2,843 matches
-
pe care mulți îi numeau acum Juliani. Acest fapt i se părea lui Tiberius mai primejdios decât era în realitate, iar vechilor prieteni ai lui Germanicus le dădea speranțe deșarte. Cel de-al doilea, Drusus, se cufunda într-o neîncredere melancolică și se închidea în camera lui ore în șir. Când fu întrebat cum își petrecea timpul, răspunse că-i studia pe marii juriști ai Republicii și, nemulțumit, adugă usturător că Roma avea nevoie de așa ceva. Lui Gajus însă, descoperirea tragicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi intrau în carne. Văzu că în palma stângă îi rămăseseră semne. Acum, singurul sentiment care, cu ajutorul imaginației, îi aducea alinare era răzbunarea. Dar nici de aceasta nu-și dădea nimeni seama. Chipul lui era blând, zâmbetul dezarmant, tăcerile păreau melancolice. De fapt, principalul lui gând era să individualizeze chipurile și numele tuturor protagoniștilor. Și în vreme ce-și petrecea zilele căutând, cercetând, ascultând, meditând, descoperi în cele din urmă că fratele său Drusus scria în taină un commentarius, un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imperiu se răspândea fenomenul cultural al diglosiei și peste tot se trecea cu ușurință de la latină la greacă. — Însă dacă vrei să spui un lucru însemnat sau sublim, trebuie să-l torni în cuvinte grecești. Într-o după-amiază plictisitoare și melancolică îi căzură în mână operele lui Herodotus, marele călător și istoriograf. Își plimba superficial privirea peste rânduri, când îi sări în ochi, de parcă ar fi fost scris cu o cerneală de altă culoare, un singur cuvânt: Sais, numele orașului sacru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de cititor pasionat și inofensiv avea să fie confirmată de spioni. După ani, glumind, avea să spună că-și petrecuse o jumătate din adolescență printre cărți. Biblioteca nu era supusă controalelor și părea abandonată. Bibliotecarul era un sirian zăpăcit și melancolic, care își făcea apariția la două-trei zile pentru a le indica sclavilor, atingând ușor masa cu un deget, că trebuiau să șteargă praful. În afara lui, nimeni nu mai intra acolo. Gajus aruncă o privire rafturilor și observă dezamăgit că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Era o elegie intitulată Pontica, iar copia aceea îi fusese dedicată tatălui său, Germanicus. Ce anume se ascundea în spatele exilului de neînțeles al lui Ovidius, dulcele poet, al implorărilor sale inutile către Augustus, al morții sale disperate și solitare pe melancolicul țărm al Pontus-ului? De ce copia aceea a cărții se afla în biblioteca imperială? Ce anume se întâmplase și ei nu aveau să afle niciodată? Neliniștit, începu să-l răsfoiască; simți o umbră în spatele său. Astfel, scrisese un poet citat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trebuie să întreprindă călătoria, spuse el, nesigur. E o călătorie în întuneric și rătăcire, dar ne duce pe celălalt mal... Asta înseamnă corabia zeiței. Dar poate că ideea e mai presus de ceea ce cuvintele noastre pot cuprinde. Tânărul Împărat zise melancolic: — Îți mulțumesc. Dacă toate acestea ar fi adevărate, m-aș simți foarte liniștit. Atunci Euthymius declară râzând: — Oamenii mei or să-și piardă mințile la auzul unui asemenea proiect. Mâine mă duc la Misenum și le spun: „Băieți, mergem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tata, ce a făcut el și cum și-a pierdut viața. Îi promise: Vom merge acolo unde au fost Marcus Antonius și Cleopatra. Vom merge la Iunit Tentor. Nu-i mărturisi femeii care tremura ușor în brațele lui ce gânduri melancolice îl asaltaseră. Se întreba ce mai rămăsese din mulțimea de idei născute în anii aceia. Își spuse că era ca și cum ar fi aruncat mereu pietre pe un taler al balanței, numai că el era singur, iar talerul nemișcat. La sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vremea îngrijorându-mă, iar explicația lui perfect rezonabilă, cum că stătuse la coadă la o casă înceată, mi-a subliniat propria prostie. Mi-am revărsat asupra lui ușoara iritare, acuzându-l, irațional, că mă făcuse să mă simt neliniștită. Sunt melancolică uneori când mă gândesc la discuțiile noastre: cele mai multe dintre ele deveniseră o chestiune de înscris puncte invizibile și, câteodată, mă întreb când și cum am ajuns la etapa în care simpla plăcere de a petrece timpul unul în compania celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
