2,245 matches
-
de explicații ale proceselor sociale și generatoare de programe de schimbare. Din acest motiv, era firesc ca ceea ce se producea În Occident cu titlul de „sociologie” să pară marxism-leninismului a fi mai mult o „diversiune ideologică”, o „știință burgheză”. Plasarea marxismului În zona filosofiei/ideologiei, o teorie considerată a conține un adevăr absolut, care exclude celelalte concepții filosofice/ideologii, Îl plasa În afara disputelor științifice, specifice sociologiei. Definirea marxismului ca „filosofie”, și nu „sociologie” a facilitat enorm eliberarea sociologiei de paradigma ideologică
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
pară marxism-leninismului a fi mai mult o „diversiune ideologică”, o „știință burgheză”. Plasarea marxismului În zona filosofiei/ideologiei, o teorie considerată a conține un adevăr absolut, care exclude celelalte concepții filosofice/ideologii, Îl plasa În afara disputelor științifice, specifice sociologiei. Definirea marxismului ca „filosofie”, și nu „sociologie” a facilitat enorm eliberarea sociologiei de paradigma ideologică marxist-leninistă. Sociologia și-a putut astfel câștiga o anumită autonome față de marxism-leninism. Prima tentativă de reformă a programului stalinist declanșată de către Hrușciov a generat o anumită deschidere
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Stalin a fost aruncat peste bord din punct de vedere ideologic, România a fost prima țară care, semioficial, a lansat ideea că nici Lenin nu este infailibil. Și, până la urmă, nici Marx nu este nemuritor. „Marxism-leninismul” a fost Înlocuit cu „marxismul” și apoi, tot mai mult cu „documentele de partid, cuvântările lui Nicolae Ceaușescu”. Chiar de la Începutul ei, sociologia românească postbelică s-a putut dezvolta fără a fi fost obligată să asume imperativ schema teoretică marxist-leninistă, chiar În aspectele În care
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
marxist-leninistă. O asemenea atitudine eu aș taxa-o a fi un sacrificiu responsabil al unor profesioniști. Cred că ea a reprezentat o tentativă de a salva sociologia românească prin afirmarea utilității sale pentru societatea socialistă românească și conformitatea ei cu marxismul, Într-un moment În care aceasta era deja În proces de desființare. Creșterea presiunii politice a dictaturii ceaușiste a fost umilitoare pentru sociologi, obligându-i să facă plecăciuni ideologice pentru a-și salva profesia, iar răsplata a fost desființarea sociologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
sociologice complementare și/sau În competiție cu ele; sociologul este liber să opteze pentru o teorie sau alta. O asemenea poziție am formulat-o În 1968 Într-un articol care pare să fi avut o mare influență În acea perioadă: „Marxismul și sociologia”. O asemenea poziție era, probabil, un vârf, ultimul, al liberalizării. Desigur, un asemenea punct de vedere a fost de natură a irita ideologic regimul, dar, cu siguranță, ar fi putut, probabil, contribui la eliberarea ideologică a sociologiei, care
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
și exclusiv al documentelor de partid reprezenta un teren minat, pătrunderea În acesta prezentând un risc politic capital. Evitarea tematicii macrosociale era condiția supraviețuirii sociologiei ca știință. Orientându-se spre nivelul micro și sectorial, sociologia românească s-a diferențiat de marxism deopotrivă ca tematică și ca metodologie. „Socialismul științific” și „filosofia marxistă” nu erau relevante pentru analiza proceselor de tranziție de la sat la oraș, de la agricultură la industrie, pentru analiza factorilor responsabili de delincvență etc. Pentru dezvoltarea În această orientare, sociologia
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
pentru analiza proceselor de tranziție de la sat la oraș, de la agricultură la industrie, pentru analiza factorilor responsabili de delincvență etc. Pentru dezvoltarea În această orientare, sociologia românească a găsit o paradigmă dezvoltată masiv de sociologia occidentală, diferită de paradigma marxistă. Marxismul era des evocat, dar formal, nefiind integrat efectiv În practica sociologică. În ceea ce privește tematica sociologiei românești, s-a produs o deplasare cu efecte foarte importante. În prima fază, persoanele formate În ideologia marxist-leninistă au Încercat să dezvolte cu metode sociologice temele
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
publice la construirea conștiinței socialiste. Primii ideologi care au Încercat să impună o orientare „curată” ideologic noii sociologii au eșuat În poziții marginale. Încercarea lui Miron Constantinescu de a patrona o sociologie marxistă a eșuat complet Într-un amestec de marxism dogmatic și proiect personal de utilizare a sociologiei În lupta sa politică În interiorul partidului. O asemenea tentativă a fost Însă rapid Înlocuită. Proiectul de angajare a sociologiei În programul dogmatic de construcție a societății comuniste a eșuat În contextul procesului
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
