3,370 matches
-
cu apă. De jos se aud râsete înfundate. BĂRBATUL CU BASTON scoate din fântână un tomberon identic cu cel pe care l-a trimis în sus. Între timp bidonul cu apă se leagănă în aer și cineva, de sus, fluieră nerăbdător.) BĂRBATUL CU BASTON (Chinuindu-se să se elibereze de tomberon, către cer.): Ei, na! Așteaptă puțin! Nu pot să le fac pe toate! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ai zis ceva? BĂRBATUL CU BASTON (Dezlegând bidonul cu apă.): Nimic. A venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
am obosit. PARASCHIV (Speriat.): Nu te așeza! MACABEUS (Speriat la rândul lui.): Ce? Se repede? PARASCHIV: Nu... Adică... nu știu... MACABEUS: Întreabă-l ce vrea... PARASCHIV (Către INAMIC.): Ce vrei? INAMICUL (Rânjește, chicotește și-i întinde lui PARASCHIV varza.) MACABEUS (Nerăbdător, trăgându-l de mânecă pe PARASCHIV, din spate.): Ce face, ce zice? Ce vrea? PARASCHIV: Vrea să ne dea varza. MACABEUS: Cum?! PARASCHIV: Ne-a întins varza. Vrea să ne-o dea nouă... MACABEUS (Făcând un pas timid în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
că sunt zile întregi când nu scoți o vorbă... și când minți? De ce minți, Bruno? (Din nou, atrasă de violența replicilor, apare, de câteva ori chipul IOANEI, la ferestre și în spatele balcoanelor; fața IOANEI este ușor amuzată, ușor obosită, ușor nerăbdătoare; IOANA se va mișca asemeni unei năluci; personajele intră într-o oboseală comună.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Îmi pare rău... atât de rău... (Chinuit. Încercând să scape de cei doi.) Poate că nu trebuia... să vin aici... să mă opresc aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cămării de pe hol, după ce în sfârșit o golise de tot. Adio, trecut blând al omenirii. Rochia are un fermoar lung la spate și ea se chinuie să-l închidă. Acum că s-a hotărât să plece, se grăbește: pe cât de nerăbdătoare aștepta întoarcerea iubitului, pe atât e de grăbită să dispară înainte să se întoarcă el. În sfârșit, izbutește. Repede își trage ciorapii, își pune pantofii, își îmbracă haina, îi închide nasturii de os. E gata. Ba nu, mai are ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de război. Dl. Friedmann e specialist în astfel de persoane. Și-a exprimat nerăbdarea de-a intra în posesia oricărui gen de scrieri pe care aș fi catadicsit să le adaug la arhivele lui de ticăloșii naziste. E atât de nerăbdător, încât îmi pune la dispoziție o mașină de scris, serviciile gratuite ale unei stenografe și o echipă de asistenți care vor da de urma oricărui fapt ce mi-ar putea fi necesar pentru a face o relatare completă și exactă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
inima. Eu credeam că faceți Revoluția asta de la Județeană așa, ca o plenară populară, mai lărgită, cu invitați de la sindicate, de la pensionari, dar așa cum a ieșit... De ce nu vă orientați spre tineret? Goncea îl asculta abia stăpândinu-și râsul. Se foia nerăbdător, așteptând ca Băcănel să-și termine pledoaria. Cum bătrânul continua să peroreze, îi făcu, nervos, semn să se oprească: - Maestre, zâmbi colcăit Goncea, nu vă preocupați de problema tinerilor. Avem tineret căcălău. Toți adjuncții dumneavoastră or să fie numai tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dar l-am convins că e mai bine să se afle prin noi. Ale lor și le rezolvă cum vor. Dar ale noastre - le rezolvăm numai noi. Nu există dubii. E completă.“ Parcurse șirul de nume de câteva ori. Iliuță, nerăbdător, învârtea de zor biluța sa. „Ce fac, dom Duduleț?“, îl întrebă într-un târziu șoferul, văzându-l cum stă și se uită prostit la scrisoarea lui Iachimovici. „Mai stau, sau mă duc să mănânc ceva și p’ormă mă retrag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Silică îi făcu semn să intre în mașină, dar în spate. Cu mâna dreaptă mai jos de burtă, cu degetul mijlociu parcă ciocănind în aer la o nevăzută fereastră, îi transmise și partea a doua a mesajului. Gina chicoti, țopăind nerăbdătoare. Îi trimise un pupic și se aruncă în mașină. - Fierbe gazolina în ea, surâse femeia. Clocotește, ce mai. Vai de capul tău! Urmărise tot schimbul de semne dintre cei doi și aproape i se făcu milă de băiatul ei, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pat, alături, și m-am ridicat în genunchi. Ochii