2,327 matches
-
s-a impus în fața perperului care a încetat să fie emis către sfârșitul bizanțului (secolul XIV-1453) fie din cauza crizei financiare și economice prin care trecea Imperiul, fie definitiv după preluarea Constantinopolului de către Mehmet II și otomani. De altfel, după cucerire, otomanii au emis în continuare asprii (denumiți akcele), dar cu formă plată și nu concav-convexă. De altfel și altânii (moneda otomană de aur) aveau aceiași formă plată în perioada otomană, neavând nimic în comun cu perperul - monedă care de altfel era
Aspron () [Corola-website/Science/330137_a_331466]
-
vaste interioare închise de domuri masive, au realizat o armonie perfectă între spațiile interioare și exterioare, precum și o lumină și umbră articulat. Arhitectură religioasă islamică, care până atunci a constat în clădiri simple, cu decorațiuni extinse, a fost transformată de către otomani printr-un vocabular arhitectural dinamic de bolti, cupole, domuri, semi-domuri și coloane. Moscheea a fost transformată dintr-o cameră înghesuita și întunecată cu arabescul acoperind toți pereții într-un sanctuar de echilibru estetic și tehnic, elegantă rafinată și o aluzie
Arhitectura otomană () [Corola-website/Science/330117_a_331446]
-
s-a semnat la 3 martie 1886 la București. Ca urmare a războiului, puterile europene au recunoscut unificarea Bulgariei ce avusese loc la 18 septembrie 1885. La 18 septembrie 1885, Bulgaria și provincia Rumelia Orientala, ambele componente semiautonome ale Imperiului Otoman și-au proclamat unificarea în orașul Plovdiv. Rumelia Orientala, regiune cu populație majoritar bulgară, era o construcție artificială realizată la Congresul de la Berlin cu șapte ani în urmă. Unificarea a avut loc împotriva voinței Marilor Puteri, inclusiv celei a Rusiei
Războiul sârbo-bulgar () [Corola-website/Science/330385_a_331714]
-
modificase puțin cursul de-a lungul anilor. Ca urmare, un pichet sârbesc de frontieră de lângă satul Bregovo ajunsese pe malul bulgăresc al râului. După refuzul unor cereri ale Bulgariei de a evacua pichetul, Bulgaria a expulzat grănicerii sârbi cu forța. Otomanii nu au intervenit în conflict și înaintarea armatei sârbești a fost oprită după . Grosul armatei Bulgare călătorise de la frontiera otomană din sud-est până la cea sârbească din nord-vest pentru a apăra capitala Sofia. După bătăliile defensive de la Slivnița și Vidin (a
Războiul sârbo-bulgar () [Corola-website/Science/330385_a_331714]
-
sub dominație otomană și, deși pierd independența, își mențin autonomia. Relațiile dintre Principatele Române și Poarta Otomană erau reglementate prin acorduri și capitulații prin care domnitorii români recunoșteau suzeranitatea sultanului, acceptau plata tributului și promiteau să urmeze politica externă otomană. Otomanii se obligau să nu atace țările românești și să le ofere protecție împotriva tătarilor. În urma cuceririi Constantinopolului din 1453, majoritatea statelor sud-est-europene se simt nevoite să se supună puterii otomane. Mehmed al II-lea, considerându-se moștenitor al fostului Imperiu
Dominația otomană asupra Țărilor Române () [Corola-website/Science/330417_a_331746]
-
anului 2008, numită în vechime și Arabia Fericită (Arabia Felix). De-a lungul secolelor, mulți au fost cotropitorii care nu au putut rezista ispitei de a pune mâna pe această țară minunată, ca de exemplu, etiopienii, persanii, britanicii, rușii, portughezii, otomanii... Precum o prăjitură pe care se ceartă niște țânci prea pofticioși, țara s-a rupt treptat în două. Yemenul a suferit războaie civile, și unificat în 1990, încă mai suferă de pe urma rănilor. În fruntea țării este un președinte, a cărui
Nojoud Ali () [Corola-website/Science/329015_a_330344]
