KorAP: Find »[drukola/base=monstru & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...213 >

5,311 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

impunător este zugrăvit în toată splendoarea forței sale, tocmai cînd țîșnește din adîncurile oceanului, purtînd în spinare scîndurile sfărîmate ale unei ambarcațiuni izbite din plin. Prova ambarcațiunii e parțial intactă, iar pictorul ne-o arată stînd în cumpănă pe spinarea monstrului; acolo, la prova, se afla - în acea clipă unică și incalculabilă - un vîslaș, pe jumătate acoperit de jetul clocotitor al balenei înfuriate; vîslașul acesta e pe punctul de a sări, ca într-o prăpastie. întreaga scenă e remarcabilă, veridică și

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
odihnei lor orientale. Cealaltă gravură ne arată cu totul altceva și anume, o corabie cu prova în vînt, în largul mării, chiar în inima vieții leviatanești, cu o balenă lîngă bordul ei; corabia, al cărei echipaj se pregătește să despice monstrul, se apleacă asupra lui, cum s-ar apleca peste un chei; altă ambarcațiune, părăsind în mare grabă această scenă vie, pornește în urmărirea balenelor aflate la distanță. Harpoanele și lănciile sînt întinse, gata să fie azvîrlite; trei vîslași tocmai înfig

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
perdele venețiene care le atîrnau între fălci, „britul“ era separat astfel de apa ce li se scurgea printre buze. Aidoma unor cosași matinali care, mergînd încet unul lîngă altul, își înfig coasele în otava jilavă a unor pajiști mlăștinoase, acești monștri înotau cu un zgomot straniu, ca fîșîitul ierbii tăiate, lăsînd în urma lor, pe marea gălbuie, nesfîrșite brazde albastre. Dar ele aminteau de niște cosași numai prin zgomotul pe care-l făceau cînd despicau „britul“. Văzute din vîrful catargului, mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
se poate afirma în ce anume constă aceasta. Cîteodată, cînd e urmărit îndeaproape, cașalotul elimină ceea ce se presupune că sînt brațele rupte ale sepiei - unele dintre ele avînd o lungime de peste douăzeci sau treizeci de picioare. Marinarii își închipuie că monstrul, căruia îi aparțin aceste brațe, se folosește de ele pentru a se fixa pe fundul oceanului și că, spre deosebire de celelalte specii, cașalotul e înzestrat cu dinți, ce-i îngăduie să atace și să sfîșie o astfel de sepie. Există oarecare

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
descrie episcopul, arătînd că se ridică și se scufundă alternativ, precum și alte cîteva amănunte indicate de el, îndreptățesc o asemenea presupunere. Dar e necesar să se facă un scăzămînt considerabil în ceea ce privește dimensiunile, incredibil de mari, pe care i le atribuie monstrului. Unii naturaliști care au auzit vag despre misterioasa creatură, o clasifică printre moluște, cu care pare într-adevăr să semene, prin unele detalii exterioare, dar numai ca un uriaș al tribului lor. Capitolul LIX SAULA Pentru a face mai ușor

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Ă S-a dat la fund! strigară cîțiva. Profitînd de acest răgaz, Stubb își aprinse pipa cu un chibrit. După trecerea timpului necesar pentru scufundare, balena își făcu din nou apariția, însă chiar înaintea ambarcațiunii lui Stubb; fiind mai aproape de monstru decît celelalte ambarcațiuni, fumătorul socoti că tocmai lui îi va reveni onoarea de a-l captura. Acum era limpede că balena își dăduse în sfîrșit seama că-i urmărită. De aceea, tăcerea și precauțiile nu-și mai aveau rostul. Vîslele

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Pacificuri, pînă cînd, deodată, balena își încetini în sfîrșit goana. Ă Vira! Vira! strigă Stubb către primul vîslaș. Și, întorcînd ambarcațiunea pentru a o aduce în fața balenei, toți marinarii începură să vîslească spre ea, deși ambarcațiunea era încă la remorca monstrului. Ajungînd în curînd în dreptul acestuia, Stubb își propti genunchiul de tachetul rudimentar și începu să-și înfigă lancea în balena care fugea; la ordinele secundului, ambarcațiunea se trăgea înapoi din calea monstrului ce se zvîrcolea îngrozitor, apoi se apropia din

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
spre ea, deși ambarcațiunea era încă la remorca monstrului. Ajungînd în curînd în dreptul acestuia, Stubb își propti genunchiul de tachetul rudimentar și începu să-și înfigă lancea în balena care fugea; la ordinele secundului, ambarcațiunea se trăgea înapoi din calea monstrului ce se zvîrcolea îngrozitor, apoi se apropia din nou de el, pentru a-l lovi din nou. Șuvoaie roșii curgeau acum din toate părțile balenei, întocmai ca pîraiele pe-o colină. Trupul chinuit nu i se mai rostogolea prin apă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
strigă el către primul vîslaș, în clipa cînd furia balenei epuizate păru să se domolească. Mai aproape și mai aproape! Iar ambarcațiunea se lipi de coasta balenei. Aplecîndu-se peste prova, Stubb își răsuci încet lancea lungă și ascuțită în trupul monstrului și o ținu acolo, scormonind cu mare grijă, ca și cum ar fi căutat meticulos vreun ceas de aur, pe care balena ar fi putut să-l înghită și pe care el s-ar fi temut să nu-l spargă, înainte de a