ei rămăseseră pironiți asupra pantalonilor mei. «Îți vreau pula», mi-a zis. «Îmi vrei pula, îmi vrei pula?» bâiguiam printre dinți în vreme ce-mi desfăceam cureaua. «Da», suspină ea și, nerăbdătoare, îmi trase fermoarul blugilor. Îi vedeam sfârcurile întărite ca două butoane a căror apăsare ar fi adus un uragan. Am prins-o de un sân și am simțit carnea ascuțită cedând sub apăsarea palmei mele. A gemut și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-i caietul, dar am lăsat-o să se opintească și să macine cretă tot mai mult, până când a umplut toată tabla și a rămas în mână doar cu un praf alb. Încă nu ajunsese la jumătatea rezolvării și, cum părea nerăbdătoare să continue, am spus: - Până aici e bine. Du-te la cancelarie să aduci niște cretă. Asta a fost tot. Cristina a plecat după cretă și nu s-a mai întors. S-a iscat mare vâlvă chiar înainte de terminarea orelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
gândeam în vreme ce o dădeam pe isterică la o parte din drum, nu mai poți face nimic în țara asta, unde o să se ajungă? La școală, primul om pe care l-am văzut a fost directorul. Mă aștepta la intrarea profesorilor, nerăbdător și pufăind o țigară. L-am urmat în birou. Avea un ficus uriaș în dreptul geamului cu jaluzele, așa că în încăpere erau numai săgeți de lumină. Soarele răsărise, luminând rece. Directorul se juca cu un pix ce avea la un capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care semăna cu scâncetul slab al unui cățeluș. Hugo se încruntă. —Ce naiba? Vi! Vi! Ești acolo? Apăsă pe clanță și împinse ușor ușa. Scâncetul părea că se aude din ce în ce mai tare. Hugo se uită la mine cam îngrijorat. Hai, zisei eu, nerăbdătoare. Deja nu mai putea de curiozitate. Deschise și mai mult ușa și încercă să se strecoare înăuntru. După care înțepeni pe loc, blocând ușa. A trebuit să țopăi pe lângă el ca să văd ce era în cameră. Era destul de impresionant. Violet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
trebuie să știe? făcu Violet, pălind. Ridicai din umeri. —Tu ce ai de pierdut? Oricum e mort. Nu-ți poate face nimic. De ce să nu le spui ce crezi? Dădu din cap, albă ca varul. — Ce e asta? zise Sophie, nerăbdătoare și invidioasă pe faptul că n-o băgam și pe ea în discuție. Despre ce vorbiți? Mă înțelesei cu Violet din priviri. Violet crede, zisei eu direct, că Philip Cantley a ucis-o pe fata pe care am găsit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
slăbit, dar nu țin regim. Cred că e din cauza slujbei. De ani de zile tot vreau să se facă un film din cartea asta și, în cele din urmă, se pare că așa se va și întâmpla... Sunt atât de nerăbdătoare încât nici nu mă pot gândi la mâncare. — Ei, păi dacă funcționează - Mi-am terminat ginul tonic. Se auzi clopoțelul care anunța că mai sunt cinci minute până la începerea piesei. — Intrăm? Când am intrat în amfiteatru și ne-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
micuța ar fi rămas înțepenită acolo pân’ la pauză. Observam că elocvența marca Steve era contagioasă pentru cei din jurul lui. — Păi și ce mama naibii s-a întâmplat? întrebă el. Înfășurând cablul în jurul cârligului de susținere, mașinistul zise peste umăr, nerăbdător: Păi ne uităm chiar acu’, nu? Băieții de sus de acolo cred s-au și pus pe treabă. —Ai simțit că era ceva în neregulă cu cablul? Cum naiba să simt că era ceva în neregulă cu cablul? Bărbatul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
zise el. Rezolvi și cobori, da? Se întoarse către noi, cu fața lui cea palidă și grăsuță care, la auzul veștilor, se umflase ca un pește tropical gata să împroaște cu venin. Păi, hai frate, care e treaba? zise Bez nerăbdător. Despre ce e vorba? Am remarcat că toată lumea considera acest lucru ca fiind problema teatrului, nu a Visului. În mod firesc, MM și Matthew erau de față, dar întreaga responsabilitate cădea pe umerii personalului teatrului Cross. — Zice că pe cablu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
