4,121 matches
-
calitate, tare și scârțâitor, și mi l-a întins. Iată ce-am citit: „Va veni la voi, frații mei întru Hristos, un om pe nume Stiliano; are nevoie de o îndrumare nesmintită pentru a se pregăti să dea ochii cu Păstorul ce-l caută de zor pe pășunile întunecate în care s-a rătăcit. Aveți grijă de el și dați-i învățătorul de care are nevoie“. Ne-a explicat: - Se afla într-un relicvariu cu ulei de la Sfântul Mormânt, care ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
negrii ca abanosul sau ca adâncurile fântânii. Deși avea oase delicate și, chiar și atunci când era însărcinată sânii îi rămâneau la fel de mici, avea mâinile puternice și o voce gravă ca ale unei femei mult mai mari. O dată am auzit doi păstori certându-se între ei, încercând să găsească cel mai frumos lucru la Rahela. Jucam și eu jocul ăsta. Pentru mine, cel mai frumos detaliu al frumuseții Rahelei erau obrajii, cu pomeții înalți și conturați ca niște smochine zemoase. Când eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
prezența lui schimbase lucrurile între surorile ei și s-ar fi putut să slăbească legătura dintre ea și Lea. O deranja pentru că era pur și simplu mult mai arătos decât orice alt bărbat pe care îl văzuse până atunci, decât păstorii care vorbeau prostii sau decât negustorii de ocazie care se uitau la ea și la surorile ei ca la o turmă oi. Iacob vorbea frumos și era luminos la chip. Când a întâlnit privirea Leei, Zilpa a înțeles că viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
un copil și mi-a dăruit o brățară din lână. Era un fleac. Nu era dintr-un metal prețios sau din fildeș, ceva de valoare. Era doar o brățară făcută din resturi de lână, prostioarele acelea pe care le împletesc păstorii când n-au ce face, când stau la umbra unui copac în căldura de peste zi, din smocuri de lână agățate în mărăcini sau rămase pe jos. Iacob adunase bucățele de lână neagră, albă și crem până când avusese destule încât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
un șoarece care umbla pe dedesubt. Erau prea multe animale, în afară de oameni, acolo, în zona muntelui Xu. Oamenii din jurul meu se împuținaseră simțitor o dată ce am părăsit Kuangul. La treizeci de mile nord, făcându-mi ochii roată, vedeam cel mult câțiva păstori și o formație de MIG-uri pe cer. Se găseau mănăstiri destule în acele locuri și m-aș fi mulțumit să iernez la Xuhe, de pildă, ignorând cu ușurință vibrația aerului și sunetul exploziilor de manevră ale bazei de MIG
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu reușea. O închise. Dar, o redeschise din nou, tot la întâmplare și citi... Nu mă vei cruța, oare, nicicând?!... Nu¬mi vei îngădui nici măcar un pas, ca să mai răsuflu... Păcătuit-am eu cu ceva?! Ce ți-am făcut... O!... păstor de suflete... O închise și continuă cu ochii închiși: Ce ți-am făcut... O! Păstor de suflete... Ce ți-am făcut... ce ți-am făcut... ” Pe holuri, o lume pestriță, bărbați și femei bătrâni cu chipuri blajine, resemnate... într-o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
mă vei cruța, oare, nicicând?!... Nu¬mi vei îngădui nici măcar un pas, ca să mai răsuflu... Păcătuit-am eu cu ceva?! Ce ți-am făcut... O!... păstor de suflete... O închise și continuă cu ochii închiși: Ce ți-am făcut... O! Păstor de suflete... Ce ți-am făcut... ce ți-am făcut... ” Pe holuri, o lume pestriță, bărbați și femei bătrâni cu chipuri blajine, resemnate... într-o foială molcomă, unii în scaune cu rotile, alții târând un picior sprijiniți în baston, umblă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
morți de mult, nici o speranță dinspre Jesper, dinspre Papă nici atît, avea probleme cu o seamă de cardinali doritori de băieței, nu găsea vreme pentru nu știu ce păcătos mirean, mai ales că turma parcă Înnebunise de la o vreme, nu mai recunoștea păstorul, se iviseră tot felul de ciobănei neastîmpărați, drumul ducea doar spre prăpastie, scară spre cer mai exista doar În predici, singura speranță pentru cel Închis venea dinspre Sema, ea ar fi vorbit despre Cryos, s-ar fi ajuns apoi la
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
fel să ne menajeze și adaugă: Ideea ruptă de realitate generează idealisme și nominalisme ineficiente, care cel mult clasifică și definesc, dar nu stimulează» (EG 232). Episcopul Romei nu se mulțumește să dezvăluie pericolele și să recunoască boala, ci, în calitate de păstor, devine și medic, indicând remediul: «Trebuie să trecem de la nominalismul formal la obiectivitatea armonioasă. Altminteri, adevărul este manipulat, ca atunci când gimnastica este înlocuită prin cosmeticale» (EG 232). Acest termen, «gimnastica», trebuie luat în serios, căci în realitate face referință la
