5,162 matches
-
Liiceanu). În loc să asiste calificat la complicațiile nașterii gândirii, noua eseistică filozofică te invită la impudica familiarizare cu fanteziile eschivei. Ființa este redusă la prezență, prezența la intuiție, intuiția la semnificație, semnificația la vizibilitate. De aici vine „insuportabila ușurătate a ființei” postmoderne. Atmosfera dezbaterilor literare nu depășește uneori profunzimea comentariilor din vestiarele sportivilor adolescenți. Se rostesc cu poftă, în spațiul public, acele lucruri care asigură, de partea cititorilor, complicitatea celei mai rudimentare curiozități. Trăind „viața ca o pradă”, nu vom da naștere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cititorilor, complicitatea celei mai rudimentare curiozități. Trăind „viața ca o pradă”, nu vom da naștere decât unui scris traumatic, recalcitrant, cacofonic și infantil. Să fie oare trăncăneala, și nu mirarea originară a filozofiei antidotul pentru nevroza unei umanități postistorice? Eseistica postmodernă pare un aspirator fără filtru al celei mai vulgare cotidianități. Când posteritatea devine o banală posterioritate, dispare și harul nostalgiei. Dar nici nostalgia nu mai este ce era odinioară... În plină boemă futuristă, trădarea lui Socrate continuă. Memoria adolescenței sub
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
puțin decât o „nouă Renaștere”? Ce anume a modificat convingerile autorului nostru pe parcursul a doar șase ani? O noutate româneascătc "O noutate românească" Răspunsul trebuie căutat din aproape în aproape și pare să fie evocat de spectacolul inculturării valorilor lumii postmoderne în mediul românesc. Să ne amintim că anii ’90 ai României postcomuniste au fost dominați de o persistentă febră a politicului și de admirația necondiționată pentru proiectul Europei comunitare (citit prin sita ignoranței bunăvoitoare). Patapievici a fost cronicarul necruțător al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
utilitar al libertății, pus în slujba nihilismului. În Occident, tot mai puțini sunt cei care înțeleg principiile metafizice și evenimentele istorice care le-a permis să prospere ca civilizație 1. Un Alzheimer cultural pare să fie boala eternității de tip postmodern 2. Uităm în ordine inversă tot ceea ce memoria conștiinței a reținut vreodată. Neaoșul recent e impasibil în fața ratării sub comunism a propriilor părinți, devenind victimă benevolă a dezorientării. Pe ecranele MTV (unde M este o variabilă), cultura prezentului iluzoriu (hrănit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
modelul suprem al personalității umane”3. Condiția est-europeană a postmodernismului impune un paradox: poate ocoli sau chiar depăși modernitatea o cultură lipsită de rădăcini și reflexe instituționale? Cum anume participă experiența comunistă - cu anistorismul utopic specific religiilor politice - la saltul postmodern contemporan, mărturisit cu egală forță în țările baltice, Rusia sau Moldova de peste Prut? Formele multiple de amnezie a celui care crede că s-a născut primul și vrea să moară ultimul în istorie se aliniază resentimentului celor care nu suportă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
făcut doar începutul, a cântat uvertura. Adevăratul loc de naștere a ororilor care vor veni este o combinație între China colectivistă și America ideologiilor extremiste.”4 Bref, volumul lui H.-R. Patapievici este o critică a modernității din perspectiva naufragiului postmodern al valorilor occidentale în vorba și portul țărilor din Răsărit. Epava, ca metaforă, ilustrează experiența abandonului înțepenit. Autorul nostru gândește postmodernitatea ca pe o „pseudomorfoză” a modernității, situată așadar într-un raport de continuitate agonică cu timpurile vechi. Rămâne neclar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sfârșitului moralei”, a „temporalității degradate” sau a „relativismului” în postmodernitate nu sunt comensurabile cu analiza modernității europene, înțeleasă ca proiect definitiv al emancipării umane. Cititorul care se așteaptă să citească o fișă clinică la zi sau un portret-robot al subiectului postmodern - după modelul unor autori anglo-saxoni precum Allan Bloom 1, Roger Kimball 2, Theodore Dalrymple 3 - nu va găsi în paginile lui H.-R. Patapievici decât o generoasă promisiune. Titlul, deși seducător, nu acoperă integral conținutul cărții. Privit în linii mari
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ceea ce un malițios ar putea numi aprofundarea mistică a vagului? Era oare modul de viață al credincioșilor în epoca Bisericii primare condusă de acest criteriu al non-apartenenței „instituționale”6? Cine însă a fondat Biserica? Este, apoi, ceva nou în discreditarea postmodernă a temeiului, dacă ne gândim la poziția filozofilor sceptici în Antichitate? Am să încerc să răspund acestor întrebări în ordine inversă. Retorica întemeieriitc " Retorica întemeierii" Este notorie afirmația lui Platon 1 despre țelul filozofiei, reprezentat de cunoașterea primelor principii, de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oarbă și primitivă la disperare rămâne divertismentul cinic. Pentru a parafraza spusele fostului cancelar al Germaniei, civilizația euro-atlantică riscă să devină un imens parc de distracții. Lumea contemporană se zbate între uitarea modernă a păcatului (Gott ist tot) și păcatul postmodern al uitării (Tod ist Gott). În fața celebrării imanenței, umaniștii nu pot răspunde decât cu o disperată apologie a responsabilității morale. Aspectul „interesant” al oricărei istorii individuale sau colective justifică cunoașterea istorică nu în termenii unei experiențe estetice (S. Kierkegaard), ci
