois Grâces, într-o formă fonetică sau alta (Les trois grasses) continuă cu amintirea lui Hagi Pavel și aluzia materialității
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fantastică, vol. IV, Editura Fundației Culturale Române, București, 1992, p. 138. 753 Eugen Simion, op. cit., p. 279. 754 Mircea Eliade, Jurnal, II, Editura Humanitas, București, 1993, p. 239; este interesant cum Eliade păstrează amănuntul din Jurnal, referitor la câinele care latră, imagine infernală a Cățelului Pământului prevestitor al morții în mitologia românească. (Ion Ghinoiu, op. cit., p. 110; Tudor Pamfile, Mitologie românească, Editura Allfa, București, 1997, pp. 338-339). 755 Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. IV, Editura Fundației Culturale Române, București, 1992, p.
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
era din alt aluat. Mai încercaseră și alții s-o smotocească, dar izbutise cum-necum să le taie cheful și ei își văzuseră, după aia, de treabă, mai hămăind doar când și când la ea, a dulăi puși mai mult pe lătrat decât pe mușcat. Ea-i înțelegea și nu le purta pică, dar ce-i cereau ei era pomană de lux, la care fata se zgârcea tocmai pentru a-i împiedica devalorizarea. Pe vlăjganul de Rică nu reușise să-l respingă
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
multe zboruri la activ... Prilej de amuzament și destindere pentru piloți. Când s-a întors de pe front, Nadia l-a adus cu ea la București, în apartamentul său din Piața Romană, unde cățelul obișnuia să iasă pe terasă și să latre la avioanele care treceau pe cer! Își păstrase obiceiurile de pe aerodrom... Apartamentul Nadiei Russo a fost scena unor întâlniri secrete, imediat după război, între personaje importante, ceea ce îi va aduce proprietarei, în cele din urmă, ani grei de închisoare sub
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
spre biroul generalului șef unde a fost lăsat să intre cu respect și temenele. Prezentări scurte, militărești și expunerea doleanței noastre, în georgiană, desigur: Aceștia sunt prietenii noștri, scriitori din România și au nevoie de o drujbă! Generalul ridică telefonul, latră un ordin în rusește și îndată apare un maior de circa 100 kg gîfîind de graba cu care alergase. Șeful latră din nou către el în rusește, repetînd cuvintele lui Gheorghi: Aceștia sunt prietenii noștri, scriitori din România și au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
în georgiană, desigur: Aceștia sunt prietenii noștri, scriitori din România și au nevoie de o drujbă! Generalul ridică telefonul, latră un ordin în rusește și îndată apare un maior de circa 100 kg gîfîind de graba cu care alergase. Șeful latră din nou către el în rusește, repetînd cuvintele lui Gheorghi: Aceștia sunt prietenii noștri, scriitori din România și au nevoie să le găsești o drujbă. Să trăiți, tovarășe general! Se face! Dar ce-i aia drujbă? Evident, omul, ca orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
din lume, nu tăiase în viața lui un copac, poate că nici nu fusese prin vreo altă pădure decît jungla orașului, așa că habar n-avea ce-i aia drujbă. Nu știu nici eu, dar trebuie să le-o găsești! mai latră generalul și, după o strîngere de mînă, plecăm, însoțiți de maiorul cel gras. Mai complicat a fost să-i facem loc în mașină, dar, cu un pic de bunăvoință, am reușit să-l instalăm lîngă Gheorghi, noi înghesuindu-ne în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
de etern revoltat : M-ați izgonit ! Mă-ntorc în nemurire,/ Să-mi caut altă omenire-n loc ;/ Să-i dau și ei mistuitorul Foc ;/ Și ferecat de-o nouă-nlănțuire/ S-aștept să se mai năruie un cer,/ Să mă mai latre încă-o omenire.../ Și-așa, din izgonire-n izgonire,/ Să-mi port prin Haos râsul meu stingher. Eroul lui Victor Eftimiu reacționează diferit când este alungat de cei pe care i-a susținut mereu. Confruntat cu josnicia oamenilor, Herakles îi
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Despre viețile și doctrinele filosofilor din care citează de multe ori aproape exact. El preia astfel numeroase anecdote și vorbe de duh puse pe seama lui Diogene, de la alegerea numelui de „câine”, întrucât se gudură pe lângă cei care îi dau ceva, latră pe cei care nu îi dau și își înfige colții în ticăloși (VI 60) la constatarea că, dacă locuitorii din Sinope l-au condamnat la exil, în schimb el i-a condamnat pe aceștia să rămână acolo (VI 49), de la
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
soarele care asfințea. Își scoase pantofii și traversă plaja, răscolind cu plăcere nisipul călduț. Pe malul apei, un câine mare, negru, culcat pe labe, pe care de departe îl luase drept o epavă eșuată pe plajă, își înălță capul și lătră de două ori, calm, în semn de avertisment: păzea copilul care, stând pe vine, aduna galete într-o găletușă viu colorată. Era o fetiță. Absorbită în ocupația ei, nu a ridicat capul când a trecut pe lângă ea. Ceafa ei delicată
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
luminile ei, peisajul curățit, de culoarea nisipului, unde numai mugurii de salcâm puneau o bănuială de verde tandru, îi purtau pe cei doi prieteni, legați printr-un pact indestructibil, în miezul celei mai pure frumuseți. Tăceau înmărmuriți. Doar Hector făcea, lătrând în fața lor, un du-te-vino vesel. Fericirea nu are nevoie de cuvinte, îi este destul un surâs. Bugazul atingea culmea lui însuși. De neuitat! V Bătăile în ușa gării, la miezul nopții, căpătară, străbătând sala de așteptare, o rezonanță lugubră. Trâmbițele
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
început și tragedia familiei mele, decesul mamei produs la nașterea unui frate, apoi în viața noastră a intervenit o mamă vitregă, care nu a reușit s-o înlocuiască niciodată pe mama noastră adevărată. În zorii zilei de 28 iunie câinii lătrau de parcă ardea satul. Satul nu ardea dar, în schimb, era invadat de trupe sovietice, care în scurt timp au început să instaleze granița chiar la marginea satului. Mulți oameni din sat au început să plece dincolo de graniță, luând cu ei
POVESTE TRISTĂ DAR ADEVĂRATĂ. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ianos () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1689]