39,397 matches
-
separând, în funcție de climă, preferința pentru incinerare: populațiile din sud o practicau datorită climei, cele din nord datorită suprafețelor mici de sol cultivabil, iar altele datorită credințelor religioase. Șerboianu arată că dovezile arheologice certifică faptul că pe teritoriul României s-a practicat incinerarea. Or, toate aceste situații îl determinau să pledeze pentru superioritatea cremațiunii, ca practică, punându-se din nou gaj asupra caracterului just al acesteia: Dacă inițiatorii de astăzi ai cremațiunii la noi n-ar fi conduși numai de motive igienice
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
putea așadar trona pe frontispiciul oricărei argumentații pro cremațiune din aceea epocă, datorită aspectelor mobilizatoare ce le cuprindea: "Singura luptă pe care o duc purtătorii de facle ai cremațiunii este de lumina poporul să nu confunde incinerarea cu multele superstiții practicate de el, din timpuri imemoriale, ci să o socotească în primul rând ca pe un element de progres și binefacere, iar în al doilea să-și aducă necontenit aminte adevărul istoric și filosofic că: generații noi se nasc peste generații
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
pentru perioada interbelică, când există date publicate, proporția celor incinerați a fost covârșitoare de partea celor aparținând confesiunii ortodoxe (deși o asemenea afirmație trebuie luată cu rezervele de rigoare datorită numărului ridicat de "incinerări administrative", adică în contul municipalității București, practicate de către Societatea "Cenușa"). Situația pare a nu se schimba mult în perioadele ulterioare, deși se remarcă o scădere a numărului incinerărilor după instaurarea comunismului. La nivel practic, necrologurile publicate în presă demonstrează cum că marea majoritate a celor care au
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
a da nome de viață religioasă și națională, poporului românesc? De ce reprezentanții sfintei noastre biserici ortodoxe române nu luptă contra răului obicei de a fuma, de a se cânta cântece profane la groapa morților și în fața preoților, de a se practica, la diverse evenimente din viață obiceiuri păgâne, care aduc perturbație vieții religioase a creștinilor (ex. înfigerea frigărilor arse în inima mortului, presupus strigoi; legarea cu lanț de fier a piciorului unui lunatic viu, de piciorul lunatecului viu, practicată în Oltenia
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
a se practica, la diverse evenimente din viață obiceiuri păgâne, care aduc perturbație vieții religioase a creștinilor (ex. înfigerea frigărilor arse în inima mortului, presupus strigoi; legarea cu lanț de fier a piciorului unui lunatic viu, de piciorul lunatecului viu, practicată în Oltenia și în alte provincii; expunerea în public și plimbarea cu alai pe ulițe a cămășii însângerate, din noaptea nunții; priveghiul extra scandalos de la morți, practicat în Moldova; rebotezarea epilepticilor și a altor îndrăciți; scoaterea ochilor la sfinți de către
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cu lanț de fier a piciorului unui lunatic viu, de piciorul lunatecului viu, practicată în Oltenia și în alte provincii; expunerea în public și plimbarea cu alai pe ulițe a cămășii însângerate, din noaptea nunții; priveghiul extra scandalos de la morți, practicat în Moldova; rebotezarea epilepticilor și a altor îndrăciți; scoaterea ochilor la sfinți de către vrăjitori) etc. etc.? S-a zis iarăși că Sf. Sinod adică forul cel mai înalt al executării întocmai, a sfintelor dogme, canoane și tradiții, a interzis oficiile
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
orașelor, unde locuitorii târăsc pe maidane și locuri virane, vitele moarte lăsându-le ne-ngropate și pradă câinilor și animalelor sălbatice, cu toată rigoarea legilor sanitare și a celor de poliție rurală. Concomitent cu expunerea cadavrelor în aer liber se mai practica și metoda aruncării în apă, firește, acolo unde omul primitiv avea cursuri de ape. Când se găsi focul, fie prin mijlocirea trăsnetului ce aprinse pădurile seculare, fie prin puternicele radiațiuni solare, ori prin inteligența omului, care frecă două lemne uscate
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
toate gradele. Cu ivirea focului,a cărui acțiune rapidă de descompunere întrecea lenta acțiune a aerului, soarelui, apei și pământului, începu practica incinerațiunii parțiale sau totale a cadavrelor omenești, iar îngroparea sau înhumarea este cea din urmă metodă de nimicire practicându-se după născocirea și perfecționarea uneltelor de săpat. Iată deci, în rezumat, diversele feluri de nimicire ale corpului omenesc: 1. Expunerea corpului în aer liber, acțiunii solare ori pradă fiarelor sălbatice. 2. Aruncarea în apă. 3. Incinerațiunea parțială sau totală
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
