2,283 matches
-
Înainte să ne-apropiem de el. Un tip ponosit cu o gură mare, căzută, a intrat În vorbă cu Roy. Era tot un prăduitor. - Poponaru’ a pus-o din nou. Două bețe și-un ceas la Strada 96. Roy a mormăit ceva și s-a uitat În ziar. Tipul continua să vorbească tare. - Unu’ m-a prins În fapt. „Ce faci cu mîna la mine-n buzunar?” zice. - Dumnezeule, nu mai vorbi așa!, a zis Roy și s-a-ndepărtat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
uitat În ziar. Tipul continua să vorbească tare. - Unu’ m-a prins În fapt. „Ce faci cu mîna la mine-n buzunar?” zice. - Dumnezeule, nu mai vorbi așa!, a zis Roy și s-a-ndepărtat de el. TÎmpitu’ dracului! a mormăit apoi. Acu’ nu mai sînt mulți prăduitori de drojdieri. Doar Poponaru’, Copoiu’ și bagabondu’ ăsta. Toți Îl invidiază pe Poponaru’ pentru cît scoate. Dacă un fazan se trezește, se face că-i pipăie piciorul, ca un poponar, cum ar veni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
seringa e plină de sînge. Își pierduse cunoștința și sîngele Îi cursese-n seringă. L-am chemat pe Nick, iar el a scos acul și l-a plesnit pe Marvin cu un prosop ud. Și-a revenit parțial și a mormăit ceva. - Cred că-i OK, am zis. Hai s-o tăiem. Prăbușit În patul nefăcut, jegos, cu brațul moale atîrnîndu-i și un firicel de sînge adunîndu-i-se Încet pe umăr, Marvin arăta ca un hoit. Pe cînd coboram, Nick mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
timpul jos, pe când noi eram în picioare sau în genunchi... Slujbele de Paște la mănăstire sunt teribil de lungi; aceasta din ajunul Floriilor a ținut de la 7 la 10 1/2. Mai tot timpul lumânările stinse, o maică citea cazaniile, mormăind atât de încet, încât nu înțelegeam nimic; [aproape toate călugărițele, cu starița în cap, mo țăiau în strane. Din când în când numai, se deșteptau auzind un zgomot și mârâiau; „Asta are potcoave la picioare, nu pantofi. Umblă mai ușor
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
frumoasă ca astăzi; liniște mare în pădure; numai ciocănitoarele se auzeau lovind cu pliscul coaja bradului. Umplusem coșarca pe jumătate, când iată mă trezii la spate cu un afurisit de urs zburlit, rădicat în două labe, care venea spre mine mormăind și scuipându-mă, parcă vroia să mă mustre că de ce i-am călcat răzășia. Caut să fug, dar în fața mea se deschide o râpă adâncă peste care numai doar în zbor aș fi putut trece. Noroc că de-a curmezișul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
a scăpat și el de bătături și de dureri, până atunci se chinuise ca dracu, nu găsise pe nicăieri pantofi care să nu-i chinuie picioarele. Drept care a devenit mai îngăduitor: -Du-te mă-n pizda mă-tii de diliu, a mormăit el și a părăsit loja și casa de cultură. În stradă, înainte de a se urca în mașină și de a porni împreună cu tovarășa Cameniță spre orașul C., capitala regiunii cu același nume, a hotărât soarta lui Tomiță: -Bă, voi nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
spui p-ăia care nu sunt... Vlad a semnat fără să ezite, semnătura aceasta îl salva, scăpa de tortúrile cărora sigur nu le-ar fi rezistat, scăpa și se întorcea la scris! -Bă, e bine, primul pas e bine, a mormăit tovarășul Cameniță și parcă pe obraz chiar i s-a înfiripat un zâmbet. Acu, dacă vrei să-ți dăm drumul, mai ai un pas, atât, un pas, unul singur, dar obligatoriu și gata, ești liber ca păsărelele, liber... Vrei să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pierdeau în aerul rece al încăperii cu acustică proastă. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, era și complet lipsit de minimumul de charismă necesar practicării meseriei de preot, o meserie pas comme les autres; din când în când mai mormăia și câteva fraze într-o franceză improbabilă. La miezul nopții, credincioșii români și greci deopotrivă, cam 50 de persoane, așteptau cu nerăbdare stingerea luminilor și anunțul dătător de speranță... Ei bine, nu, a apărut de niciunde un coșuleț căptușit cu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
