5,422 matches
-
ar putea fi democratice, poate chiar foarte democratice. Așadar, chiar dacă nu ar avea partide politice sau asociații politice independente, ar putea fi și ele extrem de democratice. De fapt, am putea fi de acord cu punctul de vedere clasic, democratic și republican, că în asociații restrînse "facțiunile" organizate nu numai că sînt inutile, ci pur și simplu dăunătoare. În locul conflictelor exacerbate de facționalism, întruniri preelectorale, partide politice și așa mai departe, am putea prefera unitatea, consensul, înțelegerea, atinse prin discuții și respect
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
a aduna oștiri și a face legi, aveau nevoie să obțină acordul nobilimii, clerului superior și al cîtorva oameni de rînd nu tocmai lipsiți de importanță. Așadar, pînă în secolul al XVIII-lea, concepția standard era că guvernarea democratică sau republicană însemna conducere de către popor și, dacă oamenii urmau să guverneze, trebuiau să se întrunească într-un loc pentru a vota decrete, legi sau politici. Democrația trebuia să fie o democrație citadină; democrația reprezentativă era o contradicție de termeni. Prin deducție
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
înfrîngerea de către forțele superioare ale lui Filip Macedoneanul în anul 322 î.H. și nici secolele de dominație străină care au urmat. Odată ce statul național centralizat a început să ia ființă, orașele-state rămase au fost sortite pieirii. Ultimul mare oraș-stat republican, Veneția, a căzut fără rezistență în fața armatelor lui Napoleon Bonaparte, în 1797 și nu și-a mai recîștigat niciodată independența. În ultimele secole, mai ales în secolul al XX-lea, resursele limitate ale unităților cu auto-guvernare și îndeajuns de mici
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
elitelor politice, iar astfel să-i fie asigurată supraviețuirea. Totuși, într-o țară oarecare anumite prevederi constituționale ar putea fi mai compatibile decît altele cu preceptele tradiționale universale de legitimitate. De pildă, oricît de paradoxal li s-ar părea multor republicani, menținerea unui monarh în calitate de șef al statului, în paralel cu adaptarea monarhiei la exigențele poliarhiei, a condus la un grad sporit de legitimitate a constituțiilor democratice din statele scandinave, Olanda, Belgia, Japonia, Spania și Marea Britanie. Prin contrast, în majoritatea țărilor
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
grad sporit de legitimitate a constituțiilor democratice din statele scandinave, Olanda, Belgia, Japonia, Spania și Marea Britanie. Prin contrast, în majoritatea țărilor democratice o încercare de a instaura un monarh ca șef al statului s-ar situa în dezacord cu convingerile republicane larg răspîndite. De aceea în cadrul convenției din 1787 propunerea lui Alexander Hamilton de numire pe viață a șefului executivului o "monarhie electivă" a fost respinsă fără a fi măcar discutată. După cum remarca un alt delegat, Elbridge Gerry, "Nu există nici măcar
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
aranjamente constituționale, categoriile "federal" și "unitar" includ variații semnificative. 5 Conform însemnărilor lui Madison, într-un amplu discurs din iunie 1787, Hamilton remarcase că "referitor la Executiv, se părea că nici un model bun nu putea să fie instituit conform principiilor republicane ... Modelul englez era singurul bun în acest sens ... Faceți ca una din ramurile legislativului să-și păstreze fotoliile pe viață sau cel puțin atîta timp cît se comportă corespunzător. Și Executivul ar trebui să dureze pe viață". Vezi Max Farrand
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
formula respectuoasă beau-père, care înseamnă atât „tată vitreg“, cât și „socru“. Lat. scire, cuvântul cu sensul „a ști“ în latina clasică, a fost eliminat de lat. pop. *sapēre < lat. clas. sapĕre, care inițial însemna „a avea gust (bun)“, apoi (în epoca republicană) a însemnat „a avea pricepere, a înțelege“, iar ulterior (în latina târzie) a ajuns să însemne „a ști“. Lat. sapere „a ști“ este o inovație occidentală, care era susținută și de lat. sapiens; l-a eli minat pe scire, păstrat
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
care le pune teatrul și pe care le formulează astfel: "Câte chestiuni găsesc de discutat în cea pe care aveți intenția să o rezolvați! Dacă spectacolele ca atare sunt bune sau proaste? Dacă se pot alia cu moravurile? Dacă austeritatea republicană le poate cuprinde? Dacă trebuie să fie acceptate într-un orășel? Dacă profesia de comediant este cinstită? Dacă comediantele pot fi la fel de cuminți ca celelalte femei? Dacă legile drepte sunt suficiente pentru a reprima abuzurile? Dacă aceste legi pot fi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că "prin frecvența lor au ajuns niște nume comune"26. Spre deosebire de caracterele clasice, definite în primul rând prin consecvență și continuitate, personajele comediilor lui Caragiale sunt caracterizate prin discontinuitate, dezorientare, amețeală, nebunie. Prin Leonida, care trece involuntar de la statutul de "republican" convins la cel de "reacționar", pentru a reveni apoi subit la poziția inițială, prin Farfuridi care declară mândru de sine că "iubește trădarea, dar urăște pe trădători", prin Cațavencu, transformat într-un instrument docil în mâinile Zoei, după ce se remarcase
