37,224 matches
-
OK», (nu și mari poeți). Dar nu sunt deloc sigur că mai există o literatură română, alta decît cea din trecut, iar stocul se arată a fi din ce în ce mai redus.”. Nivelul colaboratorilor României literare se potrivește, pe acest fundal, cu nivelul prozei și poeziei noastre. Beletristica îl deprimă pe Paul Cernat. E firesc să fie așa: bătrînii au obosit, tinerii nu prea pot... Limitele de azi sînt în mod evident sub limitele din interbelic. Mai există oare o literatură română, alta decît
Strugurii sînt acri? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2541_a_3866]
-
și nu s-a „mai ocupat în anul care tocmai s-a încheiat de comentarea constantă a beletristicii, cel puțin în a doua parte a lui 2012”? (În „Observator Cultural”, ianuarie 2013.) Oare România literară și colaboratorii ei, poezia și proza autohtonă, literatura română din ultimii cincizeci de ani poartă vina? Nu e îngrijorător că strugurii i se par colegului meu tot mai acri?
Strugurii sînt acri? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2541_a_3866]
-
carnaval fonetic, zgomotos ca un clopot și gol ca un pahar. Din acest motiv, fragmentele epice care îi ies din condei sunt sterile ca un cristal sunător, al cărui clinchet e dat chiar de goliciunea din interior. Între Foarță și proză e o prăpastie pe care nici o inspirație nu o poate umple. A aștepta de la volum o coerență de interpretare e act inutil, concertul de glasuri ilustrînd diversitatea ireductibilă. Pentru unii autori, ermetismul lui Barbu este marea prejudecată pe care critica
Ion Barbu, poetul satir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2540_a_3865]
-
pasteluri ale unei naturi „casnice“), cea de-a treia, Studio cu vedere spre poienița druidică (a doua, Eu, unul, aș prefera, este una accentuat meta-poetică și de trecere), devine un interregnum textual, o deltă în care se varsă poezia și proza, poetul și lumea, imaginația și istoria, nebunia și luciditatea, viața și literatura. Nici prima parte nu stă însă, până la capăt, precum un elev disciplinat, în banca stampelor naturiste, senin-melancolice, fiindcă O. Nimigean aruncă în tabla de hârtie cu versuri macaronice
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
doar și poate cultura formulei poetice anterioare, care-i acordă bardului un echilibru, o certitudine că utopia poate fi consemnată ca atare. Altă tactică: rememorarea copilăriei. Ceea ce înseamnă descinderea într-o zonă agrestă, cu specific transilvan. Procedeu de fapt al prozei, care însă are aici rolul de a fortifica lirismul printro paradoxală personalizare care este impersonalizarea. Inefabilul e încercuit de termeni neaoși, prin preciziuni stradale și geografice, descriind cercul biografic al ardeleanului acum viețuitor în Capitală: „O răzbunare a cărnii tale
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
Mișu Văcărescu, faimosul Claymoor, cum fusese și, la autorul Momentelor, Edgar Bostandaki), laolaltă cu fiul, Mateiu (Ion Vartic găsind în „leoparzii” din Cronică... urme ale „crailor”). Pe scurt, toată această textură, ilustrată excelent de calamburul „je egal jeu”, dovedește că proza lui Petru Dumitriu adoptă (și nu o dată) o formulă de tip palimpsest. Cât privește cea de-a treia direcție a prefeței (cea așa zicând metafizică), pe aceasta Ion Vartic n-o explorează, în 2009, până la capăt. O enunță, e drept
Alte chestiuni de conștiință by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2556_a_3881]
-
lui au un ceva care scapă înțelegerii imediate. Toate astea, pentru că Radu Mareș e un profesionist al insinuării prin detaliu. El construiește pe un eșafodaj realist psihologic, ce se va ramifica în direcții ambigue. Faptul se observă mai limpede în prozele recente din Sindromul Robinson. Impresia e că, în intenție, cele patru povestiri ar fi alcătuit un roman la care autorul renunță din lipsă de coeziune. Precedentul existase în legătură cu romanul Deplasarea spre roșu (2012), unde scriitorul angajează texte neunificate până la capăt
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
coeziune. Precedentul existase în legătură cu romanul Deplasarea spre roșu (2012), unde scriitorul angajează texte neunificate până la capăt. Deși autorul - și faptul a trecut neobservat de comentatori - tenta funcționalitatea entropiei. În volumul de față nu riscă și lasă o aparentă autonomie a prozelor să fuzioneze într-un plan conceptual, orientat în jurul pândei și a seducției. Nicio legătură cu romanul lui Nicolae Breban din 1991. La autorul Buneivestiri era vorba despre dobândirea unei puteri sociale, despre câștigarea unui statut devenit, brusc, indezirabil. Despre felul
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
