2,788 matches
-
În cea mai mare măsură la omul occidental, „unidimensional”, al școlii de la Frankfurt, conform volumului lui Franșois Dosse Michel de Certeau, le marcheur blessé. Putem citi aici că „atitudinea consumatorului este Într-adevăr considerată Întotdeauna [de către școala de la Frankfurt] a priori conformă cu ceea ce este prescris În program, iar consumatorul se vede redus la avea libertatea unei muște prinsă Într-o pînză de păianjen”. Pe de altă parte, Într-o perioadă refractară la tragic, este limpede cum acesta, pentru a supraviețui
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care te Împinge la autoscopie, puțin, fără să-și forțeze limitele, fără să exagereze. Apartamentul rămîne, În occidentul impersonal, masificat și globalizat - și numai În acest Occident - singura vizuină a sinelui, unică vatră a Întîlnirii cu sine. Tocmai pentru că, a priori, această Întîlnire devine În deceniile din urmă tot mai puțin fericită, cu atît mai hidoasă cu cît timpul ei este prezentul - dar asta pentru că trecutul e mort, „inutil”, iar viitorul consubstanțial prezentului - apartamentul rămîne singurul moderator-tampon În această apocalipsă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
loc multe plimbări în aer liber în fostele țări comuniste din Est! Iar în seara aceea, în chip brutal, amestecând prezentul și trecutul, Racine și autobiografia, m-am gândit că, dacă supravegherea implică obligatoriu un spectator, în teatru, unde, a priori, întotdeauna există cel puțin unul, postura lui se schimbă când asistă la o supraveghere. El privește și ascultă altfel. Atunci, sub impactul scenei-matrice din Britannicus, care redeschisese răni vechi, s-a născut această reflecție asupra excesului de teatralitate pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
splendidele sale autos sacramentales, lumea se află explicit sub stăpânirea privirii venite din înaltul cerului. Într-un spectacol sublim și neterminat din 1981, Victor Garcia crea un dispozitiv scenografic asemănător pupilei unui ochi uriaș în interiorul căruia evoluau personajele. Supravegherea, a priori absolută la Calderón, se convertea astfel în supraveghere interiorizată: instanța supraveghetoare și ființa supravegheată se confundau. Nu mai există disociere, iar Marele Supraveghetor se răspândește, fără să întâmpine nici o rezistență, în multitudinea personajelor supravegheate. Dar nu unei asemenea supravegheri i
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
măcinate de îndoieli, roase de neliniști, care pune la bătaie toate strategiile destinate să o apere de ceea ce amenință să o clatine, să o slăbească ori să o conteste. Cum facem însă deosebirea între „a supraveghea” și „a observa”? A priori, observarea se definește prin neutralitate: ea cercetează procese, studiază culturile microbiene și comportamentul cobailor, evoluția pieței și comportamentul clienților. În principiu, o observare corectă exclude orice implicare sau apreciere: ea furnizează informații și doar atât. Dar linia de demarcație rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
celălalt? Observ că deține privilegiile unei instanțe inatacabile, obscure și mereu prezente, în timp ce mie îmi este rezervat banalul cotidian, cu toate detaliile lui, și materia cu deplina ei opacitate. O dată în plus, „dublul” funcționează total diferit și inechitabil, căci, a priori, instanța care supraveghează se definește prin „depersonalizare”, în vreme ce instanța supravegheată este redusă la o sumă de informații strict „personale”. Când nu e vorba de spionaj economic sau strategic, ci de supraveghere politică interpersonală, „supraveghetorul” pleacă de la premisa potrivit căreia îndeplinirea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
iluzii, cască abisuri între oameni până nu demult apropiați. Din punct de vedere dramaturgic, supravegherea este întotdeauna o provocare. Măsură pentru măsură pune o problemă aparte regizorului, care trebuie să ia o decizie. Aici, spectatorul nu mai este suprainformat a priori, căci strategia Ducelui va fi cunoscută de-abia la sfârșitul experienței sale. Angelo pare să acționeze nestânjenit, tinerii par să-i îndure tirania fără ca nimeni să-i sprijine... când, de fapt, ochiul stăpânului veghează asupra tuturor. Dar spectatorul, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
-l și vedem! Din ascunzătoarea lui, omul reacționează. Iar interesul scenei provine tocmai din această vizibilitate, din această intervenție a exteriorului care perturbă interiorul plasat sub „supraveghere”. Geniul lui Strindberg constă în răsturnarea completă a posturii de „supraveghetor” programat a priori, după cum îi precizează Gustav lui Adolf: „(Îi arată ușa din dreapta, din spatele fotoliului). O să stau aici și o să observ, în timp ce tu îți faci treaba acolo. Și după ce termini, ne schimbăm rolurile, o să intru eu în cușcă și-o s-o iau la
