4,815 matches
-
lumea de hârtie”, sintagmă ce amintește de Oamenii de hârtie a lui William Golding, în care, deloc întâmplător, personajele centrale, scriitorul și biograful/criticul său, duc o adevărată luptă pentru existență, fizică și culturală. În cazul lui B., criticul și romancierul „luptă” de aceeași parte, de multe ori cu arme din același arsenal: cartea are o structură programatic „muzicală”, asemenea operei autorului comentat, lucrează cu un instrumentar critic provenind din aria franceză - critica arhetipală (Gilbert Durand), teoreticienii Noului Roman (Jean Ricardou
BARNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285650_a_286979]
-
tocmai limpezit. Comentarii critice (2001) e o încercare de cuprindere - mai ales - a prozei actuale, după o selecție în care se ghicesc gusturile și afinitățile de lectură ale criticului: „brebjuanul” Breban, „orbitorul” Cărtărescu, „vrăjitorul” Bănulescu, Țârlea în postură de „surprinzător romancier realist”, deja clasicul Țepeneag, M. H. Simionescu, „notre grand MHS”, „ruralul” modern Sorin Titel, G. Cușnarencu și alții. Nu lipsesc, în secțiunea eteroclită a Revizitărilor, poeții („Dimov mitograf”, Marta Petreu), criticii și eseiștii (Valeriu Cristea, E. Lovinescu, Ion Ianoși ș.a.
BARNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285650_a_286979]
-
și artistic”. Și-a afirmat, chiar într-un oficios al extremei drepte, „Cruciada românismului” (1935), principiile umanitariste și spiritul tolerant. Dorind să asigure o răspândire mai mare a literaturii române peste hotare, a înființat în 1938 o altă revistă, „Ronsard”. Romancier de vocație nu a fost B., cu toate că se considera autorul unor romane „de probleme”. Fiind un om de cultură întinsă și temeinică, un spirit mobil și o inteligență pătrunzătoare, și-a transpus în Neamul Coțofănesc (1930), Rumilia (1934) și Stăvilare
BARNOSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
este incendiat de țăranii revoltați de „măscările” pe care, din întâmplare, le descoperă, iar justiția, coruptă, distruge declarațiile lor incriminatorii. Cu totul lipsit de acoperire artistică este Rumilia, în care tezismul domină construirea intrigii și argumentarea ei. B. este un romancier atras de stările tulburi, incerte, fie sociale, precum în Neamul Coțofănesc sau în Conspirația Dărmănescului, fie individuale, precum în Rumilia. Aici, imaginația se dezlănțuie fără opreliști, excitată de ceremonialuri erotice fără număr. Prezentat în mai toate ipostazele, normale și patologice
BARNOSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
spirituală a neamului. În „Cugetul românesc” (1922-1924), alături de N. Iorga, Lucian Blaga, G. Bacovia, Camil Petrescu, V. Voiculescu, N. Crainic, Urmuz ș.a., A. este prezent cu Duhovnicească, Întoarcere în țărână, Psalmistul singuratic, cronici, pamfletul Cum se scrie românește, vizând stilul romancierului Liviu Rebreanu, și „Literatura nouă”, în care apără, contradictoriu, de loviturile lui N. Iorga, curentul de primenire din poezie. „Națiunea”, „foaia intelectualității”, apărută în 1923 din inițiativa lui I. G. Duca, este scrisă aproape în întregime de A. El rămăsese
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
1998, 121-148; Ion Caraion, Jurnal, II, București, 1998, passim; Gheorghe Grigurcu, Psihologie argheziană, RL, 1999, 7, 8; Tudor Arghezi, DCS, 17-19, 170, 187, 199-200; Marian Beșteliu, Tudor Arghezi, poet religios, București, 1999; Cărtărescu, Postmodernismul, 279-284, 296-298; Aurel Ciulei, Tudor Arghezi, romancierul, pref. Al. Balaci, București, 1999; Cornel Munteanu, Pamfletul ca discurs literar, București, 1999, passim; George, Reveniri, 134-136, 146-160, 339-340; Nicolae Manolescu, Inutile silogisme de morală practică, RL, 2000, 22; Dumitru Chioaru, Poetica temporalității, Cluj-Napoca, 2000, 108-136; Dicț. esențial, 35-41; Baruțu
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
