6,847 matches
-
era acum concentrat asupra unei operații care implica sfori și foarfece în interiorul corpului. Doctorul Pervoiedov îl urmărea cu o expresie de aprobare concentrată. Metoda Virchow, după cum știți, presupune îndepărtarea organelor și examinarea lor separată. Apoi adăugă către diener: Dă-mi plămânii mai întâi, te rog. Diener-ul își băgă amândouă mâinile în cavitatea toracică și scoase o clipă mai târziu o masă diformă și roză. ă Stângul? întrebă doctorul Pervoiedov. Diener-ul aprobă. ă Este foarte roz. Nu-i sănătos. Nu-i sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sănătos. Nu-i sănătos deloc. Da, eu l-aș descrie drept inflamat, dumneata nu, Porfiri Petrovici? ă Dumneata ești expertul. ă Ha! Eu sunt expertul! Drăguț! Foarte drăguț. Doctorul Pervoiedov dădu din cap. Apoi îi făcu semn diener-ului care așeză plămânul pe balanță. Tava cu greutăți căzu cu un zgomot ascuțit, ca și cum era supărată că fusese deranjată. Diener-ul adăugă greutăți progrsiv până când celălalt braț se ridică și rămase nemișcat. ă Treizeci și nouă lot, zero zolotnik și douăzeci dolya, anunță el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
urmă de nerăbdare în vocea lui Porfiri. Sunt curios să aflu dacă se găsește vreo urmă de otrăvire. Doctorul Pervoiedov păru sincer șocat de acestă sugestie. ă Dar asta nu este metoda Virchow. Conform acestei metode, trebuie să termin examinarea plămânilor înaite de a trece la organul următor. Ce metodă sugerezi să urmez? Nu pe cea a lui Rokatinski. ă Îți sugerezi să folosești... Porfiri Petrovici ezită doar pentru o fracțiune de secundă. Metoda Pervoiedov. Conform căreia organizezi examinările pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Ambele părți vor adevărul. ă Însă insiști să îmi dictezi ce adevăr vrei. ă Nu e drept, doctore Pervoiedov. Abia de caut să influențez ordinea în care adevărurile privind acest caz sunt descoperite. Diener-ul deja cântărise cel de-al doilea plămân și aștepta ordine noi. ă știi că intenționează să mă amendeze, spuse brusc doctorul Pervoiedov cu amărăciune sinceră. ă Sunt sigur că prokurorul Liputin poate fi convins să renunțe la sancționarea disciplinară a dumitale. Doctorul Pervoiedov îl cercetă scurt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și degetele arătător și mijlociu capul încă ascuns al unei păpuși și o trase afară. Se întâmplă să fie infirmiera. Îi scutură cenușa de pe trup, suflă peste față, părea că-i dă un soi de viață, trecându-i suflul propriilor plămâni, pulsația propriei inimi. Apoi, una câte una, celelalte păpuși, asirianul cu barbă, mandarinul, bufonul, eschimosul, măscăriciul, au fost scoase din groapă și puse lângă infirmieră, mai mult sau mai puțin curate de cenușă, dar fără binefacerea suplimentară a suflului vital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
curții lui, străjuită de o poartă grea de fier, vopsită în negru, dincolo de care se vedeau, ca într-o margine de cimitir aglomerat, mai multe cruci, gata cioplite, și bucăți de marmură. Am avut noroc. Omul, un sfrijit, bolnav de plămâni, vroia să-și mai cruțe puterile. M-a pus la încercare, a strâmbat puțin din nas văzând că nu mă prea pricepeam, dar la sfârșit m-a anunțat cu glasul lui hârâit și uscat că era de acord. Se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-și alunge clienții grăbiți. Am bătut până a venit o femeie în vârstă care șchiopăta foarte tare. O mai văzusem pe-acolo, dar foarte rar. Era mama lui. Mi-a explicat că meșterul murise, răpus de boala lui de plămâni. „Și atelierul?” am întrebat. „Ce-i cu atelierul?” zise femeia cu voce moale, obosită. „Cine cioplește crucile acum?” Ea își șterse o lacrimă cu dosul palmei, înainte de a-mi răspunde: „Nimeni”. Și adăugă pe același ton, aproape indiferent: „Dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am omorât pisica. De-atunci mi se întâmplă să visez ba canarul meu mort, ba pisica și mă trezesc, bineînțeles. Ca să-l ascult pe Tuberculosul tușind. Eu cred că are plămânii ciuruiți. Cum să dormi, Doamne sfinte, când auzi pe cineva tușind încontinuu lângă tine? M-am dus de câteva ori la Moașa, s-o rog să-l mute în altă cameră. A clătinat din cap. Nu. Nu se poate. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
