2,886 matches
-
La urma urmelor, existau semne de netăgăduit: broasca nu ajunsese aici din întâmplare. Iată, de pildă, cum am prins-o. La începutul lui noiembrie, după o lungă perioadă de secetă, de vreme neobișnuit de blândă, odată cu întoarcerea ploii și a răcoarei, a avut loc o adevărată invazie, o ploaie de broscuțe în jurul casei. Erau peste tot, pe terasă, pe pereți, chiar și pe mozaicul de sticlă al ușii de la intrare. Deși ușile și geamurile erau închise, câteva reușiseră totuși să se
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
tocmai pe Rahovei...Dumneata?"281. Există aici o evidentă atmosferă eminesciană, augmentată de omniprezența lunii: "Lumina lunii pline făcea ca formele să aibă oarecare limpezime, dar totul era scăldat într-o umbră cromo..."282 și "Acum luna apusese și era răcoare...Fereastra, foarte mare, mai mult decât dublă, era mereu luminată."283. Prin juxtapunerea sentimentului de așteptare zadarnică, celelalte elemente ocurente în text (luna, femeia ce nu se știe privită, martorul familiarizat cu bizarul obicei al îndrăgostitului și fereastra luminată) re-creează
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ușor. Venind în întâmpinarea posibilelor dificultăți pe care le-ar întâmpina propriul lector, instanța auctorială din Punțile... îi pune chiar la îndemână cele mai potrivite chei de interpretare pentru cele trei cicluri din volum: "punțile stalinskaya = obsesia comunicării, dimineața pe răcoare = criza personală, psi = recuperarea afectului" (AC/DC). Intrând, la rându-i, în acest joc (din nou, post-postmodern) de-a dezvăluirea, de-a aruncarea măștilor și decriptarea sensului (a se citi în special finalul poemului AC/DC), cititorul poate presupune că
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ale eroticii agonice, cu finalul inerent: reintrarea într-o "melancolie de fier"). Fulgurațiile oricărei apariții și dispariții ale obiectului poetic sunt, totuși, benefice Poeziei. Pentru cititorul poemelor lui Liviu Antonesei, fiecare nouă apariție a Eonei adică, în termenii autorului, "O răcoare umedă/ și blândă. O vibrație neașteptată a aerului./ un miracol întrupat. O jubilație difuză./ Acum. Atunci și de-a pururi" nu înseamnă altceva decât o eternă epifanie a Poeziei. Deși pretextul celui mai recent volum de versuri semnat de Liviu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
gingaș spânzură el la tâmpla amiezii cercel. 2. Ce tandru și fără pereche mă prinde subtil de ureche. 3. Ce lin pe grumaz mi se lasă, un guler jilav de mătasă. 4. Ce galeș mă-ncinge cu capse de calme răcori peste coapse. 5. Ce blând sânul stâng mi-l săgeată cu lungi, hieratice lame, de dulce otravă, Adame". Sau o înfiorată Deschidere: "1. La mărul de aur, timp surpat, priponit, în sine însuși încolăcit, încremenită larvă balaur, la mărul de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Eliot), scriitorul își trasează, desigur, o coordonată spirituală sine qua non și chiar se imaginează în ipostaza unui homo poeticus reflectat în oglinzile cunoașterii de gen: "cu încredere vorbesc/ despre/ răsfrângerea trupului în oglinzile cerului/ ca într-o rugăciune// în răcoarea dimineții/ stau/ cămașa flutură/ ca pânza corabiei/ ajunsă în port/ totdeauna singur/ am un cerc roșu/ desenat (acolo unde se află inima)". Deloc întâmplător, cel mai frecvent este intertextul eminescian, ceea ce denotă afilierea la poetica romantică și, implicit, un fel
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
visătorul ce se transportă, bineînțeles "în somn", într-un fel de spațiu-timp al utopiei, în care se reiterează la nesfârșit istoriile de dragoste de factură mitologică. Iubirea are, în acest caz, funcția de catalizator existențial: "iubirea dintâi mă însoțește/ prin răcoarea dimineții/ doar marea și orașul într-o pânză de ceață/ valuri călcate de greci fenicieni.../ popoare vechi/ au rămas doar cetăți în ruine", iar gestica îndrăgostiților pare, de aceea, deseori încremenită dincolo de spațiu și de timp ("unde se termină Lumea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