-
doar caii, ci și foarte multe aspecte ale culturii acestora,cum ar fi sportul ecvestru cunoscut sub numele de "" sau "". ul a fost introdus în Anatolia pentru prima dată în anul 1071 de către conducătorul selgiucid Alp Arslan (1063-1072). Considerat de otomani în secolul XVI un joc de război, ciritul a ajuns să fie practicat trei secole mai târziu doar ca mijloc de divertisment în timpul sărbătorilor, festivităților sau chiar în timpul nunților. Ciritul s-a răspândit în Imperiul Otoman începând cu secolul XVI
Cirit () [Corola-website/Science/329029_a_330358]
-
treptat, încorporați în ramura șiită duodecimană. Mișcarea zaydită în Yemen a apărut în 897 prin Yahya ibn al-Ḥusayn. În ciuda luptelor interne pentru succesiune și a atacurilor ismailite, statul yemenit și-a păstrat independența până în 1539 când a fost cucerit de otomani, devenind astfel o provincie otomană. În urma destrămării Imperiului Otoman imamul Yahya a rămas la putere în Yemen, până în anul 1948 când a fost asasinat, într-o încercare de preluare a puterii. În ciuda acestui fapt, planurile au fost dejucate de fiul
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
de părere că oamenii erau martori ai unor injustiții, acesta intervenea direct și putea modifica orice decizie judecătorească. Baza juridică a statului otoman s-a sprijinit pe doi stâlpi: dreptul musulman "(șerî’a)" și cutumele juridice ale populațiilor anexate de otomani cu ocazia cuceririlor. Suveranii otomani au folosit în reglementările lor dreptul cutumiar sau dreptul vechi al popoarelor balcanice și, pentru Egipt, legile promulgate de mameluci. Guvernarea otomană s-a confruntat de multe ori în Balcani cu problemele privind exploatarea minelor
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
Brașov, Transilvania, România. Construcția cetății a început în 1310, pe locul unei mai vechi fortificații de pământ și lemn din secolul al XII-lea. Scopul construirii cetății era eminamente strategic, mai precis pentru apărarea sud-estului Transilvaniei de incursiunile tătarilor și otomanilor. În 1526, devenit voievod al Transilvaniei, Ștefan Mailat, fiu al unui boier din regiune, a intrat în posesia Făgărașului și a domeniilor din jur și a pornit lucrările de transformare a cetății într-o adevărată cetate întărită. Zidurile de apărare
Cetatea Făgărașului () [Corola-website/Science/329105_a_330434]
-
a domeniilor din jur și a pornit lucrările de transformare a cetății într-o adevărată cetate întărită. Zidurile de apărare au fost dublate în grosime pornind din interior. Noi spații au fost amenajate în încăperi și săli boltite. În 1541, otomanii conduși de Mustafa Pașa au atacat fortăreața. Mailat a căzut în cursă și a fost ținut prizonier în închisoarea din "Cetatea celor Șapte Turnuri" (Edikule), la Constantinopol, unde a murit 10 ani mai târziu. În 1599, Mihai Viteazul, a ocupat
Cetatea Făgărașului () [Corola-website/Science/329105_a_330434]
-
perioada mamelucilor. În secolul al XIII-lea Al-Azḥar este reconstruită și renovată. Epoca de aur a Al-Azḥar coincide cu perioada aflării la putere a sultanului mameluc Baibars. După perioada sultanatului mameluc, Al-Azḥar continuă să fie o instituție de mare prestigiu. Otomanii cuceresc Egiptul în 1517. În această perioadă Al-Azḥar va fi independentă din punct de vedere financiar. Către secolul al XVIII-lea universitatea-moschee va fi instituția religioasă dominantă a Egiptului. Otomanii nu au numit niciodată marele imam al moscheii. Această sarcină
Al-Azhar () [Corola-website/Science/329141_a_330470]
-