n-am fost prea sigură, dar știam că erau cel puțin cinci-șase. Și? zise Hugo. —Păi, când l-au găsit, își făcuse trei. Dar nu mai rămăsese nici una. Au căutat peste tot. Și în apartamentul lui. —Ei și? făcu Hugo nerăbdător. Poate că și le făcuse deja pe celelalte. Violet clătina din cap. —I le-am dat abia acum câteva zile. Și am fost împreună. Aș fi știut dacă și-ar fi făcut vreuna. Oricum, era foarte atent, după cum am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Practic au venit s-o vadă aseară toate numele grele. Uite-l pe Trevor Nunn1. Toți actorii de față săriră ca arși, de parcă cineva i-ar fi atins, ca pe vite, cu un fier încins pe șale. Unde? făcu Helen, nerăbdătoare. Acolo, vorbește cu MM și cu Ben. —Ben și martie din post, spuse Helen, înțepătoare. E șmecher băiatul. Hugo își dădu ochii peste cap. Dacă prin asta vrei să zici că se bate pentru ce-i al lui, nu ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să beau acum. —Lurchie! Ben pocni din deget. Lurch flutură sticla de șampanie, pe jumătate goală, pe care o avea la el și se uită în jur după niște pahare. —Păi, du-te și adu-i un pahar! zise Bez, nerăbdător. Hai! Lurch dispăru la comandă. —E mișto să-l ai pe-aproape, zisei eu, cu invidie. Se poate aranja cumva să-l împărțim? —E folositor, nu? Ben pronunța cuvintele cu o oarecare dificultate. Mi-am schimbat părerea despre starea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-și apere privilegiile împotriva acelora care erau pe punctul de a-i ajunge din urmă. Tablou pe care ar îndrăzni să-l picteze doar Hieronymus Bosch; coșmar ce îi copleșea în fiecare noapte pe milioane de bărbați și de femei, nerăbdători să mai înainteze a doua zi încă un centimetru, zbuciumați la gândul că ar pierde totul într-o clipă. Nu, nu se simțea în puteri. Nici nu credea că triumful ar compensa atâtea amărăciuni. Muntele cerea prea mult și, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
schiță nici un gest, ca și cum n-ar fi auzit. — Dă-te jos, îți spun! Nu mă face să pierd timpul. Îi arătă cu un gest categoric malul de lângă el. Vino aici! Indianca refuză acum cu fermitate și se agăță de bord. Nerăbdător, înaintă în apă, o luă în brațe, o ridică în aer ca pe o pană și, furios, o duse pe uscat. A trebuit să o și țină strâns, pentru că se zbătea, încercând să se întoarcă la ambarcațiune. — Cum dracu’ să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe tejghea și de fiecare dată când se apropia, femeia își întrerupea lectura, lăsa să-i alunece ochelarii pe nas și îl studia. Într-un colț întunecat, descoperi o ladă plină până sus cu exemplare în lichidare de stoc. Scotoci nerăbdător. Titlurile oscilau între Episoade Naționale, al spaniolului Pérez-Galdós, și Istoria Romei de Indro Montanelli, trecând printr-un manual de chiromanție, trei cărți de șah, două geografii și nenumărate romane de toate genurile. Se întoarse spre femeie: — La cât le lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de copaci, de flori, de insecte, de păsări. Pot asculta și privi toată viața și să descopăr în fiecare zi lucruri noi. Să mă minunez la fiecare pas, să mă simt ca un Columb în căutarea lumilor noi. Chelnerul aștepta nerăbdător. Erau ultimii clienți și mesele fuseseră deja retrase, iar luminile, stinse. Lăsă câteva bancnote în plus față de nota de plată, sorbi ultima înghițitură și luară încet pe stradă, în jos; din când în când, pe trotuarul pustiu, din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
primele raze de lumină și vâsli din nou ocolind nuferii enormi, sub căldura amiezii din mlaștină și prin întinsele lagune, făcând să se ridice la trecerea lui cârduri de stârci și de bâtlani. Vâsli în sfârșit prin canalul aproape nemișcat, nerăbdător să zărească acoperișul colibei sale, să simtă mirosul focului, să doarmă în patul lui de campanie, să o vadă pe Piá. Dar acoperișul se năruise din pricina ploii, focul nu ardea, patul de campanie era umed, iar Piá nu apărea. Repară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
această realitate îi apărea în fiecare clipă: progresul îl urmărea până la capătul lumii, iar mașinile vor deschide un drum până în ascunzătoarea lui, chiar și dacă aceasta ar fi în inima pământului. Era în zadar să fugă. Omenirea alerga după el, nerăbdătoare să-l incorporeze în masa ei, invidioasă, poate, pe individualismul și libertatea lui. În secolul mulțimilor, nimeni nu avea dreptul să se izoleze, chiar dacă această izolare însemna renunțarea la tot. „Trebuie să fac ceva, își spuse el. Să încetez să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]