apă se mai obișnuiește și azi, când cineva moare pe un vapor în largul oceanelor și în câteva provincii din Australia. Reminiscențe găsim și-n unele părți ale Asiei, rezumate însă în practici locale. Cât despre incinerațiune ea a fost practicată din timpuri imemoriale și aproape de toate popoarele. Îmbălsămarea și mumificarea constituie-n sine un ceremonial, ce face parte integrantă din "Cultul morților" și aparține îngropării. (Flacăra Sacră, II, 11, 1935, p. 3) Cremațiunea și religia creștină. "Focul" după Sf. Scriptură
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ca și biserica noastră de astăzi, care se luptă cu diferiții sectanți, pomenește, aproape la fiecare pas, rătăcirile la care căzuseră Evreii, adoptând mulțimi de zei și zeițe (idoli), cult împrumutat de la neamurile vecine sau conlocuitoare de altarele cărora se practică cel mai neomenos ritual. Astfel Sf. Scriptură ne amintește de rătăcirea religioasă a lui Ieroban cel dintâi rege al imperiului Israel (I. Împărați Cap. XII 31; Cap. XIII 32); de idolii Rahelei, soția lui Iacob (Geneza Cap. XXXI 19 și
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cineva să spun, prin ce se deosebește omul de celelalte animale, aș lăsa la o parte toate teoriile științei și filosofiei și nu aș da decât acest răspuns: prin cultul morților. Cultul acesta (latinescul colere = a cultiva, a-ngriji, a practica, a sprijini) este propriu numai omului și nicidecum și celorlalte animale și insecte. Unii zoologi și botaniști, în savantele lor cercetări și experiențe, ne înfățișează adeseori cazuri de animale, insecte sau plante, din care s-ar deduce, că există și
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
trupurile celor morți pe un munte sau le îngropau pe lângă drumurile cele mari, în peșteri, ori în scobiturile vreunei stânci, ținând mult și socotind-se ca o mare cinste de a fi înmormântați alături de părinții lor. Alături de aceasta, a fost practicată arderea morților, fără a fi obligatorie și nici generalizată. IISUS CHRISTOS. Creștinii cred într-o viață veșnică și nici un adevăr nu este pentru dânșii mai bine stabilit decât adevărul despre nemurirea sufletului. Cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistolele și Tradiția
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ocupându-ne numai de creștini, vom găsi fără excepție două religiuni și două morale, la fiecare popor: una oficială și colectivă zisă "cea adevărată" și alta individuală, având criteriul de existență înfipt în trecutul îndepărtat al tuturor strămoșilor, cari au practicat fel și chipuri de religiuni. Din aceasta deducem că oamenii s-au rătăcit treptat-treptat, întrucât dogmele și practicile cele mai înțelepte se urcă la cea mai profundă antichitate. Dacă am lua, de pildă, spre studiere ritualul oficial practicat de diverse
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cari au practicat fel și chipuri de religiuni. Din aceasta deducem că oamenii s-au rătăcit treptat-treptat, întrucât dogmele și practicile cele mai înțelepte se urcă la cea mai profundă antichitate. Dacă am lua, de pildă, spre studiere ritualul oficial practicat de diverse popoare la morții lor, am găsi la toate o notă comună și anume: credința nestrămutată într-o viață viitoare și-n nemurirea sufletului, care credință li este transmisă prin tradiție. Tot prin tradiție însă apare un alt ritual
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
motive de economie a solului prea redus, iar la altele dintr-o superioară concepție ce o aveau despre nemurirea sufletului și majestatea focului, considerat ca element divin. Pământul țării românești nu este străin de cremațiune, indiferent de cei care au practicat-o; dovadă urnele cu cenușă găsite de arheologii noștri pe ici și acolo și a căror vechime se urcă la zeci de secole. Dacă inițiatorii de astăzi ai cremațiunii la noi n-ar fi conduși numai de motive igienice, estetice
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
strămoșești, și-n special către biserică și credința creștină, cea atât de largă și îndrumătoare spre adevărata civilizație. Singura luptă pe care o duc purtătorii de facle ai cremațiunii, este de lumina poporul să nu confunde incinerarea cu multele superstiții practicate de el, din timpuri imemoriale, ci să o socotească în primul rând ca pe un element de progres și binefacere, iar în al doilea să-și aducă necontenit aminte adevărul istoric și filosofic că: generații noi se nasc peste generații
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Romania, now in the possession of more direct and effective means of propaganda. Calinic I. Popp Șerboianu's interest on cremation dates from the early twentieth century. In 1909, he published in Gazeta Țăranilor an article openly critical of the practice. At that time, he was priest at the Romanian Orthodox Chapel in Paris. He attended a cremation at the Pere Lachaise crematorium, which he described in the journal in the form of a letter. According to him, cremation had been
