KorAP: Find »[drukola/base=mort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...743 >

18,554 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

dușmani, iei mata un inel de argint, da’ de argint, nu tablă, mergi la cimitir, îl îngropi în marginea unui mormânt, ar fi bine să vezi înainte care și cum, poate reușești să dai de vreun sinucigaș sau de careva mort prin accident, astea-s cele mai bune, și-l lași acolo patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Dup-aia te duci, îl scoți, îl stropești cu vin negru, de ăla, brânca ursului, nu poșircă de alimentară, zeamă de pufoaică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
bine, fără cameră, de la un reportaj despre vila lui Cozariuc. Se cocoțase pe gard să filmeze, l-au înșfăcat gorilele de la pază, i-au cărat pumni și picioare, „bă, nu-i moșia lu’ tac-tu să filmezi tu! Dispari, în morții mă-tii...”. Era evident că, din partea lor, putea să mănânce și inima chelneriței servită pe tavă de smarald, să stea agățat de lustră și să declame din Marx în nemțește, să se autoflageleze ca penitenții în vremea ciumei, să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Lângă zid, acolo, deasupra tunului, e locul meu, bă! Nadia sare de la trambulină împreună cu băieții, o ridică în spate, o iau în brațe și-o aruncă. E în șortul de la școală, dat pentru defilarea pe stadion, și fără maiou. Fac „mortul” și „roaba”. Eu stau în apă până la gât. - Nenea, îmi dai și mie niște pâine? - Da’ pe asta n-o vrei, pișpirică? *** - Crezi c-o să facă bază americană în Copou? mă scoate unul din rememorări. Întâi nu înțeleg de ce merge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și-a stat acolo până a venit televiziunea. Au bombardardat o școală din Serbia. Oamenii s-au ascuns prin pivnițe, orașele sunt împărțite, chiar străzile s-au împărțit, unii de-o parte, alții de alta. Niște gropi comune, se numără morții, la fiecare post de televiziune iese altfel. Excizia se mai practică în țările musulmane, cu lama trecută prin foc, fără nici o anestezie, iar femeile mai bătrâne cred că-i bună. Fidel a mai ținut un discurs împotriva imperialiștilor, cubanezii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
film că iau cutia și-o împrăștie un copchil pe bunică-sa din avion, peste tot orașul... Nici așa! Să mă toarne-n parc unde toți câinii ridică piciorul sau în vreo râpă, peste urzici? Păi dacă nu mai avem morți, nu mai avem cimitire și-s printre locurile cele mai frumoase, mai liniștite, mai ales vara, când te coci în blocuri, cu copaci și verdeață și cavouri cu statui. La mine-n sat mai era un obicei, eu i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
la suflet... Bunicul meu, educat în spiritul corectitudinii și-al dragostei de patrie, sensibil, mirosea ghiocei iarna... suferea în zilele ploioase de pe urma rănii la șold de la șrapnele... Avea coșmaruri... nu-și revenea, scăldat de sudoare, vedea în fața ochilor chipurile celor morți în tranșee... ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu... Atmosfera de război o găsești și-n Magazin istoric. Din când în când, considerații despre literatură... numai fragmentul poate reda sfâșierile mele... mi se pare că-mi inventez identitatea... dar oare ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
să vezi ce scandal o să fie cu țiitoarea! Că și aia e înfiptă, cică s-a apucat tot ea să țipe la madam Pârvulescu... că n-are pic de decență, ha-ha-ha... Îmi dau seama că e un adevărat comando în jurul mortului, cu santinele și avantposturi, c-un sistem complex de semnalizare. - ’trăiți! mi-aruncă Grigore. S-a dus și domn’ Pârvulescu, săracu’... - S-a... - Da’, clipește cu înțeles și mustăcind, s-a ținut tare până la sfârșit... - A, și tu ești la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
priveghi am avut vin fiert și plăcinte cu stafide și cu rahat și poale-n brâu și-au venit și colegii de la serviciu și-au cântat la trompetă și la acordeon. Și-a legat Laurențiu cu fir de undiță mâna mortului și stătea la geam și, când venea cineva să-l pupe, trăgea și se ridica mâna... Și s-au speriat la început, da’ după aceea au râs, „măi puță... ce faci tu acolo?”. Și râdea și bunica, uite la ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mers aproape o săptămână, îmi place mai mult ăla de strategie, dar și ăla de mașini, acolo sunt chiar bun, am viteză. Nu văd colecția de mantouri și pălării la care mă așteptam, așa că mi-e limpede că am greșit mortul. Dar e prea târziu să mă-ntorc și, în plus, am plecat special de acasă să particip la o îngropăciune. Chiar aproape de prag, în semiântuneric, o femeie în genunchi spală cu cârpa scândurile chioșcului. Fără să se ridice, împinge încetișor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
