14,805 matches
-
Unii erau mai vechi și aveau spații mai mari și mai frumoase, eu eram cel mai tânăr și aveam doar cabinuța mea cu geam către crematoriul din curte. Răducu Ițcuș, un actor împăcat cu sine și cu o anume medriocritate luminoasă și suficientă, Ovidiu Moldovan, Cocoșelul, un fel de tânăr furios, domolit repejor la cârciumă în preajma lui Rauțchi și Cozorici, și mai ales Nic Sufleurul, acum bătrân și abia trăgându-și zilele. Ne adunam toți într-o sală la televizor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
puțin timp după aceea Mihai Berechet murea, închizând pagina unei clipe de viață pe scenă. Stau și acum cu gândul la acea după-amiază fantastică, aud și acum râsul acela sănătos, văd și acum zâmbetul larg și plin, ochii mari și luminoși, năucitor de plini de viață, în spatele cărora plutea mitocanca, ce va fi fost una poate mai slobodă la gură, dar îngăduitoare și iertătoare, sunt sigur. Ceva mă leagă de el, ceva ce nu pot desluși, dar care are, iată, forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
îl vede, că există, că vrea să apară. Avea o lumină incredibilă pe chip, era liniștea întruchipată, un fel de zeu coborât printre oameni. Se mișca aidoma unei feline, fără a o arăta în mod evident; glasul îi era cald, luminos ca și fața. Spectacolul nu mi-a rămas în amintire pentru că nu mă uitam decât la el, îi urmăream fiecare expresie de parcă aveam îndatorirea să-l întrupez, să-l joc. Mi-am amintit de cartea lui, Amintiri pentru mâine, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
tatăl nu e așa de important. Din moment ce au spus‑o alții mai deștepți decât mama lui Hans, înseamnă că‑i adevărat. Soarele nu râde în timpul ăsta, fiindcă tocmai s‑a retras definitiv. Din Kochgasse n‑au mai rămas decât cercurile luminoase pe care felinarele le decupează din întunericul caselor. Asta nu înseamnă însă că ceea ce nu se vede nu există. În măsura în care n‑a trecut și nu e, deci, uitat și îngropat, mai este încă prezent. Este încă prezent, și multe destine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
greșelile dumneavoastră personale, în caietul dumneavoastră personal. Mai mult ca sigur, aveți câte un eșec pe săptămână. Vă miroase gura, aveți un ten urât, cenușiu și glezne prea groase, doamnă profesoară. (Anna). Stifter trage binevoitor cu ochiul la strălucirea văzduhului luminos, la minunații norișori de aprilie pătrunși de privirile soarelui și la frumoasele brazde verzi rămase de la semănatul de toamnă. Ăstuia i‑ar fi prins mai bine o frumoasă sculă verde, spune Rainer, o privește pe Sophie dintr‑o parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
plastic, cu desene mari, de la fereastră. Invalidul privește atent ceea ce, sub rochița tiroleză, l‑a așteptat ani la rând numai pe el. Mâna îi alunecă în sus, spre culmi întunecate, fiul lui se găsește între timp pe niște culmi mai luminoase, unde compune o poezie: Aici vă legănați, zdrențe palide, în abis. Eu sunt marele ajutor care se strigă pe el însuși. Locuiesc în toate imaginile de poimâine. Tata își proptește cealaltă mână în decolteu, unde sânii mai că se revarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
hârtii, lucruri moștenite, diverse aparate pentru diverse activități, și printre toate acestea viața îngălbenită, distrusă a patru persoane, doi adulți și doi adolescenți. Rainer vrea să iasă la lumină, indiferent unde, într‑un spațiu deschis sau într‑un apartament mai luminos în care, pe cât posibil, să nu existe altceva decât oțel și sticlă; dar ca să ajungă la această lumină trebuie să iasă din casă, fiindcă înăuntru nu‑i nici o lumină. Nu poți nici măcar să inspiri și să expiri liber pentru că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care nu le înțelege nimeni, și de aceea fiecare le pune în aplicare altfel decât au fost ele gândite. Anna, pe jumătate mută, se duce să cânte muzică de cameră, pentru ca, astfel, sub degetele ei să se înalțe un edificiu luminos de tonuri, pe care gura arareori le poate emite cu o asemenea densitate. În mintea ei domnește întunericul faptelor inspirate de răul absolut, doar limba nu prea răspunde deocamdată comenzilor. Anni slăbește din ce în ce mai mult și ochii îi strălucesc întunecat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o mică ascensiune în comparație cu el însuși - oare de ce vrea să se cațere imediat pe marile piscuri fără să se fi aclimatizat mai întâi cum trebuie. Flori care au început deja să înflorească anormal de devreme se văd ca niște pete luminoase în grădină; grădinarul mai taie pe ici pe colo ca să obțină o formă perfectă. Porsche‑ul demarează, pietrișul scrâșnește sub roți și e împroșcat în toate părțile când motorul atinge turația maximă. Rivalul dispare în grabă, așa cum se cuvine. Sophie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
