491,506 matches
-
e bine". Amendând excesele, propune lectura și relectura. Clasicismul, olimpianismul lui Tudor Vianu, dar mai ales romantismul criticii lui G. Călinescu. Că este așa o poate proba chiar și un fragment desprins parcă din Cronica mizantropului : "- Hopa, să știi că omul acesta are principii, țin minte că mi-am zis, foarte surprins, când am aflat (totul se află, în țara noastră mică și veselă) că Horia Gârbea mă ia în tărbacă în "Contemporanul - ideea europeană" (...). Scrisesem mai demult o cronică literară
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
cu "misie istorică". Drept urmare, consideră o primă datorie a lui însușirea sistematică a fondului documentar al arhivelor și cu observațiile culese din ele, izvoare reci și exacte, să scrie ca un moralist obiectiv. Trăsătura nu anulează însă altele, care aparțin omului pasionat, liric și retoric, concepând o lucrare a perspectivei: "această ochire ne va da înțelegerea revoluțiilor ei de față și a revoluțiilor ei viitoare", scrie, cu gândul la țară, în slujba căreia se pune. Comentatorii operei lui Nicolae Bălcescu, dacă
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
III-lea, Rudolf al II-lea, Sigismund Bathori, ca să numesc doar o infimă participare la viața epocii, se constituie într-un amalgam subtil de mit și adevăr. Dar să nu pierdem din vedere, luați de vârtejul evenimentelor și de vitalitatea oamenilor care le transfigurează în artă, cuceritor, că, de fapt, avem dinainte o ediție și că ea reproduce "corect și fidel" manuscrisul autorului, aflat în Biblioteca Academiei Române, la cotele 77, 78, 79. În acest caz, ne rămâne să urmărim textul pe
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
de fapt, avem dinainte o ediție și că ea reproduce "corect și fidel" manuscrisul autorului, aflat în Biblioteca Academiei Române, la cotele 77, 78, 79. În acest caz, ne rămâne să urmărim textul pe două direcții. Prezența lui Nicolae Bălcescu, necontestat om de știință, care aduce în subsolurile cărții sale atenta și variata sa informare, confirmând portretul făcut de V. Alecsandri, "cititor de vechi cărți", pretutindeni unde îl întâlnise, în țară, în Franța și Italia. Chiar și în biblioteca închisorii din incinta
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
Bălcescu două scrisori despre arta militară al căror autor este Basta. Una la Biblioteca de la Sf. Sava din București, "împodobită cu un portret al lui Basta" și alta găsită la Biblioteca Națională din Paris. Bălcescu, cucerit de precizie, verifică numărul oamenilor armatei turcești, tătare, al oștenilor lui Mihai, până și al morților din mormintele de lângă Aiud citând analiști turci, italieni, maghiari, germani; verifică numele lui Mustafa-Pașa, cum apare la Walther (Ahmed-Pașa), la Istvanfi (Hafis-Pașa) în timp ce cronicile românești, turcești și italienești îl
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
în franceză, greacă, latină, italiană. Reproduce, în note, portretul făcut de Sagrado lui Mahomed III, în care o favorită, mângâindu-l, îi spune cruntul adevăr că, deși născuse 50 de feciori și fete, "în zadar se ostenește, căci nu naște oameni spre a lăcui lumea, dar spre a impopula mormintele." A doua cercetare privește activitatea editorului, care are sub control întregul text. Activitatea sa pornește de la simplu către complicat și complex. Intervine, corectând în text, dar reproduce în subsol forma greșită
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
a ținut ancorați mai bine de-o săptămînă în fierbintea atmosferă teatrală. Și de cîte ori se apropie evenimentul, mă cuprinde, iarăși, dorul de doi dintre prietenii mei, plecați în plină și matură putere, doi critici de teatru și doi oameni care au trăit înșurubați în această complicată, suspicioasă și vulnerabilă lume: Cristina Dumitrescu și Victor Parhon. Ultimul proiect al Cristinei Dumitrescu a fost ediția de acum trei ani a festivalului, proiect pe care l-a imaginat în mii de feluri
Spectacole și spectacole by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14476_a_15801]
-
anul trecut, au fost realizate inspirat, fiind un util instrument de lucru atît pe perioada festivalului, cît și după. Spectacole pînă și după miezul nopții, colocvii și dezbateri, lansări de carte, întîlniri, șuete, secții și secțiuni, off-uri și ofuri, oameni dragi pe care i-am revăzut cu acest prilej, pendulări între un teatru și altul, ploaie, regizori, stiluri variate, măzăriche, montări cu idei și altele doar cu ifose, autori - Shakespeare, Caragiale, Gogol, Ionescu, Kirițescu, frig, Lorca, Mishima, Naum - vînzoleală, optimism
Spectacole și spectacole by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14476_a_15801]
-
