3,904 matches
-
ușor, mă ceartă el, nu ești în stare să savurezi nimic, mă ridic să iau desertul, îmi aranjez rochia neagră pe coapse, un bărbat de la masa vecină mă privește, dar eu îl ignor, oare de ce anume mă tot plâng atâta, prăpăstiile se deschid cu atâta ușurință, e de-ajuns să lovești un pic cu piciorul în pământ și deodată se cască o prăpastie ce pare că nu are sfârșit. Este adevărat că la început eu fusesem de vină, nu îl dorisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
un bărbat de la masa vecină mă privește, dar eu îl ignor, oare de ce anume mă tot plâng atâta, prăpăstiile se deschid cu atâta ușurință, e de-ajuns să lovești un pic cu piciorul în pământ și deodată se cască o prăpastie ce pare că nu are sfârșit. Este adevărat că la început eu fusesem de vină, nu îl dorisem din toată inima, le invidiam pe prietenele mele care își schimbau tot timpul iubiții, în timp ce eu eram tot cu același băiat micuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
l-am mai văzut atât de întors, trebuie să îl readuc în firea lui, iubitul meu, șoptesc eu în fața oglinzii, iubitul meu, soțul meu, eu am fost cu tine noaptea aceasta, nu mă transforma în dușmanul tău, nu deschide o prăpastie între noi, întotdeauna ți-ai dorit asemenea nopți, să ne învelim în straturi de dragoste, ca niște haine călduroase într-o zi rece de iarnă, de ce tocmai acum îți întorci fața de la mine, apoi mă aplec din nou deasupra robinetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
înghesui geanta pe locurile din spate, apoi mă așez cu un gest reflex pe scaunul din dreapta șoferului, abia atunci îmi dau seama că aici nu mai este nici un alt șofer în afară de mine, și tot drumul acela amețitor, atârnând pe marginea prăpastiei, iar mie mi se cere să conduc, mie cu frica mea de înălțimi și de adâncuri. Îl implor din priviri să se însănătoșească și să mă salveze, dar el zace inconștient pe bancheta din spate, iar scaunul șoferului nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întreb cu voce strangulată, mai există și alt drum, iar el murmură, trebuie să mai existe un drum, îmi este interzis să mă întorc pe drumul pe care am venit, iar eu oftez, deja nu mai știe ce spune, privesc prăpastia de sub noi, într-o zi luminoasă și senină părea mai puțin înfricoșătoare, dar devenea plină de cruzime, mișcându-și șoldurile largi, sugerându-ne să renunțăm din capul locului, să o luăm pe scurtătura aceea care ne poate scuti de problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și mă simt o ființă fără suflet. Sunt ca o nălucă, umblând fără rost, amăgind pe cei pe care îi simt mai sensibili, mai nefericiți, făcându-i să creadă că nu mai au rost în viață. Sunt ca într-o prăpastie fără capăt, adormită de însuși întunericul.
Pasii intunericului. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2369]
-
precum zicea însuși Cantor: "O mulțime, mi-o reprezint ca pe-un abis!" Genial! Splendid! Fascinant! Ebluisant! Formidabil spus! Dar, să ținem cont și de reversul medaliei. De faptul că el a jonglat prea mult și prea intens, pe marginea prăpastiei paradoxului, până și-a dat drumul în ea, cu capul înainte. S-a aventurat! S-a avântat! A luat-o-n barbă fatalmente și a terminat-o rău. Măreț, dar rău! Rău, rău, rău, cât încape. Omul s-a fript
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sala Citadelei. Apoi, odiseea micii escorte, de templieri și de hospitalieri, douăzeci și patru de oameni la număr și treizeci și cinci de cai, inclusiv cei de schimb, sub conducerea sa.... Drumul lung, înfiorător de lung, de greu și de primejdios, peste mări, munți, prăpăstii, pustiuri, râuri, lacuri și torente, prin păduri interminabile, cât veacul, cu urși, lupi, râși și tâlhari, la pândă; drumul șerpuind agale, prin poieni, prin lunci, pârloage, miriști și câmpii, prin praf, sub vipia soarelui încingându-le armurile ori sub văpaia
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cădea mai multe căpătâie, de la gropi. Iar acolo unde vor pica crucile, morții vor ieși la lumină, ca furnicile, din mușuroi, stăpâniți, mânați și preumblați câinește, de o singură voință: Ca să vă împiedice pe voi, cu orice preț, să astupați Prăpastia Dezastrelor! Poarta Infernului! Genunea! Groapa! Gaura! Gura Leviathanului! Iată...! Auziți...? Întrezăriți...? Simțiți...? Auziți tropotele...? Auziți surlele...? Auziți trâmbițele...? Dies irae, dies illa...! Păziți-vă...! Strângeți-vă...! Țineți-vă...! Începe...! La semnalul Cuiva Atot-Prezent și Prea-Puternic, nevăzut, păsările furtunii se învârtejesc
