2,429 matches
-
și alungite, umede de 63 nădușeală, care miroseau frumos, mișcîndu-și gâturile pline și încordate. Paraschiv era numai ochi. Văzu cum vânzătorii plimbă caii în ocolul plin de bălegar și de paie, în pas mândru, privând în jur la cumpărători. Gheorghe, nepăsător, vorbea cu parlagiii și măcelarii. Aceștia ședeau împrejurul țarcului pe scaune de lemn cu trei picioare, înjurau toți în același timp, se tocmeau tare, câte doi-trei, se băteau aproape pentru o vită în timp ce ăilalți râdeau nepăsători și plecau deoparte, târând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
jur la cumpărători. Gheorghe, nepăsător, vorbea cu parlagiii și măcelarii. Aceștia ședeau împrejurul țarcului pe scaune de lemn cu trei picioare, înjurau toți în același timp, se tocmeau tare, câte doi-trei, se băteau aproape pentru o vită în timp ce ăilalți râdeau nepăsători și plecau deoparte, târând după ei boii supuși, cu ochii mari și blânzi, neadăpați de cu dimineața. Mai erau și curioși căscând gura, copii desculți, hoți de armăsari, cu cuțite lungi la carâmbi, mirosind a drojdie, cu ochii-n patru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urcând scările de lemn. Îmi spunea ea mie, inima, că o să dau de voi pe aici... Era băut atât cât îi stă bine bărbatului, cu chef de petrecere. Se uită la Paraschiv, pe care nu-l cunoștea. Ucenicul îl măsura nepăsător. Nou-lsosit era îmbrăcat într-o redingotă și în pantaloni largi, din stofă reiată. În mână învîrtea un baston cu cioc de metal. Părea între două vârste, deși după felul cum urcase treptele i se simțea încă agerimea. - Îmi dai voie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau cu urechile ciulite și mușcau nepăsători smocurile proaspete. Vara jucau rișca pe maidan. Petre le căra toți gologanii, c-avea un ban cu două luaturi pe care-l arunca la șmecherie. La pălmicică, 123 meșter mare era Naie, iar la. peretas, nu-l întrecea nimeni pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
închis ochii o clipă. Prin ferestrele deschise, de sus, se auzeau viorile. O muzică dulce și un zgomot de oameni mulți, vorbind și râzând, cădeau până jos. Au urcat scările. Stăpânul cu a lui și la urmă caramangiii, făcând pe nepăsătorii. Nu se cunoștea, că era lumea lor, și la atâta chiloman cine mai sta să-i măsoare? Salonul avea o podoabă de lanțuri de hârtie, colorate în fel și chip, în care se ascundeau becuri galbene și roșii. O lumină
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dichisiți în farfurii lungi, cu sosuri de untdelemn și mirodenii. 198 Negustorii mâncau bine, flencăneau, beau cu plăcere vinul tare ținut în gheață și după aceea, pe la miezul nopții, își luau nevestele de mijloc și jucau cu ele, veseli și nepăsători. Mai puneau ochii pe câte o străină, n-o slăbeau din privit. Se dădeau în vânt. Își lăsau muierile și ieșeau afară, pe un balcon care atârna deasupra liniilor de tren, să le umble-n sui și să le făgăduiască
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coșurile de cărămidă. Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf, lângă calcanul casei. Torcea nepăsător. - Miaaauuuu... Miaaaauuuuuu, se auzea din vecini. O blană zbârlită urca furiș șina acoperișului. - Miarlaaauuuu, miaaaaarlllaaaauuuu, răspundea. Motanul mesteca din mustăți. Câinii, jos, numa ochi. Luna urca tăcută. Când era aproape, mireasa se oprea. Cotoiul se făcea că n-o vede
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prin gropile drumului nesigur, acoperit cu bălți înghețate. Pe capră stătea un cioclu îmbrăcat în haine negre. Pe cap avea o pălărie caraghioasă cu pampon din pene 216 de gâscă, date și ele cu tuș sau cu altceva. Mâna caii nepăsător, nebănuind că o să găsească atâta lume de față. Era numai mirat că înmormrntarea trebuia să aibă loc atât de târziu și vorbea cu ajutorul lui, aflat tot pe capră: - Ce-o mai fi și asta? Să duci omul Ia groapă cînd