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
created an anti-cremationist neurosis in Romania of that time, instead of guiding the religious towards a true life in the light of faith. On the other hand, Șerboianu did not exhibit a cremationist propensity only in theory but also in practice as he performed religious services for Christians (mostly Orthodox) who had chosen to be cremated. In recognition of his merits in the field, he became an honorary member of the cremationist society Oganj in Serbia and some of his articles
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
19) could not be solely considered as the grounds to reject cremation. He argued and proved that the texts of the Scriptures and of the Bible did not reject cremation. Thus, the accusation that cremating the deceased was a pagan practice had no real base. The other articles written by the former archimandrite, with few exceptions, follow the same guideline: he strove to prove that cremation was a valid practice, in accord with the Christian teachings; he criticized the Orthodox leading
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
instituită între anumite producții estetice, pe de-o parte, și științifice, de cealaltă parte, are o semnificație inversă față de aceea care se crede că i-ar putea fi dată. Chiar dacă nervurile unei frunze sau structurile cristalelor seamănă cu rezultatele exercițiilor practicate asupra unor elemente grafice pure precum punctul, linia etc., sau dacă fotografiile la microscop ale formelor vegetale sau minerale pot fi comparate cu opere picturale, mai ales dintre cele mai novatoare, aceasta nu demonstrează că domeniul științei se suprapune, măcar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a televiziunii mai cu seamă cunoaște astfel o deplasare esențială: din locul obiectivității unde se expune în evidența aparenței sale ființa-instrumentală ca atare în cel al funcționării sale reale ca mod de viață, ca practică. Ce este așadar televiziunea ca practică? Acest comportament în care, incapabilă să rămână și să se așeze în sine, să-și ajungă sieși și să se satisfacă din sine, din activitatea sa proprie, viața se aruncă în afara sa pentru a se debarasa de sine și a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pentru a se debarasa de sine și a fugi de sine. Dacă sistemul tehnicist în general manifestă o astfel de finalitate, aceasta dobândește odată cu mijlocele de comunicare forma sa de expresie cea mai extremă: televiziunea este adevărul tehnicii, ea este practica prin excelență a barbariei. Atunci când spunem că televiziunea îneacă spectatorul într-un șuvoi de imagini, spunem de fapt că ea este fugă sub forma unei proiecții în exterioritate. Însă arta, artele plastice și, de asemenea, literatura, poezia nu ne pro-pun
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
feministe. Știe că, fiindcă nimic nu este mai practic decât o teorie bună, această teorie (combinație reușită a multiplelor ei formații intelectuale) poate și trebuie să aibă relevanță pentru politicile publice. O parte tare a lucrării este demonstrația vastă, rar practicată în literatura românească de specialitate, a faptului că, adesea, ceea ce este personal este politic. Cristina Ștefan întreprinde o analiză a patriarhatului politic, extins de la relațiile de putere publice la cele private. În contrapartidă, ea argumentează pentru un model partenerial și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
publică lăsa impresia lipsei discriminărilor dintre sexe. Privind atenția de care se bucura familia (considerată „celula de bază a societății”), se remarcă, în primul rând, o politică pronatalistă 2. Educația privind reproducerea și mijloacele contraceptive lipseau, avortul era interzis, se practicau controale ginecologice periodice, pentru ca orice copil conceput să fie născut (V. Pasti, 2003, p. 109). La toate acestea, se adăuga dificultatea procedurilor divorțului 3, apoi o politică de sprijinire a familiilor tinere (prin politici ale locuirii: repartiția de la stat a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
bătrânilor. Relațiile de rudenie alcătuiau o rețea eficientă de sprijin mutual (E. Zamfir, 1998, p. 27). Acestea priveau în primul rând familia, apoi comunitatea în ansamblul său. Ajutorul în familie presupunea îngrijiri acordate vârstnicilor, copiilor, celor bolnavi. În cadrul comunității, se practica un gen de ajutor reciproc, cum era cazul pentru tinerii căsătoriți (daruri de nuntă, la botezul copiilor), sprijinul în caz de calamitate și situații speciale. Apoi, mai erau prezente actele de caritate (mai frecvente cu prilejul sărbătorilor religioase). Semnificația legăturilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]