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
gălăgios, ca de cocori imperiali. Sunt detașamentele îngerești, trimise ca să respingă demonii din groapă! ghicește instinctiv Fratele. Dacă noi eșuăm, dacă nu reușim... Șefu'! Șefu'! Uite-mă, ajung acuși! exclamă Vierme Mărunțelul, izbutind să se fofileze neinterceptat. Haoleu, tăticu', ce prăpastie adâncă, juri că sunt la televizor, la ăia, de la Discovery, sus, sus, pe creasta Marelui Canion! Pe fund, arde un foc, fierbe o lavă, undeva, ă-hăă! Departe... Și miroase de te turbă, Șefu', rău, rău.... Mai rău ca la Tăbăcărie
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
gurița, de capac! Arunc-o-n groapă, cu totu'! Cutia, cap de lemn...! geme Dănuț cu ultima suflare, zbuciumându-se, cronțănit și jupuit de viu. Nu! Nu... Așteaptă! Nu încă! Nu încă! Avocatul nu mai zărește lansarea poverii sfinte, în prăpastie. Însă o presimte, prin toți porii, până în cuta cea mai ascunsă a duhului său: Vai...! S-a aruncat Potirul! S-a lepădat, pentru veșnicie! S-a scufundat, măicuță! S-a rostogolit! S-a rătăcit! S-a pierdut! S-a dus
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ia străinii decât de la noi. Nu din alt motiv, dar cel puțin ei sunt mulți. Bătrânul se uită și la dânsul ca adineaori la Titu, și nici lui nu-i răspunse nimic. I se părea atât de evident că vorbește prăpăstii, că se mira numai cum un băiat inteligent ca el nu-și dă seama. Buruiană însă, simțindu-se și direct atins, răspunse mieros, dar și puțin indignat: ― Coane Grigoriță, vorbiți cu păcat, zău așa, coane Grigoriță! Ce spuneți dumneavoastră în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de mii de vagoane de cereale și câteva milioane de țărani n-au nici porumb pentru mămăliga cotidiană! înțelegi ce va să zică asta? Cu luminile Bucureștilor ne înșelăm pe noi înșine. Nu ne aruncăm privirea dincolo, fiindcă știm că dincolo e prăpastia și numai privind în ea ne-am cutremura... Nu lux, nu automobile și castele, puiule! Astea-s pojghița care acoperă un vulcan de dureri. Ca mâine se sparge pojghița și atunci!... Titu se obișnuise deja cu catastrofismul. Nu era om
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sau încă nu-și dă seama de situație. Destul că pârjolul se întinde și nimeni nu ia o măsură de apărare a ordinii. Ș-atunci iacă de ce-ți spun eu că e grav și că a început rostogolirea spre prăpastie! Roșu își scotea mereu ochelarii de după urechi, îi ștergea atent, îi punea la loc și continua mai pasionat, vrând cu orice preț să convingă pe tânărul Herdelea, parcă de convingerea lui ar fi atârnat liniștirea tuturor primejdiilor. Titu era convins
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se închidă granițele și să se oprească trenurile! ― Ia fugi, nu mai vorbi copilării! făcu tânărul Herdelea cu o strângere de inimă. Ce crezi dumneata, că asta-i țară de haram, domnule părinte? Fii liniștit și nu mai asculta toate prăpăstiile! A doua zi se pomeni la Drapelul cu Grigore Iuga. Nu se întîlniseră de vreo două săptămâni. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. La club se colportau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
știm! Mai multe glasuri răspunseră mai hotărît: ― N-avem pămînt!... Ne trebuie pămînt!... Fără pământ nu mai muncim! Boerescu luă o mutră de învățător indulgent, care dojenește niște copii nepricepuți: ― Cum se poate, oamenii lui Dumnezeu, să-mi spuneți mie prăpăstii d-astea?... Că n-aveți pămînt!... N-a vrut dumnealui, domnul Iuga, să vă dea pămînt? Ori ceilalți boieri?... Nu v-au dat dumnealor totdeauna? Din moși-strămoși? Că doar cu voi și-a muncit moșiile, măi oameni, nu cu străinii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prin minte că și-a pierdut cumpătul, dar nu se mai putea opri, întocmai ca alergătorul, care din greșeală și-a luat vânt pe o coastă piezișă și e dus la vale irezistibil, deși știe că se apropie de o prăpastie. Efectul dojanei de altminteri îl încuraja să continue. Gloata de țărani amuțea pe măsură ce glasul lui se înăsprea și biciuia. Parcă instinctul de frică și supunere s-ar fi redeșteptat brusc în sufletele tuturor, oamenii clătinau din cap îngrijorați sau murmurau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vidul, o gamă completă de senzori captau pulsul cosmosului. Aceștia tocmai au detectat o anomalie electromagnetică. O parte din creierul lui Nostromo era în mod special calificată pentru declararea și filtrarea sensului unei iregularități, a unui fenomen bizar pitit în prăpastia întunecată. Intrase în funcțiune, străpunsese această iritantă enigmă, examinase rezultatele analitice și hotărâse o linie de acțiune. Instrumentele adecvate, în letargie, fură activate; unele circuite în repaos porniră regularizarea scurgerii electronilor. Ca pentru a celebra această reînviere, șiruri lungi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
