29,239 matches
-
omăt pe sub copaci. Curînd, Hana simți că se întîmplă ceva cu amicul ei. Chicotea Lupino, amuzat de stîngăciile puilor; alerga împreună cu ei, în întreceri la care-l provocau și pe care se străduia să nu le cîștige; glumea puiandrul; și rîdea cu rîsul lui molipsitor, atunci cînd puii se prefăceau că-i pricep gluma, dar se lăsau trădați de privirea ochilor neverosimil de mari, nedumeriți și întrebători. Era Lupino așa cum îl știa Hana dintotdeauna grijuliu și fericit să petreacă alături de copiii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ce-i lega și convingerea că făceau ceea ce trebuia nu i-a părăsit nici o clipă. Într-o zi, ceva incredibil a venit să lumineze existența lor tumultoasă. Lupoaica i-a împărtășit consortului vestea minunată. Urmau să aibă un copil! Au rîs și-au plîns împreună, de fericire și de mîndrie că, în sfîrșit, se întîmpla. Aveau să fie o familie adevărată, cu urmași frumoși și vrednici, care să le semene și care să ducă mai departe moștenirea neamului lor neînfricat. Nu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
acest timp mestecase zgomotos, lăsîndu-i șefului întreaga plăcere a tratativelor, se înecă cu îmbucătura. Să-mi sară ochii dacă am mîncat ceva de trei zile încoace! Să nu mă mai ridic de aici! Lupino se abținu cu greu să nu rîdă. Înaintă un pas. Vă asigur că nu mi-e foame deloc, găsi de cuviință să spună. Animalele astea! Apar așa, din senin, cînd găsești și tu o fărîmiță de ceva bun și se așteaptă să le crezi că nu-s
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
forța trupului nu-l avea alături pe Lupino?! Formau, de bună seamă, o echipă indestructibilă. Străbătură pădurile, mergînd voinicește, preț de cîteva zile. Nici nu realizau trecerea timpului. Întîmplări inedite, noi și noi amintiri venite din trecut, le țineau companie. Rîdeau împreună de isprăvile puiuților năbădăioși din haita în care crescuse Lupino, sau se întristau, deopotrivă, cînd își răscoleau sufletele rănite. Uneori, simțeau nevoia să tacă și să-și asculte propriile gînduri, și atunci nu se sfiau să înainteze în deplină
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
făcut-o, de fapt, și atunci când am ridicat problema curățeniei din incinta și din afara fabricii. E vorba, nu-i așa? de cartea noastră de vizită. Când vine omul la treabă, să-i fie drag să intre în secție, să-i râdă inima și să-i fugă norii adunați pe traseul tramvaiului cinci. Altfel, nu văd cum putem depăși planul la toți indicatorii. Zică el ce-o zice șeful serviciului Aprovizionare! El nu știe decât să se plângă: cum că nu mai
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
strâmbături, haha-uri, î-hî-hî-uri, cele mai stridente sunete guturale cu care ține să sublinieze ridicolul din existența celorlalți. Unii spun că umorul lui Mercea este o revărsare egoistă, formă de hipertrofie a eului, nerușinare, cinism și chiar cruzime. Că de ce nu râde și pe seama lui, măcar din când în când? Altora li se pare totul „absolut normal”. Mai ușor vezi ce este în afară decât ce este înlăuntru! Și, în realitate, nici nu-i adevărat că tovarășul Radu este lipsit de „simț
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
atunci când se recunoaște învins de câte o mașinărie nouă pe care încearcă să o remonteze, chiar în birou, după ce a desfăcut-o pentru a-i găsi vreo imaginară chichiță? Nu constată el atunci, cu oarecare duioșie: „Parcă-s tâmpit! Ar râde și curcile!...”? De fapt, cine este Radu Mercea-Iacobeni? Dacă aș fi reporter la ziarul Făclia, aș răspunde simplu și direct: „un om al zilelor noastre!” (indicând, desigur, și cel mai indicat corp de literă cu care trebuie citit...). Dacă aș
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
al zilelor noastre!” ( Primul citea și recitea o singură carte: Moș Teacă...) Radu Mercea roșea de plăcere, la gândul că va fi „promovat” curând. Și nu a așteptat prea mult. Șefia ziarului îi surâdea, până ce într-o zi i-a râs în hohote. La vreo săptămână după ce a trecut pe la „Partid”, ca să-și ridice banii pentru colaborarea la cuvântările Primului, a primit un telefon: lunea viitoare să fie în redacție, să nu-și planifice vreo deplasare pe „teren”. A fost „căftănit
