2,766 matches
-
asemenea introducere intru în panică. Știu că nu mai e nimic de făcut, că, în numele acestei drăgălașe captatio, retorul va socoti că își poate per mite orice (și oricât!). De menționat sunt și câteva artificii de parcurs (admit că, la răstimpuri, le-am practicat eu însumi). Când discursul e deja răscopt și publicul așteaptă cu sufletul la gură adierea anticipativă a vreunei fraze de încheiere, oratorul își ia seama și spune: „un ultim cuvânt“, sau „încă două propoziții și voi încheia
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de „manageri“, se preferă whisky-ul. Copiii, ținuți la televizor ca să fie „cuminți“, se vor îndopa cu zaharicale, Fanta, sau Coca-Cola. Somnul la televizor are și el mai multe variante. Cea mai obișnuită e somnul intermitent. Capul cade scurt, la răstimpuri, pentru a se redresa imediat, ca după un intenționat exercițiu de concentrare. Specta culoasă e varianta somnului profund, însoțind, cu eventuale sforăituri, toate emisiunile. Televizorul lucrează ca un soporific perfect, cu singurul dez avantaj că produce obișnuință. Unii nu mai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
erau bântuite de ceata lui Budac, fapt pentru care jandarmeria a mobilizat forțe de multe sute de luptători, cu care au înconjurat pădurile și satele în care presupunea sau avea informații că s-ar ascunde careva dintre haiducii acestuia. În răstimp, Andrei Budac se strecura cu ortacii lui pe sub nasul jandarmilor înarmați până-n dinți și se ascundea fie în pădure, fie în turla bisericii din Oprea, fie în casa preotului Victor Vulcan, fie în șura soră-si Marina, fie la vreuna
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
ne-a luat autocarul spre România, pentru că la plecarea din țară cumpărasem bilet dus-întors. În autocar, ne eliberam de toate grijile cotidiene, în afară de aceea de a ajunge cu bine acasă, așa că situația era propice pentru consolidarea impresiilor noastre din răstimpul celor șapte zile petrecute în Grecia. Am făcut-o și pe-asta. Cum ți s-a părut?am stârnit-o la discuție pe Janeta. A fost foarte fain. Putem zice că acum cunoaștem și noi Grecia. Chiar putem să spunem
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
târziu, cu diferite ocazii; mânat în lume, n-a putut niciodată scoate din suflet satul copilăriei. Eminoviceștii s-au mutat la Ipotești abia după ce au terminat casa începută în 1855. Construirea noii case a durat vreo trei ani; în acest răstimp, copilul Mihai nu ar fi avut cum să învețe primele două clase în Ipotești (așa cum se pretinde îndeobște), ci la Botoșani. În celebra sa monografie, Călinescu observă că despre frații și surorile poetului avem știri puține și nesigure 42, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ioan, 38 stânjini dosul locului și 4 stânjini 5 parmace capătul dinspre târg9. La revânzarea caselor (hotarnica făcută la 1855, martie 16, Botoșani 10) se observă clar faptul că toate măsurătorile ies aproape la jumătate. Se deduce că în acest răstimp, având nevoie de bani, Eminovici a vândut separat o parte din teren. În pofida locului micșorat, tranzacția din 1855 îi aduce căminarului frumoasa sumă de 1050 galbeni. Mai mult ca sigur că Gheorghe Eminovici construise o casă nouă, mărind valoarea imobilului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sa ar fi trebuit să i-l dea sătenii, căci preotul slujea și pentru ei, nu numai pentru familia Eminovici. Urmarea a fost că preotului i se aprobă plecarea în satul Bursuceni, unde, probabil, găsise locul liber 30. Pentru un răstimp de aproape trei decenii, documentele lipsesc. Abia în aprilie 1892 arhiva atestă un nou preot la bisericuța din Ipotești. Este vorba de Ion Ursachi, succesorul lui Constantin Irimescu. Cântăreți i-a avut pe Costache Tuluc și Ion Irimescu. În mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a fost transferat la Spitalul de urgențe. Și medicii de aici se declară neputincioși, așa că bolnavul va fi transportat de SMURD la București-Floreasca. Tratativele pentru aprobarea elicopterului au început la ora 10 și s-au finalizat la 16. În acest răstimp, dacă mai adăugăm și orele de zbor București-Bacău-București, Cezar ar fi ajuns în Capitală și dus cu tractorul. Va muri la Spitalul bucureștean de urgențe cu același diagnostic: embolie. Se pare, însă, că la necropsie s-a descoperit altceva: nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
