4,526 matches
-
pe care-l crescuseră pe Muntele Kurihara. Pe vremea aceea se numea Kokuma, dar acum era un samurai tânăr și frumos. După ce Kumataro scoase găleata și turnă apa în cea pe care o luase de la Oyu, ceilalți doi își spălară noroiul de pe mâini și picioare și sângele de pe mâneci. Hanbei îi spuse să aprindă lampa în mica odaie de oaspeți, puse niște cărbuni aprinși în arzător și așternu perne pentru musafiri, deși era noaptea târziu. Când Hanbei îi spuse că unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a Cincea, începu anotimpul ploios. Se aflau într-o regiune montană a provinciilor apusene, așa că, pe lângă nenorocirea ploii continue, drumurile se transformau în cascade, iar șanțurile de apărare goale dădeau pe dinafară de apă noroioasă. Acum, când oamenii alunecau prin noroi în timp ce urcau și coborau muntele, asediul - care păruse cel puțin să aibă un oarecare efect - era preschimbat din nou într-o remiză, de către forțele naturii. Kuroda Kanbei, al cărui genunchi - rănit în timpul evadării din Castelul Itami - nu se vindecase complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
erau înecate în lacrimi, ținându-se unele de altele pe când plângeau sau strigându-și copiii. Ace de păr din aur și alte podoabe rămâneau în drum și nimeni nu se ostenea măcar să le ridice. Cosmeticalele și bijuteriile erau mânjite cu noroi, însă nici o pereche de ochi nu le privea cu regret. — Mai repede! De ce plângeți? Asta înseamnă să te naști ființă omenească. Vă veți face de râs în fața țăranilor! Katsuyori călărea printre palanchinurile și lecticile ce înaintau încet, zorindu-le, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin munte. În dimineața aceea, mai rămăseseră nouăzeci de metri, astfel că nu respectase termenul. Asumându-și răspunderea eșecului, omul își curmase singur viața. Hideyoshi îl privi pe fiul nefericitului, care încă mai avea mâinile, picioarele și părul pline de noroi. Îl chemă, încetișor, lângă el. — Nu trebuie să-ți faci și tu seppuku. Roagă-te pentru sufletul tatălui tău prin ceea ce vei înfăptui pe câmpul de luptă. Ne-am înțeles? încheie el, bătându-l cu blândețe pe spate. Tânărul plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-și întâmpine vărul, făcu câțiva pași dinspre șirul de soldați, înclinându-se cu respect. — Te-am așteptat încă din zori, spuse el, conducând pe Mitsuhide pe poartă. Cei vreo zece vasali principali din suita lui Mitsuhide își spălară de noroi mâinile și picioarele, își îngrămădiră într-o stivă pelerinele de paie ude și intrară în citadelă. Ceilalți vasali rămaseră dincolo de șanț, spălând caii și având grijă de bagaje, în timp ce așteptau să li se spună unde aveau să fie cazați. Nechezatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și ofense de tot felul. Tocmai de-asta ți-am cerut să te calmezi și să-ncerci să dormi puțin, două-trei nopți. — Dar e absurd! exclamă Dengo. Despre samurai se spune că rușinea de a fi fost o dată împroșcat cu noroi e greu de șters. De câte ori au îndurat stăpânul meu și vasalii lui o asemenea rușine, din vina acestui senior crud din Azuchi? Iar ieri n-a fost vorba numai de faptul că Seniorul Mitsuhide a fost înlăturat de la pregătirea banchetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dedesubt, părea oglindirea lui. „CINCIZECI DE ANI SUB SOARE“ Razele roșiatice ale soarelui la apus cădeau în șanțul gol al Templului Honno. Era prima zi din Luna a Șasea. Soarele încinsese nemilos capitala întreaga zi, iar acum apăreau pete de noroi uscat chiar și în șanțul care era adânc. Zidurile de pământ cu acoperiș de țigle se întindeau pe mai mult de o sută de metri la răsărit și la apus și pe douăzeci de metri de la miazănoapte la miazăzi. Șanțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în clocot dintr-un cazan, iar părinții ieșită în fugă, desculți. Era o nenorocire. Dar, când sosiră, băiețelul fusese salvat deja. Arăta ca o rădăcină de lotus smulsă din nămol și suspina zgomotos. Copilul și doi misionari erau împroșcați cu noroi pe mâini și haine. Al treilea misionar, care sărise în șanț după băiat, se umpluse complet de noroi. În timp ce-i priveau pe misionari, copiii alergau în jur încântați, chiuind, bătând din palme și strigând: — Misionarul s-a prefăcut în pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fusese salvat deja. Arăta ca o rădăcină de lotus smulsă din nămol și suspina zgomotos. Copilul și doi misionari erau împroșcați