2,817 matches
-
un mod de a dezavantaja pe toți cei care vorbesc după tine și de a-i ofensa, în fond, prin verbiajul tău prepotent. Despre public nu mai vorbesc. E, oricum, ultima roată la căruță. Prin urmare - și ca să n-o lungesc eu însumi peste măsură - recomand tuturor conferențiarilor să facă din concizia expunerilor lor un inflexibil criteriu de eficiență. Sănătos este ca ascultătorul să plece din sală nesătul, ca oaspetele de la o masă îmbelșugată. Restul e indigestieă Iubire și idolatrie Primesc
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și desprind toate consecințele ei. Cu toate acestea, după ei, opoziția nu exista la origine. Pe vremuri, povestesc amerindienii, Linxul și Coiotul erau prieteni apropiați și aveau aceeași morfologie. S-au certat însă și, ca să se răzbune, Linx i-a lungit botul, labele și coada lui Coiot ; la rîndul lui, Coiot i-a turtit botul și i-a scurtat coada lui Linx. De atunci, se opun ca fizic : extravertit pentru unul și introvertit pentru celălalt. în concluzie, atît la nivel fizic
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
-uri, chiar dacă pe atunci Încă necodificate, și-au făcut apariția Încă din preistorie: Usturoiul e mai mult un condiment prin iuțeala lui, decât aliment prin glucidele și chiar lecitina conținută - à propos: lecitina face ca un mujdei să poată fi „lungit“ indefinit cu ulei, precum maioneza - și țin minte din armată că În rația mea erau și ceva grame de usturoi... câte anume e secret militar... Apoi, În antichitate, condimentul se Îndepărtează de ideea de aliment, fiind reprezentat deja de ceea ce
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
invenției lui Erlenmeyer, adică Într’o sticluță conică; una cu pereții destul de groși ca să slujească mult timp, dar și cu gura destul de Îngustă ca, Întorcând Înapoi cam tot distilatul, rachiul să nu ajungă apă, iar vinul răsuflat. Și așa, băutura lungea vorba, dar mai puțin consumația obișnuiților cârciumii. E drept, acel țoi nu permitea aprecierea buchetului, care se dezvoltă pe gura largă a unui pahar, dar e vorba de cârciumă și de poșirca ei, nu de recepția de la primărie... Vorbeam de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nevoie de o nouă dogmă, o nouă interdicție, precum aceea valabilă În creștinismul primitiv până ce Renașterea a abolit-o, de a scotoci prin disecție În trupul făcut - zice-se - de dumnezeu. Căci ce-a făcut abdicarea de la acea interdicție? A lungit doar viața omului, adesea una vegetativă, dar i-a majorat populația. Și, cum Natura n’ascultă de dumnezeu, reacționează inventând: ciumă, cancer, SIDA... Sunt aspru? Dar ăsta e un apanaj al Naturii Însăși. Iar Între „trebăluiala“ de sub vălul nopții a
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
lumii, schimbând grâu pe oaie, ouă pe brânză ori toate pe bani, aveați bunul obicei să Încercați marfa celuilalt: strângeați galbenul Între dinți, să aflați dacă e din aur curat - un metal moale, dar care devine mai tare dacă e „lungit“ cu aramă, mai abitir când aurul e doar un pospai peste aramă -, căutați calul la dinți - nu Însă și când era de dar -, vânturați Între palme grâul ș.a.m.d. Asta v’a rămas În sânge până astăzi când, În
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de caracter, care nu reprezintă altceva decât manifestarea neomogenității amintite, Își caută obligatoriu un echilibru care să-i permită viața În raport cu restul lumii. Dar cum se poate echilibra un taler greu cu unul ușor decât cum ne spune mecanica? Adică lungind „brațul forței“, jumătatea cumpenei de care atârnă talerul cel ușor. Iar asta Înseamnă, În societatea umană, radicalism. Astfel, dacă restul lumii Își permite În fața unei probleme date o atitudine moderată, grupul minoritar este obligat la o atitudine cu atât mai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