-și imagineze propria realitate sau irealitate, a celuilalt și, în general, a lucrurilor. Dar trebuie să te aștepți la ceea ce, mai devreme sau mai târziu, în acest dialog - sau interogatoriu, e mai potrivit - dintre dumneavoastră și mine, referința supremă a oamenilor care-și vorbesc, realul se naște - și se instalează confuzia totală. Aici am ajuns, la înghesuială, domnule locotenent! Domnul Carol nu se-ndoia defel, spânul făcea parte dintre aceia care își făceau iluzii crezând că singura realitate care există este
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
fost scutit. Literatura, ni se spune în aceeași prefață - deși cu această afirmație nu aș fi decît pe sfert de acord, l-a ocolit constant. Nu are pic de eroism, ba chiar e trivial. E însă o consecință a libertății omului. Poate apărea în orice moment și orice îi servește drept cauză ori pretext. Care e subiectul acesta imposibil? Cartea coordonată Didier Nordon îl dezvăluie din titlu: Plictiseala. Cititorul va descoperi însă destul de repede că, de fapt, titlul e prost ales
Un subiect imposibil by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14484_a_15809]
-
Sau nenumăratele plictiseli dintr-o minuțioasă analiză lingvistică a Annei Szulmajster-Celnikier, în trecere prin patruzeci și cinci de limbi actuale, probă definitivă că de plictiseli e vorba și dovadă riguros științifică a faptului că banalul afect devine extrem de ambiguu dacă oamenii vorbesc limbi diferite. Succesiunea celor douăsprezece texte, variind între notația de jurnal ceva mai elaborată și discursul științific ceva mai greu accesibil novicelui, e întreruptă de istorii scurte de jumătate de pagină, în genul știrilor de ziar ce au ca
Un subiect imposibil by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14484_a_15809]
-
scoată la lumină multitudinea de reprezentări ale corpului la așa-numitele populații primitive. Construcții complexe, adesea uimitoare. Cineva a fost totuși ignorat. Iar acest cineva ar putea fi chiar antropologul. Era prea aproape de el... Ce crede lumea "civilizată" despre corpul omului "civilizat"? Iată o carte, anul acesta tradusă în română, tot la Editura Amarcord, care încearcă răspunsuri la această întrebare. David Le Breton, autorul, își începe drumul către corp cu axioma: "A trăi înseamnă a reduce continuu lumea la corp, prin
Un subiect imposibil by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14484_a_15809]
-
ceva diferit de propria individualitate, un fel de obiect. E momentul inventării corpului în calitate de rest. Cogito-ul lui Descartes nu e străin de aceasta. Dar divorțul de tipurile de cunoaștere populară a corpului e pronunțat doar la un nivel "oficial", pentru că omul din societatea modernă uită de coerența oricărui sistem și trece de la doctor la vraci, recurgînd la practici lejer calificabile drept superstiție sau șarlatanie. Se întîmplă lucrul acesta fără ca omul contemporan - ale cărui cunoștințe despre corp sînt de altfel sumare, reduse
Un subiect imposibil by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14484_a_15809]
-
populară a corpului e pronunțat doar la un nivel "oficial", pentru că omul din societatea modernă uită de coerența oricărui sistem și trece de la doctor la vraci, recurgînd la practici lejer calificabile drept superstiție sau șarlatanie. Se întîmplă lucrul acesta fără ca omul contemporan - ale cărui cunoștințe despre corp sînt de altfel sumare, reduse cel mai adesea la cele aflate în școală - să-și pună problema că trece de la un mod de a gîndi corpul la altul, că părăsește o hartă mentală în favoarea
Un subiect imposibil by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14484_a_15809]
-
Mircea Mihăieș Ei, o făcurăm și pe asta!" Omul din fața mea e pensionar, zâmbitor și peremist. Fiecare din cele două camere ale micului său apartament conține câte o fotografie uriașă a lui Vadim, idolul îmbrăcat în cămăși bicolore. E seara lui 21 noiembrie 2002 și ne aflăm pe palierul
Tratament NATOrist by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14509_a_15834]
-
să moară cu două mii de ani în urmă... "Atât?" o întrebase doctorul pe autoarea spectacolului, improvizată și ea ca toți ceilalți de pe scenă. "Atât" șoptise ea, rușinată de lipsa de succes vădită. "Bine!" făcuse doctorul îngăduitor, cu bărbia lui de om energic întinsă spre ea și care avea în mijloc o gropiță din care câteva fire rebele de păr crescuseră libere, scăpând de brici ori lamă... Toți ceilalți pacienți se prefăceau că sunt atenți la ce vorbeau cei doi, cu atenția
Mănușile de iarnă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14522_a_15847]
-
decât cele exaltante sau pozitive. - ...uneori chiar tragice. Aici, în România, cititorii urmăresc prin intermediul presei sau chiar direct unele din comentariile și articolele pe care le publicați în presa din Occident. În Adevărul minciunilor, ați afirmat că ficțiunea îmbogățește existența oamenilor și chiar pare a fi o modalitate de a-i salva în fața condiției lor tragice. În Sărbătoarea Țapului se pare că v-ați propus o descriere a ceea ce s-a întâmplat în realitate. Unde este ficțiune în Sărbătoarea Țapului și
