3,633 matches
-
n-am fi ajuns aici! Și ieși la rîndul ei, chinuită de Îndoiala pe care Loïc i-o strecurase. În ciuda violentei vijelii, numeroși erau cei ce se adunaseră În fața hotelului de Îndată ce zvonul arestării lui Loïc se răspîndise, iar acum asistau, neputincioși, la plecarea mașinii jandarmeriei, care-l transporta pe fratele Mariei la postul de poliție. O tăcere apăsătoare, tulburată doar de șuierul rafalelor de vînt, Însoți ieșirea lui Lucas. Acesta Înfruntă o clipă zidul compact de priviri ostile, cînd un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zorilor, Încadrat de părul negru, des și ciufulit, chipul Christianei părea foarte palid. Întredeschise ochii În clipa În care el o penetra. Păru puțin surprinsă, dar desfăcu picioarele. Bruno Începu să se miște În ea, dar constată că devine din ce În ce mai neputincios. Simți o mare tristețe, amestecată cu neliniște și rușine. Vrei să-mi pun un prezervativ? Întrebă el. — Da, te rog. Sunt alături, În trusa de toaletă. Desfăcu ambalajul; erau prezervative Durex Technica. Bineînțeles, de Îndată ce fu În latex, se blegi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
clipa următoare. O vreme, nu spun nimic. Las ca vorbele ei să-și facă efectul în mintea mea, ca o compresă cu apă rece când te doare capul. — Și ce-o să fac în clipa următoare ? spun într-un final, ridicând neputincioasă din umeri. — O să mă ajuți să curăț fasolea pentru prânz. Vorbele ei sunt atât de fără drept de apel că nu-mi pot reprima un surâs. O urmez ascultătoare în casă, iau un castron mare cu păstăi de fasole și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fără să reușesc să tac. Aceștia din urmă țineau câte o trestie În gură și, prin trestiile alea răsuflaseră sub apă, nevăzuți și nebănuiți. - Krog? - Întrebă un bătrân uscat din trunchiul care se apropiase de mine. - Krog, a gândit Krog, neputincios. - Of, of, făcu el și privi peste umăr. Cei care tocmai ieșiseră de sub apă Îmi făcură semn să urc. - Ugum ți-a dat să bei, se răsti bătrânul. Bețivul. - Bețivul?! - m-am mirat. - Te doare capul și Încă vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bolovani. Așadar, trimisul se pregătea să fie dat Umbrei, și asta fără ca măcar să-și fi Încheiat călătoria. Dacă avea să fie așa, nici vorbele n-aveau să mai iasă la iveală. Era mai bine - În lipsa cuvintelor, nici povestea despre Krog, neputinciosul, nu va ajunge vreodată la tine ca să afli de Înfrângerea lui. Se lăsase noaptea - ultima În care aveam să mai visez. Peste Încă o zi, aveau să mă ducă pe limba de nisip unde mă dădusem prins, ca să mă ucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vorbe Însemna să fii aproape mort. Drept dovadă, Moru, care aflase cum vor fi lucrurile odată și odată, Îmi spusese că muții ca mine vor fi dați la o parte și că vor alcătui un fel de neam al lor, neputincios, pentru că Între timp vor fi uitat de tot glasul minții. Și voi odată cu ei, numai că vouă v-au rămas gurile. Tuni se Înclină și o Întrebă ceva pe Gula, dar ea nu se opri din treburile ei. Continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Știu care e lupta ta și știu ce vrei de la mine. Dar, cum să mă intereseze lupta voastră când știu tot ce-mi trebuie de la Dogon? Tatăl tău din Cer e bătrân. Noi credem că e un pic obosit și neputincios, dacă nu chiar plictisit și, la fel crezi și tu, dacă ai ajuns să te crezi Tatăl. În schimb, Dogon e un Tată tânăr și noi pe el Îl slujim. Am dat din cap. - Ți-a spus Dogon cumva dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne duci către Apus. Așa știam toți, deci așa o să se Întâmple. Atunci am gândit un cuvânt pe care n-aveam cum să-l rostesc, căci nu-l meșteșugise nimeni. Wola m-a priceput deîndată, căci a ridicat din umeri neputincios. Tu o să-i spui acelei vorbe: probabil și, ține minte că asta e o vorbă tare veche, mai ales printre Vindecători, căci ei știau atât de multe lucruri Încât nu erau niciodată În stare să fie siguri. - Așa o trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ai venit În satul meu. Am auzit ce mi-ai spus dar, până una-alta nu văd În fața ochilor decât un mut. Mă și mir că-ți aud vorba Însă, ce să facă și biet Tatăl, așa de bătrân și neputincios cum a ajuns? Ia... a lăsat un fel de vorbă unui mut, ca