4,003 matches
-
mai repede, îi spuneam direct să mă lase în pace), și cred și acum că, în acea perioadă de la sfârșitul trimestrului, ea a ținut cu adevărat la mine. Dar în primele zile din vacanță nu ne-am văzut. Iarna se potolise și țurțurii de gheață se topeau sub un cer luminos, albastru scânteietor. Zăpada se duse și ea în câteva zile și pavajul șoselei Ștefan cel Mare începu să apară de sub stratul de murdărie tulbure. Stăteam după-amieze întregi la fereastră, lângă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe canadiană, iar acasă, în fața mamei, am făcut o adevărată criză isterică. M-am aruncat pe jos în hol și-am plâns ca un copil, cu gesturi de furie disperată, cu mocheta adunată în jurul meu. Mama a încercat să mă potolească, blestemînd-o pe "ticăloasa de Gina, care i-a adus băiatul în halul ăsta..." Abia după vreo jumătate de oră am fost în stare să stau liniștit pe scaun, dar nu puteam mânca nimic. Mi se părea că va trebui să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
așa nu mai am nimic în minte) și să te iau în brațe, în cerc, ești și tu destul de dusă pe altă lume, dar ar trebui să dai drumul la capac și toată cafeaua s-ar risipi prin cameră. Mă potolesc și, în timp ce pui apa la fiert, stăm de vorbă, calm, despre ultimele noastre lecturi. Tu citești o carte obscură, ai luat-o mai mult pentru titlu și ai plimbat-o în poșetă pe la serviciu. Cartea se numește Adâncuri și ți-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și-a stelelor. Fugeam pe strada neagră, urmărite încă de lilieci, care s-au rotit după noi până la colțul străzii noastre. Ne-am oprit fiecare la casa ei. Chombie alergă spre mine șchiopătând și mârâind, dar mă recunoscu și se potoli imediat. M-am strecurat în camera mea, complet amețită, incapabilă de orice gând, cu o oboseală teribilă în oase. Putea să se întîmple orice, chiar să nu mai intru în REM niciodată, dar simțeam că n-aș fi suportat să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
m-am tăvălit pe jos, lovindu-mă cu palmele peste față, înfigîndu-mi unghiile în brațe. Le-am dat afară pe fetițe urlând la ele. Am țipat și la tanti Aura, care intrase speriată. Abia după vreo oră m-am mai potolit și-am început să râd printre lacrimi la glumele pe care mi le spunea mătușa ca să mă liniștească. I-am zis că am pierdut-o pe Zizi, cu care dormeam în pat de la cinci ani, dar că asta se întîmplase
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fotolii și măsuțe joase. Dar lumina părea aici mai puțin obositoare. Adrian căuta din ochi un piccolo. Când îl zări și se îndreptă spre el grăbind pasul, îl auzi strigînd: "Domnul Orlando!" și se opri emoționat, așteptând să i se potolească bătăile inimii. "Domnul Orlando!" mai strigă o dată piccolo și se îndreptă spre una din săli, cea cu ușile larg deschise. Adrian îl ajunse din urmă. - Cine îl caută pe domnul Orlando? întrebă. Piccolo-ul îl privi cu un zâmbet secret, amuzat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ajunge până la ea... Stă departe, doamnă? întrebă întorcînd capul. - Destul de departe, răspunse Marina. Dar nu vă mai gândiți la ea, adăugă ridicîndu-se din jilț. M-ați liniștit voi. Știu, acum că nu se va întîmpla nimic. Și îndată ce se va potoli ninsoarea... Se întrerupse pe neașteptate și-și opri privirile în fundul sălii, unde se distingea, anevoie, un perete curios reparat, care părea o ușă blocată cu scânduri, bătute una peste alta, oarecum la întîmplare. - Dacă nu e vorba de o întîlnire
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
adăugă: - Fă un efort și mai stai încă cinci, zece minute. N-are să-ți pară rău... Condurachi se așeză resemnat în fotoliu și-și căută tabachera. - Numai de s-ar ține de cuvânt și ar veni, spuse. -... Îndată ce se va potoli ninsoarea, repetă Marina absentă, vin eu cu o mașină bine încălzită. Mașina unui prieten din corpul diplomatic... Parcă de-abia acum își dădu seama cât e de vastă și de ruinată sala. Se îndreptă încet către cămin și-l privi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Pentru că, am uitat să adaug, când s-au reaprins luminile și ne-am dat seama că Elefterescu dispăruse, Adrian s-a ridicat, și el foarte palid, și ne-a făcut semn cu brațele, dar zadarnic, căci larma nu s-a potolit. Dar eu l-am auzit bine, eram destul de aproape, la masă, și mi-era milă de Leana, căci părea speriată, deznădăjduită... Cunoști povestea lui, adică a lor, cu Orfeu și Euridice? - O cunosc, bineînțeles. - Adrian se afla acum într-una