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dispozitive puternic teatralizate, agentul de legătură nu poate fi decât directorul ospiciului care, prin însuși statutul său, „supraveghează”. El este singurul care poate să transgreseze limitele și să treacă de la un cadru de supraveghere la altul, căci este socotit a priori îndreptățit să controleze această subtilă „mise en abyme”, în care privirile și funcțiile de reprezentare sunt strict distribuite. Directorul se erijează în garant al ordinii, în cauțiune a programului ce trebuie să evite orice accident. Weiss, era limpede atunci, propunea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
spectacol, într-o sală goală, înainte de premieră, și cer să se facă modificări în numele unui echivoc program cultural oficial și în funcție de ipoteticele reacții ale publicului asistent. În fond, supravegherea spectacolului se exercită în temeiul unor interdicții ce-și propun a priori să diminueze, ba chiar să stârpească orice reacție subversivă a sălii, cât și orice derivă estetică sau filosofică în raport cu normele impuse artei în general și teatrului în special. Să amintim că, pentru a-și rafina intervențiile, puterea a încetat, începând
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
confruntare a intențiilor, a compromisurilor și, într-un cuvînt, a actelor politice care trec prin rațional, actele îndreptate către înțelegere sînt ceva mai greu de conturat, căci majoritatea scapă analizei raționale. Ele se instalează într-adevăr pe niște elemente a priori, necunoscute chiar de cei care le pun în practică. Acest a priori pe care îl putem considera orizont cultural, formă de viață cu înalt conținut simbolic, ceea ce nu se spune, dar este implicit: obiceiuri, comportamente moștenite. Această noțiune de Lebenswelt
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
care trec prin rațional, actele îndreptate către înțelegere sînt ceva mai greu de conturat, căci majoritatea scapă analizei raționale. Ele se instalează într-adevăr pe niște elemente a priori, necunoscute chiar de cei care le pun în practică. Acest a priori pe care îl putem considera orizont cultural, formă de viață cu înalt conținut simbolic, ceea ce nu se spune, dar este implicit: obiceiuri, comportamente moștenite. Această noțiune de Lebenswelt Habermas o împrumută de la fenomenologie (Husserl), o căutare a unui consens dincolo de
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
În cartea lui Newell și a lui Simon, reprezentarea apare în orice moment, și mai întîi în raportul limbajului cu lumea. Noi am poseda o serie de asociații, care ar reprezenta ele însele mișcările noastre externe, am putea spune a priori. Cascada de reprezentare: limba, care reprezintă structurile lingvistice profunde, care reprezintă a priori lumea. Postulatul nr. 5: Reprezentarea este spațială. În această reprezentare, dacă o parte este legată în mod real de subiecți (psihologia lor) și de diferențele lor, rămîne
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
și mai întîi în raportul limbajului cu lumea. Noi am poseda o serie de asociații, care ar reprezenta ele însele mișcările noastre externe, am putea spune a priori. Cascada de reprezentare: limba, care reprezintă structurile lingvistice profunde, care reprezintă a priori lumea. Postulatul nr. 5: Reprezentarea este spațială. În această reprezentare, dacă o parte este legată în mod real de subiecți (psihologia lor) și de diferențele lor, rămîne neschimbată o parte: faptul însuși de a-și reprezenta sarcina, de a o
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
descriptiv sistematic". Ca un clasament de date ale realității, fără nici un parti pris teoretic. Mergînd pînă la a admite că acest "a-teorism descriptiv" ar fi posibil (se va spune că există de asemenea codexuri, iar dicționarele nu sînt "orientate" a priori), rămîn mai multe întrebări privitoare la "arborii" de decizie recomandați de manual, în aplicarea categoriilor definite în prealabil. Acești arbori sînt construiți pe o dihotomie (da și nu) cu referire la intrările "axializate" și codificate. Exemplu: de la 295.10 la
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
să atingem, gîndim noi, rațiunea clientului potențial printr-un discurs potrivit și voința (dorința) printr-o imagine. Clasic vorbind, dorința este legată de imagine, discursul de rațiune. Acest principiu, care vine din filozofiile vechi, nu este discutat, el acționează à priori. Conjugînd deci cele două aspecte rațiune și dorință industriașii gîndesc să dubleze capacitatea de a convinge. În acest scop clientul este prezentat ca țintă, obiectul ca sursă, și între cele două se țese dubla linie a unei argumentări descriptive și
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
cât cele de gândire. Altfel spus, o încercare de a vedea existența unei minți profilată în contextul (și textul) unui trup și al unei aruncări în situație, al unui dat. * Mentalitatea de tip comunist, în cadrul căreia progresul este bun a priori, face ca noi, ca națiune, să avem puține probleme bio-etice (asta însă și pe fondul faptului că avem puține probleme etice; situație de altfel inevitabilă dacă ținem cont de schimbările radicale ale principiilor etice pe care a trebuit să le
