4,695 matches
-
între o fată și un măgar. Iat-o zâmbitoare, chiar în clipa când se pregătește să ia în gură scula babană a animalului. Ai! Măgarul nu părea prea înnebunit. — Sper să-ți iasă bani buni din afacerea asta, surioară, am murmurat eu în timp ce ieșeam. Nu arăta rău... În final mi-am rupt 28 de minute prețioase din timpul meu pentru o producție oarecum clasică, în care un cowboy gură-cască servea tacâmul complet, de la antreuri până la desert, pe cheltuiala talentatei Juanita del
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Se mișcă? Ce vrei să spui? am bolborosit eu. — Aș putea să văd dacă mai e viu. Roger a dat drumul turbinei. Simți ceva? — Ce anume? — Vreo apăsare? — Pe măsea? Nu. — Vreo jenă? Nu prea mai are viață în ea, murmură Roger. Când am auzit-o și pe asta am scuipat sârmele care îmi țineau dinții și sprayurile și am sărit în picioare. — Ce tot îndrugi acolo? Vorbește deschis, OK? Se clatină și e moartă și trebuie scoasă. Da? Nu? — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
unii de teapa noastră să-și fi făcut apariția aici. Dar noi am venit aici ca să rămânem. Ia încercați să ne dați afară... Acum vin meniurile, dispuse ca niște bilete de examen, iar noi ezităm și rămânem tăcuți câteva secunde, murmurând încruntați deasupra ciudatelor tipărituri. Ora patru. Linex și Self se leagănă în lumina orbitoare în fața pisoarului subteran. Am auzit zăngănitul fermoarului de un metru al lui Terry, apoi zornăitul jetului care se înfigea în peretele faianțat. Și așa începe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
s-au foit, copiii au coborât. Din când în când, câte unul din tătici dădea buzna zgomotos și i se adresa plin de respect, dar și cu o anumită veselie curtenitoare. Cele două cerșetoare, fiecare posesoarea a câte unui dinte, murmurau, dând din cap și făcându-și cruce. Caduta mi se adresa uneori și mie tot în italiană, ceea ce nu limpezea cu nimic lucrurile. Am tușit și am spus: — Îmi pare rău, Caduta, dar ce înseamnă toată povestea asta? — Domnul Guyland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
să-i explice fetei cu sărmanele lui resurse de vorbe și gesturi. Și iată-l pe Spunk, rămas în pustiu, în bătaia vântului pe piscul cel golaș. Se încruntă, se încordează - se uită-n hăul fără fund. Fata e acolo, murmură, și tremură, cu ultima ei țigară și o brichetă electrică. Genericul. Eram profund mișcat. Mișcat? Am avut o cădere nervoasă. Încă mai îmi curgeau lacrimile când am dat-o la closet Nici o îndoială în privința asta, absolut nici una: Davis avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acum două nopți un expert japonez în computere și un stomatolog neamț au fost găsiți într-o parcare cu fețele zdrobite. Cred că eram în stare de șoc sau ceva asemănător. „Ai fost așa de norocos, atât de norocos“, am murmurat eu, privind în jos spre stâncoșii Rockies sau Smokies sau Ropies prin plafonul alb alcătuit din zăpadă și conturul norilor... În fotoliul alăturat stătea tolănit un tânăr elegant -costum de vară sobru, ten de californian, păr des pieptănat fără cărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
O face lună... Sună bine, ce zici, amice? Taticule, sunt convins că îți spui, pot să încerc și eu? Puțin, poate. Crezi oare că ai face față la un program complet? După o jumătate de oră, sau cam așa ceva, Butch murmură: — John, pot să-ți spun ceva? — Da, am răspuns șovăielnic, în timp ce mă îndreptam să o pot zări dincolo de burta mea. Uite-o, vorbind cu gura proptită-n microfon. Sunt de acord cu Lorne Guyland, John. Avem nevoie de scene clare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mei... Mi-am amintit de Ninetty-Fifth Street, când am ieșit cu Doris Arthur e restaurantul presei, și răspunzând invitației mele de a ne întoarce la hotel ca să pierdem vremea acolo, ea și-a lipit buzele de obrazul meu și a murmurat: „Idiotule. E doar o glumă. Fielding face mișto de tine. E un joc, o poantă. Trezește-te la realitate. Trezește-te!...“ Mi-am amintit de barul irlandez de vizavi de cârciuma Zeldei (cea cu programe de dans. Cel mai groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
viață. Obrajii mamei sunt acum un hrisov nobiliar în care e‐ ncrustată, în alfabet unic, viața mea și a fraților mei, cu toate urcușurile și căderile, cu toate bucuriile și durerile. Buzele‐i, odinioară rumene și calde, acum tremură ușor murmurându‐ mi numele mic cu sfială, iar ochii - neschimbate mărgăritare - mă‐ nvăluie-n lumina lor plină de iubire și înțelepciune. Mâinile sale înăsprite de muncă și ani, sunt simbolul generozității și dăruirii absolute cu care ne‐ a ocrotit pornirea pe albiile mari