noua generație de sociologi. În plus, noua tematică era mult mai neutră politic: efectele sociale și cultuale ale migrării de la sat la oraș și din agricultură În industrie, abordări monografice ale unor sate/orașe/zone. Diferența Între sociologia românească și marxism a fost și una legată de metodă. Marxismul dezvoltase o metodologie specifică a abordării macrosociale (analiza structuralistă): cum se explică societatea globală și modul În care structura globală determină sectoarele societății. Filosofia marxist-leninistă dezvoltase o metodologie teoretico-ideologică, dogmatică, adaptată analizei
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
era mult mai neutră politic: efectele sociale și cultuale ale migrării de la sat la oraș și din agricultură În industrie, abordări monografice ale unor sate/orașe/zone. Diferența Între sociologia românească și marxism a fost și una legată de metodă. Marxismul dezvoltase o metodologie specifică a abordării macrosociale (analiza structuralistă): cum se explică societatea globală și modul În care structura globală determină sectoarele societății. Filosofia marxist-leninistă dezvoltase o metodologie teoretico-ideologică, dogmatică, adaptată analizei textelor clasice și a documentelor de partid. Sociologia
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Larionescu, Maria. (2002). Sociology - Romania. În Max Kaase și Vera Sparschuh (eds.). Three Social Science Disciplines in Central and Eastern Europe. Budapesta, Colegium. Mihu, Achim. (1967). Sociometria. Eseu critic. Ralea, Mihail și Hariton, T. (1962). Sociologia succesului. Zamfir, Cătălin. (1967). Marxismul și sociologia. În Cronica, II, 50, 16 decembrie, 1, 10 (Iași). Zamfir, Cătălin. (2001). O istorie subiectivă a mea ca sociolog. Sociologie, etică și politică socială. Volum omagial. Pitești: Editura Universității. Zamfir, Cătălin. (2004). O analiză critică a tranziției. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
În științele sociale. Derivată din observarea fenomenelor semnificative ale istoriei, generația a devenit, la rândul său, instrumentul cunoașterii ritmurilor istoriei În diapazonul ritmurilor succesiunii generațiilor. Motivul importanței teoretice crescânde a conceptului de generație este, probabil, legat și de declinul influenței marxismului În câmpul științelor sociale, respectiv de declinul viziunii tradiționale asupra lumii sociale divizate În clase. În acest sens, A.A. Cournot (1988) a propus o periodizare seculară a istoriei, corespunzător unui ciclu de trei generații care se influențează unele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
postbelică, unul dintre personajele invocate aici și-a mărturisit o carență de comunicare și relaționare cu un sociolog precum Traian Herseni, În ciuda contactelor dese și prelungite pe care le-au avut. Am fost contrariat. Scriam În altă parte despre ,,ratarea marxismului” la Traian Herseni, argumentând că, În ciuda declarațiilor postbelice uneori ostentative ale acestuia de aderență la marxism, prea puțin proba În scrisul lui o adeziune reală de asemenea proporții. Abuzul declarativ rata orice concretizare consistentă În spiritul textelor de după 1944 ale
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
un sociolog precum Traian Herseni, În ciuda contactelor dese și prelungite pe care le-au avut. Am fost contrariat. Scriam În altă parte despre ,,ratarea marxismului” la Traian Herseni, argumentând că, În ciuda declarațiilor postbelice uneori ostentative ale acestuia de aderență la marxism, prea puțin proba În scrisul lui o adeziune reală de asemenea proporții. Abuzul declarativ rata orice concretizare consistentă În spiritul textelor de după 1944 ale marelui sociolog. Lucrurile stau așa În toate lucrările sale semnificative, culminând cu masiva Sociologie din 1982
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
autori principali pentru această direcție sunt Ernesto Laclau și Chantal Mouffe (1985), autori care totuși nu prezintă o definiție clară a democrației radicale. Mai degrabă ei prezintă democrația radicală ca pe un demers care se sprijină pe o reinterpretare a marxismului și care își propune să se opună dominației noțiunii de democrație liberală. Deoarece Laclau și Mouffe folosesc un jargon destul de accentuat - cel puțin pentru cititorii nefamiliarizați cu opera celor doi autori -, considerăm că este necesar să rezumăm și să simplificăm
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
elita puternică și rapace care se hrănea din exploatarea oamenilor de rând. Această concepție dualistă a luptei politice nu a fost la început formulată în termeni care vizau obiective socialiste. În fazele timpurii ale chavismului, naționalismul, și nu socialismul sau marxismul, a fost sursa principală care a inspirat ideologia. Chávez a invocat în repetate rânduri simbolismul lui Bolívar și al altor eroi naționali din secolul al XIX-lea, realizând o legătură mitică între mișcarea sa populistă cu un caracter redemptiv și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
200, 201, 202, 203, 204, 207, 211, 212, 213, 214, 215 M Mair, Peter, 12, 22, 23, 72, 350 majoritate tăcută, 45, 80, 97, 141, 142 Manning, Preston, 83, 84, 86, 92, 94, 97, 101, 102, 103, 104, 105, 106 marxism, 35, 238 mase, 26, 28, 129, 136, 154, 177, 306 mass-media, 63, 70, 71, 121, 124, 129, 156, 171, 220, 246, 254, 270, 272, 276, 282, 284, 286, 302, 351, 352, 353 Mečiar, Vladimír, 49, 51, 293, 294, 295, 296
