3,455 matches
-
lor, ci prin neajunsul propriu constând în întruchiparea a ceva ce nu poate fi întruchipat și s-a arătat astfel într-un prim gest, originar, prin intermediul lui Moise. Domnul trebuie slăvit și urmat, conform dezvoltării ulterioare a textului, în forme revelate pentru a sluji în acest sens. Tot prin Moise, poporul va primi indicațiile precise cu privire la modurile în care Domnul poate fi venerat, fără încălcarea legământului înțeles ca (promisiune de) sălășluire în relație, intens, continuu și adecvat. 2. Pipa sacră și
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
dezvoltarea concomi tentă a unei „fenomenologii a minții“: „Dintr-un anumit punct de vedere, s-ar putea spune că o nouă Fenomenologie a Minții își așteaptă elaborarea prin luarea în considerare a tot ceea ce istoria religiilor este capabilă să ne reveleze.“ Istoricul religiilor este chemat să depășească simpla inves tigare istorico-filologică și supraspecializarea de nișă, pentru a reuși să aibă o privire de ansamblu și, în consecință, pentru a putea dezvălui, în moduri unice, creatoare, sensuri mai profunde, relevante pentru noi
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
veți avea credință cât un grăunte de muștar...(Mt. 17, 20) și celelalte. Credința unește pe om cu Dumnezeu, este puntea de legătură între om și Dumnezeu, păstrându-se conștiința identității proprii a fiecăruia, a deosebirii dintre Dumnezeu Ce se revelează și structura imanentă a creației. Credința are un sens dinamic, activ, fără de care nu poate fi înțeleasă însăși slujirea Bisericii în lume. Sensul activ al credinței se exprimă și se realizează în slujirea comună a aproapelui pentru dobândirea virtuților creștine
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Aceasta întrucât "în politică oamenii ar trebui să se ghideze după interesele reale, concrete ale comunității lor, și nu după principii a priori stabilite de filosofi. Maxima acțiunii unui individ în spațiul politic nu trebuie să fie vreun adevăr etern revelat de vreun filosof, ci un enunț care trebuie să oglindească un interes particular al acelui individ sau al comunității din care face parte"278. Într-o astfel de logică, regăsim posibilitatea unui sens pozitiv al ideologiei, prin raportarea sa la
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
conform lui Lossky, subliniază că nu substanța lui Dumnezeu ne este disponibilă, ci comuniunea cu Dumnezeu ne este posibilă prin Revelație<footnote „Astfel, alături de calea negativă, se deschide calea pozitivă, „catafatică”. Dumnezeu, Care este Dumnezeul ascuns, dincolo de tot ceea ce Îl revelează, se revelează pe Sine. El este înțelepciune, iubire, bunătate. Dar natura Sa rămâne neștiută în profunzimile sale, Și acesta este motivul pentru care se revelează. Memoria permanentă a apofatismului trebuie să rectifice calea catafatică. Trebuie să ne purifice conceptele prin
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
Lossky, subliniază că nu substanța lui Dumnezeu ne este disponibilă, ci comuniunea cu Dumnezeu ne este posibilă prin Revelație<footnote „Astfel, alături de calea negativă, se deschide calea pozitivă, „catafatică”. Dumnezeu, Care este Dumnezeul ascuns, dincolo de tot ceea ce Îl revelează, se revelează pe Sine. El este înțelepciune, iubire, bunătate. Dar natura Sa rămâne neștiută în profunzimile sale, Și acesta este motivul pentru care se revelează. Memoria permanentă a apofatismului trebuie să rectifice calea catafatică. Trebuie să ne purifice conceptele prin contactul cu
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
negativă, se deschide calea pozitivă, „catafatică”. Dumnezeu, Care este Dumnezeul ascuns, dincolo de tot ceea ce Îl revelează, se revelează pe Sine. El este înțelepciune, iubire, bunătate. Dar natura Sa rămâne neștiută în profunzimile sale, Și acesta este motivul pentru care se revelează. Memoria permanentă a apofatismului trebuie să rectifice calea catafatică. Trebuie să ne purifice conceptele prin contactul cu inaccesibilul, Și să împiedice încătușarea lor în spațiul înțelesurilor lor limitate”. Lossky, op. cit., p. 32-33. footnote>. Acest mod de concepere a apofatismului își
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
Psalmul IV: „Mulți zic: cine ne va arăta nouă cele bune?“ Întrebare la care psalmistul răspunde, zicând: „S-a însemnat peste noi lumină fetei tale, Doamne!“ Ca si cum ar spune: prin această marca a luminii divine din noi, toate ni se revelează. După cum spune Toma, intelectul nostru agent are, prin participație, ceva din lumina divină, care îi dă posibilitatea de a ilumină, la rândul lui, imaginile. În fiecare persoană umană există o posibilă sursă a cunoașterii, lumina intelectului agent, prin care principiile
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
