3,662 matches
-
Gofo, încât de multe ori se trezește fiind posesorul întregii cirezi Fotse și a pământurilor, cu toate că le pierde din nou din cauza beției cu bere de mei. Esența unui ciclu de cântece (care le ia barzilor până la trei săptămâni ca să le recite) este enumerarea tranzacțiilor inspirate și norocoase prin intermediul cărora LiFi câștigă mâna prințesei cerului,Neshdaqa, prin câștigarea dreptului asupra unui lot mic de pământ,care aparținea soției preferate și pistruiate a unchiului ei. Obligațiile Fo sunt înregistrate prin șiraguri de mărgele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mamei sale. Bineînțeles că n-avea cum să bănuiască faptul că mama lui va părăsi această lume peste doar câteva minute. Băiatul își aduse animalul preferat, un papagal. Voia să-și înveselească mama făcând pasărea să vorbească. Hsien Feng își recită lecția cea nouă, una care îi dăduse bătaie de cap. Ea fu încântată și îl îmbrățișă. Râsul lui îi provocă mamei și mai multă tristețe. Băiatul își scoase batista și îi șterse lacrimile. Vru să știe ce o supără, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-mi pun hainele pe mine și am fost trimisă acasă. A doua zi dis-de-dimineață am fost adusă din nou la reședință. Majoritatea fetelor pe care le întâlnisem cu o zi înainte dispăruseră. Supraviețuitoarele erau regrupate. Am fost instruite să ne recităm numele, vârsta, locul nașterii și numele tatălui cu voce clară. Fetele a căror voce era prea puternică sau prea slabă fură înlăturate. Înainte de micul dejun am fost conduse în spatele palatului, în porțiunea de grădină în aer liber unde erau ridicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Li Po, Tu Fu și Po Chuyi. — Din dinastia târzie Tang și dinastia timpurie Sung? — Da, Majestatea Voastră. — Sunt și preferații mei. Știi numele poetului care a scris În așteptarea soțului? — E Wang Chien, Majestatea Voastră. — Ai vrea să-mi reciți poezia? Nuharoo se ridică și începe: Acolo unde își așteaptă soțul Râul curge necurmat. Nicicând nu-și întoarce privirea Și-n stană-i preschimbată. Zi după zi peste creastă Vântul și ploaia se-ntoarnă. De-ar reveni călătorul Această piatră și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
e înveselită: — Shim, ce o să spui? — Felicitări cu ocazia dobândirii a șapte nurori, stăpână. Vă amintiți prima replică pe care mama-soacră i-a spus-o nurorii în opera Trandafirul sălbatic? — Cum să uiți așa ceva? Bătrâna doamnă râde din nou, în timp ce recită replica: „I-ați găleata de apă, noră, și du-te la fântână!“. Vesel, eunucul-șef Shim le cheamă înăuntru pe celelalte șase fete, printre care și Nuharoo. Fetele intră ca niște zeițe care coboară din ceruri și se aliniază lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se trag de pe scaun și cad la pământ. Strada e inundată de gărzile imperiale și eunuci. Kuei Hsiang, care așteaptă la poarta din față, îl primește pe ambasadorul Majestății Sale. Așezat în genunchi, Kuei Hsiang spune numele tatălui meu și recită un scurt discurs de bun venit. În timp ce vorbește, lovește pământul cu fruntea de trei ori și se înclină de nouă ori. O clipă mai târziu îmi aud numele strigat de către ambasador. Doamnele de onoare formează repede un culoar prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
perfecte și o piele atât de delicată. Continuăm să ne fixăm unul pe celălalt cu privirea, și simt cum sângele îmi pulsează în vene. — Fie ca Majestatea Voastră să trăiască mulți, mulți ani și fie să aveți urmași cu sutele! recit eu ceea ce am fost instruită să spun. Încă un papagal! Se întoarce și își freacă fața cu ambele mâini. Papagali antrenați toți de aceiași eunuci... Voi toate mă plictisiți de moarte. — Majestatea Voastră... — Să nu îndrăznești să vii lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