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
să nu-l spargă, înainte de a-l scoate de-acolo. Dar acel ceas de aur era însuși sîmburele vieții animalului; Stubb îl atinse, căci, ieșind din starea-i de letargie pentru a intra în agitația de nedescris a agoniei sale, monstrul se bălăci în propriu-i sînge și se înfășură într-o impenetrabilă spumă clocotitoare. Ambarcațiunea primejduită se trase numaidecît înapoi și ieși orbește, cu mare greutate, din acel amurg fantastic la lumina limpede a zilei. Balena, parcă mai potolită, se

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și contractîndu-și spasmodic răsuflătoarea, cu un soi de horcăit sacadat și șuierător. în cele din urmă, valuri de sînge închegat țîșniră, ca drojdia purpurie a unui vin roșu, în văzduhul înspăimîntat, apoi căzură în mare, scurgîndu-se pe coapsele încremenite ale monstrului. Inima îi plesnise! Ă E moartă, domnule Stubb, zise Daggoo. Ă Da, ambele pipe s-au stins, răspunse secundul. Și scoțîndu-și-o pe a sa din gură, Stubb îi scutură scrumul pe apă și rămase o clipă să privească, gînditor, enormul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
ți-s încordați la culme, nu poate ști nimeni dacă nu-ncearcă personal. Eu, de pildă, nu sînt în stare să chiui și în același timp să muncesc din răsputeri. Așadar, în această stare de încordare, zbierînd într-una, cu spatele la monstru, bietul harponist aude deodată strigătul înnebunitor: „Ridică-te și atinge-o!“ El trebuie atunci să lase din mînă babaica și s-o fixeze, apoi să se întoarcă pe jumătate, să-și ia harponul din cavalet și, cu puterea ce i-

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
acesta, șansele se dublează. Se întîmplă însă foarte adesea ca, din pricina fugii năprasnice, instantanee a balenei lovite de primul fier, harponistul să nu poată, oricît de fulgerătoare i-ar fi mișcările, să înfigă și cel de-al doilea fier în monstrul care se zvîrcolește. Totuși, cum acest al doilea fier e legat de saulă, iar saula se desfășoară repede, trebuie neapărat ca el să fie azvîrlit peste bord, oricum și oriunde, căci altminteri toți marinarii din ambarcațiune ar fi puși într-

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
porunci să legăm bine balena pentru la noapte, se întoarse în cabină și nu se mai arătă pînă a doua zi dimineața. Deși în timpul urmăririi balenei, Ahab manifestase, ca să spunem așa, același zel ce-l însuflețea de-obicei, acum, cînd monstrul era mort, căpitanul părea stăpînit de un soi de nemulțumire sau nerăbdare, ori poate chiar deznădejde, ca și cum vederea acelui cadavru i-ar fi amintit că Moby Dick era încă în viață: marea țintă ce-l obseda ar fi rămas la fel de

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
un drumeț se încălzește, pe vreme de iarnă, la focul unui cămin într-un han; pe cînd balena are, ca și omul, plămîni și sînge fierbinte, înghețați-i sîngele și balena va muri! Nu-i oare o minune că acest monstru enorm, pentru care căldura corporală este la fel de importantă ca și pentru, nu-i oare o minune îpînă-și va primi explicația) faptul că îl găsim scufundat pînă la buze în apele acelea arctice, în care trăiește ca la el acasă și

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
existența Balenei Albe și de ravagiile făcute de ea. Agățîndu-se cu nesaț de această știre, Gabriel îl avertizase solemn pe căpitan să nu atace Balena Albă, în cazul cînd aceasta ar fi reperată; în delirul lui demențial, el spunea că monstrul e, nici mai mult nici mai puțin, însuși Dumnezeul „tremuricilor“ îaceștia recunoscînd Biblia). Dar, peste vreun an sau doi, cînd Moby Dick fu observată din vîrful catargului, primul secund, Macey, se arătă nerăbdător s-o întîlnească și cum însuși căpitanul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-i dea prilejul, în ciuda tuturor amenințărilor și avertismentelor „arhanghelului“, Macey izbuti să convingă cinci marinari să vină cu dînsul într-o ambarcațiune. Porni așadar împreună cu ei și, după multe opinteli și atacuri nereușite, izbuti să înfigă o lance în trupul monstrului. între timp, Gabriel, cocoțat în arboretul rîndunicii mari, gesticula frenetic și prorocea grabnica pierzanie a păcătoșilor care săvîrșeau un asemenea sacrilegiu împotriva Dumnezeului său. în vreme ce Macey, stînd la prova ambarcațiunii, își slobozea, cu întreaga energie a neamului său, sălbaticele chiote