răsucea gura era unul sarcastic sau un semn de înțelegere distorsionată, sau unul al lipsei crase de înțelegere. Își șterse încă o dată aburul de pe ochelari cu mâneca și puse la loc în buzunar plicul boțit și pătat. Mi-am imaginat melancolic halul în care va fi până să ajungă la draga mea Stacey. —Nooo, îmi răspunse Brenda, doar cu brânză. Stacey M -am forțat să mă duc la muncă de dimineață, chiar dacă mă simțeam încă rău. Vedeți, e prima joi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
urmărea un avion Hurricane căzînd dintr-un cer plin de bombardiere Dornier spre un peisaj ca În cărțile pentru copii, cu pajiști englezești pe care nu le văzuse niciodată. Vasul Graf Spee stătea sabordat În rîul Plata, un rîu la fel de melancolic ca și Yangtze, iar nori de fum se ridicau dintr-un oraș sărăcăcios din Europa răsăriteană, acea planetă Întunecată, de unde Vera Frankel, guvernanta lui de șaptesprezece ani, scăpase În urmă cu șase luni la bordul unui vas cu refugiați. Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
se râdă pe seama ei. Acasă, Ruby a stat În fața șifonierului, Întrebându-se care era ținuta potrivită pentru o circumcizie. Era un eveniment religios, așa că nu se putea purta nimic prea decoltat. Roșul era clar exclus. Negrul era de departe prea melancolic. Sugera ori că erai În doliu pentru bucata de penis pierdută, sau chiar mai rău, anticipai că rabinul va avea un accident catastrofal cu cuțitul. De asemenea, mama lui Fi va purta, desigur, negru pentru a arăta cât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
înainte de a le restitui întunericului. Am încetinit lângă unul dintre ultimii copaci. Fata care s-a îndreptat spre mașina mea avea picioare de plasă neagră și o față perfectă pentru comerțul pe care îl făcea, aspră și infantilă, tulbure și melancolică: fața unei curve. Croncăni ceva, poate o înjurătură, în timp ce o lăsam să dispară în oglinda retrovizoare. Era. În noaptea aceea era. Ușa se deschise încet, câinele ieși pe prag, veni să mă miroasă, să dea din coadă între picioarele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îmbrăcată. Suge crucea de argint și simt că ceva îi lipsește, ceva uitat în micuța ei vizuină. Este rezervată și asta mă face să mă simt puțin singur. Poate ar fi fost mai ușor să stea lângă mine, plângăcioasă și melancolică, cum mă așteptam, dar în dimineața asta pare puternică, are o privire vioaie, de luptătoare. Poate este mai puțin delicată decât am crezut, poate încearcă doar să-și facă curaj. Nu vrei să mănânci ceva? — Nu. Clinica privată în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de nisip. La cină, apa minerală astupată cu un dop de cauciuc și cu șervetul din ziua precedentă. Dar nu puteam desigur să bat la mormântul ei. Te născuseși, cântăreai două chile și șapte sute de grame. Aveai ochii mari și melancolici ca ai mei. Am avut o zi plină. Salonul s-a umplut de vizitatori și de flori. Părinții Elsei s-au plimbat toată ziua între patul fiicei și nursery. Sosiră rude îndepărtate și prieteni apropiați. Bunica Nora vorbea, îi întreținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
profesional. În localități încetinea, ca și cum ar fi vrut să le dea celor vii posibilitatea să trimită un salut, o rugăciune sicriului. Iar expresia chipului său se metamorfoza, își găsea tăria în intenții. El se interpreta pe sine însuși, rolul său melancolic de ultim cărăuș. Trecea și știa că lasă în urma lui un gând. Descopeream însă și o trăsătură ironică în profilul său. Da, avea și ceva de carnaval în el, ca într-un copil mascat în moarte, care vântură o coasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și de naivitate gugușticească ce încă mai dăinuie în poporul nostru. Uneori i se comentează fraza potrivit căreia domnul Cervantes (don Miguel) nu era lipsit de o anumită ingeniozitate și par a se indigna de atare necuviință; alteori reflecțiile sale melancolice despre căderea frunzelor îi sunt întâmpinate cu duioșie; ba se entuziasmează de strigătul „război războiului!“ pe care i l-a smuls durerea de a vedea oameni murind chiar fără a fi uciși; ba i se reproduce mănunchiul acela de adevăruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Asta era teoria valetului, care și le-avea și el pe-ale lui. Augusto se spălă, se pieptănă, se îmbrăcă și se pregăti ca unul ce are deja un obiectiv în viață, debordând de un instinct intim al vieții. Deși melancolic. Ieși pe stradă și foarte curând inima îi sună alarma. „Ia taci - își spuse el -, parcă aș fi văzut-o, parcă aș cunoaște-o de multă vreme; da, imaginea ei îmi este aproape înnăscută!... Maică iubită, ocrotește-mă!