2,564 matches
-
lucrare spre arătarea lor cu voia”. Interesant este felul în care Maxim descrie ceea ce s-a petrecut cu Adam atunci când a consimțit la a mușca din fructul oprit. Filosoful bizantin ne oferă o foarte plastică imagine, atunci când spune că Adam „nerezemându-și ochiul sufletului” în lumina dumnezeiască , ci „pipăind și mângâind ca un orb în întunericul neștiinței cu amândouă mâinile amestecătura materiei, s-a aplecat întreg spre simțire, predându-se ei”. Un simbolism ce am văzut că străbate spiritualitatea bizantină, cel
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
ca sufletul mortului să fie mulțumit și să ajungă pe tărâmul liniștii și odihnei veșnice. Această strădanie de a da putința sufletului să părăsească mormântul și să se reîntoarcă Într acolo când dorește se observă și În obiceiul de a rezema de capului celui Îngropat un băț al cărui capăt iese afară din mormânt. „Căci, cu toate că, Îndată după moartea lui, strămoșii săi și animalul său totemic vin să-l ducă În țara mai bună a morților, s-ar putea totuși să
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
că Jupân Dumitrache privește ostil insistența unui intrus În a curta «nevestele oamenilor»: „După port nu semăna a fi negustor. Mă pomenesc că vine și se pune la altă masă alături. Cu fața spre masa noastră și cu spatele la comèdie. Șade rezemat Într-un peș, șade, șade, șade, și se uită lung și galiș la cocoane, se uită, se... Eu, cum m-a făcut Dumnezeu cu ambiț, mă scol ca să plecăm: cocoanele nu! că să mai ședem, că Încă nu s-a
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
de aluminiu unite între ele cu o bucată de pânză de doc, tare decolorată și obosită de timp, ca și proprietarii lor, pensionari în cele mai multe cazuri. Cei care nu aveau un scaun prevăzut pentru învingerea oboselii trupului încep să se rezeme de bordura trotuarului sau de trunchiurile copacilor din jur. La fel ca în decembrie anul trecut, asist la dispute cu privire la numărul, par sau impar, de fire de flori ce se cuvine a fi oferit la raclă. „Asta din față de ce
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
unii contemplă îndelung marea și talazurile ei. știu că nu vor ajunge la raclă, cel puțin nu în noaptea aceasta, așa că au ales să staționeze în „zona de sacru” din jurul acesteia. Una dintre femeile grupului, cea mai în vârstă, stă rezemată de gardul de fier și privește și ea lung, spre nicăieri. Are capul acoperit cu o bucată de pânză de culoare închisă, salbă de aur cu câțiva bănuți mici, discreți la gât. Rostește, mai mult pentru ea, un fel de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
text polemic al lui Tudor Arghezi, despre procesiunile din Dealul Patriarhiei din perioada interbelică : „Măgura se surpă pe popor, care se întoarce pe jgheabul dealului înapoi, canalizați de frânghiile bine-venite ale vardiștilor, dând naștere la două regiuni înalte, de capete rezemate în echilibru, ca în olărie” (Arghezi, 1966 : 42). La fel ca în urmă cu optzeci de ani, călăuzirea poporului este la fel de necesară, numai că frânghiile s-au metamorfozat în solide garduri de metal, iar vardistul cu țignal la gât a
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și-a mai dat drumul.” Traversez Bulevardul Regina Maria și mă apropii de o vânzătoare de semințe. Are cam 60 de ani, fuste largi, un tulpan colorat pe cap, este chiar vânzătoare de semințe tipică pentru orașul București. Femeia stă rezemată pe bordura lată a zidului unei case de secol XIX din zonă, lăsată intenționat să se ruineze și să se distrugă, așa cum se întâmplă de fapt cu toate imobilele mai vechi din zonă. Este ora 23.00, traficul este mai
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
aspră. Două lucruri îmi atrag atenția în acest timp. Un călugăr și-a construit undeva în pădure, dar suficient de aproape pentru a fi văzut cu ochiul liber, un fel de „loc de rugăciune” ad-hoc, improvizat din niște icoane vechi, rezemate de trunchiul unui brad, și lumini de la o candelă de stearină aruncată într-o cutie goală de conserve. Nu, nu cred că este un fals călugăr, așa cum se pot vedea adesea în pelerinaje. Se roagă în genunchi, cu capul în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