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
fost de multe ori încadrat în categoria sociologilor de orientare marxistă. Este adevărat că în formarea sa teoretică a fost mult influențat de Constantin Dobrogeanu-Gherea, dar și acesta avea un mod destul de original de a percepe și de a aplica marxismul. Chiar dacă există influențe marxiste în concepția profesorului Stahl, acestea nu au însă nimic de-a face cu varianta leninist-stalinistă a marxismului. Profesorul Stahl a preluat câteva idei din sociologia marxistă, care i-au servit în elaborarea teoriei succesiunii modurilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
influențat de Constantin Dobrogeanu-Gherea, dar și acesta avea un mod destul de original de a percepe și de a aplica marxismul. Chiar dacă există influențe marxiste în concepția profesorului Stahl, acestea nu au însă nimic de-a face cu varianta leninist-stalinistă a marxismului. Profesorul Stahl a preluat câteva idei din sociologia marxistă, care i-au servit în elaborarea teoriei succesiunii modurilor de producție, teoria sa fiind, în cele din urmă, în disidență cu teoria marxistă clasică. În mod corect și nuanțat ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
de stat a adus liniște oamenilor, pentru că le-a asigurat existența și le-a permis să trăiască din roadele muncii lor cinstite”. Ce invidie trebuie să fi stărnit subtilitatea intelectuală a lui Justinian În rîndurile comuniștilor fideli. Adeziunea patriarhului la marxism reprezenta o problemă serioasă pentru ceilalți comuniști care Încercau să intre În grațiile lui Gheorghiu-Dej. Toată lumea bună a tovarășilor știa că Justinian se bucura de favorurile lui Dej. Patriarhul Îl adăpostise pe acesta Într-un moment de restriște, iar după ce
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
au existat glasuri solitare precum cel a lui Raymond Aron care consideră că „În secolul nostru filozofiile istoriei au devenit pluraliste și că singura filozofie a istoriei unitare, adică «singura interpretare a trecutului uman În ansamblul lui, În funcție de o metafizică», marxismul aparține secolului trecut, nu numai prin data constituirii sale, dar și pentru că nu mai este În stare să explice evenimentele și stările sociale ale zilelor noastre” (p. 36). Totuși, Monica Lovinescu insistă mai mult pe dezbaterile legate de renunțările spectaculoase
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și Henri Lefebvre, și În acest context este prezentat opiniei publice din România Ștefan Lupașcu, una dintre personalitățile marcante ale exilului românesc care „a devenit pentru revizioniștii de la Arguments, un fel de busolă În Încercarea nu numai de a depăși marxismul, ci și modurile de gîndire moștenite din secolul trecut” (p. 23). Exemplar pentru modul În care unii intelectuali francezi au renunțat la opțiunile comuniste este cazul lui Louis de Villefosse, care, În urma unei călătorii În URSS În 1952, cînd Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
referință asupra tinerei generații dintre cele două războaie mondiale. Enumerând principalele trei înțelesuri ale spiritualității - „viață interioară”, „cultură”, „viață duhovnicească” - și schițând un istoric al manifestării lor în cultura română, Vulcănescu disocia în sfera înțelesului „cultură” patru varietăți principale, de la marxism (privilegiind spiritualitatea de clasă) și naționalism (exaltând etnicul) la spiritualismul centrat pe absolut; între ele enumeră și „umanismul neoclasic, care pune accentul pe om în genere”, iar ca exponenți numește - în acel moment - mai mulți redactori și semnatari în revistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286515_a_287844]
-
S. a înregistrat fidel starea de tensiune trăită de exilul românesc anticomunist de la Paris, evaluând cu luciditate evenimentele - semnarea tratatelor de la Helsinki („această nouă înfrângere a occidentalilor”), Carta ’77 și noua poziție a intelectualității franceze („Filosofi, profesori, normalieni resping acum marxismul, totalitarismul și Uniunea Sovietică, dar rămâne subînțeles că mai toți provin din rândurile stângii. Cu alte cuvinte, refugiații, exilații, emigranții care n-au încetat să denunțe totalitarismul vor rămâne la fel de necunoscuți ca mai înainte, sacrificați pe altarul istoriei care dă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289963_a_291292]
-
Vișniec, dar și de L. M. Arcade, autor al unor piese precum Ultima cauză a marelui Just (La Crypte et la Chèvre) scrisă în 1971, Scrisorile lui Condurică, Revoluția oarbă în care grotescul și absurdul devin instrumente de încriminare a marxismului. 1 O sinteză a presupozițiilor legate de influența acestor scriitori asupra creației urmuziene sau a similitudinilor dintre aceștia și obscurul scriitor român poate fi desprinsă din paginile studiului Urmuziana, inclus de Nicolae Balotă, în mod semnificativ, în lucrarea Literatura absurdului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]