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Paraschiv. Plecaseră pe Grivița, să mai miroasă. Salcâmii sălbatici de pe Calea Negustorilor începuseră să se usuce. O căldură moale, de sfârșit de iulie, plutea împrejur. - Vine iar toamna, oftă ăl bătrân, și noi tot coate-goale... - Ca mielul ești, Treanță! răspunse nepăsător ucenicul. Ce știa Paraschiv ce înseamnă o viață de hoț! Să furi treizeci de ani și să nu te-alegi cu nimic, parcă ar fi fost blestemați banii care-i trecuseră prin mână. O casă nu era mare lucru, la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aerul rece al zilei de iarnă. Manglitorii nu-l slăbeau. Unul înainte, altul pe urma lui. La un colț, o dată s-a oprit Paraschiv, s-a pipăit bine la piept și a început să strige: - Aoleu, portofelul! > Clientul venea agale, nepăsător. Când a ajuns în dreptulzulitorului, acesta -la oprit: - N-ai găsit matale un portofel? - Ce portofel? s-a uluit negustorul. - Așa, unul de piele galbenă. Se mira străinul cu gura căscată. - Zău dac-am văzut ceva! S-a apropiat și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a lui, care nu-i dădea carnea pe daiboj, trebuia s-o încînte, s-o momească-n daruri. Anghel, vese-lvesel, că băuse mai mult la înghesuială, când să plece, să-i ție pe drum, bătea cu palma în cutia contrabasului, nepăsător la frigul ascuțit. Nenea Mitică Ciolan, apucat de bătrânețe, moțăia cu capul în piept, dărunat de osteneală. Numai Dumitru ridica pleoapa lui vânătă și îl grăbea pe ăl de mâna sania: - Dă-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fie părăsite. La 16 mai 1816, după ce mâncă un clapon trimis de Watier, bău o sticlă de Bordeaux - Byron băuse două când a răspuns articolului din Revue d’Edinburgh prin satira Barzi englezi și critici scoțieni - și scrise, fără speranță, nepăsător, așa cum un om pierdut Își Încearcă soarta, scrisoarea pe care am pomenit-o deja.”1 Scrisoarea la care face referire Barbey d’Aurevilly, devotatul său biograf, Îi este adresată unui alt mare dandy al epocii, Scrope Davies. Cererea pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
narcotizat tc "Narcis narcotizat " Tânărul și frumosul Narcis Îndrăgostit (prin blestem) de propriu-i chip (sau, scrie Pausanias, de cel al surorii sale gemene, dispărută de timpuriu) Împlinește profeția lui Tiresias. Refuzând dragostea nimfei Echo, dar (spun câteva legende beoțiene) nepăsător deopotrivă la farmecele Înfocatului Amenias, cauzând moartea acestora, Narcis e condamnat să nu se mai poată desprinde de imaginea oglindită În unda apei. Se privește Îmbătat de iubire și, povestește Ovidiu, i se adresează dublului său ca și cum acesta ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
părăsite. La 16 mai 1816, după ce mâncă un clapon trimis de Watier, bău o sticlă de Bordeaux 1 - Byron băuse două când a răspuns articolului din Revue d’Edinburgh prin satira Barzi englezi și critici scoțieni - și scrise, fără speranță, nepăsător, așa cum un om pierdut Își Încearcă soarta, scrisoarea pe care am pomenit-o deja: Dragul meu Scrope, trimite-mi două sute de lire, banca este Închisă și toate fondurile mele stau În acel trei la sută. Am să-ți Înapoiez banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cuvânt, este un uriaș. Iată de ce sărmanul Fitecine s-a trezit Împovărat pentru multă vreme de aici Înainte. O revoluție populară este imposibilă astăzi. Dacă unii regi vor mai cădea, acest lucru se va datora, ca și În Franța, disprețului nepăsător al clasei inteligente. Pentru ca viața noastră să se distingă prin eleganță, astăzi nu mai este de-ajuns să fii nobil sau să câștigi un număr la una dintre loteriile umane, trebuie să mai și fi fost Înzestrat cu acea Însușire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
III.Despre toaleta bărbaților; IV. Despre toaleta femeilor; V. Despre variațiile ținutei, precum și rezumatul capitolului. Principiile ecumenice ale toaleteitc "Principiile ecumenice ale toaletei" Oamenii care se Îmbracă la fel ca zilierii, cei al căror trup se acoperă zi de zi, nepăsător, cu aceeași Învelitoare ce duhnește și e la fel de soioasă, oamenii aceștia sunt tot atât de numeroși ca nătărăii care umblă prin lume fără să vadă nimic, care mor fără să fi trăit, care nu știu să recunoască nici calitatea unei mâncări, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sau simulată - de contingențele vieții: „Să fi avut un scop stăruința Încăpățânată cu care Își perdeluia scurtul lui trecut și viața de toate zilele se putea prea bine, era Însă, o spun iarăși, atâta mândrie În privirea lui ce, pururi nepăsătoare de ce se petrece pe pământ, arăta a se pierde aiurea, În depărtările unei lumi de vis, Încât ar fi făcut să se risipească orice