unei noi aprobări de transport, se percepe tariful orar de utilizare. 30.4. Tarife speciale pentru vagoane încărcate cu obiecte de lungime excepțională Expedițiile de marfuri pentru care, din cauza lungimii lor, este necesară utilizarea mai multor vagoane pe care se reazemă câte o parte din încărcătură sau este necesara utilizarea vagoanelor de siguranță sunt expediții de marfuri cu obiecte de lungime excepțională. 30.5. Tarife speciale pentru vagoane particulare, definite conform Normelor uniforme pentru transporturile efectuate cu vagoane particulare, cuprinse în
ORDIN nr. 746 din 11 decembrie 1998 privind aprobarea Normelor uniforme pentru aplicarea Regulamentului de tranSport pe căile ferate din România. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/122998_a_124327]
-
Buchenwald, lagărul mic era groaznic. Era un cort enorm, deschis, bătea vântul, deja era decembrie... Ploua Înăuntru, bătea vântul și pe jos mocirlă. Nu puteai să stai. Te culcai acolo, nu te mai sculai. Trebuia să stăm În picioare. Ne rezemam unul de altul și stăteam În picioare toată noaptea. Noroc că nu am stat decât două nopți. După aceea ne-au dus iar la baie, și acolo ne-au băgat În aceste blocuri. Din păcate s-au dărâmat... În orice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
însușit cele 200 de cuvinte propuse de poetul Dabija, să fie respinși. Ei vor avea șansa de a călători prin Europa, pe ruta ocolitoare a Moscovei, împreună cu președintele Voronin, care suferă de o boală grea: nu poate gândi românește, stând rezemat de un samavoar. Am avut și am îndoieli cu privire la binele care ne așteaptă în U.E., dar e bine să fim prinși și noi acolo, până a nu-și găsi ei o altă formă de cooperare. Să ne găsim de la 1
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
de stradă și la Roberta care deja a primit în dar o mașină de numărat. Fără ceva spectaculos, care să rupă gura târgului, P.S.D.-ul va avea parte de ani lungi de opoziție. Ar putea să înceapă renunțând să se rezeme pe umbra sondajelor. 8 noiembrie 2010 STTL* Motto: „Pământul deocamdată” l-a primit Când l-am văzut pe domnul președinte Băsescu în pulovăr, aducând un ultim omagiu Poetului Păunescu, mi-am zis că a vrut să lanseze o nouă modă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
i l-am închinat: Ardere-de-tot lui Valeriu Gafencu ...Aici răsare-n mine o chilie în care s-a sfințit un pustnic blând... Zidea virtuți cerești în trup plăpând și-n ochi purta smerită bucurie... De priveghere lungă - albă floare -, se rezema cu fruntea de pervaz și luna-i săruta sfințit obraz când i-asculta cuvântul, ca o boare: „O, vino, rob rău, somnule, și-mi poartă cu tine visul, peste unda moartă..., un ceas de vreme urcă-mă șuviță în Crama-Împărătească
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
urcat scările și am intrat în salon, unde am stat un răstimp controlându-mi respirația și apăsându-mi mâinile pe inimă. Nu suportam să-mi reiau locul obișnuit la fereastră, așa încât m-am așezat la măsuța de lângă zidul camerei interioare, rezemându-mi capul de perete, și abia o jumătate de oră mai târziu m-am simțit în stare să scriu ceea ce apare aici ca paragraful al doilea al notelor. În tot acel răstimp, cât m-am susținut de unul singur, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
strălucirea înserării, iar silueta ciudată, lungă și zveltă, se proiecta pe orizontul înalt al mării. M-am oprit locului și am rămas nemișcat, uitându-mă țintă la casă. Nu o puteai desluși din cauza luminozității cerului de care părea să se rezeme, iar privirile mi se împăienjeneau și nu izbuteau să-și fixeze obiectivul. O clipă sau două n-am reușit să disting nimic clar, și totuși eram sigur că zărisem o mișcare, ceva ce se mișcase înăuntru, în bibliotecă. Am înaintat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de scurt! Am mai rămas un timp, cât am calculat că Hartley trebuie să-și fi făcut târguielile și să fi urcat din nou dealul spre casă, apoi am ieșit din biserică și m-am așezat pe mormântul lui „Mutulică“, rezemându-mă de piatra cu imaginea unei „ancore încâlcite“. De acolo puteam vedea, peste creștetele copacilor, acoperișurile bungalovurilor, printre care se găsea și ultimul, reședința domnului și doamnei Fitch. Un reprezentant comercial infirm. Ce-o fi având? Un schilod? Știam că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am împrăștiat fotografiile, toate îngălbenite, decolorate și îndoite la colțuri. Majoritatea erau instantanee făcute de mine. Hartley, zâmbind sau râzând întruna, cu vântul suflându-i părul sau umflându-i