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
fixat un asemenea cîrlig masiv și rudimentar într-o cantitate atît de mare de grăsime. Ei bine, operațiunea aceasta a fost executată de bunul meu prieten Queequeg, care, în calitatea lui de harponist, avea datoria să se urce pe spinarea monstrului, anume în scopul pomenit. Dar în multe cazuri, împrejurările cer ca harponistul să rămînă cocoțat pe balenă pînă la terminarea întregului proces de tranșare și jupuire. Notați că balena e aproape în întregime scufundată, cu excepția părților supuse operației, astfel încît

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
catarge. Deodată însă, aceștia zăriră în depărtare niște nămeți de apă și curînd după aceea semnalară că una, dacă nu chiar ambele ambarcațiuni, erau „prinse“. După un timp, ambarcațiunile fură văzute foarte dar - o balenă le remorca drept spre corabie. Monstrul ajunse atît de aproape de coca vasului, încît la început ni se păru că avea de gînd s-o izbească; deodată, însă, scufundîndu-se într-o vîltoare la cîțiva stînjeni de bordaj, dispăru cu totul, ca și cum ar fi plonjat sub chila corabiei

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
odată ambarcațiunilor o anumită libertate de mișcare. Dar balena ostenită își încetini viteza și, schimbîndu-și orbește direcția, ocoli pupa vasului, trăgînd după ea cele două ambarcațiuni, care descriseră astfel un cerc întreg. între timp, oamenii trăgeau din ce în ce mai multă saulă, strîngînd monstrul între cele două ambarcațiuni, de pe care Stubb și Flask îl asaltau cu lănciile lor; și, în vreme ce bătălia se desfășura în jurul corabiei, puzderia de rechini care mai înainte se țineau scai de carcasa cașalotului, se repezeau acum la sîngele proaspăt vărsat

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
în întregime, pe cînd în cazul balenei normale buzele și limba sînt tăiate separat și aruncate pe punte, împreună cu bine-cunoscutul os negru, prins de așa numita coroană. în cazul de față însă nu s-a procedat astfel. Carcasele celor doi monștri rămăseseră la pupa, iar corabia, încărcată cu capetele lor, semăna acum cu un catîr împovărat cu două samsare prea grele. între timp, Fedaliah se uita calm la capul balenei normale, privirea lui coborînd în răstimpuri de la zbîrciturile adînci ale acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
unui stejar falnic, cu un cuib de pasăre în creștet. Cînd privești răcușorii vii cuibăriți pe „boneta“ aceea, îți vine sigur o asemenea idee, dacă nu cumva imaginația captată de termenul tehnic de „coroană“ te face să vezi în vajnicul monstru marin un rege încoronat al oceanului, căruia i-a fost făurită o cunună verde, într-un chip atît de miraculos. Dar, dacă monstrul e-un rege, mutra lui posomorîtă nu prea se potrivește cu o coroană. Uitați-vă la buza

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
idee, dacă nu cumva imaginația captată de termenul tehnic de „coroană“ te face să vezi în vajnicul monstru marin un rege încoronat al oceanului, căruia i-a fost făurită o cunună verde, într-un chip atît de miraculos. Dar, dacă monstrul e-un rege, mutra lui posomorîtă nu prea se potrivește cu o coroană. Uitați-vă la buza lui de jos, ce urît îi atîrnă și ce îmbufnat pare, din pricina asta, „regele“! O buză pleoștită, care, potrivit măsurătorilor dulgherilor, are o

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
aceste coloane de os, rînduite atît de riguros, n-am putea oare să ne credem în interiorul uriașei orgi din Harlem, în fața miilor de tuburi? în locul scoarței puse de obicei sub o orgă, avem un covor turcesc moale și catifelat - limba monstrului, care e parcă lipită cu clei de partea de jos a gurii; e o limbă foarte grasă și fragedă, care se poate rupe ușor cînd e aruncată pe punte. Privind limba aflată în fața noastră, aș spune că poate da cam

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
de lemne și care ascultă de o singură voință, întocmai cum ascultă și o insectă, fie ea cît de minusculă. De aceea, cînd vă voi vorbi în amănunt de toate formele speciale de manifestare a puterii ce sălășluiește în acest monstru uriaș, cînd vă voi descrie unele din performanțele mai puțin obișnuite ale creierului său, sper că vă veți fi lepădat de scepticismul vostru întemeiat pe neștiință și că veți fi gata să mă credeți; dacă vă voi spune că, bunăoară

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]