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de antichități, Biserica este obligată să reinventeze un for public de dezbateri - similar instituției sinodului - în care ascultarea atentă a îngrijorărilor laicatului să reprezinte o prioritate absolută. Într-o lume ieșită din ateismul comunist și care galopează spre neantul consumerist postmodern, Biserica are, chiar fără să vrea, cu știința sau neștiința preoților, foarte mulți candidați la botezul „din apă și din Duh”. Folosirea talanților laicilor Bisericii - mai cu seamă în programele catehetice ale comunității - mi se pare stringentă. Nu întâmplător, apostolul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bulgărele de zăpadă”, Convorbiri literare, vol. 138 (2004), nr. 6, pp. 117-119. „Constituția hermeneutică a tradiției”, Vineri, vol. 2 (noiembrie 1998), nr. 11, p. 9. „Topologia Centrului și avatarurile scriiturii” reia și modifică textul publicat cu titlul „Excentrare și eseul postmodern, sau despre (f)alimentul egolatriei filozofice”, Echinox, vol. 21 (2000), nr. 1-3, pp. 20-21. „Predania uitată”, Renașterea, vol. 12 (2001), nr. 7-8, p. 6. „Puterea credinței și arta speranței. Vocația teologiei politice în mileniul trei”, Dilema, nr. 449 (7-13 octombrie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
profitând de poziția ei monopolistă și de setea insațiabilă de revelații și scandaluri a unei societăți lipite de ecranul pe care se putea în sfârșit contempla, după un deceniu în care consumase în special imaginea catodică a cuplului tiranic - formă postmodernă a „servituții voluntare” -, explozia presei scrise a emancipat cuvântul tipărit, aruncându-l din strânsoarea „logocrației populare” în frenezia fără perdea a „democrației originale”. În noua ordine discursivă, diferențele dintre adevăr, minciună, speculație, ficțiune, fantasmă și calomnie erau (și uneori par
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
utopică. Revenind la Hobbes, în mod paradoxal - dar e paradoxul oricărei reforme care se legitimează prin revenirea la surse -, încetăm a fi anacronici: societățile (post)moderne sunt complexe, plurale axiologic, ba încă din ce în ce mai mult astfel! Oamenii moderni deja, iar cei postmoderni într-un grad înalt, fiindcă sunt stimulați de multiculturalism, prăbușirea generală a canoanelor și permisivitatea sporită a societăților și statelor (cel puțin în Occident), adoptă deseori (succesiv sau simultan) mai multe stiluri de viață dintre cele aflate parcă la alegere
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
atare dialog este confruntarea permanentă cu problema teologico-politică: mulți gânditori liberali moderni și contemporani sunt atei, dar liberalismul se poate gândi și într-o lume care nu l-a ucis (de tot) pe Dumnezeu. Astfel, unul dintre autorii-fetiș ai Stângii postmoderne, Walter Benjamin, mai încerca încă, în perioada interbelică, o abordare teologico-politică, sub inspirația unor Ludwig Klages, Alois Riegl și mai ales Carl Schmitt, gânditori pe care Stânga postmodernă îi consideră pur și simplu fasciști. Schmitt are însă și astăzi parte
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a ucis (de tot) pe Dumnezeu. Astfel, unul dintre autorii-fetiș ai Stângii postmoderne, Walter Benjamin, mai încerca încă, în perioada interbelică, o abordare teologico-politică, sub inspirația unor Ludwig Klages, Alois Riegl și mai ales Carl Schmitt, gânditori pe care Stânga postmodernă îi consideră pur și simplu fasciști. Schmitt are însă și astăzi parte de o posteritate în Stânga radicală vest-europeană, aflată încă în orizontul 1968: prin Michel Foucault, s-a putut trece de la școala de la Frankfurt la Schmitt într-o manieră extrem de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o formă sau alta, nu neapărat prin constrângere și (abuz de) putere - de la intensitatea pozițiilor lor și nici nu se repliază pe valorile lor exclusiv în sfera privată: canibali/poligami acasă, „multiculturali” în mediul festiv, de carnaval etnofolcloric al orașului postmodern. Cred că trebuie să existe un set de valori comun împărtășite pentru a putea construi o societate bună, dar rămân deschis discuției privind temeiul, substanța, poziționarea relativă, aplicarea lor. Gray și alții, din perspective foarte diverse, afirmă că valorile sunt
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a putea construi o societate bună, dar rămân deschis discuției privind temeiul, substanța, poziționarea relativă, aplicarea lor. Gray și alții, din perspective foarte diverse, afirmă că valorile sunt incomensurabile, ceea ce mi se pare că indică o falsă izbăvire a omului postmodern de condiția tragică (adică: de condiția umană), precum și o incredibilă subestimare a potențialului de conflict din societățile prezente și viitoare. Valori incomensurabile: nu seamănă asta prea mult cu relativismul amoral? Sau cel puțin cu relativismul epistemologic „rabelaisian” al lui Paul
