2,362 matches
-
ceilalți...nu se mai putea abține din râs. Toți îi dădeau explicații atoateștiutori. Ionel îi mărturisise mai devreme că taică-său este popă în Giurgiu și intrase și el în jocul de clarificări al celorlalți, - Ce sunt alea, seminarii? întrebă Laur mai departe, - Seminariile sunt orele de teorie aplicată! veni imediat deslușirea. - Deci noi... viitorii ingineri trebuie să mergem și la biserică?! Dar eu știam, că numai în Iași este seminar! continuă el mirat culegerea de informații. Întreaga cameră se anima
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
noastră și anul trecut a fost student la Galați, iar acum își bate joc de voi ! Ionel, când aude, îl amenință în glumă înarmat cu o pernă în mâini și cu fuga peste paturi, Cristian iese de sub pătură hohotind iar Laur îi spune râzând lui Florin, - Dacă nu veneai să mă dai de gol, mai puneam vreo două întrebări și îi lăsam așa... să se simtă bine... că au lămurit un boboc ! Toți au rămas surprinși și nemulțumiți de noua turnură
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mereu îngândurat.. nu mai fii.. eu nu te plac.. te iubesc... înțelegi?... hai spune și tu măcar, mă placi ? Știi... te iubesc de mult, de când m-am mutat lângă voi, off dar mai bine tac... poate vei înțelege mai târziu. Laur se frământă, ce poate să-i răspundă? însă ca întotdeauna întârzie, reflectează și izbucnește într-un târziu, - Mai bine ne sărutăm! Ajung vorbele! Ea repetă încet, - Iubitule! Iubitule... îl domină cu intensitate și când totul se prăbușește asupra lor, el
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
încetișor. După un timp se trezește și nu scoate nici un sunet; simte instinctiv trupul cunoscut al mamei, întinde mânuțele, apucă strâns sânul plin cu lapte și lacom, începe să-l sugă; șoaptele bucuroase ale femeilor s-au transmis bărbaților, - Mănâncă... Laur mănâncă! Agitația tăcută a urbei și vifornița se potoliseră. Pe stradă felinarele luminau simptomatic casele și salcâmii nemișcați în gerul care se muiase. Fulgii mari de nea, așterneau zăpada uniform și peste locurile unde nu se depusese omătul. În casă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
autorul aduce ca o ‚apă vie‛ în prim-plan, aproape osteologic, chipul câtorva personaje precum: Kenan, mândru de noua lui motoretă, prilej pentru scriitor de-a face o incursiune în împrejurimile șantierului și a le descrie sub semnul resemnatei cuviințe. Laur, cel de-al doilea personaj, atletic, care se urcă cu ușurință în copac pentru a culege nuci verzi, identificat într-un fel cu simțământul plonjării în viață și hotărât lucru, dar nu în cele din urmă un al treilea personaj
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
atmosferă de lucru tipică unui șantier; însă nu acest fapt dorește autorul să scoată în evidență, ci felul în care erau, ,,făcuți’’, membri de partid, sau excluși (Excluderea)...într-o fecundă și absurdă ambiguitate. Cu suita de evenimente trăite de Laur în ,,Un alt fel de membri’’, la adăpost de orice risc, merită să fim curioși în a parcurge cu predilecție vădită toate situațiile limită la care ne invită, într-un fel sau altul, prozatorul. Povestirile sunt de o factură pur
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de-ale gurii atenția celui care mort-copt îl vrea pe Ko-ko-to, îi întinde băiatului o napolitană. Ia cu mama, ia un Joe. ─ Jo-e! Jo-e! cântă cel mic și năvălește la napolitană. Lângă ceas, ferită de șosea printr-un tufiș de laur pitic e o bancă verde, din lemn, modelul curbat cu tălpi de fier. Pe ea șade pensionarul Costache Popa. N-a fost niciodată căsătorit, habar n-are de copii, de nepoți, de sugari, de Benjamin Spock, însă, martor fără voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se găsesc și la hoții de drumul mare, și la eroi. Diferența dintre ei constă în aceea că un cuceritor este un hoț ilustru, în timp ce hoțul obișnuit nu este decît un potlogar obscur. Drept premiu pentru violențele sale, primul primește lauri. Celălalt are parte de frînghie. Este adevărat că, ori de cîte ori cineva va vrea să schimbe ceva în lume, se vor ivi mii de obstacole pentru a fi împiedicat, și că un profet în fruntea unei armate va face
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
faptul că oamenii suportă cu atîta docilitate și răbdare opresiunea acestui fel de suverani, că nu deschid ochii asupra viciilor și exceselor oamenilor bisericii și că îndură de la un cap tonzurat ceea ce n-ar suporta din partea unui cap tonzurat cu lauri. Acest fenomen apare mai puțin ciudat acelora care cunosc puterea superstiției asupra înapoiaților și a fanatismului asupra spiritului uman. Ei știu că religia este o mașină veche, ce nu se va uza niciodată, de care, dintotdeauna, oamenii s-au servit