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nereușitele, vina aparținând în majoritatea cazurilor altora. Mândria pe care o resimțim față de reușitele sale (sau față de ceea ce pare a anunța viitoarele reușite) este imaginea orgoliului personal. Durerea pe care o trăim cu fiecare eșec al său este acompaniată a priori de revolta față de dușmanii (reali sau, cel mai adesea, imaginari) care i-au pus piedici. Raportul afectiv față de propria odraslă este resemnificat cultural în speranța compensării propriilor eșecuri prin intermediul a ceea ce ea pare să fie. * Religia păstrează un avans față de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Pentru a lua în calcul toate acestea, D. Apothéloz subliniază, în cele din urmă, că este mai "avantajos" să recurgi la noțiunea de clasă-obiect: "Clasă care nu este un ansamblu de ele-mente, dar în care poate intra un număr a priori nedeterminat și infinit de elemente avînd ca punct comun faptul că toate au legătură cu denumirea generică a clasei". El desemnează aceste elemente ca fiind aspecte ale obiectului care, luate împreună, constituie un "fascicul". Acest ultim punct, ce se regăsește
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
direct cu formarea bazei structurii descriptive. O dată cu comparația și cu asimilarea, propunem (împreună cu D. Apothéloz) să vorbim despre asimilare. 1. Asimilarea D. Apothéloz are în vedere această operație care constă în "a reuni fasciculele de aspecte ale două obiecte a priori străine unul de celălalt". El notează foarte clar că "analogia constă în a asimila provizoriu obiectul în cauză (cel de la care plecînd se începe formarea unei cunoașteri) cu un obiect mai bine cunoscut sau mai familiar" (1983, p. 11). Adăugăm
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Și în spațiul românesc astfel de analize sau evaluări lipsesc sau sunt izolate și fără vizibilitate. Există, parafrazându-i pe J. Tendler și R. Serrano (1999), și o anumită închidere într-un „turn de fildeș” din care se consideră a priori că este „bun” sau „mai bun” tot ceea ce se face „jos”, în comunitate, și „rău” doar ceea ce vine de „sus”, de la guvern. Mi se pare că atitudini de acest tip, cuplate cu ignorarea sau minimalizarea eșecurilor, au contribuit la adâncirea
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
de timp era același. Totuși, voluntarii care au luat contact cu această variantă au considerat că riscurile sunt mult mai mari! Erau mai multe imagini mentale disponibile pe care își fondau estimările. Euristica disponibilității îi făcea să supraestimeze riscul. A priori, aceste efecte par a se explica printr-un mecanism simplu: cu cât dispunem de mai multe imagini despre un eveniment, cu atât considerăm probabil evenimentul respectiv. Dar mecanismul fundamental ar putea fi puțin diferit: este ușurința cu care ne putem
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
29, p. 211. 13. De ce îl considerați pe jurnalist mai bine informat decât politicianul intervievat? Eroarea fundamentală de atribuire Jurnaliștii își pregătesc interviurile, cunoscând astfel răspunsurile. Acest lucru poate da naștere la situații în care chiar și persoanele considerate a priori ca fiind competente pot părea... incompetente. Exemplu: Jurnalistul francez Jean-Jacques Bourdin, la microfonul unui post de radio pe 25 ianuarie 2007, adresându-i întrebări candidatei la alegerile prezidențiale, Ségolène Royal. J.J. Bourdin: Câte submarine nucleare are Franța? Ségolène Royal: Avem
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
sondajelor, ceea ce o propulsează și mai mult. Această personalitate nu are nevoie să se remarce prin calități sau acțiuni excepționale pentru ca fenomenul să se pună în mișcare. Fenomenul se întâmplă natural, focalizându-se pe un nume luat la întâmplare, a priori, cu condiția ca acesta să nu fie asociat unor sentimente prea negative, de exemplu, implicare în scandaluri. „Efectul sondaj” rezultă, de fapt, dintr-o oarecare tendință gregară a ființei umane. Se poate afirma că publicarea unui sondaj determină propria lui
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
sunt și ei oameni la care euristica disponibilității funcționează: unii dintre ei își pot forma o părere foarte negativă despre clasa politică în general. Și cum ei sunt cei care creează informația destinată publicului, acest public recepționează un mesaj a priori ostil. Concluzie Impactul scandalurilor asupra opiniei publice prin intermediul ziarelor determină apariția a cel puțin trei factori psihologici: efectul de asimilare, efectul de contrast și euristica disponibilității. Toate trei sunt responsabile pentru faptul că opinia publică are tendința de a generaliza
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]