subțire. Foarte subțire. Ca un mănunchi de fulgi. Cerul albastru va exista mereu astfel. Eram gelos pe toți cei care vor privi după moartea mea cerul. N-am avut curajul să mă ridic. Mi se părea că la prima mișcare plămânii mei vor exploda. Moartea stătea cuibărită, ațipită undeva în pieptul meu, și-mi era teamă să n-o trezesc. Abia când soarele a coborât puțin după copacii din spatele lacului, m-am ridicat cu mii de precauții. Seara, m-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îl lasă liber pentru curaj. În mod normal, n-ar mai trebui să fie timorat în fața destinului. A scăpat de mizeria ezitărilor ca de o infecție. Poate, în sfârșit, să calce în picioare vechile lui precauții și să-și umple plămânii cu aerul tare al tuturor pericolelor. Nu mai trebuie să asculte de sănătatea lui despotică, poate să acționeze și împotriva lui fără să clipească, să se distrugă fără să șovăie. Pe măsură ce se distruge are mai puține limite. Numai așa poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-am plimbat ceasuri întregi pe coridoarele din jurul laboratorului, care se afla într-o altă aripă a clădirii, unde în mod normal n-aveam ce căuta. Laura nu apărea deloc și simțeam un gol din ce în ce mai înăbușitor în stomac și în plămâni. Când, în sfârșit, a apărut, m-am fâstâcit. De data aceasta a zâmbit ea, amuzată, oprindu-se interogativ. „Ce doriți?” am întrebat-o și în clipa aceea m-am gândit că nu puteam spune ceva mai caraghios. Ea izbucni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încuiat totdeauna; în afară de borcanul cu dulceață de piersici nu lăsa nimic afară. Noroc că dimineața era frumoasă și că, la fel ca totdeauna, mi-am găsit o justificare în firea mea. M-am dus la fereastră și mi-am umplut plămânii cu aerul răcoros și sărat, uitându-mă cum marea se lovea ca un bețiv de stânci. Nu mai pusesem mâna pe daltă demult și atunci m-am gândit să încerc ceva; ca să-mi educ mâna și, mai ales, ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și a fost prima oară când un cadavru mi s-a părut mai misterios decât moartea. Pieptul scobit, obrajii supți aparțineau unui om despre care nu știam aproape nimic și alături de care trăisem totuși o vreme; un bătrân, bolnav de plămâni, pe care nimeni nu-l iubise și care se prăpădise în timp ce eu mă culcam cu Marta, pentru că așa e făcută lumea asta, unii își dau sufletul, alții își umplu nările cu miros de busuioc. Cu câteva zile în urmă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vai, era cam târziu. Din nefericire, devenim înțelepți când asta nu ne mai e de mare folos. Mai e nevoie să vă spun că n-am avut timp să recuperez? În Grecia m-am împrietenit cu un poet bolnav de plămâni care muncea ca hamal în porturi ca să-și strângă bani, să-și tipărească plachetele de versuri. Era un tip ciudat și interesant. Plachetele de versuri le tipărea în câteva sute de exemplare pe care le împărțea străinilor, în port. «Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de carnea lor, însă Laura și Dinu mă făcuseră să mă întreb dacă nu cumva avem doar ce iubim. În acest caz eram și mai sărac. Și nehotărât pe deasupra. Disperarea caldă care mă cuprindea la gândul că Dinu murise cu plămânii plini de noroi era un semn clar de slăbiciune. Îmi venea să-i strig: „Idiotule, ce-ai făcut? De ce te-ai îmbătat? De ce-ai venit singur aici? De ce-ai făcut pe tine de frică? Nenorocitule, dragule”. Dinu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe mine capul. Îmi trece și timpul, dar nu neglijez nici partea ailaltă, mai și câștig... să-ți faci pușcăria cât mai ușoară. Da. Că, apăi, nu am timp să mă gândesc. Gândurile te-mbolnăvește de ficat, te-mbolnăvește de plămâni și-ți termină capul. Da, cine gândește se-mbolnăvește... Dacă stai și te gândești: „Ce-am făcut? Mă rog, ce fac ăia? Ce fac ăilalți? Cum?“, asta te termină. Îți termină capul, plămânii și ficatul. Și n-ai făcut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
te-mbolnăvește de ficat, te-mbolnăvește de plămâni și-ți termină capul. Da, cine gândește se-mbolnăvește... Dacă stai și te gândești: „Ce-am făcut? Mă rog, ce fac ăia? Ce fac ăilalți? Cum?“, asta te termină. Îți termină capul, plămânii și ficatul. Și n-ai făcut nimic. Așa, n-am timp să mă gândesc. Acum stau și pictez. E, cât am fost mai tânăr, făceam sport, făceam mișcări... Acuma nu mai pot. Ies la fotbal și alerg. Minimum de suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