mameluc, Al-Azḥar continuă să fie o instituție de mare prestigiu. Otomanii cuceresc Egiptul în 1517. În această perioadă Al-Azḥar va fi independentă din punct de vedere financiar. Către secolul al XVIII-lea universitatea-moschee va fi instituția religioasă dominantă a Egiptului. Otomanii nu au numit niciodată marele imam al moscheii. Această sarcină revenea exclusiv egiptenilor. În timpul campaniei militare în Egipt (1798-1801), Napoleon I este surprins de nivelul pregătirii academice a celor de la Al-Azḥar, pe care îi vede atât ca potențiali lideri politici
Al-Azhar () [Corola-website/Science/329141_a_330470]
-
atras suspiciunile comunității asupra activității ordinului. Celui căruia i se datorează organizarea ordinului, în forma în care a ajuns la noi, este cel mai probabil Abdăl Musa, discipol al lui Ḥăğğ Bektaš. Cei doi pare să fi participat la campaniile otomanilor de expansiune în Anatolia, iar Abdăl Musa a preluat sarcina de răspândire a cultului printre mediile conducătoare din teritoriile otomane, punând, totodată, bazele ordinului la aproape 60 de ani de la moartea lui Ḥăğğ Bektaš. A doua etapă de existență a
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
perioadă ordinul începe să devină foarte nepopular printre mediile conducătoare otomane, întrucât este văzut ca un posibil aliat al dușmanului său estic. De asemenea, practicile și credințele dervișilor Bektași sunt contaminate de o serie de elemente șiite, considerate erezii de către otomani, care sunt adepți ai islamului sunnit, ortodox. Situația ordinului se agravează ca urmare a luptei de la Kaldiran din 1514, în urma căreia Imperiul Otoman reușește să anexeze și teritoriile din sud-estul Anatoliei. În acest context, se întețesc persecuțiile asupra ordinului și
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
reprezintă o recunoaștere a importanței sale în crearea unei ordini riguroase și coerente care să salveze confreria de pericolul dezmembrării sub acțiunea unor factori externi nefavorabili. Se presupune că acest lider al confreriei a fost un instrument de control al otomanilor care doreau crearea unei variante moderate, în paralel, cu ramura Bektașī- Alevī puternic influențată de doctrina șiită duodecimană îmbrățișată de safavizi. Faptul că Balɪm Sultăn se bucura de sprijinul sultanilor reiese din numirea sa, de către Bayazid II, în fruntea lăcașului
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
lui Husayn și a familiei lui, la Kerbala. Grupurile Bektașī-Alevī din estul Anatoliei, cunoscute și sub numele de kɪzɪlbași (capete roșii) s-au aflat într-o relație de conflict cu autoritățile otomane, pentru că primeau sprijinul Imperiului Safavid, adversar redutabil al otomanilor. După înfrângerea safavizilor în bătălia de la Kaldiran, din 1514, și masacrarea triburilor de kɪzɪlbași din estul Anatoliei, sultanii otomani au sistat orice contribuție de întreținere a lăcașurilor Bektașī urmând ca acestea să fie reluate în secolul XVIII. De asemenea, controlul
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
din estul Anatoliei, sultanii otomani au sistat orice contribuție de întreținere a lăcașurilor Bektașī urmând ca acestea să fie reluate în secolul XVIII. De asemenea, controlul pe care safavizii îl exercitau asupra acestor grupuri religioase Bektașī-Alevī și răscoalele lor împotriva otomanilor poate fi caracterizată ca o rezistență politică a triburilor turcmene împotriva autorității otomane. Puterea dervișilor Bektașī derivă și din faptul că aveau legături foarte strânse cu corpul de armată al ienicerilor. Astfel ordinul devine o amenințare pentru stabilitatea internă a