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o anumită semnificație. Ți-am spus: citise viața lui Buddha. - Bine, bine, îl întrerupse nerăbdător Lorinț. Dar nu văd legătura cu ce facem noi... Eleazar începu să se plimbe cu pași mari prin odaie, ca și cum ar fi încercat să-și potolească exasperarea. Se opri brusc în fața lui Lorinț. - Nu e vorba acolo de un Boddhisattva și de Buchenwald? Celălalt ridică din umeri. - Într-un anumit fel, e vorba și de asta. Dar Ieronim prezintă lucrurile cu totul altfel. În primul rând
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
jumătate de ceas trăsnetele au urmat unul după altul, ca și cum ar fi fost o singură, nesfârșită explozie. De la fereastră urmărea mai ales fulgerele care cădeau, către apus, pe colinele stâncoase care se revărsau abrupte dinspre munte. Ploaia torențială s-a potolit pe nesimțite și, pe la 3, cerul a început să-și piardă culoarea de păcură. Curând s-au aprins felinarele electrice și, de la fereastră, putea vedea acum strada până la catedrală. A așteptat să înceteze ploaia, apoi s-a coborât și s-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se convinse că doamna de la recepție avusese dreptate; anumite străzi erau într-adevăr troienite și înainta cu greu. Dar în apropierea cafenelei trotuarul fusese curățat de zăpadă și grăbi pasul. Se opri în fața ușii ca să răsufle și să i se potolească bătăile inimii. Intrând, recunoscu mirosul de bere, de cafea proaspăt râșnită și fum de țigări ieftine. Se îndreptă spre sala din fund, unde se adunau pe vremuri. Încăperea era aproape goală; doar la o masă, trei bărbați își terminau halbele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
un pod, într-o casă părăsită, un pod plin cu lăzi și cufere, și lucruri de tot felul, săbii și coifuri și jucării, și reviste ilustrate vechi... Ieronim își trecu nervos mâna prin păr, ca și cum ar fi încercat să-și potolească nerăbdarea. - Și câte altele, și câte altele, adăugă, și vorbindu-ți te priveam. Dacă ai ști cum te priveam, să ghicesc ce te-ar fi putut atrage sau interesa... Și totuși, din când în când, îmi zvârleam privirile, pe furiș
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să fie ultimele balcoane și galeriile, și fata continua să-l tragă după ea, pe această scară de marmoră care urca, nesfârșită, în spirală. Dar parcă nici nu l-ar fi auzit. Ușile se închiseseră, freamătul sălii începuse să se potolească, nu se mai auzeau decât sunetele scurte ale unei trompete. - Melania! exclamă și voi să se oprească. Zâmbind, fata se întoarse spre el: - Non sono Melania, Maestro, șopti. În acea clipă o recunoscu și își aminti tot, de la întîlnirea lor
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu se ducă ? Niște draci de copii s-aude cum țipă-n vecini. Să stea s-aștepte pân-or pleca. Țipă de-ți sparge urechile, afurisiții, e-hei, ce le-ar mai trage ea v-o câteva și i-ar potoli ! Părinții e de vină, care le pune coarne și toată ziua își vede de ale lor, și copiii cu cheia de gât, pe stradă. D aia a ajuns că-n ziua de azi nu mai găsești unu să aibă frică
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Și nu, și nu, că ea trebuie să meargă în centru, merge-i-ar numele ! Și-o apucase toate bâțâielile când a văzut ceasu, da dân partea mea dă-te și cu curu de pământ, dacă nu știi să-ți potolești dracii singură... E-he, că de câtă vreme putoarea aia de Niki i-o fi bărbat doar cu numele !... Și e unele nerușinate ca iepele, care are nevoie de bărbat să le potolească. Dân partea mea, atâta pagubă, io, una
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de pământ, dacă nu știi să-ți potolești dracii singură... E-he, că de câtă vreme putoarea aia de Niki i-o fi bărbat doar cu numele !... Și e unele nerușinate ca iepele, care are nevoie de bărbat să le potolească. Dân partea mea, atâta pagubă, io, una, am zis bodaproste când am scăpat, însă omu ăla al meu, încă și-acu câțiva ani tot ar mai fi încercat, nu-ți e rușine, i-am zis, nu ți-e rușine, om