și midi. Mini-jupele fie dispar și sînt înlocuite de maxijupe, fie se poartă sub un pardesiu sau demiu foarte lung (maxi-coat) care, atunci cînd este descheiat, creează prin contrast un veritabil șoc bărbaților sensibili la eternul feminin, ca și cum acesta ar revela brusc desuurile doamnelor. Fustele sînt și ele foarte lungi, mai ales la rochiile de seară. Jachetele bărbătești, ceva mai lungi decît înainte, au revere foarte largi, acoperind bine piepții, pantalonii sînt puternic evazați (gen marinăresc), iar cravatele devin foarte late
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
al timpului său<footnote Pr. Vlad Sofron, Prologul Evangheliei a patra, Cluj, 1937. footnote>, aplicân-du-l însă unui conținut întru totul creștin, tot așa și Sfântul Atanasiecel Mare utilizează termenul oJmoouvsio", socotind că exprimă, pen-tru oricine, cel mai bine conținutul învățăturii revelate despre con substanțialitatea și egalitatea Fiului cu Tatăl.La Sfântul Evanghelist Ioan, în Prolog, Dumnezeu Tatăl și Dum-nezeu Fiul sunt numiți simplu Dumnezeu și Cuvântul (Logosul).Tatăl, prima persoană a Treimii, este Cel care are în sine plinătatea vieții. Plinătatea
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
distinctive, nu este un procedeu specific dramatic. Însuși Aristotel subliniază acest lucru, citând exemplul lui Ulise în Odiseea, când este recunoscut de doica sa grație unei cicatrici de pe gleznă. Al doilea este cel "aranjat de poet", în care personajul își revelă singur identitatea. Acesta este cazul în Ifigenia lui Euripide, unde Oreste este recunoscut când evocă locurile copilăriei. Aristotel respinge, ca fiind improprii de a face să se nască emoția tragică, aceste două tipuri de recunoaștere în care deznodământul nu este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
când eroul ignoră pentru un timp identitatea celui împotriva căruia acționează. Oedip Rege, pe care Aristotel o citează de zece ori în Poetica, realizează acest model ideal. O puternică emoție se naște aici din lovitura de teatru care, dezvăluind identitățile, revelă existența unei relații de alianță între personaje care, ignorând-o, au transgresat interdicțiile. Din cauza acestei preferințe net afirmate de Aristotel pentru Oedip Rege, Teatrul Olimpic din Vicente, primul teatru după moda antică, construit de Umaniști, în Italia, între 1580 și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de acțiunea dramatică, trebuie să provină "din ascultare și nu din văz". "Spaima și mila se pot cu siguranță naște din spectacol, dar ele se pot naște și din sistemul faptelor însuși: este procedeul care deține locul întâi și îl revelă pe cel mai bun poet. Într-adevăr, trebuie ca independent de spectacol, întâmplarea să fie astfel constituită, încât, aflând faptele care se produc, să tremurăm și să fim cuprinși de milă în fața a ceea ce se întâmplă: asta am resimți ascultând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
preferat să adopte o interpretare mai credibilă a legendei, cea a lui Pausanias, în Corinticele. Tânăra Ifigenia, sacrificată la sfârșitul piesei, este o fată pe care Elena a avut-o în secret de la Tezeu și a cărei existență nu a revelat-o niciodată, de teama lui Menelaos. "Un autre sang d'Hélène, une autre Iphigénie Sur ce bord immolée y doit laisser sa vie. Thésée avec Hélène uni secrètement Fit succéder l'hymen à son enlèvement. Une fille en sortit, que
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Va trebui redus luxul decorativ în profitul ei, păstrând totuși cât mai multă practicabilitate posibilă, pentru că este punctul de contact cu coregrafia." Întâlnirea sa din 1906 cu Jaques-Dalcroze11, care este în același timp muzician și regizor, este hotărâtoare. Acesta îi revelă secretele gimnasticii sale ritmice, esențială în formarea comediantului, dacă vrea să stăpânească spațiul scenic, muzica ritmând locul corpului în spațiu. Ei concep împreună o scenă nouă, Institutul Jaques-Dalcroze, realizat la Hellerau în 1911. Această "catedrală a viitorului" este un loc
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fragile Forêt (1991). În fiecare din aceste piese, aranjamentul secvențelor dramei dă naștere unei analize a evenimentelor trecute care îl determină pe spectator să mediteze la situația politico-socială actuală. După 1968, autorii dramatici înscriu politicul în universul cotidian. Planchon îl revelă publicului pe Michel Vinaver (născut în 1927), în 1956, cu Aujourd'hui ou les Coréens. Argumentul piesei este întâlnirea prozaică a unui soldat francez rănit aparținând forțelor ONU și a unei tinere coreene într-o Coree devastată de război. Marile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