Cu Mario Vargas Llosa în direct by Alin Genescu () [Corola-journal/Journalistic/14504_a_15829]
-
alte personaje dictatoriale care apar în operele unor scriitori nu mai puțin renumiți ca Roa Bastos, Asturias, García Márquez sau Carpentier, în Sărbătoarea Țapului ați transformat o ființă umană într-un tiran. Credeți cu adevărat că tiranii au suflet de om? - Vedeți, tiranii nu sunt niște accidente ale naturii, nu sunt nici monștri. Sunt oameni pe care puterea, Puterea absolută, cu timpul, îi dezumanizează și face din ei niște monștri. Acesta este întregul proces pe care romanul meu încearcă să-l
Cu Mario Vargas Llosa în direct by Alin Genescu () [Corola-journal/Journalistic/14504_a_15829]
-
Roa Bastos, Asturias, García Márquez sau Carpentier, în Sărbătoarea Țapului ați transformat o ființă umană într-un tiran. Credeți cu adevărat că tiranii au suflet de om? - Vedeți, tiranii nu sunt niște accidente ale naturii, nu sunt nici monștri. Sunt oameni pe care puterea, Puterea absolută, cu timpul, îi dezumanizează și face din ei niște monștri. Acesta este întregul proces pe care romanul meu încearcă să-l descrie în cazul lui Trujillo: felul în care un bărbat care era autoritar și
Cu Mario Vargas Llosa în direct by Alin Genescu () [Corola-journal/Journalistic/14504_a_15829]
-
la un moment dat, sunt suficient de slabe pentru a li se putea opune rezistență. Se întâmplă însă să existe sectoare, uneori foarte importante în societate, care se amăgesc și care ajung să creadă acea supremă stupizenie cum că un om puternic, un regim dur, un guvern de mână-forte ar fi mai capabil să rezolve problemele, decât un regim democratic, unde, desigur, se face multă demagogie politică și unde cu mult efort se ajunge la un consens. Aceasta este o eroare
Cu Mario Vargas Llosa în direct by Alin Genescu () [Corola-journal/Journalistic/14504_a_15829]
-
bine apărată în viitor de asemenea noi tirani și de noi despoți, dacă tiranii ar fi sancționați și pedepsiți în mod exemplar. - Experiența trăită în România, în mod indirect, la întâlnirile pe care le-ați avut cu scriitorii sau cu oameni politici români, v-a îmbogățit în vreun fel ideea pe care o aveți despre figura dictatorului, v-a inspirat în vreun fel dictatura lui Ceaușescu? - Fără nici o îndoială. În sensul acesta, România, din nefericire, a trăit, ca și multe țări
Cu Mario Vargas Llosa în direct by Alin Genescu () [Corola-journal/Journalistic/14504_a_15829]
-
o strălucire a punerii în scenă (de unde se vede, din nou, că atunci cînd "există talent", experiența din publicitate nu e neapărat nefastă). Privirea cineastului are forța de a străpunge pojghița aparențelor, de a vedea, cum se spune, în sufletul omului, și de a sugera - mereu pe calea unui anti-retorism abraziv - fondul secret de generozitate, de bine sau de frumos care poate fi descoperit scotocind printre gunoaie. Lui Radu Muntean (și imaginii create de Vivi Drăgan Vasile) i se potrivește remarca
Alți tineri furioși by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14502_a_15827]
-
zis "Gabonu", jucat de Andrei Tuli, îndărătul prestanței căruia e greu de ghicit că se ascunde, în viața de zi cu zi, șeful groparilor de la Cimitirul Sfînta Vineri! Finalul filmului e remarcabil: aparatul înregistrează de la distanță, cu indiferență, cum un om care "transferă vinovăția" lovește cu sete, în neștire, în altul (ca și cînd ar vrea să distrugă prototipul omului banal, mărunt, normal și meschin); o dezlănțuire de furie în care încape toată oroarea de ipocrizie și toată voluptatea de a
Alți tineri furioși by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14502_a_15827]
-
zi cu zi, șeful groparilor de la Cimitirul Sfînta Vineri! Finalul filmului e remarcabil: aparatul înregistrează de la distanță, cu indiferență, cum un om care "transferă vinovăția" lovește cu sete, în neștire, în altul (ca și cînd ar vrea să distrugă prototipul omului banal, mărunt, normal și meschin); o dezlănțuire de furie în care încape toată oroarea de ipocrizie și toată voluptatea de a capota, pe un drum care, oricum, nu duce nicăieri. Un final "deschis", cu un gust amar-disperat, înrudit cu finalul
Alți tineri furioși by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14502_a_15827]
-
în care încape toată oroarea de ipocrizie și toată voluptatea de a capota, pe un drum care, oricum, nu duce nicăieri. Un final "deschis", cu un gust amar-disperat, înrudit cu finalul acelui episod din Decalogul lui Kieslowski, în care un om izbește cu pumnul în capota unei mașini, repetînd "Urăsc! Urăsc! Urăsc!"... Cinematograful românesc al ultimilor ani s-a bucurat de trei debuturi interesante: Cristi Puiu - Marfa și banii, Cristian Mungiu - Occident și, ultimul sosit, Radu Muntean - Furia. E prea devreme
Alți tineri furioși by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14502_a_15827]