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
întâmplare că această intuiție apare în inima Domnului Cristos în momentul în care își dă seama în ce situație se află mulțimile: «i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite și părăsite, ca niște oi care nu au păstor» (Mt 9,36). În mod magnific, evanghelistul Matei vorbește despre instituirea celor «doisprezece» (Mt 10,1) tocmai în contextul acestei privirii milostive și într-o etapă destul de înaintată în cadrul narațiunii catehetice a Evangheliei sale. Biserica este datoare să propovăduiască evanghelia
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
de adulter și de fugă, adesea mascate de exigențe spirituale și pastorale. Tot așa și cu «caritatea pastorală» ce trebuie să ocupe viața preotului diecezan: ea este însăși forma vieții sale; este răspunsul la chemarea Bisericii care l-a făcut păstor după chipul lui Cristos, nu după principiile sacerdoțiului păgân, ci așa cum trebuie să fie «preoții Noului Testament». «Carisma», pe care o simțim înăuntru și care este recunoscută de Biserică în momentul profesiunii, nu este un monument sau un muzeu în
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
puțin surprins. Însă și-a revenit imediat: „Absolut, absolut, sunt fericit. Și sunt fericit pentru că... nu știu pentru ce... probabil pentru că am un loc de muncă, nu sunt un șomer, am un loc de muncă, un loc de muncă ca păstor! Sunt fericit pentru că mi-am găsit drumul în viață și pentru că mergând pe acest drum devin fericit. Și această fericire este una liniștită pentru că, la această vârstă, nu poate fi aceeași fericire ca aceea a unui tânăr, există o diferență
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
pacienți de la Mociornița, mărșăluind de-a lungul râului Teasc, din vecinătate, dăduseră peste un biet ciobănaș adormit, se apropiaseră de el și-și vărsaseră în trupul lui, ca într-un hârdău, toate bolile lor multiple, transformîndu-l într-o clipită, pe păstor, într-un Rege, bolnav de absolut toate bolile nervoase posibile. Înfățișarea sa era când normală, când monstruoasă. Erau clipe când la soare te puteai uita, dar la el, ba. 277 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI lui îl dădeau, pentru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a luat mahalaua din poartă-n poartă. Bătea cu un baston, 0 lătrau cunii, abia îi potoleau muierile. - Pentru o sfântă de biserică... spunea, și își muia creionul pe limbă, gata să scrie. Cât vă lasă inima, că n-aveți păstor și trebuie să vă facem și dumneavoastră un lăcaș de închinăciune. Femeile, cu frica lui Dumnezeu, căutau banii pe după polițe, pe sub saltele, pe unde-i aveau ascunși. - S-a răit lumea, zicea a lui Matei. Poate ne-o vedea Sfântul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
complectau arătarea acestui om urâcios. Afară de - acestea, omul acesta mai era și nebun. Pustia știe cine-i pusese-n cap cumcă va deveni nu vodă, ci-mpărat - și adică împăratul lumii, pe când nu va fi decât o turmă ș-un păstor. Și el nu glumea de fel, vorbea c-un fel de convingere adesea urâcioasă despre planurile lui. Oameni de aceștia pe vremea aceea nu erau tocmai rari. Domnia o visa pân și cel din urmă mazil după căderea fanarioților, mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cocostârc singuratec care se leagănă într-un picior pe vro mlaștină acoperită c-o coajă de natron sau câte un uliu care sus, din aer, caută pradă. Cea mai adâncă tăcere domnește în pustiu și, dacă o-ntrerupe strigătul unui păstor sau mugetul unei turme, tonul * te sperie care, adus de aripele vântului în ureche, nu știi de unde vine. {EminescuOpVII 325} ["EA ERA ALBĂ CA ZĂHARUL... "] 2290 Ea era albă ca zăharul, atât corpul deasupra șoldurilor - acea bogăție de frumusețe strălucită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al popoarelor. Au făcut-o însă întotdeauna cu prețul sacrificării demnității lor sau al unui sacrificiu pur și simplu. Ei înșiși erau mîndri, de aceea nu se ajungea niciodată prea departe 270. III De ce se supun masele conducătorului ca turma păstorului? Întrebarea rămîne aceeași. De la al doilea război mondial încoace este repetată tot cu mai multă neliniște. În lumea contemporană a apărut un fenomen care dă impresia unei rămășițe și a cărui cauză a fost zadarnic căutată: autoritatea unor anumiți conducători