plece. Ele se rotesc în cercuri deasupra palatului meu, învăluindu-l sunete minunate. Când e vânt puternic, sunetele mă fac să mă gândesc la muzică străveche. Există un papagal foarte inteligent pe care An-te-hai l-a botezat Confucius. Păsărea poate recita fraze lungi de trei caractere din San Tzu Ching. Poate, de exemplu, să spună: „Oamenii erau buni din fire atunci când s-au născut“. An-te-hai i-l oferă pe Confucius, drept cadou de ziua de naștere, eunucului-șef Shim, iar acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
luată și îl apuc de mână. În timp ce ieșim, iau biciul. Îl duc într-o magazie mică din fundul grădinii, departe de sălile și apartamentele principale. Îi spun lui Tung Chih că nu i se va da drumul până când nu va recita tot textul. Scoate un țipăt puternic, pentru a vedea dacă vine cineva să-l salveze, însă eu m-am pregătit pentru asta. I-am spus lui An-te-hai să țină profesorii departe și am ordonat expres ca nimeni să nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
În vremurile de început..., zic eu ca să-l îndemn să vorbească. Haide! Tung Chih suspină și se preface că nu aude. Iau biciul și-mi ridic brațul, astfel încât șfichiul să danseze prin fața lui. În acest moment, Tung Chih începe să recite: În vremurile de început, erau patru modele uriașe de stele pe cerul înstelat. De-a lungul Fluviului Galben erau figuri de animale... — Continuă. Un dragon... — Un dragon, o țestoasă cu un șarpe, un tigru și o pasăre care răsăreau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ani. E foarte atent cu cuvintele. Îmi confirmă ceea ce mi-a spus An-te-hai. După ce îi spun lui Chow Tee să plece, îl primesc pe fiul meu. Tung Chih se cațără în poala mea și zice că e gata să-și recite textul. De data asta e foarte bun. Îl laud cât de mult pot, dar trebuie să fac un efort să-mi stăpânesc lacrimile. Nu pot scăpa de închipuirea sicriului meu care tocmai se pregătește. Aproape că pot auzi zgomotul făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în călcîe, își dezveli dinții încălecați și-mi întinse un deget. Saliva de satisfacție: - Ce scrii, tinere? Atenție, întreabă poetul Vlad Orăscu. - Da... Ba nu. N-am publicat nimic. - Nu fi ridicol, bebé. Numai imbecilii publică, poeții scriu. I am recitat un catren mai vechi. - Tu nu știi să tai? făcu el sever. Îmi scutură mîna cu efuziune și țocăi de plăcere din botul său de știucă. Ovidiu își agită cu dispreț tufele ascuțite în jurul cheliei ca niște urechi de lup
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de cooperare a localnicilor. Costică îmi trimise atunci doi țigani analfabeți pentru echipa de teatru. M-am plîns din nou. Fărocoastă mai aduse un individ care pretindea că știe, din armată, un monolog. L-am pus să repete. Roșu, flăcăul recită un text intitulat „Fasole” În timp ce asistența se strîmba de rîs, Costică o îndemna: - Faceți aplauze, tovarăși! De lîngă perete frații lui Fărocoastă răcneau și ei: - Aplauzați, măi! Casa domnului Tomulescu era peste drum de școală. Trimis de directoare pe întuneric
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
M-a criticat și bătrînul Grăgăun, convins că noua generație nu muncește cumsecade. Cu o înfățișare solemnă în care niciodată nu strecura un zîmbet, de fiecare dată pensionarul lua cuvîntul. Întindea scheletic brațele și răsfirîndu-și nodurile de la degete, începea să recite un text șlefuit îndelung în stereotipia lui: „Eu sînt un om bolnav. Dar nu așa. Grav bolnav! Dar de ce? Fiindcă am muncit... O viață de om am trăit în școala aiasta pe care a zidit-o tata...” Urma o pauză
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
SUFLET VERDE Mi-am deschis dintr-o privire calea către nesfârșit Îmi priveam ochiul privit dincolo de labirint Și vedeam ce nu se vede recitând încet din Vede atmanul de suflet verde irisul curbat în sine înfrunzindu-se de tine înspre zorile-ți senine .