nainte pe la icoane, pe la Născătoarea, pe la sfinți, vezi mortu’, până termin eu aici. Of, de-aș muri, să scap odată de blestematu’ ăsta de mucegai... În capelă sunt doar vreo cincisprezece oameni, în jurul unui sicriu de brad. Masa cu pomul mortului, cu mere și prune înfipte-n țepușe, cu struguri pe-o tabla albastră de plastic, cu prosoape flaușate, chinezești, legate la lumânări, cu sticla de vin roșu și colacii în formă de cruce. - Costache, Costache, bocește o bondoacă în doliu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
luii pomenireee”, îmi fac cruce. De mai multe ori. - Du-te-n față, trebuie patru să ducă sicriul... îmi șoptește contabilul. - De ce eu? - N-avem altul! Ce vrei, să pun vreo babă? - Dar eu... - Un, doi, trei... acum, ridicați! sprijin mortul pe umărul drept. Lângă mine, Ionel, băiatul mortului, privește în gol, ca soldatul înainte de începerea marșului. Nu e așa de greu și nici cimitirul nu e chiar atât de mare. Așteptăm să iasă băiatul în trening care duce crucea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ori. - Du-te-n față, trebuie patru să ducă sicriul... îmi șoptește contabilul. - De ce eu? - N-avem altul! Ce vrei, să pun vreo babă? - Dar eu... - Un, doi, trei... acum, ridicați! sprijin mortul pe umărul drept. Lângă mine, Ionel, băiatul mortului, privește în gol, ca soldatul înainte de începerea marșului. Nu e așa de greu și nici cimitirul nu e chiar atât de mare. Așteptăm să iasă băiatul în trening care duce crucea și preotul cu țârcovnicul și ne pornim, chinuindu-ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Așteptăm să iasă băiatul în trening care duce crucea și preotul cu țârcovnicul și ne pornim, chinuindu-ne să respectăm cadența. Ne oprim cam o dată la cincizeci de metri, se aruncă mărunțiș, cerșetorii se bat pe el, se trec pe sub mort podurile. Lăsăm coșciugul, îl ridicăm, la naiba, a început să mă doară iar spatele. Am intrat pe cărare, e pietriș, simt colțurile prin talpa subțire-a pantofului. Înc-un pod, alte sacoșe cu etichete prinse-n bolduri. Dana se-apleacă, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ăia groapa, n-avem unde să-l îngropăm pe Costache! - Ei, ’tu-le muma lor de puturoși, Doamne iartă-mă, gura mea... și eu ce să fac? - Păi nu știu, părinte, poate să ne oprim aici, lângă stejarul acela, punem mortul pe băncuță și te-apuci și Sfinția Ta să spui o predică, ceva, mai lunguță, mai o rugăciune, să aibă timp ai noștri să termine groapa. - Bine, omule, dar... - Plătim ce-i de plătit, chiar la tarif special, ne socotim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
iubea, să știi, măi... măi... pocnește din degete. - Ștefan, o ajut, să nu-și mai frământe mintea îndurerată. - Da, Fănele, tare te mai iubea Costache-al meu! E bine, e reconfortant să afli că te iubește cineva, chiar și-un mort. Cum am fost anunțați că groapa e gata, mi-l așez iar pe Costache pe umărul drept, ne mai oprim la un pod, se mai plătește o vamă, o luăm la stânga și-ajungem. Acum, când văd movila de pământ scoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mai mult timp știe că poți trăi liniștit cu ce încape într-o valiză, că e ușor de la un punct încolo s-arunci tot, suveniruri, textele tale, ale altora, scrisorile păstrate cu sfințenie ani de zile, parcă-s ale unor morți vag cunoscuți, despre care mai ai o amintire cețoasă, să-ți bagi mâinile în buzunare și să mergi. Să mergi până te lasă oasele și mușchii, ca-n Legiunea Străină. Și să fii fericit că nimeni nu se va întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ce face criticul și-i dă apă la moară. - Ei, care Lenin? Dumneata! Să nu-mi spui că n-ai știut? Ai curat față de Lenin, când stă întins în sicriu, cu perna roșie sub cap, cu brațele pe lângă el, singurul mort care nu are mâinile pe piept, ai observat? Ai barbă de Lenin, mai scurtă, ca atunci când s-a întors din Finlanda, vorbești ca un Lenin și mă indispui. Dar nu oricum, mă indispui profund! Ești bun de închis în mausoleu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