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
cu pași mărunți „către întâlnirea cu o lumină pe care ea o presimte și a cărei stimulare secretă și căldură prevenitoare le descoperă în adâncul său”2. Omul, revelat ca persoană, nu este reductibil la o sumă de atribute substanțiale; „păstor al ființei” (Heidegger), el trăiește „întru mister și revelare” (L. Blaga). „E adevărat - spunea Petre Țuțea, cu tonul său apodictic și ireductibil - că misterul nu e comod, te neliniștește. Dar dacă misterul ar fi absent, neliniștea metafizică a cunoașterii ar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de subiecți ieșirea din lunga carantină a modernității. Un elan apocaliptic cere forfecarea oricăror idei moștenite din „vechiul regim”. Limbajul demascării primește funcția reeducării. Radicalul postmodernist se teme de orice l-ar putea preceda. Triumful anomiei morale impune retorica crizei. Păstorii drepturilor minoritare așteaptă clipa când vor elimina și ultimele reziduuri de injustiție socială. În orizontul reconcilierii universale, un nou stil de viață ne oferă elixirul contactelor protejate - sexual, lingvistic sau ideologic. Organul fricii de viitor se grefează pe țesutul ororii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
posibilul. Dacă frecvența statistică și verificabilitatea empirică a întâmplărilor prezentate ar fi criteriile esențiale pentru Aristotel - argumentează criticul -, atunci nu s-ar justifica admirația acestuia pentru Oedip Rege, întrucât este prea puțin probabil ca un copil abandonat, găsit de un păstor, adoptat de suveranii din altă cetate, să se întâlnească într-o zi cu adevăratul său tată și să îl ucidă etc.: Întâmplabilul (l’accadibile) din Oedip Rege are prea puțin de-a face cu frecvența statistică și cu normalitatea - dacă
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sentimentul securității De lucruri, CÎrlova se apropie totdeauna cu milă. O tristețe fundamentală, care n-atinge, totuși, proporțiile disperării, Însoțește demersul său liric. O tristețe și o blîndețe care vor să ocrotească o realitate fragilă, ea Însăși tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul Întristat, filomila), supusă unei legi aspre: soarta: „Vin lîngă dînsul, pătruns de milă, Și cu blîndețe Îl Întrebai...”, Poezia nu este, În aceste condiții, o cuprindere, o asumare (ceea ce ar presupune o modificare), ci doar o tînguire. A scrie este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum păstorul, ce umblă pre cîmpii, La adăpost aleargă, cînd vede vijălii; Așa și eu acuma, În viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste vin păreri, Nici muzelor, cîntare, nici milă voi din cer O Patrie a plînge cu multă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În acest molcom itinerariu al jalei, poetul cunoaște o surescitare vecină cu extazul. Există În versuri o veritabilă euforie a dulcelui. Amorul este un „izvor dulce de Întristare”, rîurile curg „dulce” răcoritor, soarele revarsă o „lumină dulce tot cu senin”, păstor iubește o păstoriță „cu chip prea dulce, prea drăgălaș”, pămîntul geme În somn „dulce”, primăvara este o „dulce ivire”, iar priveliștea tinerimii Înrolate sub steag este de asemenea tot dulce: „ce privire dulce mie!” Tema dulcelui cheamă, În poezia lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
priveliștea tinerimii Înrolate sub steag este de asemenea tot dulce: „ce privire dulce mie!” Tema dulcelui cheamă, În poezia lui CÎrlova, pe aceea a plăcerii sau a plăcutului. Ea ne conduce spre al doilea spațiu securizant al poetului, acela din Păstorul Întristat și Înserare: „trista vale”, pierdută la un capăt Într-o cîmpie plină de iarbă, străjuită la celălalt de vîrful unui munte. CÎmpia este Încoronată de o „dumbravă deasă”, iar valea este străbătută de o gîrlă șerpuitoare. În peisaj intră
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cum s-a dovedit, un poem de Lamartine. CÎrlova particularizează prin jalea lui dulce și plăcerea pe care o pune În singurătate această vale a plîngerii literare. Poezia este o petrecere Într-o singurătate populată cu rîuri murmurătoare, filomele și păstori orfici. Gustul romanticilor pentru marile panorame Îl aflăm și la CÎrlova, mai puțin priveliștile alpine sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele participă la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]