5,611 matches
-
și se pregătea de izbit. Avea o putere pe care nu izbutea s-o stăpânească. „A zis tata că o să mi-o dea de nevastă când m-oi face mare...” Lovi cu pumnul și răspândi În toate vânturile baloți de paie din șiră. Vârteje se iscau din mișcările lui largi; răvășeau văzduhul și-l murdăreau cu resturi ridicate din țărână. „Da’ eu n-o s-o iau dacă n-o să fie fată mare...” Palma uriașă Îl apucă pe prostovan și-l azvârli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ridicate din țărână. „Da’ eu n-o s-o iau dacă n-o să fie fată mare...” Palma uriașă Îl apucă pe prostovan și-l azvârli spre soare. Lui Mihai Enin Îi rămăsese sânge Între degete. Se șterse cu un șomoiog de paie. Titel strângea parașuta, băieții plecau la casele lor, răvășiți de vorbele lui Odraslă. Scăpase și de data asta nebătut. Mihai Enin nu mai ceru să zboare. Îl durea sufletul și se simțea sfârșit. Tot nu izbutise să-l nimicească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se zicea că nu poate să moară și că se hrănește cu copii neascultători. Daie era, Însă, pașnic și tăcut și nu-i băga deloc În seamă pe ăi de Încercau să-l necăjească strigându-i „Daie, Daie, cur de paie!”. În prima seară la internatul școlii de meserii, elevii mai mari tăbărâseră pe el, Îl țintuiseră cu fața În jos. De spaimă nu putea nici să urle. Când Îi dăduseră pantalonii jos, Începuse să se zbată și să clatine mușuroiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și scaune din lemn cioplit de mână, legături uscate de leuștean și mărar, semințe de muștar și coriandru, creioane, ascuțitori, stilouri cu penițe scumpe, cerneluri chinezești, nenumărate coli de scris, pantofi, izmene, sandale, cămăși, câteva pălării de fetru sau de paie, papiote, ace de cusut, basmale, fote, ii, fuste, preșuri Împletite de mâna bătrână a mamei, un fier de călcat ce se umple cu jar și care netezea ca nealtul, dar și cu valoare artistică dată de capacul dantelat și mânerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nepusă masă. Halatul Veterinarului era Încheiat strâmb, o poală atârna mult mai jos decât cealaltă. În urmă, la doi pași, pășea Rândașul, ținând În brațe servieta. „Trusa!” ordonase gângâvit Veterinarul. Celălalt bețivan aproape că o scăpase pe un mușuroi de paie amestecate cu balegă. „Prinde un vițel și contenționează-l!” „Să-l prind și să-l ce?” se scărpinase celălalt În chică. Veterinarul oftase, mai mult pârțâise din buze cu dispreț, arătându-și privitorilor deznădejdea de a fi obligat să lucreze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
apartament cu trei camere, Înzestrat cu tot confortul care putea fi imaginat pe vremea aia? Păi, toată viața lui de Învățăcel - Întâi licean și spoi student - și-o dusese În camere cu zeci de inși, În paturi cu saltele de paie și În cantine În care i se dădea mai totdeauna un sfert de pâine neagră și un castron de zeamă lungă. Ba, Încă, atunci când voia să-și cumpere vreun flecușteț pe care eu nici nu l-aș fi băgat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care, Între timp, deveniseră dușmani neîmpăcați ai țării. Târgul se făcuse prin geamul deschis al compartimentului În care se afla numeroasa familie refugiată. Tatăl achitase cele cerute de olog și se aplecase apoi să prindă traista țărănească În care, printre paie, erau Îngropate piesele serviciului de cafea. Pusese traista În plasa de bagaje și se apucase să-și Îndese tutun În lulea. Însoțit de un șuier pe care prea puțini și prea târziu Îl auziseră - acoperit fiind de pufăiturile locomotivei - pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
chei. Pe potecă omul Înșiruise o lanternă stâlcită ca vai de mama ei, o obadă crăpată și un sac de plastic străveziu În care se zărea o alcătuire nelămurită, un amestec de cheaguri negre de sânge, de țărână și de paie. Deși mirosea a băutură, bărbatul nu era beat și Îi fusese destul de ușor să se stăpânească și să nu izbucnească În urlete și Înjurături. Îl lămurise pe Director cum că fiu-său, prefăcut În alte alea, Îi speriase noaptea trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vrăbiile care cuibăreau și se gâlceveau zgomotos sub acoperișul pieței. De cu seară Își pregătise coșul Înalt, din nuiele Împletite: pusese În el, potrivindu-i cu grijă, pepenii galbeni și, ca să-i ferească de zdruncinături și lovituri, presărase printre ei paie de grâu. Degeaba se străduise fiul său, preotul, să-l convingă că biletele de autobuz și taxa pieței aveau să-l coste tot atât - dacă nu mai mult - cât ar fi luat pe marfa de care așa de tare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