adevăr tipăreau, în Rusia, manuale destinate "celor 800.000 de români care locuiesc în Basarabia" și care doresc să-și studieze limba strămoșească (S. Margela, Petersburg, 1827), care "este limba română" (Ghinkulov, 1840, Petersburg). S-au scurs aproape două veacuri, răstimp în care mari și reputați lingviști, inclusiv prestigioși oameni de știință reprezentând Academia URSS, dar și reprezentanții Institutului de lingvistică al Academiei de științe a Moldovei, au respins hotărât, argumentat și definitiv statutul de limbă graiului basarabean. Și iată-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ar reprezenta "adevărul pur al istoriei literare", cum se scrie în amintitul Tabel cronologic. Mai rămâne de cercetat. Alte câteva îndreptări: Marin n-a fost, între "1955-1960 student la Facultatea de filologie-istorie-pedagogie a Universității din Iași", ci numai până în 1958, răstimp în care a studiat la Secția "limba și literatura rusă" (!). S-a transferat, apoi, la Universitatea București, înscriindu-se, de această dată, la Secția română, după susținerea cuvenitelor diferențe. Virginia, soția poetului, plecată și ea pe cealaltă lume, n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
rău! Dar eu am văzut lupul acela în mijlocul ogrăzii, venind spre intrarea căsuței noastre. L-am văzut cum te văd și cum mă vezi! A venit chiar până lângă cerdac. Și se uita la noi. Și a stat așa, un răstimp de vreo jumătate de ceas. Dar se vede treaba că avea fălcile încleștate, că nu l-a lăsat Dumnezeu să urce în cerdac și să zgrepțăne cu ghearele ușa noastră. S-a dus cum a venit și ne-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de pagini, și să Întrezăresc În toată amplitudinea ei acea istorie atotcuprinzătoare. Mama mi-a confirmat intențiile și le-a completat cu o mulțime de amănunte pe care aveam să le descopăr treptat și de unul singur, reamintindu-mi În răstimpuri cum cu aceeași clarviziune ea și-a prevăzut și propriul sfârșit pentru Începutul lunii martie a acelui an. Până atunci, mi-a spus mama, va trebui să-mi văd de scris În demisolul meu. Mă voi muta apoi În garsoniera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pierzându-se Într-un terci demonic, halucinant, În care tot ce a fost n-a Încetat o clipă să se transforme În ce aș fi vrut și ce n-aș fi vrut eu să fie, și care Îmi deștepta În răstimpuri o compasiune fierbinte, descinsă parcă din rugăciunile spuse În viul nopții cu mâna pe fruntea tatălui meu. Fruntea lui era rece și asudată și o simțeam zvâcnindu-mi sub palmă În ritmul rugăciunii, iar mai târziu am Început să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aflu ce a mai rămas din capul meu după torturile la care l-am supus. Îl revedeam În hală robotind printre fiare cu o tenacitate de cârtiță, și Înainte și după ce luase examenul ăla de admitere, iar În tot acest răstimp, l-am știut locuind la căminul de nefamiliști al fabricii. Care fabrică, uite că nici asta nu mă duce capul să-mi amintesc, dar În capul lui ce dracu’ o fi fost de stătea acolo? Destui ca el ori ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și lui Pepino. N-am știut până acum că Steluța sună destul de des la ușa brunetei ăsteia plinuțe ca să-i ceară câte un pahar de ulei sau de orez pentru fierturile ei. Prietenia lor pornește desigur de la copii, iar În răstimpuri degenerează În conflicte tot din cauza puradeilor ăștia negricioși care-l cheamă la ei pe Florinel ademenindu-l cu tot felul de mașinuțe din plastic și avioane, ca să râdă de el cât e de urât și jegos și să-l ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să mănânc. Pe măsură ce-mi oblojeam rana din stomac, ochjii mi se redeschideau și-mi reaminteam. Dintotdeauna m-au fascinat chipurile oamenilor. Imperceptibila lor transformare de la o secundă la alta și curgerea ireversibilă prin vârste mi-au propus În răstimpuri erecții dureroase ale văzului și minții. Treptat am ajuns să percep aceste priveliști ca pe niște ispite conținându-și pedepsele În ele Însele. Peste tot pe unde trec, oamenii fac din viața lor o mizerie și un dezastru, fiecare poartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