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
conduită a marginalilor, care se extinde la alte grupuri și mișcări constituite pe baza aceleiași paradigme (de la ecologiștii moderați la feministele moderate, mergând până la partidele „verzi”), e în mare parte determinată de intoleranța foarte reală a societăților umane, oricât de postmoderne ar fi ele. Tocmai de aceea, refuzul de a deveni activistul propriei diferențe este aspru sancționat în grupurile de marginali și minoritari. E mult mai ușor să trădezi când faci parte dintr-un grup majoritar, în care fragmentarea, eterogenitatea și
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
esențial: punerea în intrigă (emplotment; la francezi, conceptul, mise en intrigue, a fost teoretizat la cel mai înalt nivel de Paul Ricoeur). Potrivit lui Hayden White, care se despărțea astfel de o întreagă tradiție a speculațiilor despre mimesis, de la Aristotel la postmoderni, autorul e liber să aleagă orice mod discursiv, orice tip de intrigă (emplotment), indiferent de subiect. Tradiția sugera că anumite subiecte se pretau la, sau chiar cereau, un anumit gen literar: tragedia nu era o formă arbitrară, ci era reclamată
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
etnice și reclamele comerciale pe care le conțin operează o legătură emoțională cu consumatorii etnici”. Nimic mai profitabil decât cunoașterea și exploatarea emotivității vernaculare! Oricât de emancipator a fost considerat de propunătorii săi, dreptul la diferență este recuperat de capitalismul postmodern... Nici măcar „coca-colonialismul” nu mai este ce era: din megamașină care de-culturează lumile tradiționale și instituie interminabila reproducere a identicului postistoric, a devenit, grație adaptării interesate la „comunități” tot mai mici și mai idiosincratice (Coca-Cola, simbolul „globalizării proaste”, ia în seamă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
pierdut pe drum, rămânând izolate în pliurile și petele albe ale geografiei discontinue a modernizării care definește America - imensul spațiu nord-american, cu mari teritorii slab populate până azi, a favorizat asemenea izolaționisme comunitare, stimulând fascinante experimente utopice: moderne, antimoderne și postmoderne 18. Cum spuneam, nu toate aceste experimente comunitare au fost sau sunt pozitive. Dintre cele mai curând pozitive, unele au eșuat relativ repede, dispărând în prăpastia dintre idealismul lor himeric și agresta lume reală: cvasifalansterul transcendentalist de la Brook Farm, incredibilă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de altceva) sau în spațiul semiprivat al micii tale comunități izolate rezidențial, tolerezi diferența Celuilalt, o diferență oarecum imaterială, prezentă numai în formele sale pitorești și în spațiul public (mâncarea „etnică”, defilarea carnavalescă, târgul de artizanat, bâlciul pow-wow etc.). Segregarea postmodernă, ca și antecesoarele ei, este și exogenă/impusă, și endogenă/voluntară. Trebuie astfel să ne întrebăm dacă imperativul recunoașterii necondiționate a diferenței este orizontul etic ultim, așa cum face, într-un scurt eseu recent, Slavoj ăiäek. Filozoful sloven analizează incidentul următor
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de vită cu uleiuri vegetale. Iată acum reflecția lui ăiäek: „Asta ne aduce la întrebarea mai radicală: este respectul pentru credința celuilalt (de pildă, credința în sfințenia vacilor) într-adevăr orizontul etic ultim? Nu e acesta orizontul ultim al eticii postmoderne, în care, fiindcă referința la orice formă de adevăr universal este descalificată ca formă de violență culturală, ceea ce contează până la urmă e doar respectul pentru fantasma celuilalt?” („What Is Wrong with Tolerance?”, în Jörn Rüsen școord.ț, Jahrbuch 2000/2001
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
1999. 23. Distopia lui Huxley, arhicunoscută, e una dintre cele mai sumbre viziuni ale unei lumi viitoare populate de ceea ce astăzi numim clone; reduse la absurd, așa cum am mai arătat în câteva rânduri, comunitarismul și alte viziuni militante despre societatea postmodernă promovează fantasma unei societăți organizate ca federație a comunităților de indivizi identici, „oameni unidimensionali” (auto)definiți printr-o singură trăsătură (homosexualitate, credință religioasă, etnicitate etc.). Vladimir Nabokov ne-a dat în fermecătorul său roman Pnin (1953; citez ediția românească, în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
postmodernismului în istoriografie, teorie literară, literatură comparată. Am observat chiar cum alți clasici în viață, care numai tradiționaliști și conservatori nu sunt, ci au pur și simplu un rebel spirit critic, imposibil de încorsetat în vreo dogmă (antică, modernă sau postmodernă), sunt răstălmăciți de universitarii postmoderni activiști în vederea aproprierii genealogice; cazul cel mai evident în istoriografie este Natalie Zemon Davis, figură a stângii americane militante din anii ’50, când a trecut printr-o fază de cenzură și restrângere a libertăților, mergând
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]