să-l poată auzi un vânător năprasnic cum sunt eu... Hm! Scept nu se laudă nici cu strămoși și nici nu crede că-i curge prin vine ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și culoarea În pictură. Totuși simțim permanent că ne rostogolim vertiginos spre țărână, ca să ne prăbușim, zdrobiți, În groapă. - Dacă astea ar fi simple vorbe! Îi spuneam lui Rosamund. Dar eu le simt adevărul zi de zi. Și Însăși gândirea neputincioasă ne mănâncă ce ne‑a mai rămas din viață... Sărmana Rosamund era nevoită să Înghită seară de seară, la cină, asemenea trăsnăi. Și această vacanță În Caraibe ar fi trebuit să fie o aventură romantică - o lună de miere adițională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Chiar și când vorbeam sau râdeam buza rămânea curios de imobilă sau parțial paralizată. Din când În când, doctorul Îmi cerea să‑i desenez cadrane de ceas. La Început nu am fost În stare să desenez nimic. Mâinile mi‑erau neputincioase. Nu aveam nici un control asupra lor. Mi‑era cu neputință să țin În mână lingura de supă sau să mă iscălesc. Nu puteam mânui stiloul. Când doctorul mi‑a cerut: „Desenează‑mi un ceas” tot ce am putut mâzgăli a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să vă mai gândiți din când în când și la noi... Cât se va mai putea... CĂLĂUL (Vine jovial, atras de alcool.): Domnule Artur... eu, în pofida celor spuse despre mine... (Brusc izbucneste în plâns.) Și ce dacă sunt șovăielnic și neputincios? Căci sunt victima neputinței noastre de porci râioși ce suntem, de viermi împuțiți și îngâmfați... Eu și Bruno, două scârnăvii, doi rahați.. prieteni de o viață... Dar eu, în sufletul meu... GARDIANUL (Către Artur.): Să-i dăm și lui... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se oprește, caută printre lucrurile răvășite și vine cu un bidon de tablă, i-l pune la buze lui MACABEUS și-l silește să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe față.) Bea... hai... cască gura... Mă! (Violent.) Bea! (Neputincios.) Bea puțin!... Bea mă... O să-ți treacă... MACABEUS (Urlet dement la atingerea alcoolului de piele.) PARASCHIV (Sare speriat.): Taci! Taci! (Îi ia capul în palme, îl leagănă.) Taci puțin... Fă așa... (Îi clatină capul.) MACABEUS (Grohăie; încearcă să se slujească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de-a acapara, a folosi și a face abuz de dreptul la libertatea cuvântului și a presei pentru a-și răspândi doctrinele trădătoare, cu intenția și în credința că orice națiune care permite cetățenilor ei dreptul la libertatea cuvântului este neputincioasă în fața dușmanilor care se pretind a fi patrioți și caută să obstrucționeze, să împiedice, să saboteze și să distrugă buna funcționare a formei republicane de guvernământ sub masca unei critici cinstite; conspirație în scopul de-a răpi guvernului Statelor Unite loialitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
noapte sub supravegherea poliției. Ziarul New York Post sublinia în editorialul său că poliția nici n-ar putea să-mi acorde protecția necesară, de vreme ce dușmanii mei erau așa de numeroși și cu porniri atât de explicabil criminale. Ce se cerea, constata neputincios ziarul Post, era un batalion de pușcași din infanteria marină, care să-mi stea cerc în jur pentru restul zilelor mele. Cotidianul new-yorkez Daily News era de părere că cea mai mare crimă de război comisă de mine era aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
dragoste, șopti ea. Spune-mi doar pentru ce altceva. — Resi..., am luat-o eu cu blândețe. — Spune-mi! strigă ea și mâinile i-au devenit mai puternice, trăgând de hainele mele cu o violență tandră. — Sunt bătrân..., i-am spus neputincios. A fost o minciună de om laș. Nu sunt bătrân. Foarte bine, atunci ca om bătrân... spune-mi pentru ce să trăiesc, insistă ea. Spune-mi pentru ce trăiești tu ca să pot trăi și eu pentru același lucru - aici sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
-ncepuse să ruginească. Îmi păta cămășile la buric. Am luat-o pe-asta. În fond, la ce s-o mai țin. Cizmarul răsucea cureaua, prefăcându-se interesat de vorbăria bătrânelului. În cele din urmă îi înapoie centura. Clătină din cap neputincios, resemnat. - Zău, n-am instrument. Și e păcat s-o stric. Asta-i de muzeu, tataie. Bătrânul tresări atins. Trase cureaua. - Te rog, nu-s tataie cu dumneata. A doua oară când mă faci așa. Dacă nu respecți vârsta, respectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