găinușa / Și când țăranul dis-de-dimineață / Se arată-n prag și Soarele ce naște / Pătrunde tremurând cu mii de raze / prin stropii calzi de roua, mă trezește/ bătându-mi lin și dulce în fereastră; Și mă ridic, iar norișorii palizi, si răcoarea / zefirului și primul cânt de păsări / binecuvânt și văile zâmbinde (Viața solitara, vv. 1-10).292 În incipitul cantului descrierea peisajului amintește de ficțiunile arcadiene cu notă caracteristică de artificialitate. Împletind două axe temporale (curgerea zilei și mersul vieții umane) poetul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Ce văd,/ Sunt lăsate să se întoarcă mereu/ Din țara aceea copilărească/ De care/ Un misterios prăpăd/ Ne desparte/ În van". Moartea sau consecința acesteia contribuie la demolarea exteriorului, în favoarea interiorului și a refugiului: "În dimineața de după moarte/ Va fi răcoare ca în zorii cețoși de septembrie,/ Când din arșița lubrică a verii/ Mă dezmeticesc în aerul alb,/ Străină de arborii încâlciți în lumina lânoasă/ Voi fi trezită ca în sptembrie, devreme/ Și, ca în sptembrie,/ destul de singură ca să aud/ Văzduhul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unitar modern un legământ. Speranțele îl mobilizau însă și pe fostul dascăl ardelean, conștient, probabil, că vremurile vechi vor apune curând, încheind: "Iată, Aurora vine cu veșminte luminate/ Alungând spaimele nopței, peste clima depărtate/ Iară steaua Afroditei vărsând rouă și răcoare/ Deschide cu-a sale raze porțile sfântului Soare"8. Perspectiva derutant-nostalgică a teologului transilvan situat potențial (la vremea respectivă) pe oricare parte a baricadei ce separa lumea veche de cea nouă ilustra o realitate decriptată altfel, într-o nouă lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
amestecă cu altul, nici o albină se ucide. Prinderea roiului de pe copaci și garduri se înlăturează și, pe când un roi numai se nimerește a se prinde după metodul obicinuit, cu sacul se prind zece roiuri și, așezați în lăcașul lor cel răcoare, până în sară, încep a și lucra. Un asemene sac îl poate întrebuința o femeie sau și un copil de zece ani. Așadar, acei care doresc a cultiva cu folos priseci mai mari și voiesc a le întemeie în patrie, să
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
scrâșnindu-și mânia din Rusia în URSS și de-acolo - din nou în Rusia. Filiera bere Cu fiecare înghițitură de bere mă fac mai bun Cu fiecare halbă - mai împăcat și mai tandru. Vântul mângâie teii osteniți de vipia zilei. Răcoarea amurgului îi pune și pe ei pe picioare - sau, mă rog, pe picior - ca să fie aidoma fraților lor bipezi ce-și reînnoadă, prin bere legătura pierdută cu firea cu energia astrelor și galaxiilor. Din zbor de pasăre în fosa luminată
Veaceslav SAMOȘKIN by Ion Covaci () [Corola-journal/Imaginative/8297_a_9622]
-
Intercontinental și să dau iama în putorile de serviciu? Azi aș fi avut poate și eu o nevastă, un copil, doi, și câteva stele în plus pe epoleți. Și chiar dacă aș fi tras în revoluționari și aș fi ajuns la răcoare, ar fi avut cine să mă aștepte. Aici nu m-a așteptat nimeni când m-au închis pentru o găinărie... Acum înțelegeți, domnu^ Victor, de ce vreau să mă răfuiesc cu ticăloșii, pentru că mi-au strâmbat destinul!... Sunase ciudat cuvântul destin
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
de secetă, în 1947 bănuim, o ceată de țărani pornește călare pe firul albiei secate, sperînd să întîlnească apa. Renunță pe rînd toți călăreții și se întorc din drum cu excepția unuia care continuă să galopeze, avînd astfel iluzia că simte răcoarea valurilor. În proza contemporană, ca și în lumea de azi, calul își estompează imaginea și devine un animal aproape fabulos.
Cai, călăreți și atelaje hipo by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/8650_a_9975]
-
Buda Pătrășcani de așa ceva. Oricum, „apocalipsa” după pretorul Plășii și inginerul agronom al Ocolului, continua și cu alte numeroase „indicății prețioase” și metode „ingenioase” de combatere a „flagelului”. Iată-le: „... combaterea cărăbușului se va face prin scuturarea pomilor dimineața pe răcoare (<<când răsare mândrul Soare, măi, măi!>>, n.n.), strângerea (adunarea) cărăbușilor și omorârea acestora prin fierbere (subl.ns.)”. Ciorilor li se pregătise, de asemenea, un martiriu pe cinste dar și „onoarea” de a fi „hăituite” și zburătăcite de toată suflarea satelor
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
care sublimează ideea lui Blake în privința contrariilor, este descrierea ținutului Beulah. Potrivit lui Damon, Beulah este "izvorul inspirației poetice și al visurilor" (1988, p. 42). La rândul său, Frye crede că acesta este "grădină Genezei, în care zeii se plimbă în răcoarea zilei" (1991, p. 50), constituind adevărată matrice a vieții. Oricum ar sta lucrurile, Beulah, descris în Milton, reprezintă un loc în care contrariile sunt simultan adevărate, deci lipsite de sens: : "There is a place where Contrarieties are equally True / This
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
are verbul predicat sau din structura predicatului la modul gerunziu, dacă admitem că gerunziul este un mod predicativ. Exemplu: Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. (M. Eminescu, op. cit., p. 97). În Gramatica limbii române, la capitolul despre atribut și propoziția atributivă, Magdalena Popescu Marin vorbește despre atributul circumstanțial și propoziția atributivă circumstanțială. Astfel, atributul circumstanțial exprimă o caracteristică suplimentară a elementului determinat, care este