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
o pereche de mănuși ar putea schimba destinul Europei și totuși, chiar așa se întîmplă. Ducesa de Marlborough îndeplinea, la Londra, funcția de Mare Doamnă a reginei Anne, în timp ce soțul ei culegea, în campaniile din Brabant, o dublă recoltă de lauri și bogății. Această ducesă susținea, grație favorii de care se bucura pe lîngă regină, partidul viteazului ei soț, iar acesta, prin victoriile sale, creditul soției lui. Partidul Tory, care li se opunea și care dorea pacea, nu avea nici o putere
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
după cum prudent este să alegi calea cea mai sigură, excluzînd-o pe aceea care e nesigură. Este, deci, mai bine ca un principe să se angajeze într-un război ofensiv, atunci cînd poate opta între ramura de măslin și cununa de lauri, decît să aștepte vremuri disperate, cînd o declarație de război nu va putea amîna decît cu cîteva momente sclavia și ruina sa. Maxima că este mai bine să înlături, decît să fii înlăturat conține un adevăr: oamenii mari au avut
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
calului. Nu-i așa? În loc de răspuns, Antonius arătă spre signum manipularis pe care un signifer îl ducea sus, deasupra capetelor soldaților care mărșăluiau. Soarele strălucea pe mâna de fier argintat aplicată la capătul bățului și înconjurată de o cunună de lauri. Nu crezi că ar trebui să-i ajungem din urmă pe soldații noștri? Dădu pinteni calului, cu ochii la signum. Vântul făcea să oscileze însemnele de bronz, cele două discuri aurii și cele patru de aluminiu atârnate de bara transversală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
este A, explică neliniștit Valerius, apucându-l strâns de braț pe gladiator. Iar cele două sunete scurte sunt T... Le-ai auzit? Antonius a dat adtentio! Signifer-ul primi semnalul și ridică repede signum manipularis. Urmărind mișcările mâinii argintii înconjurate de lauri, șaizeci de genieri ridicară scuturile dreptunghiulare și se așezară repede într-un dispozitiv care se termina la extremitățile celor două șanțuri. Rapid, se formară trei linii de câte douăzeci de oameni. Strânseră la piept scuturile, alcătuind un zid a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
părăsit orașul în carul său luxos, împodobit cu ghirlande, în fruntea unei armate de bucătari și soldați... Din câte știu, multe statui ecvestre ale lui, care fuseseră ridicate în orașe, s-au dărâmat, iar vântul i-a smuls cununa de laur, aruncând-o într-un pârâu. — Statuile au căzut ca să facă loc gloriei împăratului aflat în viață... Iar cununa, vântul a depus-o într-un izvor sacru - ambasadorul cel bătrân nu-și mai putu înfrâna mânia. Sunt prevestiri faste. Ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de lână. Tunica albastră, care în față se termina în colț, era mai scurtă pe părți, dezvelindu-i picioarele musculoase, dar zvelte. Brațul stâng susținea un scut dreptunghiular, convergent, de culoarea purpurei, în centrul căruia era o cunună rotundă de laur, galben-ocru. În mâna dreaptă își ținea coiful. Se opri și se întoarse. — Vezi? - grăsanul îl prinse iar de braț pe Valerius. Vezi cum își arată chipul mulțimii? Noi am plătit, ce crezi... Am plătit și vrem să fim siguri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ordin ca soldații să-i jure credință lui Vitellius. Poporul îl aplaudase pe noul împărat, considerând că l-a răzbunat pe Galba, și purtase în procesiune, de la un templu la altul, statuile împăratului decapitat de Otho, acoperind cu coroane de laur locul unde fusese săvârșit omorul. Numidul mai spuse că Senatul se grăbise să decreteze că lui Vitellius îi erau rezervate toate onorurile cuvenite unui împărat. Imediat, învingătorilor de la Bedriacum le-a fost trimisă o delegație care să transmită armatei venite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmă. În păduri, pe câmpuri și pe drum încă se mai zăreau mâini și picioare tăiate, leșuri putrezite a căror duhoare se simțea de la multe mile. Nimeni nu îngropase morții. În schimb, cremonezii presăraseră petale de trandafiri și frunze de laur pe drumurile ce duceau în oraș. Vitellius coborî de pe cal și merse printre trupurile putrezite, urmat de Caecina și Valens, care îi explicau momentele cele mai memorabile ale bătăliei. Porunci să se aducă vin. Unii începură să se plângă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în piele roșie, pe care erau reprezentați cu auriu doi clești ai zeului făurar Vulcanus, unul în partea de sus și celălalt în partea de jos, simetrici și verticali, cu gurile îndreptate una spre alta, înfășurate în ramuri verzi de laur. Flamma își punea pe brațul stâng manșonul din bucăți de piele, care pornea de la încheietură și ajungea sub braț. Ca să nu cadă, îl prinse cu o curelușă sub brațul drept. Valerius își trase pe brațul drept manșonul cu solzi metalici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