concis și tandru, cu toată melancolia cuvenită, domnișoarei Diana din Leicester care și-a amânat căsătoria cu domnul Tony Weston fiindcă, în fața pastorului care oficia unirea lor pe viață, logodnicul n-a rostit un „da” limpede și răspicat, ci a mormăit ceva ininteligibil la întrebarea fundamentală. Și un elogiu și mai concis, și mai tandru, și mai sincer dlui Tony Weston; în această comedie a silabelor, dânsul e singurul care se ridică la drama minunată a epocii noastre zburătoare. La două
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
dar mi-a respins cu mâna banii: „Lasă, spune bogdaproste“. Am insistat să-i vâr monedele în buzunar, aschimodia de cățel s-a repezit lătrând la mine, lumea privea amuzată. Nu m-am îndurat să renunț la pâinea proaspătă. Am mormăit ce mi-a cerut. După ce m-am îndepărtat cu pomana, am intrat la coafor, ca să-mi recapăt respectul de sine. Acolo sunt cineva, fiindcă, de câte ori mă tund, las bacșișuri grase. Coafeza îmi spune „domnișoara doctoră“. Luni, 15 noiembrie Ședință ca să
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pe aceste meleaguri ca să ocrotească pământul de necurățenii. Din înaltul cetinii îl priveau veverițe, care blânde și cuvioase ca niște mironosițe veneau către El să-I ceară binecuvântarea. Din zmeurișuri a fost primit de Ursus arctos - ursul nostru, Namila Babii, mormăind a nedumerire de vizita Celui Bun și Mare. Numai șarpele cel ticălos când a simțit pe aproape prezența Prea Bunului Părinte s-a strecurat târâș pe sub frunziș și lesne s-a făcut nevăzut. Avea el, șarpele, o pricină anume ca să
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
-se de cel mai apropiat lucru din baie, se rezemă de chiuveta de sub oglindă, se privi în interior fără să se vadă, iar apoi intră sub duș. După ce se spălă, se șterse meticulos și aruncă prosopul pe jos la întâmplare, mormăind fel de fel de insulte la adresa prostiei pe care o făcuse, dar o făcuse. Regretul era de prisos. Se opri din nou în fața oglinzii, iar când se văzu se simți atât de vinovată încât oftă amar și trase aer în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca la un moment dat să-și piardă hainele. Acele ghețarilor de pe râu le furnicau tot corpul, aducându-i aproape de inconștiență, blocându-le aproape toate simțurile. Unul dintre ei, sleit vizibil de putere și de frig dădea semne de disperare, mormăind ceva printre dinți, ceva ce nu se putea înțelege. Alin murea de nerăbdare să ajungă dincolo de fâșia interzisă. Când ajunseseră acolo, ochii lor înguști aruncau scântei de frig strigând totodată de bucurie, atât cât să audă ei:Am reușit, am
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pădure unde spre surprinderea lor nu zăriseră nici o luminiță și nici un adăpost. Totuși, Alin oftă ușurat ca un adevărat învingător, ca un om bolnav care află că se va vindeca. Persoana care fusese cea mai disperată când traversară râul și mormăise cuvinte pe care nu le înțelesese nimeni, acum, în exasperarea și pierderea normalității, începu să plângă ca un copil. Alin interveni: - Ce s-a întâmplat? De ce te plângi acum când totu-i bine? Sau ai înnebunit? - Cred că am făcut
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ceasul de pe masa de lîngă fereastră. Mihai, zău că mă supăr! E-aproape și-un sfert... Livia a ajuns lîngă pat și trage plapuma de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd ca o înviorare peste trupul meu. Bine, bine, iubito, mormăi, mă scol! Mă ia de braț și mă ridică. Oboseala, mormăi, sprijinindu-mă de ușă, m-a ajuns oboseala. Ia să nu mai alergi toată ziua ca un cal, că, de cînd te știu, tot obosit te știu. Hai, intră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
E-aproape și-un sfert... Livia a ajuns lîngă pat și trage plapuma de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd ca o înviorare peste trupul meu. Bine, bine, iubito, mormăi, mă scol! Mă ia de braț și mă ridică. Oboseala, mormăi, sprijinindu-mă de ușă, m-a ajuns oboseala. Ia să nu mai alergi toată ziua ca un cal, că, de cînd te știu, tot obosit te știu. Hai, intră în baie... "Ca un cal!", îmi zic în gînd, mirîndu-mă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să te întorci acasă. Într-un Fiat 850, cu trei ingineri pe celelalte locuri, pe care i-o fi luat din cealaltă stație, trece Ștefănescu, șeful meu. Mă vede prin parbriz și mă salută, ridicînd degetele de pe volan. E plin, mormăie cineva lîngă mine. O, bună