socio-politice; o perspectivă discreționară în valorizare, apelând la un tablou tematic normativ, construit prin conjuncția apriorismului sociologic cu realismul fotografic. Romanul dezvăluia, în schimb, un peisaj sordid, biciuind imaginația senzorială. Până a pătrunde în circuitul didactic, tratamentul aplicat romanului și romancierului a sancționat drastic deviația de la normele curente, procustiene, din producția epocii. Dacă e privită nu doar prin fereastra unei lecturi tematice (multă vreme exclusivistă), ceea ce se observă de îndată este rafinamentul compozițional al cărții; fascicolul epic proiectează secvențe consubstanțiale, cu
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
Gazeta femeii”, „Însemnări ieșene”, „Bugeacul”, „Gazeta cărților”, „Convorbiri literare”, „Păstorul Tutovei”, „Ani”, „Cetatea Moldovei” ș.a.). Broșurile lui B. (uneori, simple extrase) dezvăluie, în afara unei neistovite puteri de muncă, un mare apetit al scormonirii: Cărturari basarabeni (1940), Din alte vremi (1940), Romancierul Dimitrie Moruzi (1942), Scriitorul Stamati. Familia și contemporanii săi (1942), Scriitorul Leon Donici (1942), Profiluri de ieri și de azi (1943) ș.a. Pentru lucrarea Călători ruși în Moldova și Muntenia (1947), i se atribuie Premiul „Năsturel Herescu” al Academiei Române. Genealogist
BEZVICONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285716_a_287045]
-
basarabeană, minat însă de un șovăielnic simț al valorii. Într-o măsură, erorile de gust sunt compensate prin acribie. SCRIERI: Cărturari basarabeni, Chișinău, 1940; Din alte vremi, București, 1940; Cimitirul Bellu din București - muzeu de sculptură și arhitectură, București, 1941; Romancierul Dimitrie Moruzi, Iași, 1942; Scriitorul Stamati. Familia și contemporanii săi, Iași, 1942; Scriitorul Leon Donici, Iași, 1942; Profiluri de ieri și de azi, București, 1943; Călători ruși în Moldova și Muntenia, București, 1947; Pușkin în exil (în colaborare cu Scarlat
BEZVICONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285716_a_287045]
-
Hilda”, FCL, 1936, 1568; Mihail Sebastian, „Hilda”, RP, 1936, 5483; Pericle Martinescu, „Hilda”, SDM, 1936, 4; Holban, Opere, III, 292-294; Lovinescu, Scrieri, VI, 290-291; Ieronim Șerbu, Itinerarii critice, București, 1971, 36-39; Călinescu, Ist. lit. (1982), 794-795; Dan Petrașincu, Ury Benador, romancier, „Dreptatea nouă”, 1946, 175; Dimisianu, Schițe, 41-44; Z. Ornea, Ury Benador, „Gablonz”-Magazin universal, IL, 1961, 9; Râpeanu, Noi, 209-214; Al. Săndulescu, „Gablonz”-Magazin universal, ST, 1961, 9; Liviu Călin, „Gablonz”-Magazin universal, GL, 1961, 49; Ov. S. Crohmălniceanu, „Gablonz
BENADOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
de un povestitor către un auditoriu, fiind destinat ascultării, al doilea este scris și destinat cititului. Specia presupunea cu necesitate, în formele ei genuine, tradiționale, coprezența în timp și spațiu a emițătorului (povestitorului) și destinatarului (ascultătorilor) mesajului, pe când comunicarea dintre romancier și cititorii săi se realizează mediat, prin mijlocirea textului scris. Efect al oralității, caracterul formalizat este vădit la toate nivelele, de la cel de suprafață (formulele) până la cel de adâncime (structura). Mărci categoriale, formulele de început (inițiale) și de sfârșit (finale
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
despre Franța biblioteca școlii noastre. M-am cufundat în rafturile mai vaste din biblioteca orășenească. Discontinuității istorisirilor impresionante ale Charlottei voiam să-i opun un studiu sistematic, înaintând de la un secol la altul, de la un Ludovic la următorul, de la un romancier la confrații săi, discipoli sau epigoni. Lungile zile petrecute în labirinturile pline de praf, înțesate de cărți, se potriveau probabil cu o înclinație monahală, pe care o simte toată lumea la vârsta aceea. Cauți o evadare înainte de a fi înhățat de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