victorie, ultima fiind cea de la Bedriacum, în care augurii văzuseră începutul căderii lui Vitellius. — Augurii mai greșesc, îi șopti Titus lui Errius Sartorius. — Nu greșesc. Errius se așeză pe pat. — Dacă Antonius moare, un altul se va grăbi să culeagă laurii victoriei, primul dintre toți Mucianus, apoi câțiva legați din armata noastră, care spun că sunt prietenii generalului, dar, de fapt, îl invidiază pentru curajul său, ca și Mucianus. Antonius delira. Zări chipul lui Errius, care se pierdu însă printre trunchiurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
al cărei fast i se părea grotesc. Își simțea nervii întinși din cauza așteptării, nu a fricii. Câteva ajutoare așezau buchete de trandafiri roșii pe gardul ce despărțea arena de treptele amfiteatrului, împodobit cu bucăți de pânză purpurie și ghirlande de laur, legate cu mătase roșie. Două orgi mari aveau să marcheze ritmul mortal al luptelor. Lângă ele, în fumul de tămâie ce se ridica spre cer, tubicines erau gata să anunțe luptele acelui spectacol extraordinar. Imitându-l pe marele Augustus, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bucătarii tăi pot veni cu tine oricând dorești. Vitellius intră clătinându-se în templu, unde îl întâmpinară liniștea adâncă și lumina slabă a câtorva lămpi. Jură în fața zeului, care i se păru uriaș și batjocoritor așa cum stătea, având cununa de laur pe cap. — Uită-te la mine, îl imploră, ridicând mâinile pline de grăsime. Totul e pierdut... Plec. Auzi un foșnet în stânga lui. Îl văzu pe Ausper ivindu-se din întuneric și întinzându-i o cupă de lut. Vitellius se dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vrea să fie cel mai important om al împăratului. Antonius izbucni: — Atunci de ce e încă în Illiria, în loc să lupte alături de mine? De ce stă la adăpost, fără să riște? — Te trimite pe tine înainte. El va veni în urma ta, să culeagă laurii victoriei. Va face orice ca să-l întoarcă pe Vespasianus împotriva ta. Auzind acele cuvinte, bărbatul așezat la masă încuviință, tăcut. — Și ce-ar trebui să fac? întrebă Antonius nervos. Ar fi trebuit să atac imediat Roma... Poate aș fi reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
antrenat vei avea șansa participării la marile crosuri dotate cu premii.Te vei umple de dolari ! Toți ne vom umple de premii. Vom deveni o națiune olimpică! Vom tropoti pe toate meridianele și paralelele pământului ăstuia nenorocit acoperindu-ne cu lauri, bând din Cupa Victoriei, dacă ai auzit de lacul ăsta, întărind, consolidând cât mai internațional diaspora autohtonă. Dar nu uita... Ei bine, aceste cuvinte se pierdură în depărtare odată cu individul care o și luase la picior spre Kenya, unde se
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
intervenția a patru asistenți care îi ofereau o batistă proaspătă din teancul special prevăzut acestui scop. Puțin nedumerit, adică neinformat, m-am îndreptat spre o altă somitate a științei, decanul Facultății de biologie, un bătrânel simpatic abia revenit, plin de lauri de la Congresul Internațional de Biostimulatori desfășurat la Tokio. Dar și acesta era devorat de mai mulți studenți familiști cărora nu le convenea aranjamentul pe camere, pe neveste și copii, poziția sudului ca sud...în sfârșit, apelând prin sondaj la alți
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
unele vietăți de același sex, cum ar fi algele de mare, a căror atitudine nu poate fi Însă numită, În nici un caz, politică. Și Încă o frază cu fundă, În alt ziar. „Visăm noi românii de mult timp la acei lauri dinamici ai unui premiu clădit pe dinamită.” Oniric? Da, căci dinamita mă duce cu gîndul la Nobel și Funar. Însă e greu de analizat expresia „lauri dinamici”, pentru că prin dinamic se Înțelege mișcare, ceea ce-ar Însemna că laurii ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]