CECILIA •(rime în ʺaiʺ) Cecilia, ce nume ai! Parcă‐ i parfumul unui ceai... Cu sporul dragostei cum stai? Mai dai tribut, încă mai dai sau ai ajuns să zici: ʺBYE‐BYE! ʺ? Fumezi țigară de Hawaii, porți pălăria cea de pai. visezi scenete din serai... Nu vrei să mergi cu mine? Hai cât încă‐ n lume‐i luna Mai! Ce bine‐ ar fi de noi! Ce trai... Fără ʺcodițăʺ la mălai, tu suplă‐ n vaporosul strai, am tot urca semețul plai
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
seara aceea, luna era minunată, dar soldații n-ar fi vrut decât s-o poată mânca. Frunzele moarte cădeau din belșug pe acoperișurile fortăreței și prin jurul porții castelului. Un soldat le mesteca lacom. Sunt gustoase? întrebă altul. — Mai bune decât paiele, răspunse omul și mai culese una. Dintr-o dată, arătând îngrețoșat, tuși de câteva ori și vomă frunzele pe care tocmai le mâncase. — Generalul Goto! anunță pe neașteptate cineva și toți luară poziția drepți. Goto Motokuni, principalul vasal al clanului Bessho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își încuraja Goto oamenii, când văzu doi-trei soldați alergând spre castel. Aceștia îl informară grăbiți că generalul inamic, care-și anunțase vizita, ajunsese la palisada din josul pantei. Kanbei sosi, purtat într-o lectică. Lectica era ușoară, făcută din lemn, paie și bambus. Nu avea acoperiș, iar panourile laterale erau joase. Învățase să-și agite sabia lungă din lectică, în timpul bătăliei, când se lupta cu inamicul. În seara aceea, însă, venise ca emisar de pace. Peste roba de culoare galben-deschisă, Kanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și li se oferi un rând de sake. Toți își dădură seama imediat care erau intențiile lui Nobumori. A doua zi dimineața, așa cum se așteptase toată lumea, Nobumori luă o halebardă mare, în chip de toiag, își legă o sandală de paie pe piciorul stâng umflat - rănit în lupta pentru apărarea castelului - și porni, șchiopătând, spre poartă. Îi convocă pe apărători la adunare, se urcă în turnul cu acoperiș al porții și-și cuprinse cu privirea forțele. Avea mai puțin de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în picioare. Îi dădu un ordin lui Kanbei și celor doi funcționari îngenuncheați în fața lui. Aproape imediat, câțiva infanteriști se apropiară, cărând pe umeri niște saci grei ce păreau a fi plini cu bani - un munte de saci împletiți din paie, cu bani. Privindu-i pe muncitori, munciți de temeri și regrete, Kanbei continuă: — N-a fost vina voastră. Cu toții vă aflați într-o situație jalnică. Ați fost conduși pe căi greșite de câțiva oameni răi. Așa a declarat Seniorul Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi; și, ca să munciți cu toții fără alte gânduri în minte, a poruncit să vă dăm o primă pentru a vă stimula puțin. Primiți-o, exprimați-vă mulțumirile și întoarceți-vă neîntârziat la muncă. Când soldații primiră ordinul, toți sacii de paie fură spintecați și din ei se revărsară munți de monede, aproape acoperind creasta stăvilarului. — Înhățați cât de mult puteți și duceți-vă. Dar numai câte un pumn de fiecare om. O spusese foarte răspicat, dar lucrătorii încă mai ezitau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
păreau să se fi transformat și fiecare alerga să-și facă munca ce-i fusese dată. Ecourile cazmalelor și ale lopeților folosite, într-adevăr, cu putere umplură văzduhul. Cu urlete de însuflețire, oamenii aruncau pământul, înfigeau prăjini prin coșurile de paie pentru cărat și săltau sacii pe umeri. Pentru prima oară, se simțea, cu adevărat, hărnicia. Nădușeala pe care și-o storceau acum oamenii dintr-înșii îi bucura și-i înviora tot mai mult și începură să strige între ei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de lumini a clădirii cu multe etaje părea să tremure de frig. — Stăpâne, stăpâne! Să nu răciți! spuse îngrijorat Fujita Dengo, în timp ce-și apropia calul de al lui Mitsuhide, pentru a-i pune pe umeri o pelerină de paie. În dimineața aceea, malul lacului Biwa era, din nou, pierdut în ceață, poate din pricină că cerul încă nu se liniștise după ploile verii timpurii. Cu valurile care șipoteau și negurile ce nu se puteau deosebi de ploaie, lumea părea a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