casele sătucului 13. În vale firicelul pârâului de-argint14 și senzația auditivă a buciumului care sună cu jale15. Jos, deasupra pârâului Loieștilor, valea-i în fum, iar spre tării nourii curg, raze-a lor șiruri despică 16; pe șesuri, norii sunt lungi...17 Ceva mai în spate, spre stânga, cuminte și discretă stă bisericuța familiei, amintită în proza poetului: țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. [...] Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vie. Copilăria ipoteșteană este omniprezentă. Poetul se descrie pe sine însuși copil, stând în pragul casei cu capul în poala unei Finițe, greu de identificat. Putea fi oricine: mama, o soră, o slujnică: Cu cartea [...] în mână, stăteam zile întregi lungit pe prispa casei la umbră și descifram mașinal-minte slovele cele bătrîne ori priveam cu ochii drept în grinzile afumate ale streșinei, până ce-mi simțeam capul ridicat și pus în poale. Mi-ntorceam ochii peste cap... era Finița, ce-și așezase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
imagini convingătoare și pline de melancolie acea senzație a liniștii de dinaintea serii, la care clopotul contribuie plin de muzicalitate: Încet, încet painjinișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un cer rumenit de apunerea soarelui. El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe 1989, dar le dau la întâmplare, prin tragere aleatorie, făcută de un ordinator. De ce nu ne iau pe noi, nenorociții din lagăr?" Se teme de vizita medicală, fiindcă dacă ești suferind, nu te acceptă nici o țară. Așteptarea tâmpă se lungește peste măsură și singura consolare ar putea fi aceea că alți locatari zac în lagăr de 5-7 ani! Răspunsurile la SOS-urile din scrisori, atâtea câte sunt, nu par chiar încurajatoare. Virgil Ierunca îl asigură că "va dedica o emisiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ultima lor întâlnire cu omul care le era tată, eu și Mitică, frate-meu, ne pârpâleam ca pe plită și tot priveam spre Gura Humorului, în depărtare, pe șoseaua mare... Când, ce să vezi? Aproape de-amiază, când ni se lungiseră ochii de-atâta uitat și când fetele, săracele, luându-se cu joaca, uitaseră să ne tot toace la cap cu întrebările: "da, când vine tata?, da, cum e îmbrăcat?, da, rămâne, de-acum acasă, ori tot pleacă la oaste?" numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
caut aici, am mai zis, și uite că În sfârșit se Înduplecă să-mi dea liber arătându-mi cu coada sapei spre hangarul din spatele casei. Chiar mă așteaptă Andrei al meu. De alaltăieri n-o fi contenit să mă aștepte lungit pe băncuța asta trasă lângă un godin pântecos. — Bine c-ai venit, Relule. Foarte bine ai făcut c-ai venit... Se ridică În capul oaselor și căscă. Se Întinse, i se auziră oasele trosnind, oh, mi-e că i-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
paloșu’ lu’ Mihai Viteazu, ea a sechestrat actu’ locului... Ghearele se retrag În pernițe În momentul când laba Îi atinge obrazul, laba se retrage și bate fumul ca să mențină echilibrul motanului pe spătar. Pulsează ghearele, intră și ies și se lungesc dintre pernițe ca niște degete și laba bestiei negre tinde să devină o mână, oh, Gilbert! Bestia miaună frecându-și mustățile de ceafa Motănicăi, chiar așa ți-a dat mătușica prin cap să-l botezi? Și ea, că-i o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
plată. Mai are să-ți dea Buceagu’ și Dacia aia roșie, și io cu văru’ Laur o să rămânem amărășteni la tuburi... — Sfinte Dumnezeule, bolborosea Andrei Încrâncenat, unu’ din ei tot o să Înțepenească. Părea Întrucâtva posedat de perspectiva asta, În timp ce Laur profețea lungit pe iarbă sub cais: — Ba amândoi, părințele. O să-i iei pe-amândoi dupe pâine și-ai să moștenești Unitatea, părințele. Da’ ce-ai să te faci cu dada Leontina, c-o să trebuiască s-o ceri În căsătorie? Și p-ormă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
bordură. Începuse să se facă bun de fiert porumbul din lanul ceapeului Glina, care pornea din fundul curții și se Întindea cât vezi cu ochii, până-n zarea vegheată de turnul castelului de apă alimentându-se din lacul Cernica. Ne mai lungeam În iarbă și ne holbam la cer până ațipeam, mai dădeam o raită prin porumb după un braț de știuleți, căci misiunea noastră era să demontăm pe măsură ce ne soseau piesele, dar piesele Încă erau pe drum. N-apăruse nici rezervorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-n nădejdea surorilor ei ar fi dus-o la Mortu’ Fript, scorpiile, dar de-acum se mai potolise zăpușeala și Ortansa cu Viorel