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pierre Brunel găsește sursa gândirii revoluționare în conflictul antic dintre Creon și Antigona, care simboliza opoziția dintre legea umană și cea divină, dintre rațiunea de stat și respectul pentru morți, conflict care în viziunea sa este și sursa oricăror instituții republicane, citându-l pe Walter Benjamin, care susținea că "o întemeiere a dreptului este o întemeiere de putere și, în acest sens, un act de manifestare imediată a violenței. Un act de justiție este principiul oricărei poziții divine îndreptate spre un
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
racordate la cele occidentale ale statelor-națiuni, în primul rând prin căutarea originii antice, în special de factură greco-romană și iudeo-creștină, intrând în concordanță cu valurile Renașterii, ale barocului contrareformist, ale Iluminismului, fără de care nu s-ar fi putut constitui formele republicane și democratice ale societății civile).334 Dar sub acestea (ori deasupra lor, în orice caz concomitent) rezidă similitudinile, observate de către Pierre Chaunu: "dacă Polonia întreține amintirea Piaștilor și de mai înainte, aceea a trecutului sciților și sarmaților (ca și noi
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
evreu. În general, prizonierii reflectau Întregul spectru al opoziției față de naziști, ca nu mai spun de aceia cărora naziștii le erau ostili Într-o manieră implacabilă. Erau și Sozi și Kozi, sindicaliști, judecători, avocați, doctori, profesori, ofițeri din armată. Soldați republicani din Războiul Civil din Spania, Martori ai lui Iehova, francmasoni, preoți catolici, țigani, evrei, spiritiști, homosexuali, vagabonzi, hoți și ucigași. Cu excepția unor ruși și a câtorva foști membri ai guvernului austriac, toți cei de la Dachau erau germani. Am cunoscut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
a ziarului Herald. Lee îmi făcu cu ochiul și-mi întinse un exemplar deschis la știrile locale. Mi-au căzut ochii pe un articol intitulat „Procurorul adjunct al Curții Penale va candida la postul cel mai înalt în alegerile parțiale republicane din ’48?“ și care îl proslăvea în trei paragrafe pe Ellis Loew, cu grija lui față de cetățenii Los Angeles-ului. Am aruncat ziarul pe birou până să borăsc. Lee spuse: — Iată-l pe omul nostru. Hei, Ellis, te bagi în politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
gravă decât de obicei. Am reușit să prind „vivisecția unei tinere încântătoare“, „vârcolac psihopat“ și „aspirațiile mele politice se subordonează dorinței de face dreptate“. Am deschis ușa de acces în biroul de la Omucideri și am dat cu ochii de istețul republican, care vorbea cu patos la microfon, în timp ce echipa tehnică îi înregistra fiecare cuvânt. Purta la rever o insignă a Legiunii Americane, probabil cumpărată de la bețivanul decorat care dormea în parcarea de la Hall of Records, un tip pe care într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
acum, că i se luase cazul Dalia și izbăvirea nu mai era posibilă. De dincolo de glasvandul biroului procurorului l-am auzit pe Loew lătrând și pledând la telefon în fața redactorilor de la The Mirror și Daily News. Se zvonea că fițuicile republicane îi susțin aspirațiile politice. Esența discuției era că îi va ajuta să le dea clasă celor de la Times și Herald, oferindu-le informații din interior legate de cazul Dalia, cu condiția ca ei s-o lase mai moale cu prezentarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
după sinuciderea lui Fritz Vogel la secția de pe 77th Street, a primit un glonț în mutră la un colț de stradă din cartierul Watts. Ambele crime au rămas nerezolvate. Ellis Loew a fost complet desființat la alegerile preliminare ale Partidului Republican din ’48, iar eu am sărbătorit evenimentul încingând pahare Berzelius pline cu matrafox pe arzătorul meu Bunsen. I-am abțiguit pe toți băieții din laborator. Alegerile generale din ’48 mi-au adus vești despre familia Sprague. O listă provizorie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
erau pe teren, așa că l-am sunat pe Ellis Loew. Mi-a zis să nu raportez ce aflasem și m-a amenințat că altminteri îmi retrage autorizația de agent de pază. Mai târziu am aflat că Lindscott era mare grangure republican și că-i promisese lui Loew un sac cu voturi pentru candidatura lui la postul de procuror districtual, iar Loew n-a vrut să-l implice în cazul Dalia. Am închis ochii, ca să nu-l mai văd pe individ. Meeks