lui Carol. Am luat-o Întins spre stația de metrou, dar Ortansa nu mai era acolo. * Din seara aia nu s-a mai dus la postul lui de control. A mai stat câteva zile În demisolul meu, iar În acest răstimp am mai mers o dată Împreună după Ortansa, când deja se mai liniștise tevatura cu teroriștii. Ea rămăsese Încă pe baricadă, cu câțiva inși care n-aveau probabil unde să tragă și care-și țineau zilele cu alimentele furnizate de Comandamentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ăștia nu-și pierduseră vremea cu cititul la viața lor. Per total, oricum falimentul era general când eu Începeam să experimentez și să simt pe pielea mea cum se trăiește din scrisul romanelor. Mi-am făcut socoteala că Într-un răstimp de trei luni doamna Plumbeanu mi-a spus de cinci ori că fabricarea romanului meu a costat editura șase milioane de lei și nu-i nici o șansă ca acești bani să fie recuperați din vânzare În următorii trei ani. Totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
lui Florar.. Era duminică... de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Clopotele bisericii din Pesac, băteau rar și adânc... băteau tulburător de adânc... Preoții cădelnițau privind spre Cer... mirosul de tămâie și feștilă arsă plutea în aer, lumânările sfârâiau spulberând, în răstimpuri, steluțe galbene. Un sobor de preoți și corul elevilor seminariști, au săvârșit Sfânta Liturghie într-o solemnitate de o gravitate și măreție, cum n-a mai fost vreo dată la biserica din Pesac. „...Ca la catedrala din Temiș-Var..!”, spuneau sătenii
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
dumnezeiești s-au pierdut undeva în ceruri, lăsând în urmă zvonuri de păreri de rău ca niște vise triste. Cu chipul în bătaia focului și a lunii, fiecare părea ca cioplit în piatră cu dalta... Doar ochii, care clipeau în răstimpuri, le erau vii. Toți tac și privesc cerul... „Rușii au rupt frontul la Iași!.. le revine mereu în suflet, ca un refren... Liniile de apărare, n-au mai rezistat..!”. Și greierii tac... Lucește o stea... și alta lucește... Fiecare își
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
steaua lui... destinul... soarta lui. Și tac... și iar tac. Greierii nu îndrăznesc să țârâie. Primii cocoși se auziră cântând la o casă din apropiere, apoi, alții... și, alți cocoși se porniră în tot satul. Focul încă pâlpâie scăpărând în răstimpuri roiuri zglobii de scântei roșcate. În noaptea limpede, presărată cu praful de aur al stelelor, se mai auzi o vreme doar ecoul cântecului lor, vălurind... apoi, tăcerea se lăsă peste tot întinsul... Peste tot se așternu o liniște deasă, că
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
mi-am zis, și gândul îmi aminti frânturi din scrierile călătorilor străini: Andreas Wolf, episcopul italian Marco Baldini, sirianul Paul din Alep, ș.a... care au călcat pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Locomotiva gâfâia cu toată puterea, slobozind în răstimpuri câte un șuierat prelung, jalnic, care ți răscolea toată ființa. Drumul nostru se apropia de capăt. În piept, inima începu să-mi ticăie mai tare și mai repede... Cu ochii închiși strâns, visam orașul atâtor glorii ieșite din cuprinsul Curților
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
mai adânc în șperlă, de parcă acolo ar fi aflat adevărul și dreptatea... O clipă, trase cu urechea înspre pădurea din vale, ca jivinele la pândă.. Nici o suflare... Pădurea părea pustie, doar... tăcerea codrilor cu clătinarea frunzelor, răsuflarea apelor, chemări în răstimpuri de sălbăticiuni, ori păsări de noapte... Stăteau muți ca să asculte foșnetul nopții din pădure...și-i înfiora... „ - Unde s-o fi dus căpitanul...Ce s-o fi întâmplat cu el ?!”, murmură Cârțu îngrijorat. Apoi, continuă tot el. Nu trebuia să
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
pe Gheorghiță a lu’ Baltă, încă din copilărie, și acum l-a urmat fără nici o șovăială. Au colindat zi și noapte toți munții... uneori stăteau muți și ascultau foșnetul nopții din pădure.. înfiorându-i... Fără nici o adiere de vânt, în răstimpuri, un suflu iscat de nu se știe unde, ce se strecura prin pădure, dădea glas frunzelor, florilor și ierbii... „ - El spunea că-i... ”Răsuflarea pământului”..!”, murmură Cârțu mai mult pentru sine. După o vreme, tot el se întrebă abia stăpânindu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
soarelui, odată cu înserarea ajunseră la vărsare... în apropierea Cheilor... unde ocupară poziții. „ - Bine.. bine !.. murmură Baltă, rotindu-și privirea în jur, de aici, le vom da o lecție bună..!”. Se înnopta... Noaptea.. cu liniștea ei se cobora încetîncet, tulburată în răstimpuri de rafale... răzlețe. Luna rasărise din spatele pădurii, de după creastă și se ridica repede pe cer, argintie ca un zbor de hulub. Noaptea era senină, cerul înstelat, dar, copacii întunecau mai tare pădurea. Toți erau numai ochi și urechi... îi așteptau
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]