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
enigmaticelor sirene (nimic despre dragoste). Privind „trunchiul” bătrânului fluviu, imaginarul poetic pulsează: „cu un surâs / preface amintirea în blazon medieval / purtând trepte de dragoste...” (blazon medieval) Orașul îi apare poetului-căOător o adevărată corabie, și nu oricând, ci într-o „preaiubită răcoare de seară...” (orașul-corabie) „Ochii” Tamisei sfredelesc zările. Ceasul din Turnul Big-Ben-ului devine „formă primordială a Timpului”. Mulțimea din Trafalgar Square stimulează, retrăind o pagină de istorie universală, simțind cum „înflorește mirosul victoriei în palmele lui Nelson”. și vântul tembie, astfel
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
la care, firește-ar trebui s-adăugăm spectralul vegetativ, fremătător. O altă secvență care impresionează este garda regală. Ritualicul devine vis erotic, ipostază a lăcomiei carnale, simbioză fantasmagonică: „ia, în copitele cailor, istoria. / tunicile răvășind a sânge proaspăt tulburarea...” în răcoarea ceții, imaginarul poetic devine revărsare fulgurantă: „scârțâie în nechezatul cailor răcoare ceții / apa Tamisei foamea unei haite de lupi / agonia din bucuria armăsarului / răpândește strălucirea lacrimei în ochii negresei”. Incitantă este prezența negresei în diferite locuri, și-n diferite ipostaze
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
altă secvență care impresionează este garda regală. Ritualicul devine vis erotic, ipostază a lăcomiei carnale, simbioză fantasmagonică: „ia, în copitele cailor, istoria. / tunicile răvășind a sânge proaspăt tulburarea...” în răcoarea ceții, imaginarul poetic devine revărsare fulgurantă: „scârțâie în nechezatul cailor răcoare ceții / apa Tamisei foamea unei haite de lupi / agonia din bucuria armăsarului / răpândește strălucirea lacrimei în ochii negresei”. Incitantă este prezența negresei în diferite locuri, și-n diferite ipostaze. Zâmbetul ei „inventează jocuri bizare...” Sărutul ei „îngheață”. PĂOăria ei poate
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de aici, iar din tufărișul de pe maluri se aud mii de triluri de păsări felurite. Se află aici fîntîni cu ape atît de reci și limpezi încît și cei cărora nu le e cîtuși de puțin sete se bucură de răcoarea lor. Honoré D'Urfé, Astrée Descrierea de natură derivă din topicile discursului juridic și ale discursului epidictic și pătrunde în literatură prin intermediul lui locus amoenus, iar aceasta de la Vergiliu încoace și după un model deja prezent la Homer. Prin urmare
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
dese. Și mă simții cuprins de o plăcere nespusă, mîncînd și bînd apa aceea minunată. Pe deasupra, o adiere dulce susura molcom prin ramuri și îmbia la odihnă. Așa încît mă întinsei pe iarbă și mă lăsai toropit de somn în răcoarea și în miresmele aerului de acolo. O mie și una de nopți, Cea de-a doua povestire a lui Sindbad-marinarul și care-i a doua călătorie a sa, pp. 181-182 Astfel de locuri paradisiace apar răzleț, bineînțeles, în povestirile de
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
dacă eram acolo sau aiurea, în altă parte. De fapt, parcă mă aflam acolo și peste tot, iar acordurile acordeonului mă urmăreau mereu. Apoi a adormit. L-am acoperit cu pătura, era spre dimineață, când cade roua și se lasă răcoarea. Îmi trăsese la o lansetă și am scos un somn frumos de vreo două kilograme. Am pus momeală în cârlige, am aruncat în apă și m-am culcat lângă Sandu.Târziu, pe la zece, când s-a sculat, a spus că
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Postelnicii de rangul al treilea și tot felul de slugi își făcură apariția imediat cum doamna și cei doi fii ai ei părăsiră locul. Afară se lăsase noaptea. Lumânările înalte din dreptul oglinzii venețiene luminau toată încăperea. În odaie era răcoare și vodă ceru să se pună focul în sobă. Începu să tremure. Slugile întețiseră focul, dar Pylarino știa că domnul nu tremura de frig. — Măria ta, în jumătate de ceas v-aș fierbe un leac pe care, dac-o să-l
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
altă direcție, agitând bucățile de pânză. Nu era nimic urât și nici frumos în goliciunea lor, erau ca niște sălbăticiuni; în lumina lunii, lui Selin nici nu i se păreau goale, se mira doar cum nu le este frig, pentru că răcoarea serii se transformase în frig de-a binelea. Una din femei a hăulit asemănător urletului de lup. Toate patru s-au oprit, s-au aplecat. Când s-au ridicat, aveau bucățile de pânză legate la fiecare gambă, puțin mai sus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]