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și păreri, eu nu mă hazardez! E adevărat că întâmplarea s-a difuzat cu o viteză ... supersonică. Pe mulți i-a lăsat cu gura căscată: „Vasăzică nu se preface? Că ăsta e un test care dă rezultate sigure...” Alții au râs, ca să încheie într-un fel povestea asta prea transparentă. În fine, câtorva le-a crescut respectul pentru șef, încât îți vine să te întrebi: nu cumva chiar asta urmărește? „Ba bine că nu!” Un răspuns anonim, ieșit prin una din
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
în plimbarea spre liziera de nuci de pe platoul din sus de Casa de apă. - Ei, să văd care dintre voi împușcă lupul sur?! Care este viteazul, eroul care să nu facă în pantaloni când i-o apărea în buza puștii? Râde puțin răgușit, până dă în tuse, tuse tabagică. Nu are în mână decât un bețigaș de salcie, ca un vechi fântânar care caută, prin ce magie? locul unde se află mai aproape pânza de ape freatice. Însă el îl rupsese
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Pă mine nu mă doare? Mă doare, și nu mă mai plâng atâta! Mai dă-o... Doamne iartă-mă... Babele își făcură câte-un set de cruci. — Hai, mergem să vedem ce-i. Se încolonară la lift. — Ete-o pe Florica, râse una, o porni pe scări! Da’ sprințară ești, Florico, azi! — Păi i-un etaj. Până vine liftuuuu... Bocăniră în ușă cu degetele noduroase. Pe partea ailaltă liniște. — Fă, Florico, să știi că nu-i a bună... Că când vine..., te
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Nicolaevici Tolstoi a intrat într-o zonă de lăuzie psihică ce-l făcea să creadă că nu mai știe nici cugeta și, în consecință, nici scrie, în timpul ce a urmat încheierii romanului Annei, nu ne-ar mira să-și fi râs în barba ce pornise a bate în sur, ușurat de propria-i greutate, și să-și fi frecat mâinile de încântare, gata să mai comită o crimă pe care o putem numi, fără spaima de a fi considerați răutăcioși, „tolstoiana
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
am săturat, uite pân-aici mi-a ajuns, că e a doua oară în mai puțin de juma de an și mai trebuie să-mi vină și socrii de la Zalău săptămâna viitoare și eu uite cum îi primesc, de ne râd și curcile!“ Melania nu găsea de cuviință să-i răspundă. Îi trântea ușa în nas, așa cum faci cu imbecilii care nu înțeleg lucruri dintre cele mai simple. Lucru dintre cele mai simple era, desigur, faptul că unul ca Pușkin, bunăoară
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
un gest de supremă împăcare cu moartea, barmanului Florin. Șiragul ei de scoici, împletit de Viorel, tipul ăla mișto din Vama Veche, care purta mereu la el un zâmbet șăgalnic și o piele bronzată ca de drac și care, în timp ce râdea că al naibii romantism cu obiceiurile lui milenare se impune și că, vezi bine, ea nu se lasă cu una, cu două, deși, dă-o-ncolo de treabă, stau amândoi despuiați, cum șade bine unor nudiști, de convingere nudiști, înnoda
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
nu îl împiedica să-i fure lui Gigi Pătrunjel caietele de matematică să-și copieze temele și, sporadic, sendvișurile împachetate exemplar de doamna Pătrunjel. Își mai amintea ca prin vis un capitol, chestiune care îi mai drese starea: de Manole râsese tot liceul când se îndrăgostise de Ana Dumitru și se făcuseră bancuri crâncene pe tema ctitorului de mânăstiri. Între două halbe de bere care acum se goleau, acum se umpleau, peste masa soioasă și cu o culoare nu tocmai ușor
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
bine motivele, dar se pare că oștirea dușmană s-a oprit din galop ca trăsnită, iar soldații au început să pice de pe cal precum muștele sub plici. Să și fi băgat coada vreo voință divină, cineva mi-a șoptit că râdeau toți ca loviți de streche țam căutat în dicțio narele vremii această expresie, chiar și în îndrumarele medicale, dar dat fiind că nu am găsit nici o referire la aceasta, voi trece peste ea fără să mai dau vreo explicație). Așadar
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ușă. Unde plecați atât de repede?" i-a strigat atunci regele. "Eh, Sire, i-a răspuns ambasadorul, merg să o aștept pe Majestatea Voastră în Pamplona pentru a o primi așa cum se cuvine." Henric al IV-lea a început să râdă în hohote; de atunci nu s-a mai vorbit niciodată despre Pamplona. Nu știu dacă în zilele noastre ar mai putea avea loc un asemenea dialog între un prinț și un ambasador, ei fiind (aproape) "inamici". Este drept că, în