problemă de conținut, ci una legată de vederile, gîndurile și opiniile narate ale personajelor romanești. Timpul trecut din rezumatul narat al lui Lessing este comparabil cu cel pe care David Lodge îl folosește în studiul său critic despre romanul modern, Romancierul la răscruce de drumuri, pentru a rezuma conținutul "romanului neficțional" al lui Julian Mitchell intitulat The Undiscovered Country. Lodge explică folosirea timpului trecut în felul următor: Dacă aș fi folosit timpul prezent la care este rezumată de regulă ficțiunea ar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a intrigii pare să fie strîns legat de prezentul folosit de obicei în jurnale pentru consemnarea percepțiilor și a impresiilor: în linii mari, niște note de acest gen apar adesea împreună cu însemnările de jurnal ale unui autor. Jurnalele publicate ale romancierilor, cum ar fi cel al lui Albert Camus sau Max Frisch, ne oferă dovezi semnificative legate de această practică. Caietele lui Henry James, pe care se bazează în mare măsură următoarele observații, sînt deosebit de interesante pentru că reprezintă fragmente de jurnal
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sînt fixate: Ar putea să fie american ar putea fi englez... Poate fi Londra poate fi Italia ar putea fi impresia generală a unei veri petrecute în Europa în străinătate. De asemenea, ar putea fi Paris... Nu-l pot face romancier... Însă vreau să fie un "intelectual", vreau să fie rafinat, inteligent, aproape livresc: adîncește ironia, tragedia 96. Timpul trecut din note trimite astfel la o prezență în sensul unui prezent "tabular"97: în acest stadiu de concepție, autorul încă simte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prin intermediul unui punct de vedere exterior, care, desigur, derivă din situația narativă la persoana întîi a acestui roman. După cum a arătat Fred W. Boege, interesul lui Dickens față de problemele perspectivei prezentării pare să fi crescut constant pe parcursul evoluției sale ca romancier 182. Să ne gîndim la ultimul său roman, Misterul lui Edwin Drood, al cărui început strict personal este cel mai neobișnuit pentru Dickens. În cazul lui Dickens, totuși, schimbarea situației narative, mai ales trecerea de la relatarea auctorială la reprezentarea personală
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Un lucru care ar putea explica perspectiva lui Kayser este probabil faptul că în multe romane la persoana întîi legătura dintre "eul" narator și "eul" care trăiește, mai ales în stadiile timpurii, este foarte fragilă. Alt motiv este faptul că romancierii caracterizează adesea nararea evenimentelor din trecut drept amintiri personale ale naratorului la persoana întîi doar într-o manieră de rutină. Ambele tendințe pot fi văzute, de pildă, în romanul Der Nachsommer al lui Adalbert Stifter 197. Faptul că anumiți autori
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Cred că această decizie nu a fost pentru ei o chestiune de decor stilistic, ci de structură a narațiunii. Pînă acum nu există niciun studiu istoric al opoziției formelor la persoana întîi și a treia din punctul de vedere al romancierilor; unele citate deja au fost puse la dispoziție de către Richard Stang, Eberhard Lämmert și alții 205. Mai pot fi consultate monografiile care au studiat narațiunea la persoana întîi, publicate de K. Forstreuter, B. Romberg, M. Henning și alții. Opoziția dintre
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la prezent, obicei care este foarte frecvent întîlnit în romanele la persoana întîi mai timpurii, precum și în cele auctoriale la persoana a treia. În finalul narațiunii The Lesson of the Master, timpul prezent folosit în prezentarea experiențelor personajului principal, tînărul romancier Paul Overt, se referă la același moment pe care îl indică prezentul narativ al naratorului auctorial: "Paul nu se simte în siguranță. Totuși, aș putea spune în locul lui că [...]"228. Narațiunea la persoana a treia este adusă mai aproape de narațiunile
