28,647 matches
-
Kleskaia“: „GRIGORE: Să învingi clipa... Să învingi destinul vremelniciei... ia din rafturile memoriei legenda Paserii Phoenix... În propria-i ardere preexistă zborul reînălțării în azur... MIHAI: ...Simt la piept bănuțul de argint al vamei... Vâslașul ne așteaptă nemișcat pe sterpul mal al Styxului... N-auzi scheunatul Cerberului?...“ Este greu de crezut că doi soldați, aflați în bătaia gloanțelor, vorbesc astfel. Iar dacă nu e vorba de un război real, ci de o proiecție metafizică a războiului, de ce mai era nevoie de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Această înfrumusețare exterioară a realității o practică pe scară largă Ioan Nistor, în volumul de versuri Metamorfoze (Emia, Deva, 2007). Unele dintre reprezentările lui seamănă cu bibelourile-kitsch, confecționate din ghips, scoici și oglinjoare care pot fi găsite în bazarurile de la malul mării: „Acest urcior e un arc de triumf al gândului bun, / e un vlăstar al ochiului scăldat în lumină, / la care sufletul meu însetat / se închină. Dă-mi-l să-mi satur pământescul dor / cu apă vie din limpede izvor
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ca și cum ar fi vorba de clasici în viață. Cartea sa de recenzii Observații sau băgări de seamă, apărută la Editura Tiparul din Bârlad, oferă numeroase exemple de supraevaluare. Despre Petruța Chiriac, autoarea unui roman de un sentimentalism naiv, Pescărușii de la malul mării, Gruia Novac crede că „și-a dobândit dreptul de a se pierde în lumea vitalistă eternă“. În versurile stângace ale lui Nicolae Pandelaș, din volumul Superlativul vulnerabil, descifrează „o muzicalitate canonică, cu o incantație sugerând nesfârșirea“. Pe Dumitru D.
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
una de percepție a politicului, de deontologie (dacă vreți) a stărilor limită, mai puțin de metodă. Vreau să spun că nici un dictator nu e mai rău decât altul. Dar dictatura? Cui îi folosește...“ „În timp ce Voronin împinge cu inconștiență Basarabia spre malul stâng al Nistrului având nerușinarea să creadă că în apele sale nu s-a vărsat destul sânge românesc, restul lumii așa-zis civilizate nu scoate o vorbă, Putin și Bush fiul își dau mâna în lupta împotriva terorismului internațional“ etc.
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
îngrozit. Nu chiar. Adică nu știu. Nava aștepta să fie primită în port și era o vîntoasă cu valuri cît casa. Și l-ai aruncat peste bord? La a treia lovitură de cuțit..., dar cred că a înotat pînă la mal. Abia atunci văd o față contorsionată și o privire de gheață care mă fixează cîteva zecimi de secundă. Aveți o viață infernală, din cîte văd... Îi veneam eu de hac și lui Sașa, dar erau patru. Dacă ar mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o boare dinspre vest îi intra pe sub cămașa descheiată. Distanța între el și satul Ghireni se mărea văzînd cu ochii și pădurea din nordul satului, înspre Crasnaleuca, se apropia parcă alergînd spre el. Dinu trebuia să intre în satul de pe malul Prutului la lăsarea serii, ca să nu fie văzut de prea multă lume. Nu dorea nici el și nici Zînica să știe prostimea satului despre ce-i vorba. Erau intelectuali, ce naiba, și trebuia să păstreze o anumită conduită. Casa fetii, Zînica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lumea s-a făcut lume. Era cam la fel ca și la Consiliul Județean Iași, doar că era mai puțin circulat. Șeful nu prea era vizibil salariaților, dar era cam prea vizibil printr-o crîșmă dintr-un chioșc situat pe malul rîului Nicolina. Dar asta se întîmpla în afara orelor de program. Guran bate cu inimă în ușă și aude clar cuvîntul "intră". Deschide ușa și observă că nu produce nici un efect asupra șefului. Acesta era cu spatele spre ușă, aplecat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nervii inginerului. O ține așa de o săptămînă, bombănea pentru el. Muncitorii dormeau în vagon. Terminaseră cu banii și băutură nu mai aveau cu ce cumpăra. Talabă nu-i putea trimite acasă, îi adusese de la 120 km distanță, tocmai de pe malul Prutului și, colac peste pupăză, le promisese un cîștig minim. Cum era într-o stare de stres care te împinge la sinucidere de obicei, ușa birouașului improvizat se deschide și în prag apare Dobrilă, un muncitor cuminte de obicei. Talabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