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
îdeparte de K, de cârciuma domnului O’Toole și de locul de distracție preferat al acestuia, binecunoscuta casă de dezmăț a lui madame Iocasta). Și în zorii fiecăreia din zilele lui Tyr îi căra domnului Jones balansoarul pe plajă. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, întors cu spatele către mare. Mohorâtă mare astăzi. Trupul lui Vultur-în-Zbor ajunse pe pământ cu fața în sus, fapt care explica de ce nu se înecase. Era destul de aproape de spatele balansoarului domnului Jones, iar valurile care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vezi acum. Eu, spaima țâțelor. Odinioară. Atunci. înainte. — Devreme-ntr-o dimineață, când Fiul răsărea, eu, o fecioară plângând în vale, se jeluia Dolores. Vulturul, încă inconștient, era la mai puțin de jumătate de metru de picioarele balansoarului. — Această insulă, murmura ferm, dar în barbă, Virgil Jones, este locul cel mai grozav al întregii creații. Din moment ce se pare că supraviețuim și nu suntem înghițiți de căile ei, se pare că iubim. Ar mai fi cugetat el și despre ritual, despre obsesie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
languroasă. Doamna Cramm era un prădător uman. Consuma pasiunea bărbaților cu o bucurie cu totul nesănătoasă. Nefericitul domn Cramm, un miliardar pipernicit, mic și ochelarist, fusese stors demult de toate fluidele vitale și își dăduse duhul în îmbrățișarea ei sufocantă, murmurându-i cuvinte dulci și lăsându-i moștenire prin testament toate miliardele lui. I-a mai lăsat și automobilele lui, caii, proprietățile amerindiene și caucaziene și, mai presus de toate, iahtul lui. Dacă exista un lucru care s-o poată seduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
văzută odată, la vremea ei un uriaș debordând de aburi, care acum, ruginea pe o linie moartă. Aparența puterii dezmințind realitatea. Un gigant înțepenit. Billy pufăitorul. Vultur-în-Zbor își termină ceaiul de rădăcini, puse castronul jos și adormi buștean. Foarte bine, murmură Virgil Jones. Refă-ți puterile. Păsările îl aprobară, cântând prin copaci. Când se trezi, dădu cu ochii de o altă față care-l fixa cu insistență: fizionomia de maimuță băzdată de riduri a lui Dolores O’Toole. în primul moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și Dolores de noaptea trecută. După ce plecară, Dolores se duse șchiopătând către cufărul cel vechi, care zăcea închis într-un colț. Acolo stătea zăvorât trecutul, trecutul ei, neschimbat, de neschimbat. Se așeză jos și îmbrățișă cufărul, șoptindu-i. — Este ieri, murmură. în fiecare zi este ieri, deci fiecare zi e fixă. TREISPREZECE Vultur-în-Zbor, sensibil la schimbările din atmosferă, înțelese că Virgil Jones cel din dimineața aceasta era un om diferit de Virgil Jones cel de noaptea trecută. Mai simți și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în cap. Avu impresia că devenea tot mai sonor pe măsură ce urcau pe cărările muntelui. Virgil Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
frază de neînțeles. Mâine, fără îndoială, un strat nou de văruială o va acoperi, dar în seara asta era vizibilă întina puritatea pereților albi ai casei plăcerilor. „Un binevenit năvalnic din partea la generali ruși“, spunea inscripția. Virgil văzu fraza și murmură: — Așadar, Alex a ieșit în seara asta în oraș. — Ce înseamnă? întrebă Vultur-în-Zbor. — O glumă copilărească, îi răspunse Virgil. Produsul unei minți de copil. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să repete întrebarea, deoarece Virgil nu mai adăugă nimic altceva. — Generalii ruși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
planurilor sale, trebuiau să intre, nu numai ca să găsească un loc de înnoptat, dar și ca să-l prezinte pe Vultur-în-Zbor orașului K. Așadar, trebuiau să-l întâlnească pe cârciumar. Cârciumarul se numea O’Toole. — Ana radar era, are radar Ana, murmură Virgil Jones. în afară de limba numită malayalam, era singurul palindrom pe care și-l amintea. TREIZECI ȘI DOI Vultur-în-Zbor a fost primul care a văzut-o. Și ce formă ciudată avea, jumătate femeie, jumătate patruped, cum venea către ei prin vălătucii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