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mea. Pentru Goldknopf, actul narativ determină "eul"; pentru mine, "eul" determină actul narativ. În ambele situații, totuși, interdependența actului narativ și a eului care trăiește are o semnificație crucială pentru interpretare. Perspectiva lui Goldknopf, care este atît naratolog, cît și romancier este cu atît mai însemnată ca o confirmare a tezei mele, întrucît a fost formulată expres în opoziție cu perspectiva lui Booth asupra caracterului trivial al diferenței dintre forma la persoana întîi a narațiunii și forma la persoana a treia
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
scrie în introducerea sa la studiul The Appropriate Form: Am încercat să arăt că există totuși anumite motive pentru a numi romane precum Middlemarch și Anna Karenina voluminoase și fluide, însă și că aceste trăsături au un anumit avantaj, permițîndu-i romancierului să relateze într-un mod fidel realității și pe deplin calitatea momentului particular, lipsa definitivării, îndoiala, contradicția și caracterul mutabil. James greșea cînd numea aceste romane "budinci neînchegate"291. Acum există chiar un pericol, mai ales în critica din Anglia
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
i-a permis consiliului de apărare să combată acuzația direcționată împotriva lui Flaubert prin explicarea faptului că gîndurile și fanteziile sînt ale Emmei, nu ale autorului. Acesta a apelat la distincția dintre viziunile unui personaj ficțional și cele ale unui romancier sau, mai degrabă, dintre perspectiva internă și cea externă. Jauss formulează situația după cum urmează: "propozițiile cenzurate nu reprezintă o observație obiectivă a naratorului pe care cititorul să o poată crede, ci o opinie subiectivă a persoanei ale cărei sentimente sînt
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o secțiune în narațiunea personală este predominantă. Un exemplu tipic pentru o astfel de tranziție apare în capitolul al XXII-lea al romanului Emma al lui Jane Austen, la începutul căruia vocea unui narator auctorial se aude distinctiv. Mulți dintre romancierii moderni procedează în mod similar. În The Prime of Miss Jean Brodie de Muriel Spark, de exemplu, o relatare, negreșit a unui narator auctorial, este strîns urmată de reprezentarea personală a gîndurilor și percepțiilor personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
problema dacă numărul zonelor de indeterminare este dependent de forma unei opere literare, însă nu a ajuns la o concluzie. Cu siguranță, nu este o coincidență faptul că Ingarden, în sugestia sa legată de continuarea cercetării, menționează două perechi de romancieri, în interiorul cărora unul arată o preferință clară pentru personajele-narator și altul pentru personajele-reflector: Galsworthy și Joyce, Thomas Mann și Faulkner 359! Cititorul poate să înțeleagă motivația pe care personajul narator o oferă procesului selecției în narațiune: naratorul garantează pentru "desăvîrșirea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cum era să prindă crenguțele de mirt pe rochia albă din moiré antique... Asta se petrecea în sufrageria mică446. Aceasta este o contaminare a vorbirii naratorului de către vorbirea personajelor, un fel de citat indirect, care poate fi observat frecvent la romancierii victorieni precum Dickens, George Eliot și Meredith, care preferă un stil auctorial foarte pronunțat. De regulă, aceasta aruncă o ușoară lumină ironică asupra personajelor "citate". Acest element narativ a fost deja utilizat magistral de Jane Austen, scriitoarea care a ajutat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]