3,827 matches
-
mai bine arta complotului prin tăcere". Autobiografic vorbind, Al. Ecovoiu dă un sens revoltei sale legitime prin hipertrofierea narcisică a vocilor Romancierului și Autorului, mai ales în textele ce se țes paralel cu Stațiunea, numite fie Cronica infamă, fie Jurnal. Revoltându-se chiar împotriva propriei vocații, cea a cuvântului, Autorul ajunge la concluzii și profeții iconoclaste. Provocarea de evenimente este preferabilă scrisului, "arta complicării instantanee" ar fi, ca sistem de comunicare, visul și dezlegarea scriitorului de cuvântul ce "denaturează, falsifică sensuri
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
din comisar un fel de putere catalizatoare a vieții celor doi confrați mai tineri, meniți să se înfrunte pe viață și pe moarte cu răul insidios, invizibil deocamdată, deși ineluctabil. Doctorul Marcu, spre deosebire de grefierul Luca, are toate datele misantropiei crepusuculare. Revoltat de redundanța naturii și de impenitenta cădere în păcat a omului, "doctorul-de-morți" este un sumbru solitar, are un tragic presentiment al eșecului. Face experiențe cel puțin șocante, dacă nu mefistofelice, hrănindu-și motanul cu sângele ce-i prisosea în cazul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
plăcea să participe la reuniuni publice, să discute cu persoane care împărtășesc opinii din cele mai diferite. Wittgenstein nu dorea să aibă contacte decât cu oameni ale căror înclinații erau apropiate de ale lui. Russell putea fi profund decepționat și revoltat de acele dezlănțuiri ale pasiunilor emoționale ale masei, în care el vedea o înfrângere a judecății sănătoase, dar nu-și pierdea încrederea în triumful final al rațiunii. Wittgenstein nu cunoștea asemenea decepții. Pentru el, omul care gândește cu adevărat nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și acest autor publică textul respectiv, însoțindu‑l de o notă pentru cititor : „Am vrut să înfățișez publicului...“ etc. etc. În termenii eroului, avem de‑a face cu acel „zid“, cu acel „doi‑ori‑doi‑fac‑patru“, împotriva cărora se revoltă din rărunchi, dacă s‑ar putea spune așa. Cu toate că, am mai spus‑o, nu există o prăpastie de netrecut între opera anterioară și cea posterioară Însemnărilor, acestea marchează descoperirea unei formule, cu toate frecvent invocatele „imperfecțiuni“ ale arhitectonicii scrierilor sale
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
Hobbes estima că doar constrângerea poate conduce în final spre binele comun, preconizând absolutismul statal, despotic, pentru ca armonia să domnească între oameni, prin natura lor egoiști și supuși propriilor interese. Voința regelui este voința poporului, iar un popor care se revoltă contra regelui său se autodistruge. Făcând distincție între "dreptul" și "exercitarea" suveranității, la Hobbes se schițează după cum observa M. Senellart 72 o dublă tendință: "una constând în a reduce guvernarea la suveranitate, prin intermediul obligativității supunerii, cealaltă constând din a separa
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
de ostilitate a țăranilor și orășenilor față de Curtea regală, în octombrie 1356 la Paris s-au întrunit Statele Generale din Nord. Starea a treiai, atașată inițial suveranului, și-a renegat trecutul, impulsionată de Etienne Marcel, starostele negustorilor din Paris și revoltându-se contra monarhiei. Constrâns de nevoi financiare, Delfinul Carol va sancționa Marea Ordonanță din Martie (1357), punând Coroana sub tutelă și trecând puterea în mâinile stărilor privilegiate. Este momentul reinstaurării echilibrului monarhiei și stărilor privilegiate, cu o preeminență a puterilor
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Iași, 2008), sunt exemplele cele mai elocvente. Cum însă "nimic nu se întâmplă cu evadarea/ nimic nu prevestește salvarea", poetului nu-i rămâne altceva de făcut decât să riposteze prin vers: "voi fi nevoit/ în cele din urmă/ să ies revoltat în stradă", promite el la sfârșitul unui poem rupt realității din motive politice, inclus în Despărțirea de silabe (Editura Tipo Moldova, Iași, 2002). Revolta nu poate presupune altceva decât o poezie orgolioasă, ce promovează perfect lucid distanțarea de realul contondent
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un afară al realului mizer ("lucrurile sunt pătate"), autorul nu face de fapt altceva decât să pândească ocazia de a reflecta la un înăuntru al interiorității fracționate, asimilate ca pecete identitară specifică: "iubesc fisurile sufletului meu/ împotriva cărora atât mă revolt" (coroana de spini). La suprafața poemelor tresaltă crispări și anxietăți bulversante, ce dau seamă de adevărata adâncime a unei individualități poetice vulnerate nu atât de inadecvarea ființei la o lume imundă și agresivă, cât de avatarurile propriei sfâșieri. Între mine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