“ Și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mă sfătuiești să fac? Dacă te-ar fi cunoscut mama... Dar stai, ai să vezi când o să dormi în poala Eugeniei, sub mâna ei caldă și dulce. Și-acum ce ne rămâne de făcut, Orfeule?“ Prânzul din ziua aceea fu melancolic, plimbarea melancolică, melancolică partida de șah și melancolic somnul de peste noapte. VI „Trebuie să iau o hotărâre - își spunea Augusto, plimbându-se prin fața casei cu numărul 58 de pe bulevardul Alameda -; lucrurile nu mai pot continua așa.“ În clipa aceea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să fac? Dacă te-ar fi cunoscut mama... Dar stai, ai să vezi când o să dormi în poala Eugeniei, sub mâna ei caldă și dulce. Și-acum ce ne rămâne de făcut, Orfeule?“ Prânzul din ziua aceea fu melancolic, plimbarea melancolică, melancolică partida de șah și melancolic somnul de peste noapte. VI „Trebuie să iau o hotărâre - își spunea Augusto, plimbându-se prin fața casei cu numărul 58 de pe bulevardul Alameda -; lucrurile nu mai pot continua așa.“ În clipa aceea se deschise unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fac? Dacă te-ar fi cunoscut mama... Dar stai, ai să vezi când o să dormi în poala Eugeniei, sub mâna ei caldă și dulce. Și-acum ce ne rămâne de făcut, Orfeule?“ Prânzul din ziua aceea fu melancolic, plimbarea melancolică, melancolică partida de șah și melancolic somnul de peste noapte. VI „Trebuie să iau o hotărâre - își spunea Augusto, plimbându-se prin fața casei cu numărul 58 de pe bulevardul Alameda -; lucrurile nu mai pot continua așa.“ În clipa aceea se deschise unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cunoscut mama... Dar stai, ai să vezi când o să dormi în poala Eugeniei, sub mâna ei caldă și dulce. Și-acum ce ne rămâne de făcut, Orfeule?“ Prânzul din ziua aceea fu melancolic, plimbarea melancolică, melancolică partida de șah și melancolic somnul de peste noapte. VI „Trebuie să iau o hotărâre - își spunea Augusto, plimbându-se prin fața casei cu numărul 58 de pe bulevardul Alameda -; lucrurile nu mai pot continua așa.“ În clipa aceea se deschise unul din balcoanele de la etajul al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
privească apele râurilor și chiar pe cele ale mării. Mă gândeam să-l fac să se plimbe, răzbit de anxietatea istorică, de-a lungul canalelor din Gand și Bruges, sau la Geneva, de-a lungul lacului Leman, și să treacă, melancolic, pe podul acela din Lucerna pe care-am trecut eu, acum treizeci și șase de ani, când aveam douăzeci și cinci. Aș fi pus în romanul meu amintiri din călătoriile mele, aș fi vorbit de Gand și de Geneva și de Veneția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aceea. Nu mă lăsa să uit. E vorba despre un cantor care se pomenește În Zilele Cumplite, ferește-ne, Doamne, de așa ceva, pe o insulă pustie - uite, iar pălăvrăgesc și tu taci. Vorbește, povestește-mi despre Yael și despre copilul melancolic. Dar amintește-mi să-ți spun istoria cantorului aceluia: la urma urmei, Într-un fel, fiecare din noi e ca un cantor pe o insulă pustie și, Într-un anumit sens, toate zilele sunt Zile Cumplite. Fima sesiză un fluierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
spre Mesopotamia, spre nord până la Hama și Palmira, țara viperelor, teritoriile de calcar și sare, adăposturile nomazilor cu turme de capre negre și cuțite răzbunătoare ascunse printre cutele veșmintelor, corturile negre părăsite și, În centrul tuturor acestora, Rehavia, cu acordurile melancolice ale pianului În odăi mici, spre seară, cu erudiții delicați, rafturile cu volume nemțești, bunele maniere, ridicatul pălăriilor, liniștea Între unu și cinci, candelabrele de cristal, mobila sculptată și lăcuită, tapițeriile din brocart și piele, serviciile de masă din porțelan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cetățenia, spuse Burgess. Și nici familia n-a fost cine știe ce Încântată. Îl auzise Întâmplător pe dl James dictându-i drei Bosanquet scrisori pe tema reacției provocate de schimbarea sa de cetățenie În America. Și mi-a trimis ciorapi, adăugă el melancolic. — Ciorapi? — Când eram pe front. Ciorapi și alifie pentru picioare. — Cum a fost, Burgess... pe front? Întrebă George Gammon. Burges zâmbi clătinând din cap, cu privirile ațintite asupra jarului de dincolo de grătarul sobei din bucătărie, a cărei ușă stătea deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]