stalactite în barba lui Dumnezeu și... atât, chiar dacă 33 de ani am încercat continuu să mă restitui, să mă culeg precum lemnul teiului într-o luntre, precum piatra într-o zidire, precum podul într-o singură trecere. Doamne, între câte maluri mi-ai întins spinarea? (A)casă este locul în care te crezi așteptat. Ostenit, Petru dormea cu fruntea în cenușă. 6 zile a stat închis în beciul poliției. A șaptea zi, procurorul Ieremia l-a lăsat slobod pe motive medicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în brâul lui Dumnezeu, așa se toarce fericirea. Un fir luuuung și un ghem de lumină. Era timid. Unii, în timiditatea lor, stau comod precum melcul în cochilie pe vreme de secetă, alții își eclipsează timiditatea ca fetele mari, pe malul râului (ochi să aibă frunzele, cu ei ne acoperim goliciunea); se complac unii în timiditate, mor în ea ca într-o mare virtute. Petru își trăia timiditatea intim, plăcut, nerostit. Timiditatea lui Petru, cetate, piatră peste piatră zidită în taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
taci, că-și crăp capul! Și voi ce vă holbați la mine? În pod, să nu vă mai văd, în pod am spus! Astfel de scene se petreceau aproape zilnic două, trei ore, până către miezul nopții. În casa de pe malul Sărății, nimeni nu mișca în front. Dumnezei, cruci, biserici, geamuri sparte, alcool, pumni, palme, nervi, transpirație, haine ude, cizme împuțite, colete poștale, miros de pește, de hățuri, guri de ham și o pufoaică roasă ce încălzea șalele lui Puiu. Puiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lichidă spre nicăieri. Timpul se despletea râu, Petru înota împotriva curgerii, se lovea de stânci. Venele pietrelor se legau noduri, hemoragie de nisip în pântecele scoicilor. Libertatea de a fi râu nu-i tot una cu blestemul de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aprinde felinare-n oglindă. Te ascunzi într-un trecut anost nimic mai comod decât confortul într-o fotografie zimțată. Te abandonezi a lehamete în neștire timpul învinețește unghiile, schimonosește maxilarul, lasă urmă de ghinturi, timpul se prăvale peste tine precum malurile unei galerii din care te încăpăținezi să scoți lumină. Te amăgești, copile, te amăgești! Îți închipui că duci soarele de mână, că-i speli picioarele de nisip, îi răcorești buzele, îl hrănești ca pe un balaur cu felinare aprinse, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pronaosul vieții. Domnule doctor, ce îți este așa de greu să înțelegi? Era miezul nopții. Încremenit, lângă calorifer, parcă aștepta execuția. Luna, un disc cât roata căruței, galbenă, portocalie, roșie, mâzgălea noaptea cu lumină, luna spăla cămăși de sfinți pe malul gârlei, cineva scapără chibrituri în cer: O să plouă. Mai bine ai trece, Dumnezeule, lumina prin sită decât printre gratii! Petru a adormit ca un prunc pe o rogojină uscată; luna, sub fereastră, împletea pănuși de păpușoi. Neliniștea este sora mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stânci, prăvălită-n cascade, cursă în mare ca o avalanșă a durerii. Apa muntelui umple pântecele mărilor cu tristețe. Sărată-i marea în golful pescarilor, năvodul plin cu lacrimi se rupe, năvodul ca o cataractă a cerului pătează valul și malul cu înstrăinare. În mănăstire, Petru își căuta piatra, inima ca o compensație a numelui îngrămădea nisipul. Prin vene, un fluid tulbure aluneca a secetă. Maică-sa l-a născut sub o brazdă înțelenită; Dumnezeu, ostenit, și-a abandonat plugul într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților. În mânăstirea Fântânele, un Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv, ochi întunecați, barbă rară, frunte ridată, lăudat zi și noapte pe Sfânta Sfinților. Alți Dumnezei, la lumina opaițului, intermediau iluzii. Pe malul lacului, în livadă, Iuda împărțea lepădările. La ora două, înainte de duminica Tomii, dormea și crucea de pe catedrală. Plopii, ca niște străjeri leneși, moțăiau în propriile armuri. Straturile de flori din jurul fântânii roșeau privind stelele în ochi. Băncile, parcă bolnave de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu pământ. Blestemați fie cei care coboară noaptea în iris, în fântână, în icoană! Zgomotul fiarelor descătușă câteva raze de sore și o umbră aproape transparentă. Petru, străfulgerat de intensitatea contrastu-lui, și-a acoperit ochii cu