sociale, despre câștigarea unui statut devenit, brusc, indezirabil. Despre felul cum insul se simte împovărat de presiunea unei autorități pe care, în mod firesc, ar fi trebuit s-o domine. De la această conștiință se propagă tensiunile din romanul brebanian. În proza clujeanului totul e senin și posibil, pentru că, fără excepție, deznodămintele lui au ceva de mister vaporos. La Breban, pânda și seducția preiau funcțiile unui joc erotizant al voinței, prin care protagonistul instrumentează o putere aparte. Nici vorbă de farsă donquijotescă
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
Linii și cercuri, este povestea unei foste arhitecte, Irina: exilată în Italia, ea spune unui scriitor povestea ei din comunism, una despre prietenie și singurătate, ajungând până la Revoluția trăită la fel de nelămurit ca triunghiul prieteniei cu Doru și Iulian. Cele patru proze sunt variațiuni pe tema singurătății. Radu Mareș înțelege prin „sindromul Robinson” felul în care este posibilă „apărarea singurătății”: „un impuls straniu, care-l face pe omul de azi să-și strângă casa în spate, ca melcul, și s-o ia
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
atmosfera: senzualitatea. Erotismul unei adolescente însărcinate. Atracția există, chiar așa, denaturată. Autorul se întreabă, de pildă, ce atrage și ce ne păstrează morali în fața senzualității? Contează, înțelegem, extensia ei literară, putința instrumentării depășirii oricărui tabu. La fel ca în toată proza sa, Radu Mareș e interesat de jocul identităților, de masca socială și de condiția prizonieratului. Naratorul din O bătaie în ușă seduce nimfeta povestind, înlocuind, deci, nevoia de singurătate, sindromul Robinson, cu un sindrom Lolita. La fel procedează și scriitorul
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
Radu Mareș e interesat de jocul identităților, de masca socială și de condiția prizonieratului. Naratorul din O bătaie în ușă seduce nimfeta povestind, înlocuind, deci, nevoia de singurătate, sindromul Robinson, cu un sindrom Lolita. La fel procedează și scriitorul din proza ce dă titlul volumului. Când salvează țiganca înghețată în mașină, el pândește, analizează regizoral, apoi seduce prin poveste, virusat și el de același sindrom Lolita, ce dublează pe cel al singurătății. În Linii și cercuri avem un scenariu identic. Gheorghe
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
erotic - al celor trei arhitecți (Irina, Doru, Iulian), măștile prieteniei din totalitarism. Nimic altceva decât o formă de prizonierat. Important este „a ști să devii și să te păstrezi în penumbră, cu trăsăturile șterse de obscuritate, anonimizate”. Cititorul familiarizat cu proza clujeanului va observa că există personaje care migrează din alte scrieri. Cum e, de pildă, Iulian Oncică, arhitectul din Ecluza (2006). Disidentul de altădată îndeplinește în nuvela de aici rolul unui prieten absent ori agasant, exclus simbolic de Irina-Doru în afara
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
din imaginație. Insistența pentru reveriile melancolice este evidentă: soarele, bătrânețea, ploaia - O bătaie în ușă, zăpada, muntele - Sindromul Robinson și așa mai departe. Căci „Frumusețea e concentrată în ochi”, sună verdictul din jurnalul de autor. Să nu uităm că în proza lui R. Mareș atât singurătățile vârstelor, cât și interdicția senzualității melancolizează. De aici impresia că autorul taie prea brutal din text, pornind de la reveria voluptuoasă (o nimfetă sau o idee) ce va fi suspendată și vag politizată, dar lasă totul
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
Firește că cititorul, urmărind aceste grile de lectură, rămâne cu impresia că Radu Mareș construiește cu insistență singurătățile unor indivizi ce așteaptă orice să-și submineze singurătățile. Privilegii ale imaginației, ele nu explică deficitul biografic, nici eșecul prezentului. Luate împreună, prozele din Sindromul Robinson sunt parte din aceeași respirație a ratării, testimonii ale eșecului singurătății. Fețe ale fericirii iluzorii - tema mare a cărților scrise de Radu Mareș. Ingenioase și bine gândite (în ciuda unor inadvertențe stilistice), prozele din acest volum confirmă senzația
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
nici eșecul prezentului. Luate împreună, prozele din Sindromul Robinson sunt parte din aceeași respirație a ratării, testimonii ale eșecului singurătății. Fețe ale fericirii iluzorii - tema mare a cărților scrise de Radu Mareș. Ingenioase și bine gândite (în ciuda unor inadvertențe stilistice), prozele din acest volum confirmă senzația că scriitorul anesteziază cititorul, ezitant între un verdict de respingere sau unul superlativ.