personajele și alese detaliile care ar fi cele mai reprezentative? Balzac rezolva această problemă prin crearea unui corpus solid de două-trei mii de personaje, cele mai expresive caracterizându-se prin intensitatea pasiunii care le domină. Personajele de prim plan sunt revoltați, în afara legii, vehicule care traversează, în mare viteză și cu violența, de sus în jos sau invers, etajele ierarhiei sociale ale Comediei umane. Dinamismul extraordinar generează mitul energiei vitale. Eroii lui Balzac sunt posedați de demonul arivismului. Dacă personajul balzacian
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de soare / iubiți am fost (Primăverii, vv. 39-42). Pentru Leopardi desprinderea nu e reversibila, comuniunea armonioasă devine, în versurile scrise după 1824, un apanaj al trecutului, si poate fi evocata, prin urmare, numai în amintire. Uneori accentele sunt nostalgice, alteori revoltate în fața cruzimii mamei, a cărei aparentă bunătate s-a dovedit falsă. Conștiința acestor adevăruri anulează posibilitatea omului de a se reintegra, în prezent, în ritmurile fericite ale naturii: Nu-mi mai surâde mie / câmpu-nsorit și din cerească poartă / lucoarea dimineților
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și semnificația. Pentru Quasimodo, respins de contemporani, tradiția literară italiană a îmbrăcat în mare măsură mască și vorba lui Leopardi, din ale cărui Canturi s-a hrănit, asemenea unui copil ce avea nevoie de un maestru, împotriva căruia s-a revoltat în mod inevitabil. Se poate vorbi astfel despre un leopardism quasimodian ambivalent: o dragoste amestecata cu ură ce învăluie într-o nouă mantie, neoromantica, versurile autorului ermetic. Preluările din Canturi punctate de-a lungul analizei permit plasarea leopardismului quasimodian în cadrul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
evanghelic, Jerry Fallwel, referindu-se la atacurile de la 11 septembrie: "Ceea ce am văzut este nimic dacă de fapt Dumnezeu va continua să ridice vălul și să permită dușmanilor Americii să ne dea ceea ce probabil merităm...". În aceste condiții, realitatea se revoltă, iar această femeie frumoasă și curajoasă, Benazir Butho, pe care am îndrăgit-o mulți dintre noi încă de la moartea tatălui ei, fostul premier Zulfikhar Ali Butho, din păcate, i-a căzut victimă tocmai cînd se pregătea să preia din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
birourilor, iar exasperarea sa a fost cauzată de către impenetrabilul Bartleby. Putem localiza aici, cu ușurință, punctul culminant al povestirii, nu atît datorită dinamismului epic, altfel discutabil, cît atitudinii surprinzătoare și, în mod clar, simbolice a naratorului. Departe de a fi revoltat de acuzația nedreaptă a competitorului, el pare să și-o asume autopunitiv. Aflat în vădită criză de identitate, avocatul aleargă la fostul angajat, rugîndu-l să iasă din prostrație și oferindu-i chiar propria locuință spre supraviețuire. Deși nu ajunge nici
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
șase romane lăsate de scriitor reconstruiesc, precum un puzzle, acest destin salingerian, făcînd extrem de dificilă distincția între memorialistica pură și literatura genuină. Oricum, chiar în varianta melanjului perfect de viață și text, ele proiectează, într-o manieră șocant-autentică, psihologia eroului revoltat în decorul unei societăți terorizate de spectrul destrămării, articulînd totodată imaginea, în continuă metamorfoză, a Americii veacului trecut. Volumele (traduse în limba română, aproape în totalitate, la Polirom, în ultimii opt ani) Post Office (1971)/Poșta (2004), Factotum (1975)/Factotum
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
esența lor specifică. Această trădare însemnase aservirea și obediența, necondiționată, la preceptele ideologiei, cu renunțarea, de consecință, la orice finalitate estetică și la liricitate, ca adevărata esență a poeziei"61. Firește, Ana Blandiana aparține altei categorii: a intelectualilor care se revoltă, dar care nu își țipă revolta, ci și-o interiorizează, într-o altfel de metaforă, cea a sugestiei. Cuvintele devin intelectualizate, aproape ermetice, subversive prin ele însele și prin rafinamentul expresiei. Fără să renunțe, însă, la haina, mai puțin nobilă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
desfrunzirea?/ de unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Până aproape de moarte,/ Cu siguranța/ Că vom mai fi în stare să ne naștem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal -/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?" (Eu cred că suntem un popor vegetal) Metafora copacului, cu formă de singular nearticulat, este asociată ideii de popor vegetal. Extrăgând mai multe elemente simbol, aparținând aceluiași câmp semantic al cadrului natural, Ana Blandiana redă universul acelei vremii, printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
De aici, bineînțeles, invidii,/ Intrigi, bursă neagră: fetițele, care împletesc rădăcinile florilor/ Schimbă literele de pe râme lungi și pietricele,/ În timp ce alții oferă panglici de eternitate/ (Singura materie care se găsește la discreție)/ Pentru două-trei litere încolăcite între ele.// Uneori, se revoltă, îmi contestă dreptul/ De a împărți litere (nu și) Dreptul literelor de a însemna totul/ În această fanfaronadă)/ Și poate ar încerca să mă ucidă,/ Dacă ar bănui/ Că se poate muri, încă o dată."(Continuare). Manifestarea haosului primordial este realizată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