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
iar afar’ dân școală. Măcar că Tudor era tobă de carte și ambițios, că, dacă-i punea o notă mai mică, plângea singur, pe furiș, noaptea-n pat, de nu mai știa ele ce l-a găsit și cum să-l potolească. Se vede că n-a semănat lu curvaru de ta-su, se vede c-a semănat cu tatăl lu Ivona, care a fost și el cineva odată. A fost, n-a fost, vorba e că lu nepotă-su nu prea i-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sus... Ți-ai găsit să te-asculte Vica ! Ți-ai găsit să lase tot și să vină. S-o fi pus eu să le spele, să vezi ce fasoane făcea !... Ei, n-are decât să le spele și să se potolească ! E întuneric în hall, dar întunericul, penumbra nu mă incomodează. Este atât de urâtă lumea în plină lumină ! Și mai ales la noi, când vezi vitrinele așa fără gust aranjate, și oamenii îmbrăcați fără gust, și străzile neîngrijite, și nicio
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și madam Ana, ha-ha-ha, ce caraghioasă e, ce greoaie și ce caraghioasă, și cum se smucește să scape... Da lăsați-mă-ți, donșoară, păcatele mele, da lăsați-mă-ți, că io n-am treabă cu jocurile dumneavoastră ! Haide, donșoară Mărguța, potoliți-vă-ți, donșoară, că una-două dați fuguța la geam, una-două vă mai moțați, ei, ce-ați avut de văzut ? V-am spus io că n-aveți nimic de văzut ? ! Haideți, să terminăm odată, c-acu iar ne pomenim cu conița
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
muște, sclipind verzi-negre în lumină. Ce chilipir mai căutase și Mironescu-tatăl făcându-și casa aici, tocmai la mama-dracului, lângă Șosea ! Sigur că iarna își ispășește cărpănoșenia trezindu-se cu lupii în curte și vara șomoiogind cu cârpe arse, ca să mai potolească țânțarii ! Și nici după patruzeci de ani locul nu a ieșit din sălbăticie. Din fericire se trezise tocmai la timp ca să l împungă pe muscal cu vârful bastonului. Iar acesta smucise hățurile și intrase cu roata în vreo două hârtoape
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
coșulețul ei și să tragă deasupra perdeluțele cadrilate - așa arată Sophie în clipa când reușește să-și ia, în sfârșit, în brațe păpușa cheală, cu obrăjor palid și nas bătrânicios. O așază pe genunchi și o așteaptă răbdătoare să se potolească până când, într-adevăr, aceasta încetează să mai dea din picioare și din mâini, pe bluzița de marinar alu necându-i, amestecate, lacrimile și saliva. în acest moment, când liniștea din salon s-a restabilit, Profesorul Mironescu le adresează celorlalți un zâmbet
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
eu cum sunt ?... Când am primit nu știu câte telefoane ca să mă avertizeze ? Da, referitoare la ea și la Niki, cum altfel ? Nu, nu acum, nu ! Cu ani în urmă, ani, numai că ea, n-o vezi ? Nici acum nu s-a potolit ! A fost ceva, n-a fost, eu nu știu, madam Delcă ! Și dacă vrei să mă crezi, nici nu mă interesează... Eu n-am spus nimic nimănui, dumneata, iată, ești chiar prima persoană, pentru că ne știm de atâta vreme, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
departe trec pe partea ailantă ! Dacă dă cu râtu să-mi intre-n casă, îi arăt ușa ! Alta, nimic ! Nici bonjur, nici pupă-mă-n cur ! N-am treabă cu dumneata, n-ai treabă cu mine ! Și-așa m-am potolit și-am scăpat de Viperă. D-apăi cum ! Să n-am tihnă nici între patru pereți ai mei, că acu-acu dă buzna ? !... Da așa, nu cum făcuși : că poftim, că intră, te rog, că sucită, că învârtită ! Nu ! — Uite la Vica
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că ea a trăit pe lume... Da vezi, că nici tu nu crezi, vezi, că nici ție nu poa-să-ți spuie omu ! Vezi, asta-i, că n-ai cui să spui, și n-ai crezare la nimeni... Și Reli, și Neguleasca : potolește te, făcea ! Vino-ți în fire ! Că destul te-a necăjit cât a trăit ! Păi ce știe ele ! Că bietu de el n-a călcat pe de lături o dată ! Și ce se uita lumea la noi când dansam vals amândoi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]