dimineața! zic, după ce întorc capul. E inginerul Marinescu, unul din adjuncții lui Ștefănescu. Evident, în ordine ierarhică, mi-e șef, dar nu m-a întrebat niciodată nimic și nici eu nu i-am dat socoteală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iau loc. De după blocul "4001", cum e poreclit un bloc, în care lumea zice că stau cei cu salariul peste 4000, încep să apară cursele rapide, care fac legătura între Cartierul de Nord și Valea Brândușelor. Astea nu opresc aici, mormăie supărat Marinescu. Cursele rapide trec în goană prin stație. De la o fereastră, îmi face semn Nelu Arbore, consăteanul meu: Ion al copilăriei mele, cum îi spun eu cînd mă gîndesc la el. Uneori mă gîndesc cu ciudă: Ion umblă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
unul din muncitorii adunați în jurul meu. Bine. Tragem cîte doi de un filament ca să-l rupem. Producția? Ca de obicei. O să iasă vreo zece-douășpe tone peste, îmi răspunde "nea Plutașu", un muncitor în vîrstă, care umblă toată ziua printre cuptoare mormăind; de fapt el zice că fredonează un cîntec popular, la fel cum făcea zile întregi, cît dura drumul cu pluta ce-o conducea de la Vatra Dornei pînă la Bacău; odată închisă Bistrița cu barajul de la Bicaz, a plecat un timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din sac un calup de marmeladă, din care am început să mănînc cu poftă. Ai auzit, Marie, a zis el, a murit Stalin. Da, am auzit, i-a răspuns mama. Poate-o să dăm cote mai mici de-acum, a mormăit tata, scoțîndu-și opincile înghețate. Focul ardea cu putere în sobă, mama i-a pus masa tatii, iar eu m-am băgat sub plapumă, sătul de marmeladă și fericit că a murit perceptorul. Așa gîndeam eu, că a murit perceptorul, de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu bomboane. Mă, îmi strigă el, mie mi-a adus Moș Crăciun zece biscuiți și douășpe bomboane. (Mi-amintesc exact numărul, mi-a rămas întipărit în minte ca o obsesie.) Ție ce ți-a adus? m-a întrebat el. Am mormăit și eu ceva, stăpînindu-mă să nu-mi dea lacrimile, de ciudă că mie nu-mi adusese Moș Crăciun nimic și scuipam în vînt cojile semințelor de dovleac. Cînd Gică mi-a propus să-mi dea un biscuite și o bomboană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bîrfită. Într-un oraș de provincie, îmi replică doamna Pascu, se știe totul. Nu mă interesează! Dealtfel nu pot să cred prea multe din cele ce mi-ați spune. Știu că majoritatea e bîrfă. Cum vrei, Mihai. Noi te-așteptăm. Mormăi un "săru' mîna" și închid. Sar de pe scaun și încep să mă plimb furios, îmbrăcîndu-mi scurta îmblănită. Trebuia să mă aștept și la asta!... Doamne, ce bine-ar fi să locuiesc într-un oraș în care să nu mă cunoască
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
orei șase, cînd abia mă trezesc. Azi nu pot, mi-o taie scurt inginera. Azi am recepție la lucrările executate. Sub nici o formă nu pot. Dar mîine dimineață, sigur! La șase, șase și un sfert, la locul lucrării, clar? Bine, mormăi eu. Poate mă faceți să vin de pomană cu noaptea-n cap la combinat... Tovarășe inginer, mie nu-mi place să mă joc cu vorbele. Să n-o mai lungim că am treabă. Pe mîine dimineață. La revedere! La revedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu. Poate mă faceți să vin de pomană cu noaptea-n cap la combinat... Tovarășe inginer, mie nu-mi place să mă joc cu vorbele. Să n-o mai lungim că am treabă. Pe mîine dimineață. La revedere! La revedere, mormăi, închizînd telefonul. Stau un timp pe gînduri, mirat de discuția purtată. Aprigă femeie! Dacă întîrzii mîine și-o fac să mă aștepte, e jale. Muncitorii de pe șantier lucrează în acord. Pentru ei orele pierdute sînt bani pierduți. Mai bine dorm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cîteodată, rîde el. Ce mai știi de Costică? Te-ai mai întîlnit cu el? Acum trei săptămîni, cînd am fost la București. Am dormit la el. Așteaptă să plece în străinătate, la un congres. E un matematician foarte apreciat. Mda, mormăie Ion. Zi-i ce voiai să mă rogi, întorc eu discuția. Da' rămîne-ntre noi! Jur! Aseară, începe el, am băut cu tine pînă la miezul nopții, undeva la restaurant, nu la tine acasă; știi doar că de la mine de pe balcon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]