De aici, bineînțeles, invidii,/ Intrigi, bursă neagră: fetițele, care împletesc rădăcinile florilor/ Schimbă literele de pe râme lungi și pietricele,/ În timp ce alții oferă panglici de eternitate/ (Singura materie care se găsește la discreție)/ Pentru două-trei litere încolăcite între ele.// Uneori, se revoltă, îmi contestă dreptul/ De a împărți litere (nu și) Dreptul literelor de a însemna totul/ În această fanfaronadă)/ Și poate ar încerca să mă ucidă,/ Dacă ar bănui/ Că se poate muri, încă o dată."( Continuare). De asemenea, tot acum "registrul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
desfrunzirea?/ De unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Până aproape de moarte,/ Cu siguranța/ Că vom mai fi în stare să ne naștem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?" (Eu cred că suntem un popor vegetal). Metaforele de tip subversiv, existente în aceste două poezii, contribuie la deconstrucția canonului paradigmatic și chiar la deconstrucția canonului individual, prin reconsiderarea unor sensuri vechi și înnoirea lor, prin raportarea la context
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
desfrunzirea?/ De unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Până aproape de moarte,/ Cu siguranța/ Că vom mai fi în stare să ne naștem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?"(Eu cred că suntem un popor vegetal) Voind cu orice preț a-și face auzită durerea, Ana Blandiana utilizează, în mod repetat, interogația retorică, urmată de afirmații concluzive de tipul : Eu cred că suntem un popor vegetal, celebră sintagmă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
călinesciene nu coincid obligatoriu cu realitatea biografică, iar Elvira Sorohan alege un astfel de moto precaut al criticului foarte conștient de cele două biografii ale sale una a operei, cealaltă a omului. Toți acești autori au în comun categoriile revoltei, revoltă prezentă explicit în titlul Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu: ironia, grotescul, fantasticul, comicul, urâtul, absurdul sunt semnele concrete ale acestei atitudini de regăsit la nivelul discursului. Revolta se îndreaptă succesiv și simultan împotriva societății, a literaturii consacrate
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cultivarea autohtoniei (...) sunt pentru noi argumente care pun în evidență atitudinea generatoare, ce domină portretul interior al celor doi scriitori" (p. 184); Aceste date de portret moral, întregind marele portret procesual, schițat de poezie și proză figurii interioare a visătorului revoltat, se confirmă și în replicile personajului" (p. 221). Introducere... Vom atrage atenția că paginile de această natură configurează simultan cu ideea, imaginea socio-comportamentală a auditoriului (...) și nu mai puțin portretul interior al predicatorului" (p. 130). În G. Călinescu..., substantivul autoportret
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
aceasta o presupune. Ar fi un ironist în sensul pe care îl dă Richard Rorty termenului, vorbind despre profundul și sănătosul sentiment de a accepta relativitatea gândirii celorlalți, dar, mai ales, a propriilor opinii. Un ironist care nu mai este revoltat de paradoxurile lumii, ci le filtrează printr-o atitudine ambivalentă, singura care-i conferă stabilitate. Un ironist ce și-a pierdut înverșunarea și, cu un aristocratic simț al ignorării nesemnificativului, tratează lumea ca text, iar oamenii, ca personaje. Iar această
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
vrednic de tânguire". Mulțimea fierăstraielor concentrată în zonă, exportul necumpătat și "relele obiceiuri" ale despăduririlor în profitul extinderii imașurilor pentru hrana vitelor, adeseori prin incendierea unor mari suprafețe de păduri (exemplificând cu acelea de lângă Neagra și Negrișoara), îl întristau și revoltau deopotrivă. Locurile pustiite de incendii de la poalele munților i se înfățișau improprii chiar pentru pășunat, posibilitatea odrăslirii pădurii i se părea exclusă, după cum exclusă era și rodirea bradului prin sămânță, singura specie adaptabilă condițiilor fiind doar mesteacănul. În concluzie, sublinia
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
al criminalului, eseul repune în discuție, din perspectiva unui creștin, dificila problemă a transformării recente a Europei în urma valurilor succesive de imi granți. Cert e că, în general fără a fi citit textul, sufletele pioase sau doar temătoare s-au revoltat și au protestat vehement împotriva lui Millet, însuși statutul său la editura Gallimard fiind periclitat, deși patronul Antoine Gallimard susține dreptul fiecăruia la libera expresie, fără a adera însă la tezele angajatului său. Bref, în fața unui nou pericol de aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]