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
mereu la pândă în căutare de noi motive de bârfă. Aceștia sunt oamenii neîmpăcați cu ei înșiși. Pentru ei am o armă la îndemână: frâna bruscă. Și cât venin aruncă asupra mea nici nu vă puteți imagina. Șoferul începu să râdă cu poftă. Karina se mai destinse puțin. - Sunteți un fin observator, dar în privința mea vă înșelați. Chiar nu sunt îndrăgostită. - Nu vreți să recunoașteți, sau încercați să vă mințiți singură că ceea ce simțiți nu e iubire. - Cum aș putea iubi
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
saluți. Nici la această încercare nu primi nici un răspuns. - Caută-mă când ești sigur că ai ceva de spus și reușești și să faci acest lucru! O zi bună! Karina închise convorbirea. Care convorbire că doar vorbise singură? Începu să râdă așezându-se în fotoliu. Cum de nu-i spusese câteva vorbe de duh? Îi mai și urase o zi bună după ce cel de la celălalt capăt nici măcar nu salutase. Cine putea fi? O greșeală? Și dacă nu era o greșeală și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
oglindă, simțindu-se parcă urmărită de alte câteva zeci de perechi de ochi. Se simțea ca o actriță pe scena unui teatru. Juca, fără spectatori, propria dramă pe scena vieții. Un teatru gol în care nimeni nu aplauda, nimeni nu râdea, nimeni nu se bucura/ întrista la piesele jucate cu casa închisă. Trimisese o invitație într-un moment în care singurătatea și tristețea o copleșiseră, dar spectatorul ieșise înainte de terminarea reprezentației, fără să aplaude, din motive încă necunoscute. Nu oricine e
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
se regăsea în niciun personaj, o arunca înapoi în bibliotecă fără nici cea mai mică remușcare. Era de înțeles de ce-i plecase spectatorul înainte de finalul piesei. Nu era de condamnat, dar avusese atâta nevoie de prezența aceea... Își scutură buclele râzând. Un râs ușor forțat, care avea menirea de a alunga fantomele trecutului, care nu făceau altceva decât să deschidă răni cicatrizate deja. O încânta noua imagine pe care o vedea în oglindă. Ochii verzi, mari, căpătaseră o strălucire pe care
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
-i dea de gândit, să o alarmeze. Înțelegea, prea târziu de data asta, că nu trebuia să ignore semnele, mai ales cele vizibile. Alergă până în casă, închise ușa și se lăsă să alunece pe gresie cu spatele rezemat de ușă. Râdea în hohote. Un râs mecanic, iritant. Nu găsea nimic amuzant în întâmplare, dar simțea nevoia să râdă. Un râs nervos, ca o descătușare a sentimentelor care o covârșiseră. Nu era pentru prima oară când, fiind prea concentrată asupra unui lucru
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
ignore semnele, mai ales cele vizibile. Alergă până în casă, închise ușa și se lăsă să alunece pe gresie cu spatele rezemat de ușă. Râdea în hohote. Un râs mecanic, iritant. Nu găsea nimic amuzant în întâmplare, dar simțea nevoia să râdă. Un râs nervos, ca o descătușare a sentimentelor care o covârșiseră. Nu era pentru prima oară când, fiind prea concentrată asupra unui lucru, nu era suficient de atentă la altele, dar gafa aceasta era de-a dreptul memorabilă. Continua să
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Un râs nervos, ca o descătușare a sentimentelor care o covârșiseră. Nu era pentru prima oară când, fiind prea concentrată asupra unui lucru, nu era suficient de atentă la altele, dar gafa aceasta era de-a dreptul memorabilă. Continua să râdă în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji, udându-i prosopul pe care îl ținea strâns sub bărbie. Se ghemui pe partea stângă continuând să-și înfigă unghiile cu putere în prosopul vinovat de stânjeneala pe care o trăia în acele momente
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Ba reușesc, dar doar dacă ajung să fac cumpărăturile. Dacă mai întâlnesc în drumul meu copii grăbiți ca tine, cred că rămân fără ele - Dacă n-ați mai vorbi singură și v-ați ridica mai repede cu siguranță ați reuși. Râseră amândoi și bătură palma. - Sunteți simpatică, dar nu mai pot pierde nici o secundă. Mă grăbesc, de aceea și aveam viteză. - Mda, acum vrea să mă lase baltă după ce m-a accidentat. O făcu Karina pe îmbufnata. - Sigur sunteți bine? Văd
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]