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Mehmed IV (1648-1687) au început campanii de combatere a influenței dervișilor, una dintre aceasta fiind uciderea a 4000 de persoane în urma revoltei ienicerilor din 1656. Campania viza, de asemenea, represalii la adresa practicilor heterodoxe care concurau cu tradiția oficială sunnită a otomanilor. Starea conflictuală dintre ieniceri sprijiniți de Bektașī, pe de o parte, și autoritățile otomane, pe de alta, au atins apogeul în secolul XIX. Astfel, sultanul Mahmud II (1808-1839), creează o armată puternică pe care, în 1826, o folosește în distrugerea
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
hanul Temir a învins trupele conduse de generalul polonez Ștefan Potocki și de domnitorul moldovean Constantin Movila în Bătălia de la Cornul lui Sas. În 1620 a luat parte la Bătălia de la Tutora, unde a contribuit masiv la victoria zdrobitoare a otomanilor asupra oștilor polono-lituaniene. În 1621 el a luptat în Bătălia de la Hotin. La 20 aprilie 1624, el a fost învins de hatmanul Stanisław Koniecpolski în Bătălia de la Martynów. După 1630 a plănuit să preia controlul asupra Hanatului Crimeei, luând parte
Cantemir Bei () [Corola-website/Science/328757_a_330086]
-
fost învins de hatmanul Stanisław Koniecpolski în Bătălia de la Martynów. După 1630 a plănuit să preia controlul asupra Hanatului Crimeei, luând parte în 1635 la Războiul Civil din Crimeea. Învins în luptele din 1637, a fost executat din ordinul sultanului otoman Murad al IV-lea.
Cantemir Bei () [Corola-website/Science/328757_a_330086]
-
Mahomed în campania sa împotriva Imperiului din Trapezunt, ultimul supraviețuitor al Imperiului Bizantin. Mahmud a negociat predarea orașului Trapezunt, împreună cu trezorierul sau, savantul George Amiroutzes, care era și vărul sau. În 1463 Mahmud a condus invazia și cucerirea statului vasal otoman Bosnia, chiar dacă un tratat de pace între Bosnia și otomani tocmai fusese reînnoit. El l-a capturat pe regele bosniac, Stephen Tomašević, la Ključ, si a obținut de la el cedarea țării către Imperiul Otoman. Angelović l-a însoțit pe Mahomed
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
a Cronicii lui Enveri, intitulată Düsturname, se ocupă de campaniile Umur-bei, emirul din Aidîn, care întreprinde o expediție navală, ajungând până la Chilia cu 300 de vase. Faptul s-ar fi petrecut între 1339 și 1341. Partea a treia cuprinde istoria otomanilor de până la expediția din 1462 (866 AH) a sultanului Mehmet al doilea împotriva Țării Românești, condusă de Vlad Țepeș. Este și locul în care se face referire la Brăila în legătură cu însăși prezența sultanului în oraș: „Șahul a venit la Brăila
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
să-l pronunțe după spiritul limbii lor adăugându-i prefixul i. Și întocmai după cum din moldovenescul Smil, atestat în cronici și documente, au facut Ismail tot așa din Brăila au facut Ibrail. Sub acest nume apare ea în actele Imperiului Otoman; el va fi întrebuințat și de străinii care ajung aici; sub acest nume e cunoscută Brăila și în rapoartele diplomatice până în plin secol al XIX-lea, decenii după ce orașul reintrase în stăpânirea politică românească. Persistența caracteristicului nume românesc sub dominația
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
în condițiile termenilor de la Kuciuc-Kainargi. Guvernul rus l-a obligat pe Devlet al IV-lea să abdice din cauza discuțiilor cu Poarta pentru schimbarea dependenței și l-a înlocuit cu un han pe care îl putea manipula mai bine, Șahin Giray. Otomanii au declarat intervenția Rusiei în Crimeea împotriva termenilor tratatului de la Küçükkaynarca. Cu ambasadorul francez ca mediator, cele două imperii au semnat tratatul de Aynalıkavak pentru a rezolva tensiunile în desfășurare din Crimeea. Termenii tratatului au fost: Împărăteasa Ecaterina a II
Tratatul de la Aynalıkavak () [Corola-website/Science/329522_a_330851]