cu noroi pe mâini și haine. Al treilea misionar, care sărise în șanț după băiat, se umpluse complet de noroi. În timp ce-i priveau pe misionari, copiii alergau în jur încântați, chiuind, bătând din palme și strigând: — Misionarul s-a prefăcut în pisică de mare! Barba lui roșie e plină toată de noroi! Dar părinții băiatului le mulțumiră i-l proslăviră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în șanț după băiat, se umpluse complet de noroi. În timp ce-i priveau pe misionari, copiii alergau în jur încântați, chiuind, bătând din palme și strigând: — Misionarul s-a prefăcut în pisică de mare! Barba lui roșie e plină toată de noroi! Dar părinții băiatului le mulțumiră i-l proslăviră pe dumnezeul lor, deși nu erau creștini. Se plecară la picioarele preoților, vărsând lacrimi de recunoștință, cu mâinile împreunate în rugăciune. În muntele negru de oameni care se formase lângă ei, cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cei de sus scoteau strigăte de luptă. Apoi, în mod vădit intenționat, trupurile și mai îndepărtate începură să împingă și ele. Alți oameni se rostogoliră în șanț. Cât ai clipi, o porțiune a șanțului se umplu cu luptători plini de noroi. Un războinic tânăr călcă peste masa de ființe omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Soldații care asistau la această „paradă regală“ ridicau privirile și-și spuneau: „Trece Stăpânul nostru.“ În zilele când nu-l vedeau, aveau senzația că le lipsea ceva. Din mers, Hideyoshi privea soldații din stânga și din dreapta, trupele transpirate și încleiate de noroi care găseau mari arome în alimentele abia comestibile, soldații care găseau întotdeauna câte ceva de râs și nu știau mai deloc ce era plictiseala. Lui Hideyoshi îi lipseau zilele când făcuse și el parte din acea exuberantă adunătură de tineri. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
chipul lui Hideyoshi se așternu o expresie de ușurare. Arăta de parcă, în sfârșit, s-ar fi simțit în siguranță; acum, își putea canaliza toate forțele într-o singură direcție. Armata reveni la Himeji în dimineața zilei a opta. Plini de noroi, apoi udați de furtună, soldații parcurseseră douăzeci de leghe într-o singură zi. — Primul lucru pe care vreau să-l fac e o baie, le spuse Hideyoshi slujitorilor săi. Guvernatorul castelului se prosternă în fața lui Hideyoshi. După ce-l felicită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sau șapte sute de oameni aliniați, așteptându-l. Luptaseră în bătălii succesive, la Yamazaki și Sakamoto, și nu avuseseră timp să se odihnească nici chiar la Azuchi. Războinicii sosiseră abia în acea dimineață și aveau chipurile încă obosite și pline de noroi. Hideyoshi spuse: Dacă vin cu mine cincizeci de călăreți, vor fi de ajuns. O spusese abia după ce călăreții cu torțe porniseră în fruntea procesiunii. Prin urmare, aproape toți soldații aveau să rămână pe loc. — E periculos, interveni Kyutaro. Cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
până în cea de-a douăzeci și opta din Luna a Douăsprezecea, armata lui Hideyoshi mărșălui prin Sekigahara. Armata era împărțită în divizii, iar aceste divizii erau alcătuite din batalioane: cai de samar, pușcași, lăncieri, cavaleriști și pedestrași. Înfruntând zăpada și noroiul, mergeau înainte. Oștirea de aproape treizeci de mii de soldați a lui Hideyoshi avu nevoie de două zile pentru a ajunge în Mino. Tabăra principală fu instalată la Ogaki. De acolo, Hideyoshi atacă și cuceri toate castelele mai mici din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
această după-amiază, astăzi, 21 aprilie 2007, a avut loc în „Piața Constituției” o mare adunare pro Băsescu. Spiritele se cam încing și e destul doar... o scânteie. Băsescu are o enormă priză la public, iar potrivnicii în zadar împroașcă cu noroi. A vorbit și Monica Macovei despre situația noastră din Uniunea Europeană, privind justiția română care e împiedicată să se manifeste corect. Pentru 23 aprilie 2007 s-a anunțat la radio și televizor moartea fostului președinte al Rusiei, Boris Elțin, care a
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
în contururi neclare. Pe străzile întortocheate și înguste, înghesuite între ziduri înalte și murdare, liniștea se înstăpânea treptat, semn că se apropia ora la care intra în vigoare interdicția de circulație. Se mai zăreau uneori umbre umane furișate, ocolind grăbit noroaiele și patrulele. Preaonorabilul Poha privi pentru câteva secunde, în apusul soarelui, dansul fantastic pe care câțiva copaci îl desenau cu ramurile pe fereastra din fața sa. Cumva, aceștia reușiseră să supraviețuiască în lupta lor cu nevoia de spațiu a așezării, devenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