doi, Unu. Blocați. ― Detașați, ordonă cu hotărâre Dallas. Scurte răbufinri de gaz scăpară între Nostromo și masa greoaie a platformei de rafinărie. Cele două straturi artificiale, una minusculă și locuită, cealaltă gigantică și pustie, lunecară încet, deschizând între ele o prăpastie amețitoare. Dallas urmărea foarte atent delicata operație de separare pe ecranul nr. 2. ― Ombilic clar, anunță Ripley. ― Precesiune corectată, spuse Kane lăsându-se pe speteaza scaunului pentru a se destinde câteva secunde. Totul e clar și exact! Separarea reușită. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
clapă. Centura lui analiză cu aproximație compoziția aerului ambiant. Asta-l va face fericit pe Ash, deși nu se compară cu un adevărat eșantion. Respirând încă greu, activă sistemul de coborâre. Singurătatea aici era mult mai copleșitoare, decât căderea în prăpastia fără sfârșit a stelelor. Lunecând la discreția cablului, se cufundă într-o beznă de nepătruns. Fără nici o nebuloasă în depărtări. Negura îi amorțise orice senzație fizică, astfel încât se sperie când ghetele loviră o suprafață solidă. Mârâi și fu cât pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
camarazii săi și mulțimea de curioși strânsă ca la circ? Pentru că are rău de înălțime. Dacă ar privi în jos, ar simți că pământul s-ar învârti cu el, ar ameți și, doamne ferește, s-ar rostogoli ca într-o prăpastie. Nu trebuie să se facă de râs în fața camarazilor și nici a șefului său. Urcă și transpiră, deși este destul de răcoare la începutul lui noiembrie. Greu, dar urcă. Cu un ultim efort a ajuns în vârful turnului pe mica platformă
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
făcea vin și țuică din boasca strugurilor, am început și eu să beau ca și tovarășii mei din echipă, care erau mai în vârstă. Eu abia împlinisem 17 ani. Prin februarie 1957, mi-am dat seama că mă afund în prăpastie, că pot deveni alcoolic, dacă voi mai rămâne la uzina de vinificație. Și, după o ceartă cu șeful meu de echipă, miam depus demisia și am plecat. Latinii aveau o expresie care a rămas celebră: „Quo vadis?”, în traducere însemnând
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ea. (...) Totul a venit să ne scoată din eternitate. Mai puteam rămîne așa pe plan de cultură ? Mai puteam îndrăgi numai ceea ce sîntem de totdeauna ?”. Uneori, această figură mitică a Țăranului a fost trăită deci și ca o tiranie, o prăpastie în calea prefacerii rîvnite sau necesare. După război, în plin comunism, Noica a încercat să scape de această eternitate sătească transfigurînd-o întru ființă - adică în altă eternitate. La vremea respectivă nu-mi puteam imagina ceva mai înălțător !... și, într-adevăr
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
producă. Pentru că Ruletistul anunțase cu câteva săptămâni înainte că la următoarea ruletă va încărca revolverul cu toate cele sase gloanțe! Între progresia de la un cartuș la cinci, oricât de neverosimilă ar fi fost și aceea, și nebunia de acum era prăpastia de la o singură șansă la nici una. Stropul de omenesc pe care Ruletistul îl mai păstrase în tentativa sa se evapora acum sub milionul de sori al certitudinii. Verificarea cartușelor si a revolverului a durat ore în șir. Când s-au
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Totul începe ca un joc, un joc în care pui pariu pe propria ta viață, urmând uneori sfaturile unui așa-zis prieten, care te îndeamnă să încerci. Iar de la încercare la dependență e doar un pas foarte mic. Urmează apoi prăpastia în care se adâncesc acei consumatori permanenți de droguri, pierzându-și banii, serviciul, deseori familia sau, cel mai grav, viața. Toate aceste vicii sunt foarte periculoase, atât pentru noi cât și pentru cei din jurul nostru. Suferim foarte mult de pe urma consumului
O lume în culori. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Andronic Andreea, Zaharia Ana-Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1988]