palmele o stare de mal abrupt, de sens unic, de tunel fără capete i-a încorsetat inima. Petru a privit conturul. Un amestec eterogen, spectral, abstract, parcă duh, parcă nălucă, i-a atins umărul, apoi s-a depărtat brusc, speriat. În bezna celulei, două respirații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cît nu-și expun mai deloc stăpînul. Preliminariile ultimei păci între împărat și Franța s-au încheiat în acest mod, fără știrea Imperiului și a Puterilor Maritime: înțelegerea s-a făcut la un conte*, ale cărui pămînturi se află pe malul Rhinului. Victor Amedée, principele cel mai abil și cel mai prefăcut din vremea sa, stăpînea mai bine ca oricine arta de a-și disimula planurile. Europa a fost înșelată de mai multe ori de rafinamentul vicleniilor sale; printre altele, atunci
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
că cel din urmă crîmpei de lume pe care l-am zărit a fost un dar al apei mării. Nu Îndrăznesc să spun că am văzut marea, ci doar reflectarea tăioasă a soarelui din undele ei. Intrat În apă aproape de mal, În covoindu-mă și aplecîndu-mă, expunîndu-mă valurilor care-mi intrau În nări, izbuteam uneori să mai prind cu un colț de retină această rază. Nu-mi mai amintesc cum Îmi reușea, pare-se că eram tare caraghios. Mă prefăceam că mă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cel mai mare coșmar din viața lui. În ceea ce mă privește, iubeam cu toate fibrele din mine Valea aceea a unei Mării, iată, de neuitat prin Însuși numele firului domol de apă galbenă. Petrecusem vreo șapte veri mai mult pe malurile și prin nămolurile ei decît acasă. O singură adiere de gînd mi-a dat fiori după, ce mai!, o viață de om... Pe Ionel Caița nu-l mai Întîlnisem de vreo patruzeci de ani. Îl căutasem În cîteva rînduri traversînd
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
care i-a trecut prin cap după aproape patruzeci de ani de despărțire: — Mai ții minte cînd era să ne Înecăm În spatele școlii? Crescuse Valea Măriei... Noroc că m-ai Împins tu tare și te-am tras și eu spre malul din dreapta, nu În partea aialaltă unde se făcuse apă mare! Mai ții minte?... N-am mai fi apucat să ne vedem acuma... Scena asta nu rămăsese de-a lungul anilor la suprafața amintirilor mele. Se scufundase undeva În adîncuri, zăcuse
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
zi Însorită, după multă ploaie, sărind În balta din josul grădinilor școlii, eu afundîndu-mă Într-o groapă din albia gîrlei, el aruncîndu-se după mine, eu Îmbrîncindu-l cu putere Înapoi, iar el trăgîndu mă de mîna cu care-l apropiasem de mal. Asta a fost tot, cîteva secunde, senzația că ne ducem și ne pierdem. El a rămas pesemne cu acea teamă de moarte, prețuind de aceea atît de mult gestul meu, cu siguranță inconștient: „Noroc că m-ai Împins tu tare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a fost tot, cîteva secunde, senzația că ne ducem și ne pierdem. El a rămas pesemne cu acea teamă de moarte, prețuind de aceea atît de mult gestul meu, cu siguranță inconștient: „Noroc că m-ai Împins tu tare spre mal“, repeta acum. Cu el mă mai Întîlnisem de cîteva ori după ce plecasem din Rătești spre toate orașele pămîntului. Mă căutase la Satu Mare, luîndu-mă la o cîrciumă de-i plăcea lui ca să radem cîte un kevert, un amestec de votcă și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și de Caița care-mi erau vecini, cu camarazii clasei Întîi m-am reîntîlnit rar. Cu gemenii, bunăoară, nu m-am mai regăsit niciodată. Peste Gheorghe Grosoș Însă am dat Într-o vară. Aveam amîndoi treisprezece ani, el tolănit pe malul unei bălți a Măriei, eu hoinărind cu Ionel Caița. — De ce l-ai adus aici? s-a oțărît Ghiță. Fostul lui coleg de bancă i-a explicat că am și eu dreptul de a umbla peste tot prin comuna asta. — Mă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
un nume mai adecvat reliefului: Civitas de Medio Monte. Pe Erica am Întrebat-o Însă altceva: — Unde ai vrea să te stabilești În Germania? — Pe țărmul lacului Constanța... Ca să mă uit peste apă și să caut mereu din ochi celălalt mal. Sau la Weingarten, tot În Oberschwaben, dacă prima mea ispravă rostită corect pe nemțește a fost „Ich trinke Wein...“. Marea Șvabă — Văd dedesubt un lac imens, Îmi spune Nicole, e de fapt o mică mare. Mai văd, uite-l, și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]