spunea negrul. Nici măcar să moară și, prin urmare, Elegbá Îi predă ca pe niște slugi celor care Îi arată o dragoste nețărmurită. Dacă Într-o zi supunerea ta și sacrificiile tale Îi vor fi pe plac, Îți va oferi un mort viu, un zombi, ca să-ți fie sclav În lumea asta și dincolo. - Și n-ar putea Elegbá să-mi dea un trup nou și un chip nou? Bătrînul negru - uitase numele lui, deși parcă Îl chema Messiné sau Mesriné - meditase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
noroc, Încheiase. Acolo, singur cuc pe insulă, Iguana Oberlus repetase de mai multe ori În fiecare noapte cu lună plină sacificiile aduse zeiței, cerîndu-i să-i schimbe chipul În unul mai uman sau să-i dea măcar un sclav, un mort viu care să-l ajute la treburile lui grele, dar Elegbá Încă nu-l ascultase, poate pentru că deocamdată credința lui nu era destul de puternică sau poate, cine știe, pentru că fusese nevoit să Înlocuiască mereu cocoșul ritualic al sacrificiilor cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
ca de obicei, singur, Închise ochii, răpus de somn și oboseală, și cînd, cîteva ceasuri mai tîrziu, Îi deschise din nou, Îl văzu acolo, În picioare În fața lui, Înalt, puternic, pe jumătate gol și negru ca smoala: cel mai desăvîrșit mort viu pe care și l-ar fi putut Închipui vreodată, ploconul pentru care se milogise de Elegbá vreme de aproape patru ani nesfîrșiți. La Început, nu Îi veni ușor să creadă că nu continua să viseze și clătină de mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Începutul timpurilor, În adîncul pădurilor din Dahomey. - Vino! Îi porunci apoi autoritar, fericit că În sfîrșit cineva trebuia să Îl asculte, să i se supună și să-i suporte prezența fără să-i arate dispreț sau silă: Vino, urmează-mă! Mortul viu se puse În mișcare ca un robot, iar mersul lui era Încet, greoi, oarecum nesigur și legănat, ca al marinarilor neobișnuiți să calce prea des pe pămînt sau ca al unei ființe care petrecuse veacuri Întregi nemișcată În fundul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
acestuia de a-l Împiedica. De unde l-ai mai scos și pe ăsta, Miguelón? Celălalt făcu un gest vag, arătînd spre cealaltă parte a insulei: - L-am găsit dormind În vale, căpitane..., spuse el. TÎmpitul Își imagina că sînt un mort viu, un zombi haitian pe care i-l trimisese o zeiță vodoo. După cum puteți vedea, și-a petrecut pare-se noaptea făcînd sacrificii și vrăji... Cred că e beat... sau nebun. Bătrînul dădu energic din cap, neîncrezător, Îi dădu tîrcoale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
un pas hotărît Înainte și, dintr-o singură lovitură brutală și sălbatică, reteză capul victimei, care nu mai avu vreme să scoată nici un sunet. Capul se rostogoli la picioarele lui Sebastián Mendoza, care făcu un salt Înapoi, scîrbit, iar ochii mortului Îl contemplară pentru Încă o zecime de secundă pe norvegianul care vomita peste el, căci i se făcuse rău deodată din pricina spectacolului macabru. Dominique Lassa, descleștîndu-și mîinile de pe macetă, o rupse la fugă, pierzîndu-se din raza lor vizuală prin păduricea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Iguana Oberlus simți cum o izbucnire de ură Îi străpungea pieptul și ceva foarte asemănător unui curent electric Îi străbătea șira spinării. María Alejandra! María Alejandra, vaporul pe care se afla negrul care Își bătuse joc de el dîndu-se drept mort viu; nava bătrînului căpitan care poruncise să fie biciuit și a echipajului de ipochimeni gălăgioși care Îi trăseseră, amuzați, fiecare dintre cele cincizeci de bice, Îndrăznea să se Întoarcă pe insula unde Îl umiliseră atît de tare, al cărei stăpîn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
să moară de mâna lui Atahualpa, pe eșafodul lui Pizarro, Pizarro - Înjunghiat de pumnalele ucigașe ale partizanilor vechiului său prieten Almagro, care la rîndu-i fusese asasinat mai Înainte de Însuși Pizarro. S-ar fi spus că acel lung lanț de sînge, morți și violență marcase În chip tragic orașul Quito și familia Ibarra, căci fratele mai mare al lui Niña Carmen, Alejandro, se prăbușise, cu pieptul străpuns de un pumnal, Într-un duel stupid, iar unchiul Juan căzuse În mîinile unor tîlhari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]