singură, muncind. Și‑a alcătuit deja un plan exact de călătorie și așteaptă doar ca acest plan să primească undă verde. Rainer simte astăzi un fel de afecțiune fraternă văzându‑și sora cum etalează un zel rar întâlnit în fața figurii luminoase a Sophiei, ca un animal care‑și etalează prada. Pentru o fracțiune de secundă simte că el și Anna formează un zid de nepătruns pentru Sophie. Dar îi trece imediat. Sophie lovește mereu cu vârful piciorului în povârnișul acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să-ți ofer ceea ce-ți dorești? Spune, Noriko, am făcut eu vreodată ceva care să te rănească? Noriko clătină cu putere din cap În semn că nu. Nu-și dorea decât să părăsească această cameră de zi mult prea luminoasă și să se refugieze În dormitorul cufundat În penumbră, și acolo să se repeadă asupra penisului bărbatului, așa cum un câine vagabond Înfometat s-ar repezi asupra unui os cu puțină carne pe el. Însă bănuia că nu i s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mâna stângă. Apoi celelalte vase sangvine au Început să-mi plesnească una după alta, Într-un ritm tot mai accelerat, iar circulația sângelui mi s-a oprit. O perdea neagră mi se așternuse peste ochi și sub ea clipeau imaginile luminoase a unor flashbackuri. Prin fața ochilor mei defilau nu crâmpeie din viața mea, așa cum am auzit că se Întâmplă adesea, ci imagini cu Keiko Kataoka care poza Întocmai ca un manechin de modă. Tocmai mă gândeam că nu o văzusem niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ridică din umeri și își stinse țigara: — Ce dracu’, zise ea, am fost și eu școlăriță cândva. Ai zis patru fete... — S-ar putea să fie chiar cinci. Toate între 15 și 16 ani. Din familii cumsecade, fete cu viitor luminos în față, până ce acest maniac le răpește, le violează, le taie gâtul și apoi le aruncă trupurile goale. Evona păru gânditoare: — A fost ceva, zise ea cu precauție. Desigur, îți dai seama că e puțin probabil ca genul de bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
care dormeau acasă la ei în Steglitz. Am condus spre est, de-a lungul lui Kurfürstendamm, cu magazinele sale au forme geometrice, luminate de neoane, și am cotit spre nord pe Joachimstaler Strasse, în capătul căreia se zărea marea seră luminoasă care era Stația Zoo. În față erau câteva dube ale poliției, o ambulanță de care nu mai era nevoie și câțiva bețivi dornici, încă, să-și petreacă noaptea acolo, și care erau îndepărtați de un polițist. Înăuntru, am traversat holul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
așa, zise ea. Dar a lui Baudelaire? — Și aia, deși pare să se aplice mult mai mult Germaniei de azi. Mai ales poeziile intitulate „Spleen“. — Poate că acum sunteți pregătit pentru Nietzsche, zise ea, lăsându-se pe spătarul scaunului. Biroul luminos, cu vedere spre Grădina Zoologică de peste drum, era elegant mobilat. Mai că auzeai maimuțele țipând în depărtare. Zâmbetul îi întârzie pe buze. Arăta mai bine decât îmi aminteam. Am ridicat singura fotografie de pe biroul ei și m-am uitat lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
programator-corector al zborului se uită în agenda spațială pe care trebuia s-o restituie la întoarcere în prezența comandantului navei, găsi coordonatele stației interplanetare a omuleților verzi și îndreptă „Bourul” într-acolo. În curând, văzură profilându-se prin hublou inelul luminos ce înconjura stația. — Seamănă cu Saturn! zise Getta 2, ce-și pusese o superbă rochie de seară croită la spate în așa fel încât permitea să se observe o părticică din frumosul ei tablou de comandă. — Seamănă - răspunse comandantul Felix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
spate în așa fel încât permitea să se observe o părticică din frumosul ei tablou de comandă. — Seamănă - răspunse comandantul Felix S 23 -, dar la ei inelul e artificial, pentru reclame. Într-adevăr, apropiindu-se mai mult, văzură că inelul luminos se rotea întruna formând cuvinte luminoase, în toate culorile: „Cinzano”, „Toyota”, „Krepkaya”, „Marlboro”, „Boicil”, „Adidas”, „Women”, „Courvoisier”, „Metaxa”, „Rombac”, „Coca-Cola”, „Matra-Simca”, „Tzuica”. Ăștia au de toate, mormăi comandantul Felix aranjându-și acul cravatei. Nici n-apucară bine să se lase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