fusta pe podul ce traversa canalul, sau ținându-și bicicleta, sau rezemată de un zăplaz, ori îngenunchind pe o pajiște presărată de piciorul cocoșului, ori uitându-se la mine cu o față radiind de iubire. Continuam să detectez similitudini, să încropesc legături între fața tânără și cea bătrână, între fața veche și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ajuns la ușa din capăt, m-am oprit și m-am întors. Un om intrase în galerie, pe ușa din capătul opus, și stătea locului, uitându-se la mine, prin atmosfera stranie, maronie, opacizată. Am întins brațul și m-am rezemat de zid. Fără îndoială, îl recunoscusem pe dată. Era vărul meu James. — Te simți bine? — Da, doctoria aceea a făcut minuni, ce e, desigur un vechi leac tibetan împotriva amețelii? Era ora cinci și mă aflam în apartamentul lui James
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
frica, pentru că, după cât se pare, mă așezasem chiar pe un tufiș de trandafiri. S-a auzit un trosnet slab dar înfricoșător, și un spin ascuțit mi-a străpuns gamba. M-am instalat teribil de incomod, înghețat de spaimă, cu spatele rezemat de zid, cu ochii holbați și gura căscată, zărind brusc marea vastă, argintată de lună, care se așternea sub mine, și așteptând cu groază să aud un: „Cine-i acolo?“. Dar glasurile continuau să discute, și acum le puteam desluși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
palmele întinse, pe masă. Luminată puternic de flăcările lumânărilor, avea acum aerul unui prizonier supus la un interogatoriu. Mi-am îndreptat spatele pe scaun, simțind cum mă înroșesc tot de uimire [i indignare, și am constatat că și eu îmi rezemasem pe masă mâinile cu palmele întinse. Ne holbam unul la celălalt. — Hartley, cred că nu vorbești serios, cred că el nu e serios. Cum ar putea să fie Titus fiul meu? Doar știe că Titus a fost adoptat, știe de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și să-l înalț la ochi. În acest interval, cățărătorul mai coborâse o bucată și acum, ajuns la o distanță rezonabilă, sări de pe turn pe pământ, iar când l-am prins din nou în obiectiv, se întorsese cu fața, stând rezemat de zidul turnului, cu brațele întinse în lături, și privind fix în direcția mea, evocându-mi brusc o siluetă prinsă în lumina unor faruri puternice și țintuită de o stâncă. Acum că-l priveam prin binoclu, am constatat că nepoftitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să-mi propuneți să mănânc ceva. Poate puțină brânză sau un sandviș. După aceea trebuie s-o șterg. „Ben și Mary“ a fost un nou șoc. Am pornit încet în direcția casei. Titus luă două sacoșe de plastic care zăceau rezemate de o stâncă, la marginea drumului. Astea-s bunurile tale lumești? — Nu chiar toate. Când am cotit pe dig, Gilbert a ieșit pe ușa din față a casei și a rămas împietrit de mirare. Mi-a dat prin minte că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
încetișor cheia în broască și am bătut la ușă. Nici un răspuns. Murise peste noapte, ca un animal captiv, reușise să evadeze, cine știe cum, și se înecase în mare? Am deschis ușa și m-am uitat înăuntru. Se afla acolo, trează, își rezemase pernele de perete și zăcea pe saltea, cu capul proptit de perne și pătura trasă până la bărbie. Ochii ei mă priveau pe sub pleoapele căzute. Se mișca ușor și am văzut că tremura. — Hartley, iubito, ești bine, ai dormit? Ți-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o vezi? — Nu... nu atâta timp cât e... nu! — Aha! M-am simțit cuprins de o violentă exasperare omicidă. Am alergat în casă, am urcat scările în goană și am descuiat ușa camerei unde se afla Hartley. Ședea pe saltea, cu spatele rezemat de perete și genunchii înălțați. Purta tot halatul meu negru. Se uită la mine cu ochi grei, umflați și, înainte de a fi intrat bine pe ușă, începu să-mi vorbească pe un ton tărăgănat: — Te rog, lasă-mă să plec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să ți-o iert niciodată, niciodată... e ca... e ca o crimă, un omor... tu nu poți înțelege... mă rănește atât de tare... atât de tare... — Iubito, îmi pare rău, îmi pare foarte rău, nu mi-am imaginat... Șezând dreaptă, rezemată de perete, începu să plângă, așa cum n-am mai văzut niciodată o femeie plângând (și văzusem destule la viața mea). Lacrimile păreau să-i țâșnească din ochi în torente, apoi gura udă i se deschise, scoțând un fel de țipăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]