urmă de neîncredere sau de bănuială”. Într-o altă considerație a lui Baudelaire, din articolul scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Granada erau nervoși în timpul zilei, certurile lor erau frecvente, iar dispoziția sumbră era semn de evlavie, deoarece doar un bărbat care nu respecta postul mai era în stare să zâmbească sub dogoarea unui soare de foc, deoarece doar un om nepăsător față de soarta musulmanilor mai putea rămâne jovial și binevoitor într-un oraș distrus de războiul civil și amenințat de necredincioși. Eu tocmai mă născusem, din voia de neocolit a Celui de Sus, în ultimelele zile din șaabana, chiar înainte de începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un pas înapoi și se așeză, cu privirea ațintită în pământ. Trei vorbitori de origine oarecare se ridicară atunci pe rând pentru a spune că trebuia să se negocieze de urgență predarea orașului, căci diriguitorii pierduseră deja prea multă vreme, nepăsători cum erau la suferințele celor umili. A venit apoi rândul lui Astaghfirullah, care încă de la început se fâțâia pe locul lui. Se ridică, își duse mașinal mâinile la turban spre a și-l potrivi mai bine și își îndreptă privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bărbaților, doar Khâli plângea. Parcă îl văd și acum, de parcă ar căpăta consistență în fața mea. Mă văd în amintire și pe mine, așezat tot pe jos, fără urmă de bucurie, desigur, dar și fără mare tristețe, ochii mei uscați și nepăsători plimbându-se curioși pe deasupra celor prezenți. De la Boabdil, devenit obez, la șeic, pe care anii și exilul îl făcuseră să arate scheletic și colțuros. Turbanul lui părea mai mare ca oricând. Era de-a dreptul imens. De fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dat timp să scot o vorbă. Nu face nici un semn, nici un zgomot! Numără până la o sută, apoi vino după mine acasă! Mă aștepta la ușă. — Povestește, am explodat eu. Mi-a răspuns abia după un timp, adoptând tonul cel mai nepăsător cu putință: Am venit, am intrat, m-am prefăcut că aș căuta pe cineva, am dat ocol sălilor, apoi am ieșit. — Te-ai dezbrăcat? — Nu. — Ai văzut niște lucruri? — Da, din plin. — Povestește, face-te-ar Domnul pulbere! N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
demersurile noastre se duc pe apa sâmbetei, pentru ce șeful cancelariei are, când mă primește, un ton atât de dulceag, un zâmbet atât de fals, pentru ce îmi face necontenit promisiuni pe care nu și le ține. Prietenul meu rămase nepăsător. Mi-am tras sufletul. — În orașul ăsta sunt mii de oameni care intervin neîncetat în favoarea unei rude despre care pretind că e nevinovată, și care e uneori ucigașul cel mai sălbatic, sau despre care pretind că e întreagă la minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atât de ațâțător. Am pus-o să șadă lângă mine, pe cea mai moale pernă, și i-am pus brațul pe după umeri; Fatima se întorsese în odaia ei, așa cum se cuvine. Eram fericit s-o contemplu pe Hiba, veselă și nepăsătoare pentru întâia oară de luni de zile; se simțise umilită la nașterea fiicei mele, iar într-o noapte, intrând în odaia ei, am surprins-o ștergându-și o lacrimă cu colțul eșarfei; când i-am trecut degetele prin plete, mângâindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Beni Zerual, caravana trebuia să străbată teritoriul celor din clanul Beni Walid. Acolo, pe un drum pietros dintre două sate de păstori, aștepta o siluetă de femeie bătrână, formă neagră și murdară de pământ din care ieșea doar o palmă nepăsătoare deschisă mărinimiei trecătorilor. Când Zeruali s-a apropiat, călare pe un cal împopoțonat și urmat de un sclav care-i ținea deasupra capului o imensă umbrelă, cerșetoarea făcu un pas spre el și începu să îngaime vorbe cucernice, imploratoare, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
statui care înfățișau alți oameni decât pe el. Nici aici nu existau alegeri adevărate, dar măcar iordanienii nu se înjosiseră să-și confirme tiranul cu un procentaj de 100% la vot. Unul din fiii lui Naasri îl aștepta, plictisit și nepăsător lângă grilaj. Nu spuse nimic și nici nu se oferi să-i ia geanta lui Mahmud - nu că acesta l-ar fi lăsat -, pornind-o într-o plimbare scurtă pe strada Regele Hussein. Nu după mult timp, se iviră indicatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]