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
acestei nopți“. Călătoria lentă și tristă se transformă într-o procesiune amețitoare printre două șiruri de oameni: tovarășii de arme ai tânărului general mort, poporul care ovaționase în el antiaristocraticul, veteranii care evocau memoria învingătorului lui Arminius, populares și bătrânii republicani care se temeau de consolidarea puterii imperiale, vechii dușmani ai lui Tiberius și ai Liviei, toți strigau într-un glas că ucigașul era Calpurnius Piso și că în spatele lui se afla împăratul. Gajus se cufundă parcă în ireal, ceea ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
consul, un triumvir, un pater patriae -, iar senatorii îi delegau o parte din putere. Sau respectivul o lua prin forța armelor, iar senatorii se revoltau pe dată. Astfel, după interminabilele masacre din timpul războaielor civile, Augustus anulase blând vechile structuri republicane. Întrucât era cu neputință ca toți cei o mie de membri ai Senatului să cadă repede de acord asupra problemelor zilnice care nu puteau fi amânate, el reușise să le reducă numărul la șase sute, împuținând opoziția. Cei care rămăseseră erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
titlurile măgulitoare și puterea reală. Cedase numeroaselor autorități ale statului funcțiile fără prea mare importanță și pretinsese pentru sine puținul care conta cu adevărat. Senatorii emanau legi, el punea să fie executate concret. Cu respectarea formală a prerogativelor și convențiilor republicane, senatorii, magistrații, adunările își mențineau vechea rutină; pentru el fusese inventată funcția absolutistă de princeps civitatis. Lăsase Senatului plăcerea de a-i alege pe toți proconsules ai liniștitelor provinciae din interiorul imperiului; sensibilele și neliniștitele provinciae recent cucerite, cele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
au trebuit să se oprească, însă nu și-au ridicat privirile. Urletele ne asurzeau. „Vai“, a zis mama, „pentru asta au iscat un război?“ Cortegiul a pornit. Ce îmbinare de nume grandioase le dăduse Marcus Antonius copiilor acelora, în comparație cu rusticul, republicanul Antonia, care-mi fusese destinat mie! Pe el îl chema Alexandros Helios, numele cuceritorului Babylon-ului și numele divin al Soarelui, iar pe ea - Cleopatra Selene, numele reginei din Aegyptus și divinitatea lunară. Erau gemeni. Astrologii din Aegyptus găsiseră semnele mirabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la rangul de quaestor la Roma și nu-și închipuise că acesta, în loc să-i fie recunoscător, nu avea să i-o ierte, pentru toate secolele ce aveau să vină. În spatele său, senatorul Sextius Saturninus - ce provenea dintr-o familie austeră, republicană, cu oameni care își riscaseră viața în lupte - murmură revoltat: — În aceste palate nu s-a văzut niciodată, din vremea în care Augustus le-a construit, o dezordine ca aceea din ziua de azi. În realitate, ani la rând, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la fiecare apariție, tulbura imaginarul colectiv. În apropiere, în mijocul unui grup de prieteni noi, cu toții optimates, Valerius Asiaticus privi nemilos mișcarea vioaie a curtenilor, și spuse blând: — Timpul pierdut cu astfel de jocuri ne e dăruit nouă. Saturninus, bătrânul republican, îi surprinse privirea și lăsă să-i scape o frază fatală: — Trebuie să reacționăm. Valerius Asiaticus îi răspunse printr-o privire și își aminti că, în urmă cu mulți ani, un bărbat, rudă cu Saturninus, fusese aruncat de pe Capitolium pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mândră de mine, Însă, așa cum trebuie să zâmbesc la nenorocire, acum nu trebuie decât să zâmbesc, nu să fiu fericită. Cine știe ce Îmi rezervă viitorul și viața! Înainte, drumul este deschis! 6 martie 1960 (duminică) Se apropie clipa hotărâtoare a campionatului republican. Azi, dușmanii mi-au interzis să evoluez În pauza de la hochei, punându-se contra mea. 13 martie 1960 (duminică) Din cauza uneltirilor dușmanilor, n-am putut să iau nici măcar locul 3, Însă publicul și-a spus cuvântul. Un sfert de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ah, am să fac scandal, am s-o reclam: dar ce crede ea? Că am venit să casc gura degeaba, să mă uit la ea cum se scălămbăie măturând gheața cu fundul ei cât o baniță? (Pe verso scrie Concursul republican Cluj, decembrie 1958, dar nu se știe dacă acest scris aparține dansatoarei sau vreunui spectator, rămâne să cercetez și să vă comunic mai târziu.) După ce se lăsă privit de fotografie pentru un timp indefinit, Întinse din nou mâna; o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]