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
valoarea documentară, în special cu referire la începutul anilor ‘90, la formarea Grupului pentru Dialog Social, la primii ani ai opoziției democratice, pe când autoarea era redactor-șef al revistei „22” - care sunt și „anii romantici”. Alcătuit din scurte bucăți de proză, volumul nu prezintă evenimentele cronologic, autoarea preferând să meargă pe fluxul memoriei și să facă evocări ale unor persoane sau evenimente din trecut, pentru ca apoi să revină la prezent și iar apoi la alt episod din trecut. În mod evident
Forța memoriei by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2426_a_3751]
-
ca să descopere la Boliac, precum Călinescu, „dovada unei mari imaginațiuni și a unei amplitudini lirice excepționale”, ori „aptitudinea viziunii grandioase”, „solemnitate lirică” și, oarecum oximoronic, „o artă decorativă vrednică de un Th. Gautier”. La G. Sion, într-o pagină de proză uimitor de corectă, dar și agasantă prin nasul pe sus, deodată coana Profirița lasă să-i scape un admirabil „se duce cu Franceza lui la dracu”, pentru ca imediat să-i ia înainte coanei Joițica: „...ce mă fac eu? Să mor
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2436_a_3761]
-
critic, căci cronicarul dramatic era, probabil, cel mai potrivit a alcătui tabloul receptării teatrului lui Naum. Structura și principiul volumului de teatru sunt aceleași cu cele urmate de Simona Popescu în primele două volume ale ediției, dedicate poeziei și, respectiv, prozei. Și anume, 1) reunirea în sumar exclusiv a operei antume a lui Gellu Naum, 2) relegarea textelor „de nișă” și a proiectelor nefinalizate într-un volum aparte, al IV-lea, și 3) alcătuirea unui aparat critic transparent și ușor de
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
longevitate a avangardei ca stare de creație. Chiar dacă deconstrucțiile și rupturile, violența și de-tabuizarea trec, în anii ’60, în planul secund al poeticii lui Naum, insurgența artistică rămâne. Și e la fel de vizibilă în teatru, ca și în poezie sau proză. Văd în asta una dintre caracteristicile fundamentale ale artei lui Gellu Naum. Pe de-o parte, creația lui Naum participă, într-un fel sau altul, la o serie de momente de ruptură în planul gândirii artistice românești, rămânând, însă, cât
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
splendida sa izolare creatoare (și chiar în timp ce publica volume pe care, după 1965, le va renega), Naum parcurgea traseul inovațiilor din teatrul european, în aspirația acestuia către redefinirea și, într-un final, denunțarea frontierelor genului. Ca și în poezie și proză, și în teatru, scriitorul încearcă să ajungă, printr-o regresiune la originile artei, la textul originar, acela de dinaintea apariției genurilor. Ediția Simonei Popescu și a lui Ion Cocora mai conține și un foarte util dosar al receptării critice a teatrului
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
conținând muzica de dans la modă. Sobrul literator german avea în colecția sa personală și discuri de jazz, a căror audiere pare a fi influențat textul în speță. Acesta din urmă etalează o scriitură mult mai puțin formalizată decât a prozelor ce-l consacraseră pe autor. O asemenea dezordine narativă, de sorginte jazzistică, i-a oferit lui Mann libertatea de a descrie istoria și actualitatea într-un mod mai direct decât în Muntele vrăjit. Pascale Cohen-Avenel, profesoară la Université Paris Ouest
Jazz în cuvânt la Universitatea din Viena by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/2438_a_3763]
-
Sitaru, Radu Muntean etc. configurează în primul rând un remarcabil autoportret de autor. Ceea ce nu înseamnă că autorul cultivă un narcisism maladiv sau că finețea analitică i-ar lipsi, ci doar că „omul e stilul” în aceste minunate poeme în proză care devin eseurile lui. Și când mă refer la stil, nu pierd din vedere și un vocabular specific, fosforescent și vezicant, căci și pe acest tărâm CTP este un inventator de: kivetsch, sclaveți, encomniasme, bâlcism, parapsoi etc. Volumul lui Cristian
Amarcordul Filmarului (lui) Cristian Tudor Popescu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2440_a_3765]
-
între care se aflau neoeleniști, traducători de literatură neoelenă din mai multe generații, investitori greci în România. În final domnul Georgios Galanakis a anunțat un nou program de burse și un nou proiect de traducere și editare - o antologie de proză scurtă neoelenă a ultimelor decenii, realizată de exigentul critic Dimosthenis Kourtovik - titlu așteptat, dat fiind că până acum au apărut în română două antologii de proză scurtă ale clasicilor neogreci. Din creația prozatorului Kourtovik se află în pregătire cel mai
Literatura neoelenă în România by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/2441_a_3766]
-
program de burse și un nou proiect de traducere și editare - o antologie de proză scurtă neoelenă a ultimelor decenii, realizată de exigentul critic Dimosthenis Kourtovik - titlu așteptat, dat fiind că până acum au apărut în română două antologii de proză scurtă ale clasicilor neogreci. Din creația prozatorului Kourtovik se află în pregătire cel mai recent și mai discutat roman al său - Ce caută barbarii, tradus tot de o absolventă a masteratului de neogreacă.
Literatura neoelenă în România by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/2441_a_3766]