rodeau ca niște iepuri din a doua tranșă de porumb fiert cu rezistența lui Andrei. Noi picoteam lungiți În iarbă pe lângă ei. Nu mai era mult până să se Însereze. Precis o să-i apuce noaptea pe drum. Și unde spuneai că vă duceți, Viorele, am Întrebat. — Naiba știe unde. Unde mergem, Tanso? Cred c-o să ne oprim la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nici pe ea n-o mișca balamucul din casă. — Și până la urmă te-ai Însurat? — Păi ce să-ți spun, Tanso, că noi doi ne iubeam foarte tare și am vrut să ne căsătorim. Părințelul se căznește și o tot lungește, oh, cum se Întâmplă de obicei, noi am decis să ne unim viețile. Părinții ei, ce să zic, nu erau deloc de acord. Dar până la urmă n-ar fi stat În calea fericirii unicei lor fiice. Ei erau foarte bogați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
indignarea atroce ce i-o citeam pe față părea să-i fi luat glasul. Slăbeam treptat strânsoarea și aproape că-mi luasem mâinile de pe ea când se eliberă cu un efort suprem. De-acum o priveam ridicat Într-un cot, lungit În iarbă la picioarele ei. E atât de Înaltă și de frumoasă, dragostea mea, mămica mea Felicia pe care toată viața te-am căutat și acum aștept, să mă calci pe cap ori să-mi tragi un șut În gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nea. Cine dracu’ intră acolo să-i numere? — Îi scoatem și-i Încărcăm În mașini și-i numărăm, nea, ce mare inginerie? Hai, dă banii Încoace ca să ne-apucăm să-i Încărcăm. — Bine, și proprietaru’? Încearcă nea s-o mai lungească. — Io sunt proprietaru’, i-o reteză Andrei. Acuma dă-mi banii și-ți povestesc pe urmă tot ce mai vrei. Da’ șezi blând, băiețică. Încarcă-i și numără-i și-ți dăm banii. Ce ești așa speriat? Nu fuge nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
noastre de care nu ne despărțeam pentru nimic În lume. Andrei stătea În stânga lui, pe marginea patului, iar eu pe patul din fața lor. Am fi fost la o adică dispuși să-l ascultăm pe dom’ major, dar să n-o lungească prea mult... — Ce să facem dom’ major? zise Andrei puțin iritat. Păzim șantieru’ ăsta al Unității. D-aia ne ține moș Victor pe lângă el și ne dă să mâncăm. Ca să nu se-apropie nimeni. Are gestiune serioasă aici. Dormim cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Laur, și totuși n-am socotit de prisos să Întăresc. — S-a terminat totu’. Mă temeam și eu de ce se temea Andrei, că venise să se lipească de ceva de băut În contul cartofilor, ceea ce ar fi Însemnat s-o lungim până la ziuă. Țigări mai aveam câteva. Știam că nu fumează, așa că i-am Întins pachetul de Carpați cu patru țigări În el și uite-l că aprinde una de la a mea și mai ia una, pe care și-o pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fost popasul nostru. * În fiecare seară ea ne spunea că mâine dimineață precis, mai mult de trei-patru zile nu lipsește niciodată Pepino al ei, și se dusese o săptămână și Încă una și se duceau și banii. Popasul nostru se lungea primejdios de mult și de-acum eram o familie numeroasă, al cărei buget se cerea drămuit cu grijă. Altminteri, asta o fi fost soarta banilor ăia prăduiți din ograda lui moș Victor, că părințelul Andrei Îi ținea numai la el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fiertură, și băutură din belșug. În așteptarea noastră ei au mâncat și au băut vreo patru jumătăți de rachiu de drojdie. Păi cum dracu’ să ne răzgândim? Ce vorbă-i aia? Părințelului chiar nu-i venea la-ndemână s-o lungească, era tot atât de grăbit ca și Hansi, și nu mai spun că și pe mine ardea cămașa. - Cât zici că ne costă, prietene, ca să ne treci pe amândoi dincolo? - Cât v-a spus Pepino. Ăsta-i prețu’. Și se cam holbau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Dacă nu ne grăbim În noaptea asta, de mine Încolo adio. Au Început să bage trupe la graniță ca s-o Întărească. - Da’ ce-s nebuni?! sare ca ars părințelul. Se arată din cale-afară de uluit, Încercând s-o mai lungească, iar namila asta de om pare să se lase prinsă. - Ne-atacă ungurii, băieți. - Fir-ar mămițica lor a dracului, fac, după ce că suntem vai de capu’ nostru, ăștia ne mai lipseau. - Ne-atacă și rușii și sârbii, băieți. Ne-atacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]