s-a putut infuza mai ușor pe o suprafață literară imensă, ignorând granițele formale între teritoriile prozei, ale dramaticului și chiar ale poeziei. Și totuși, caragialismul este mai mult decât o înșiruire muzeală de blazoane categoriale este un spirit pervaziv revelat prin străfulgerări proustiene într-o lectură intertextuală a literaturii românești, înțeleasă în sensul borgesian de "mare text". O sintagmă, o situație, un gest al personajului, o particularitate a stilului, etc. activează spontan acea memorie culturală ce relaționează instantaneu textul citit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
punctelor de suspensie inserate de cenzură și al răstălmacirilor care, în cazul lui Caragiale, nu reușesc să mutileze și esența comicului său, capabil în sine, prin orice lectură directă sau orice reprezentare scenică, să dezmintă interpretările tendențioase și chiar să reveleze, prin contrast cu regimul care ostracizase râsul în zonele trecutului sau ale "imperialiștilor", o lume paradisiacă 23: "Realismul socialist este o doctrină vagă dar eminamente serioasă, plictisul și cenușiul fiind trasăturile sale dominante. Într-un astfel de spațiu, delimitat de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli"85. Analizând sistematic Spiritul parodic la I. L. Caragiale, Adelina Farias
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în decursul perioadelor culturale sunt câteva aspecte pe care încercăm să le sistematizăm în acest preambul teoretic. Vom puncta, pentru început, câteva repere din traseul evolutiv al conceptului. Plasată în spațiul contrastivității în care, prin insolitarea unei coincidentia opposirorum se revelează eterna relativitate a oricărei paradigme, ironia era la Socrate o metodă (maieutică) de interogare prin simularea neștiinței, devine începând cu Aristotel și o figură care constă în a spune voluntar contrariul a ceea ce se dorește să se înțeleagă, cunoaște de la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mânuirea în proporție ideală a semnalelor sintactice și stilistice pentru menținerea echivocului, îl oferă schița Savantul din ciclul Moftangii. În combinație cu paramologia, diasirmul atrage cititorul pe drumul sinuos între justificare și blamare, între admirație și dispreț, primul termen fiind revelat prin antifrază, cel de-al doilea prin fraza care trebuie subînțeleasă: Este absolut indispensabil să întemeiem un institut pentru domesticirea, prăsirea și educarea licuricilor, lampyris resplendes având misiunea de a studia un nou sistem de iluminare a orașelor Rregatului cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Costache Olăreanu, roman al cărui titlu inițial, Confesiuni paralele (1978), descifra tocmai această manevră abilă de eschivare derutantă și exasperantă (prin digresiuni, reveniri, adăugiri, retractări) de la coerența și veridicitatea "autobiografiei" ale cărei nenumărate variante îl covârșesc pe receptor și revelează prin inversiunea comică de situații (anchetatorul terorizat de cel interogat), absurdul sistemului bazat pe control prin îndosariere de existențe. Apropiată de utilizarea dată de prozatorii târgovișteni pare ironia din romanul lui Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu, care a reușit să vadă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Zodiacului, în Nu încearcă să desființeze poemele argheziene, pentru ca în 1943 să facă efortul de a le traduce și publica în Cahiers du Sud190. Sintagma "temă și variațiuni" etichetează astfel nu doar un procedeu artistic, o manieră eficientă de a revela derizoriul cantonării într-o singură poziție, sau, dimpotrivă, al pendulării conjuncturale marcate de ridicol, ci și o atitudine dialectică, emblematică atât pentru Caragiale, cât și pentru ilustrul său descendent, Eugen Ionescu. 4.4.6. Lista O altă practică scripturală inaugurată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
va demasca fie direct, în unele schițe, fie indirect, prin elemente ce-i configurează în substrat atitudinea critică. Promovarea constantă a nonvalorii, tolerarea senină a prostiei, acceptarea fără conflicte a inacceptabilului, elogierea falsului, etc., sunt paradoxuri care, nepercepute ca atare, revelează o lume nu doar absurdă, ci și tragică în inconștiența ei. Prin reflectarea acesteia în artă, se ajunge la situațiile aberante din schițele și comediile lui Caragiale. Ceea ce surprinde în primul rând este nu absurditatea situațiilor, ci faptul că sunt
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de o banalitate extremă căreia i se dă o importanță exagerată, reluarea și repetarea lui la modul aberant, pentru ca în final să se constate că nu se știe nimic despre acel fapt. Finalul proiectează banalul în absurd, comicul acestuia fiind revelat odată cu perceperea unui strident contrast între insignifianța evenimentului și zgomotul pe care îl face. Ilustrative sunt bucățile Grav eveniment literar și Cazul domnului Pawlowsky, scurtul monolog al cărui comic irezistibil rezultă în primul rând din repetarea exasperantă a numelui propriu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]