americani, și la africani, de-l chema să le explice politica? Crezi că poporul nu știa asta?! Și dacă-l mai plânge unii și-n ziua de azi, îl plânge că avea diplomație românească și se ținea de ea. Flutură neputincios mâinile spre oglindă, de parcă ar fi vrut să desprindă petecul acela de hârtie. - Că a fost și securiști printre ei... Asta-i situația. Poate și matale ai fost cu chesti de-astea, cu șoptitul, cu filatul, asta era datoria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
luat că... În fine, era mai tânăr, eu mai fusesem măritată cu Procopie, din Bancă. Un om, talpa iadului, Procopie ăla! L-am lăsat, că mă termina. Eftimie, ăsta de-al doilea, nici nu-l simțeai. Dar curvar, săracul. Ridică neputincioasă brațele, săltându-se ușor și pe vârfuri. Încercă să-și vâre capul pe orificiul geamului de la ghișeu. Șopti, ușurată: - L-am lăsat până la urmă și pe Eftimie. Ce să fac, nu mai puteam nici cu el. Era chestie de demnitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
altceva ce să-i mai spun... Semaforul se schimbă pe verde. Gina dădu să pornească spre ei. Bărbatul îi făcu semn să rămână acolo, lângă stop. Îi arătă, rotindu-și degetele pe lângă ureche, că o va suna mai târziu. Ridică neputincios mâinile, agitându-le ca și cum ar fi dirijat mersul mașinilor în intersecție. Fata ridică și ea din umeri, învârtind sacoșa, parcă ar fi vrut s-o azvârle spre el. Silică repetă semnul că o va suna. Un taxiu, văzând agitația fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sosit momentul ca și la noi în oraș să începă o revoluție profundă. Cu dreptatea care am așteptat-o cu toți și cu martiri care să înroșească de glorie paginile istoriei pe care le vom scrie. Fiți bineveniți!“ Ridică mâinile neputincios, bombându-și pieptul. „E datoria voastră sfântă s-o faceți! Mă predau în mâinile voastre. Viața mea v-o încredințez! Conștiința mea de creator devotat poporului îmi cere să fac asta, chiar acum!“ Coborî două trepte, tot cu mâinile ridicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
implice, dar oricând poate s-o ridice pe ea în locul lui Ilarion. Cum, în cele din urmă, îi cedase. Ba, la un momentdat, se și îndrăgostise de el. Dragoste pătimașă, cu gelozie și chin, până în pragul nebuniei. Îl simțise chinuit, neputincios, fricos și el până peste poate, oricât era de aprig la datorie. Odată chiar era să bage cuțitul în una. Credea că trăia și aia cu Goncea. A vrut chiar să aibă un copil de la Goncea. Când i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
grajd. - Pleacă de aici, am auzit o voce stinsă care părea trezită din somn. Pleacă de aici... Înăuntru, Sonia încerca să alunge pisica neagră care îi dădea târcoale și începuse să miaune. Femeia se ridicase în capul oaselor și arunca neputincioasă în animal cu mănunchiuri de paie. Pisica se ferea, sărea în lături și voia cu încăpățânare să se apropie. — Ajută-mă, nu știu ce vrea, parcă a înnebunit... Umbra mea a acoperit pisica. S-a întors, m-a văzut și a coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
părut că mi se concentrează în zona sexului. Erecția a fost instantanee. X a inspirat și odată cu aerul ce-i pătrundea în piept i-am văzut sfârcurile profilându-se prin lâna puloverului. Nu mai puteam rosti nici un cuvânt. Am privit neputincios cum Z îi descoperă sânii, apoi cum își reia poziția de adineaori. X se îmbujorase și, ceea ce m-a înnebunit, mi-a zâmbit, sau cel puțin mi s-a părut pentru o fracțiune de secundă că-mi zâmbește. Apoi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
un val de spumă albă. Aici, nici vorbă de așa ceva. Closetul abia dacă îi înghițea dejecția; multe hârtii igienice pluteau fără speranță într-un vârtej. Își întoarse ochii cu scârbă. Și ce sunet dezgustător, larma unui rezervor uriaș însă complet neputincios. Deschise ușa și o închise precipitat în urma lui. Nu remarcase bine chiuveta când intrase și sufletul îi tresări abia acum. Culoarea carmin a acesteia îl binedispuse. Răsuci mânerul cu striații, dar în zadar. Nu curse nici o picătură. Îl răsuci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]