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1602]
-
nimic. Dar aproape nimeni nu Înțelese povestea de pe un Plocon de câțiva ani mai târziu. Curtea Tușii se Învecina cu cea năpădită de bălării a unui Învățător leneș, vorbăreț, iscoditor ca o babă și care făcea stihuri pe care le recita seara la divane. Nu Înțelegea nimeni mare lucru din poeziile lui, dar Îi arătau respect pentru că erau Încredințați că știa multă carte. Pe deasupra, le citea și ziarele cu voce tare. Lățosul se Împrietenise cu unul dintre popi și se bețivăneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
orienteze În noul loc În care fuseseră cărate. Directorul hotărâse să descarce toți stupii chiar acolo, căci n-ar fi izbutit să-i ducă unde avusese de gând. Strigă la fiu-său și la profesorul Foiște, care până atunci Îi recitase băiatului din versurile cărora, cu alt glas, le și deslușise Înțelesul ascuns. „Abia acum să ne izbim poeticește de burzuluiala concretă a profanei realități”, zise Înțeleptul dăruit cu har, În timp ce se ridica, oarecum șovăielnic, la Îndemnurile răstite ale Directorului. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
făgașul cel bun pe rătăciții fii ai țiganilor. „Zi mai tare, maestre, ce tot bolborosești acolo-n barbă? Înjură-mă mai pe de-a dreptul, nu-ți fie teamă să-ți exprimi opiniile critice!” „Nicidecum, nicidecum!” veni grăbit răspunsul. „Îmi recitam ca pentru mine versuri ce tocmai, singure, mi se alcătuiesc În minte. Să pășim, așadar, cu neînfricare pe drumul la capătul căruia ne așteaptă Înălțătorul sentiment al datoriei Împlinite!” „Lasă dracului prostiile și vezi-ți de drum!” se oțărî Directorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
eu pe masă din două în două săptămâni, că locuiesc în alt oraș, și aștept să treacă umbra cea rea din lucrarea vremii. și trece. ș‐atunci mama își mai încearcă odată puterile ce i‐ au rămas și începe să recite din Alecsandri „Pe drumul de costișă ce duce la Vaslui...” și din Eminescu, și din cântecele patriotice ale anilor când regele era speranța țării, și din cântecele de petrecere mai triste, dar și de întâmplări din viața ei de copilă
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
această noapte-i Va fi cea din urmă? Era poema morții pe care Kikuchi Taketoki, loialul general al Împăratului Godaigo, i-o trimisese soției sale, când fusese înconjurat de o armată rebelă. În timp ce oamenii meditau la propria lor situație, unii recitau ei înșiși poezia, fără să-și dea seama. Toți, erau soldați, departe de casă, care se gândeau la mamele, la copiii, la frații și la surorile de la care nu mai aveau nici o veste. Nici chiar inimile ostașilor care nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
țintuindu-și soția cu privirea. Ținând în mâini o sabie scurtă, femeia privi spre cer, apoi închise ochii. Avea fața albă și pură ca luna răsărind peste creasta muntelui. Calmă, intonă un vers din Sutrele Lotusului, care îi plăcuse să recite, în alte vremuri. — Tsuchiya! Tsuchiya! strigă Katsuyori. — Stăpâne? — Asist-o. Dar soția lui Katsuyori nu așteptă lama valetului, ci-și apăsă propriul jungher drept în gură, în timp ce recita sutra. În clipa când trupul soției lui Katsuyori căzu înainte, una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
muntelui. Calmă, intonă un vers din Sutrele Lotusului, care îi plăcuse să recite, în alte vremuri. — Tsuchiya! Tsuchiya! strigă Katsuyori. — Stăpâne? — Asist-o. Dar soția lui Katsuyori nu așteptă lama valetului, ci-și apăsă propriul jungher drept în gură, în timp ce recita sutra. În clipa când trupul soției lui Katsuyori căzu înainte, una dintre servitoare începu să le încurajeze pe cele rămase în urmă: — Doamna noastră a plecat înainte. Nici una dintre noi nu trebuie să întârzie în a o însoți pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al lui Hideyoshi. În continuare, enumeră numele oamenilor care-l serviseră pe Nobunaga ani de zile, fiind apoi împinși spre autodistrugere. Nobunaga era dușmanul cinstei, distrugătorul culturii și conspiratorul care răsturnase instituții și aruncase națiunea în haos. Își încheie cuvântarea, recitând o poezie compusă de el însuși: Fie ca omul care nu înțelege Să pună ce-o vrea; Nu voi regreta nici Rangul, și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și conspiratorul care răsturnase instituții și aruncase națiunea în haos. Își încheie cuvântarea, recitând o poezie compusă de el însuși: Fie ca omul care nu înțelege Să pună ce-o vrea; Nu voi regreta nici Rangul, și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Vasalii superiori începură și ei să plângă. Unii chiar își mușcau munecile armurilor sau cădeau cu fața la pământ. Un singur om nu lăcrima - veteranul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și și-l agățase de șa. Întoarse privirea, trist. Sanjuro sări, cu violență, spre cal. În momentul când apucă în mâini capul lui Mitsuhide, scoase un țipăt prelung, tânguitor. După un timp, întrebă: Care au fost ultimele lui cuvinte? — A recitat o strofă care începea astfel: „Nu există două porți: loialitatea și trădarea.“ — Așa a spus? — Chiar dacă l-a atacat pe Nobunaga, fapta lui nu poate fi discutată ca o problemă de loialitate sau trădare. Atât el, cât și Nobunaga erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]