în întâmpinarea umbrei care se întrezărea pe coridorul deschis. - Căpitane Birmaq, fii binevenit. Tocmai mă gândeam la tine, își drese el ușor glasul. Cum te mai simți? întrebă el mai mult din politețe, încruntându-se însă când văzu urmele de noroi pe care încălțările căpitanului le lăsaseră pe podea. - Mai bine de atât nu se poate, veni răspunsul. Un zâmbet răsări în mintea căpitanului când văzu nemulțumirea de pe fața lui Poha: acum, chiar mă simt bine. Zona unde stai este frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
însă căile de acces lasă de dorit. Ar trebui făcut ceva în sensul ăsta... - Dacă aș putea... Autoritățile mi-a ridicat din umeri de fiecare dată când i-am cerut să facă ceva cu drumurile astea. Ori sunt pline de noroaie, ori de praf. În fine, bei cu noi un energizant? - Sigur. Aș paria nava mea contra un pumn de țărână că autoritățile habar n-au de ce vorbești tu acum. Pentru ce bem? - Trebuie să bem pentru ceva, neapărat? înclină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
într-o dimineață, după ce se odihnise vreun sfert de secol și își făcuse de acum și exercițiile de înviorare, Dumnezeu Tatăl, a deschis audiența de zece minute, destinată păcătoșilor care mai trăiesc pe acest pământ de minciună, trădare, crimă și noroi. Primul introdus în cabinet de Sfântul Petru, (proaspăt întors și el dintr-un concediu fără plată petrecut cum se cade la Vatican), a fost un american. Acesta dorea să i se spună când SUA vor înceta cu războaiele de peste mări
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
poetul Adrian Păunescu a fost înmormântat cu onoruri militare, lângă poetul Mihai Eminescu, că gunoaiele literare nu au fost duse în totalitate de valuri, ci se mai ițesc rânjind, pe după colțuri, încercând să mânjească pe cât se poate imaginea poetului cu noroi. Un neica nimeni, un nenorocit de pe la revista vrednicilor mâncători de rahat, a vechilor și noilor trădători de neam și țară, numită „22”, unul care nici nu vreau să știu cum îl cheamă (care cică ar fi filosof, alege-s-ar
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
MÅRÅCINI ÎNFLORIȚI Contextul desprinderii de haos este mai greu de povestit decât urmele furtunii peste trupul desfrunzit al pådurii ramurile dezgolite ori franțe înfipte în noroiul întårit, cråpat Ci omul dupå råtåcire și pierdere regåsirea - și o înțelege O atinge și zboarå aripile înåuntru și ntinde și se înalțå în sine că un fluture în coconul måtåsos visând pânå håt dincolo de orizontul cu måråcini înfloriți ultima
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1624]
-
ochilor noștri de viezure să mai vadă. Rămânem înmărmuriți, gurile noastre nu îndrăznesc să se închidă, parcă temându-se să nu dispară minunea. Automobilul trece în trombă pe lângă noi, prăfuindu-ne chipurile care și așa erau unse de praf și noroi. Pe geamul din spate vedem chipul ireal de frumos al unui băiețel cam de vârsta mea. Ne privește cu aceeași uimire ca și a noastră: noi ne mirăm de frumusețea lui, el de sălbăticia noastră... Copilul e atât de fragil
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Așteptarea ta. -Nu știam, îmi spui ascunzându-ți fața în palme pe când eu îți mai netezesc din gânduri... Șoptești sfârșit: -Eu caut doar răspunsuri... răspunsuri... spunsuri... suri... uri... ri... ri. Un lotus își înfingea adânc rădăcinile, hrănindu și fumusețea cu noroiul din mine. Ca niște oameni sinceri (Eu și Umbra) Încui în mine ecoul cu o cheie sculptată în piatra unui soare sufocat de strălucire. Privesc spre colțul zilei și aș putea să-i zic: -Privește-mă, Umbră!... Eu sunt chiar tristețea
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
foarte surprinsă de notă, oricum era o notă peste așteptări care m-a făcut să ridic standardul în rugăciunile mele și să cer note mai mari de opt. Colegii, prea simpatici și diferiți de cei cu care mă tăvăleam prin noroaiele de la țară... Parcă prea curați, prea ordonați și miroseau a lipsă de griji și nevoi, de care eu eram prea încărcată... Mă spălam șimi scrijeleam cu unghiile fața să îndepărtez arsura soarelui și măsliniul natural cu care m-a înzestrat
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]