privire furioasă. — Sunteți bolnav? întrebă Kobayashi. Părea surprins. Cu toată lumina palidă a dimineții, Endō remarcă zâmbetul ciudat de pe chipul lui Kobayashi. Zâmbetul slugarnic de până atunci dispăruse. — De ce zâmbești, Kobayashi-san? Da, nu mi-e bine. Am o gaură-n plămâni. Dacă faci vreo mișcare necugetată, o să-ți fac și ție una la fel. Au început să se zărească acoperișurile mici și joase ale primului sat din drumul lor. Oare cât merseseră? Au ajuns la capătul câmpiei și au început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dar vorbesc cu toții atît de repede și folosesc cuvinte atît de străine nouă, Încît Îi e imposibil să priceapă. — Ei bine, un lucru știm sigur, spune În sfîrșit doctorul, apropiindu-se de colțul de cameră În care stăm. Anume, că plămînii nu-i sînt afectați, precizează el și zîmbește, iar eu, pentru prima dată de la accident, mă simt ușurată. Ușurarea vine din faptul că, brusc, zăresc o luminiță la capătul tunelului, că doctorul acesta, care pînă acum a fost atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la Emma Îl făcea să sufere ca de boală. Era o boală. Și totuși, nici măcar nu Încercă să-l alunge. Nu voia ca durerea să-l părăsească. Când rămăsese singur - deposedat de ea ca de un braț sau de un plămân - Își spusese că dacă avea să-și facă datoria, ca un soldat, atunci coșmarul acela avea să dispară. Orice păcat i-ar fi fost iertat, orice vină, anulată. Dar durerea era ultima, extrema metamorfoză a dragostei. Se simțea viu atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lui Elio, profesionist de excepție și atât de popular În oraș, șansa de a se salva prin votul proporțional. Din păcate, alegerea În Parlament părea deja făcută. Respirația lui Elio deveni din ce În ce mai greoaie. Avea impresia că o menghină Îi strângea plămânii. Dar poate că era doar greutatea fetiței. Nu reuși să vorbească. În tăcerea aceea percepu inima Camillei, stânjeneala președintelui și foșnetul frunzelor de magnolie, mieunatul disperat al unui motan În călduri de jos din grădină. Ai fost abandonat. Ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de a-i stâlci fața. Câțiva pași mai înainte stătea drept, și parcă întinerit, Mașcatu. Iar în fața lui se afla spătarul, așezat pe scaunul din strană. În noaptea aceea, după ce venise de la denie, stătuse un timp în grădină, trăgând în plămâni mirosul de zarzăr înflorit. Apoi urcase tiptil scările numeroase care duceau spre prispa mare a casei boierești. De cele mai multe ori intra prin dos, pe la bucătărie, și de-acolo o lua pe scările de lemn care duceau direct spre odăile cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dă silința, totuși, să bea cu gura larg deschisă, cred că din cauza presiunii mari apa-i pătrunsese și în nas, iar când s-a șters pe față cu mâneca hainei, a spus că n-are rost, că-i o tâmpenie, plămânii ar fi trebui până acum să-l doară, însă el nu simte nimic, nici metoda asta n-o să țină, dar să încerc și eu, poate că eu o să reușesc, numai să nu mă chinui să fac suprapresiune-n țeavă, ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
lipit de umăr patul puștii, simțindu-i greutatea, m-am liniștit și nici nu mai era nevoie să fiu atent la respirație, pentru că toate au mers ca de la sine, am tras exact în momentul când am dat drumul aerului din plămâni, iar când supraveghetorii au împărțit cele douăsprezece gloanțe și țintele de probă, am văzut că nimerisem exact acolo unde țintisem, și atunci am știut că dac-aș vrea, aș putea să trag perfect, și atunci s-au pus țintele pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
grea și trebuia ținută cu totul altfel decât o armă cu aer comprimat, dar în cele din urmă am reușit să țintesc destul de bine, de vreo două ori am și apăsat pe trăgaci, dând în aceeași clipă drumul aerului din plămâni, așa cum învățasem la instrucție, și știam că, dac-ar fi fost încărcată, aș fi făcut stropitoarea praf și pulbere. După o vreme, bunicul nu m-a mai dirijat prin semne, m-a lăsat să ridic arma în ritmul meu propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]