să se observe o părticică din frumosul ei tablou de comandă. — Seamănă - răspunse comandantul Felix S 23 -, dar la ei inelul e artificial, pentru reclame. Într-adevăr, apropiindu-se mai mult, văzură că inelul luminos se rotea întruna formând cuvinte luminoase, în toate culorile: „Cinzano”, „Toyota”, „Krepkaya”, „Marlboro”, „Boicil”, „Adidas”, „Women”, „Courvoisier”, „Metaxa”, „Rombac”, „Coca-Cola”, „Matra-Simca”, „Tzuica”. Ăștia au de toate, mormăi comandantul Felix aranjându-și acul cravatei. Nici n-apucară bine să se lase pe marea platformă din fața stației, unde scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mult în aer o minge de volei, pasând-o unul la altul. — Sunt profesorii noștri de sport, explică pedagogul, observând nedumerirea roboților tereștri. Le arată copiilor cum se pot juca în imponderabilitate. Intrară apoi în clădire, pe un coridor curat, luminos, proaspăt dat cu petrosin. Pe lângă pereți, pe piedestaluri de granit, se înșirau busturi de ghips ale unor mari personalități ce contribuiseră la dezvoltarea civilizației umane, cât și a altor civilizații. Terra era reprezentată, printre alții, de Copernic, Newton, Edison, Popov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Domn: Treaz, poleiește-ți masca facială Și dinții înverziți de duh de somn; Luminile odăilor le stinge! Să-nceapă marea pară de opal, Când înghețat, din iarna care ninge În creștet, ca-ntr-un parc, pe encefal. - Fii Domnului statură luminoasă, Cu gândul - sprinten fulger viitor! Să-ți fie brațul spadă bătăioasă Și ochiul: disc lunar lunecător. FALDURI pentru William Wilson Somn mult, din plușuri. Vid în stal. Vegherea sticlei, drept cortină. Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă Din membre limpezi, o
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-mplinești porunca? Dar încă nu te-nduri Și lași ținutul veșted al nunții de-altădată! Zorește, iar pe faldul ușor de hiacint Îmbracă-ntîi armura, și vechea ta mândrie Se-nalță spre uitatul regat, ce te îmbie, Statura ta turnată în luminos argint. Vei trece... Marii codri fremătători de plângeri, Înfiorați de cîte-un romantic hallalí, Își vor bolti frunzișul; o clipă vor cocli Și coif și scut, în jocul virilelor răsfrângeri; Zori neasemuite, apusuri de castele Aprinse, sub metalul curat s-or
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mai oprit Decât când brațul ager zvâcni să te cuprindă Când strângerea te frânse, iar ochiul pironit Se adânci în vasta orbitelor oglindă. De atunci, țeasta prinsă în chiciură și zguri Pe trepte de vertebre pătrunde-o noapte groasă. Tipsia luminoasă a gândului de guri Și dalte scrâșnitoare în zimți mărunți e roasă. Iar harurile Celei Rîvinte-mi iată-le... Un vânt le răzlețește în zdrențe lungi de ceață, Și somnul suie-n creștet... căci numai Nephélé Mi-a dăruit sărutul temut
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Tăriile topiră nepotrivitul bloc... Târziu, spre geruri albe, o carne înnorată Porni, în melc de abur, pe când dezgrădinată Se lămurea din noapte o inimă de foc. Statornic gâde, Umbra, mâner masiv și dâre, Căzu peste jeratec cu grelele satâre Și luminosul bulgăr îl despică, felii. Pământul ațipise. Răzleț, nici un centaur, Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii În zăcăminte sună filoanele-i de aur. MĂCEL Înghemuiți sub brâul acestui dâmb de cridă Am ascultat o noapte și-o zi, pe vânt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
stimez mai mult ca practicant al matematicelor și prea puțin ca poet, și numai atât cât poezia amintește de geometrie. Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întîlnește cu poezia. Suntem contemporanii lui Einstein care concurează pe Euclid în imaginarea de universuri abstracte, fatal trebuie să facem și noi (vezi sincronismul d-lui E. Lovinescu) concurență demiurgului în imaginea unor lumi probabile. Pentru aceasta, visul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
traduce în ordinea expresiei cei ce se războiesc cu retorica și atâtea forme parazitare ale cuvântului. Poezia înțeleasă ca o mare senzualitate. Echivalentul vorbit al unui Rubens, cu toată eroica proslăvire a singurei corectitudini acordată nouă în această vale: dărnicia luminoasă a simțurilor. Un Verhaeren, dacă vreți, fără obositoarea lui retorică: un Verhaeren mai conținut și mai sudic. O asemenea poezie e nouă veșnic și multiplă ca fețele felurite ale creației. Personalitatea fiecăruia o colorează deosebit după eterogeneitatea senzației și modului
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]