noi? Ochii ei continuau să-l amețească pe Vultur-în-Zbor. Erau ochi care-și cunoșteau puterea. O ușoară încruntare se ivi între sprâncenele Elfridei. — Intrați, intrați, exclamă Irina și, luând-o de braț pe Elfrida, îi conduse în salon. Ignatius Gribb murmură către Vultur-în-Zbor în timp ce pășeau amândoi în urma lor: — Doar un sfat, domnule Vultur. Fii atent. Irina și Elfrida, două păpuși delicate din porțelan, pluteau înaintea lor, palide și rafinate. Vultur-în-Zbor se gândi la schimbarea rapidă survenită în viața sa, de la violența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rezistența mieroasă și antipatia sexuală pe care nevolnicia lui le trezeau adeseori în Irina. O întâmpină pe Elfrida cu un sărut, pe Gribb cu un salut milităresc glumeț și pe Vultur-în-Zbor cu o strângere stângace a degetului mare. — Așadar, Ignatius, murmură el, ți-ai găsit un protejat, și încă unul atât de... atât de atrăgător. Ar trebui să-mi păzesc cununa de lauri, nu? — Spiritul competitiv nu prea te caracterizează, nu-i așa, conte? spuse Gribb. — Poate că ai dreptate, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Cerkasov râse și-l bătu ușor pe Gribb pe creștet. — Valorezi mai mult decât noi toți laolaltă, Ignatius, rosti el indiferent. Lui Vultur-în-Zbor relația lor i se păru dubioasă, cu atât mai mult cu cât și Irina, și Elfrida au murmurat imediat o aprobare ce aducea cu un răspuns reflex. Exista o curioasă dihotomie între cuvintele respectuoase și gesturile condescendente ale lui Cerkasov, ca și când Gribb ar fi fost o personalitate și ar fi trebuit ținut pe un soclu - dar, totodată, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu i-a plăcut fața ta, a spus enigmatică Elfrida. — N-am ce-i face, i-a răspuns Vultur-în-Zbor. Trebuie să vorbesc din nou cu Virgil. Și, într-un fel, cred că acolo nu vor veni după noi. — Bordelul, a murmurat Elfrida. De ce nu, de ce nuă El purta hainele sale vechi și rupte, de călătorie. Ignatius Gribb, care, ca și Elfrida, fusese un om ordonat până la ultima lui izbucnire de furie, îi păstrase până și basmaua de pe cap, cu tot cu pană. Zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vadă chipul din spatele vălului. Și încă ceva, spuse Liv. Grimus este un bărbat foarte atrăgător. Poate așa se explică unele lucruriă Deggle obișnuia să-l numească frumușelul. Irina spunsese: „Nu ești omul care pari a fi...“ Gribb la picioarele patului, murmurând: „Remarcabil. Remarcabil“. Privirile de recunoaștere pe care le văzuse în Elbaroom și vorbele lui Peckenpaw, spunând: „Jones și un necunoscut“, spuse cu vocea aceea plină de înțelesuri. Spectrul Trandafirului de Piatră. Spectrul lui Grimus... Iată de ce Irina Cerkasova fusese imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
instinctiv. Trăia în spatele chipului unui alt om, culegând și avantajele și neajunsurile personalității lui. Iată de ce. — Văd că se explică, rosti Liv sec. Se întinse leneșă pe pat. — Ce fascinant e să urmărești adevărul lucrând în oameni! adăugă ea. — Adevărul, murmură Vultur-în-Zbor. — Și acum o să-ți spun adevărul despre mine. O să ți-l spun pentru că ești însetat de adevăr. Iată adevărul despre Liv: ea îl urăște pe Grimus. îl urăște pe Virgil. Urăște muntele acesta infernal. Dar ea trăiește, zise Vultur-în-Zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și numai la tine, spuse ea. Cât timp fac asta, nimic nu mă poate răni. Bărbatul își dădu seama că Media avea perfectă dreptate. Prepelicarul merse înaintea lor până într-un loc aflat imediat în spatele primilor copaci. închise ochii și murmură: — Sisipi, Sispi. Deveni transparentă. Aproape că dispăruse, dar extrem de firavul contur care mai rămăsese din ea făcu un pas la dreapta și așteptă. Media căscă ochii mari, apoi îi închise și strânse din buze. Vultur-în-Zbor o conduse până la Poartă. Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uita înspre masiva stâncă împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș plasat imediat deasupra plajei, unde locuiseră domnul Jones și Dolores. Trupul doamnei O’Toole zăcea între el și povârnișurile împădurite. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, stând cu spatele întors către mare. Mohorâtă mai mare e azi. — Ei, ei! se gândea gorful Koax. Un nou status quo fascinant. Vultur-în-Zbor și fata numită Media îi înlocuia pe Grimus și pe Prepelicar. Prepelicarul o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]