caii se stropiseră până la urechi. Sfidând, în tăcere, ploaia din noaptea trecută și starea drumului, întreaga armată se târa abătută, spre Sakamoto. În dreapta se afla țărmul lacului, în stânga, Muntele Hiei. Vântul, care sufla în jos de pe munte, zburlea pelerinele de paie ale oamenilor, făcându-i să arate ca niște arici țepoși. — Ia priviți acolo, stăpâne. Seniorul Mitsuharu v-a ieșit în întâmpinare, îi spuse Masataka lui Mitsuhide. Castelul de pe malul lacului - Sakamoto - se afla drept în față. Mitsuhide dădu ușor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înclinându-se cu respect. — Te-am așteptat încă din zori, spuse el, conducând pe Mitsuhide pe poartă. Cei vreo zece vasali principali din suita lui Mitsuhide își spălară de noroi mâinile și picioarele, își îngrămădiră într-o stivă pelerinele de paie ude și intrară în citadelă. Ceilalți vasali rămaseră dincolo de șanț, spălând caii și având grijă de bagaje, în timp ce așteptau să li se spună unde aveau să fie cazați. Nechezatul cailor și zarva vocilor omenești se auzeau până departe. Mitsuhide își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns și îl voi scrie mai târziu. Spune-i călugărului să aștepte. Gardianul se înclină politicos spre intrare și reveni la postul său. Sandalele sale de paie nu scoteau aproape nici un sunet pe cărare, în timp ce se îndepărta discret. O vreme, Mitsuharu și ceilalți trei stătură cufundați într-o tăcere desăvârșită și o atmosferă sfâșietor de înghețată. Din când în când, câte o prună coaptă cădea la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pleacă? — Seniorul Mitsuhide. — Ce?! Da, stăpâne. S-a gătit cu o ținută ușoară pentru munte și îl însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi. Sau, cel puțin așa a spus Seniorul Mitsuhide, în timp ce încălța sandalele de paie la ușă, adineaori. Mitsuharu nu lipsea niciodată de la rugăciunile de dimineață, în fața capelei castelului și la altarul familiei, dar, în ziua aceea, le neglijă pe amândouă. Echipându-se atât cu sabia lungă, cât și cu cea scurtă, porni grăbit, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuharu, Mitsuhide se întâlni, pe neașteptate, cu cineva pe care nu plănuise câtuși de puțin să-l întâlnească. Omul era îmbrăcat într-o robă călugărească, de culoare cafeniu-verzuie, cu glugă de aceeași culoare, și purta jambiere albe și sandale de paie. Avea peste șaptezeci de ani, dar buzele îi păstrau o roșeață tinerească. Sprâncenele lui erau de un alb pur și arăta ca o barză îmbrăcată în sutană de călugăr. Îl însoțeau doi slujitori și un copil. — Senior Mitsuhide? Ei, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda strident dată din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele flintelor la lungimea de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întunecat. Curentul râului Katsura descumpăni, un moment, caii de război, în timp ce încercau să treacă prin vad. Jerbe de spumă albă țâșniră în sus, răsturnându-se înapoi peste ele însele. Întreaga armată tremura, pe când oamenii plescăiau prin apă cu sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi li se ridicau până peste genunchi și erau mai reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare ofițer și soldat, trecând râul, era adâncit în propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune în cămară și altul spre tavan. — Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era Nobunaga. În acea clipă, își forțară intrarea, împrăștiind în jur lemnele aprinse cu sandalele lor de paie, în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante, ca niște vițe cu frunze roșii. Pajul și maestrul ceaiului stăteau nemișcați în timp ce focul îi învăluia și pe ei. În grajduri, se dezlănțuise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]