3,819 matches
-
și îl făcea să exclame, cu o vorbă pe care atunci nu o înțelegeam deloc, "ce frumoși sînteți, dragii mei!". Alunec fără să vreau, privindu-i pe Bogdan și pe Cătălin, în psihologia înduioșat-melancolică a lui Noica cel de atunci, sânt simultan Noica și ei și retrăiesc pentru o clipă, cu termenii schimbați, un scenariu pe care îl știu atât de bine. Și totuși era mai simplu să fiu eu cel "de atunci" (sau ei "cei de acum"): atunci eram tot
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
tema "așa nu mai merge" (mașinile de scris trebuiau înregistrate la miliție, orice contact cu străinii era interzis etc). Răspunsul "organelor" este o mașină a Securității care i se postează în fața casei, cu program non-stop, în trei schimburi. În "schimburi" sânt când doi "lucrători", când unul singur; în genere, flăcăi ce se plictiseau de moarte, "coansați" în câte o "Dacie" vreme de opt ore. Andrei, la rîndu-i, nu foarte în apele lui, stă în casă și citește Shogun, un roman-fluviu cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la "Yams"), escapada pariziană, masa cu Horia la mensa, plonjonul experimental la un film porno, în timpul căruia tu ai adormit, Scarsdale-ul și câte și mai câte. Ești sigur că ― dincolo de farmecul retro ― vârsta aceea trebuie regretată? În ce mă privește sânt invidios numai pe timpul pe care îl aveam atunci dinainte și pe care acum nu-l mai am. Pe scurt, regret că nu mai am astăzi viitorul de atunci. În rest, desigur că noi, în ipostaza 1983, am murit. Dar nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mâinile împreunate. În Caietele lui Cioran din epocă este consemnat faptul că, ajuns în fața lui Heidegger, ar fi îngenuncheat. Niky nu confirmă, dar, oricum, faptul că lucrurile au ajuns așa la Cioran e semnificativ, și dacă ele nu sânt exacte sânt oricum adevărate. Sigur e că atunci când Heidegger s-a urcat pe un scăunel să ajungă la un raft mai înalt al bibliotecii, Ioan Alexandru s-a postat în spatele lui Heidegger, tremurător și vibrând tot de angoasă, înconjurîndu-i, cu brațele deschise
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și să-l întreacă pe cel dinainte. Omul e bun și generos, are portbagajul plin cu sandviciuri, termosuri cu cafea, doze de bere și sticle de whiskey, aparate de fotografiat și o cameră video performantă și, deloc de neglijat, căci sânt anume puse acolo pentru această importantă zi, ca mici obiecte magice care urmează să ne introducă la momentul potrivit în "imperiul Spiritului", un exemplar din Sein und Zeit și Dicționarul heideggerian al lui Ingwood. La Freiburg, în biblioteca Universității, cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
venind cu un pled sub braț, concertele de orgă care au loc săptămânal. Enorma catedrală este de fiecare dată plină ochi, dar nimeni nu se încumetă să stea pe brâul de piatră care se întinde între coloanele adosate. În catedrală sânt patru orgi și Bogdan a descoperit că acesta e locul ideal de unde pot fi ascultate. Organistul cântă la ele pe rând, pentru ca în final să se așeze în locul din care pot fi acționate toate odată. "Vedeți? Aici stau, cu umărul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se strânge, se chircește și capătă damf și tărie. Aceste Boutons de Culotte ocupă treapta ierarhică pe care le-o conferă timpul petrecut sub pământ. Minimum este un an, iar cele mai prețioase rămân îngropate vreme de nouă ani. Ele sânt cele care, în vitrină, nu sânt mai mari decât o monedă. Se mănâncă din ele câte o fărâmă, pentru că gura îți ia foc. Trebuie stins urgent cu vin. Mirosul lor, deși magazinul este închis, străbate prin geamul vitrinei. Ghidîndu-se de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
damf și tărie. Aceste Boutons de Culotte ocupă treapta ierarhică pe care le-o conferă timpul petrecut sub pământ. Minimum este un an, iar cele mai prețioase rămân îngropate vreme de nouă ani. Ele sânt cele care, în vitrină, nu sânt mai mari decât o monedă. Se mănâncă din ele câte o fărâmă, pentru că gura îți ia foc. Trebuie stins urgent cu vin. Mirosul lor, deși magazinul este închis, străbate prin geamul vitrinei. Ghidîndu-se de altfel după el, în urmă cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și ca și cum aș fi experimentat-o în laborator, am avut senzația că îmi trăiesc viața în varianta ei îmbunătățită sau că am aflat cum ar fi trebuit, "într-o viață mai bună", să mă port cu ea. Am zis: "Astea sânt zilele tale. Vezi ce alegi din ele." Știam că sânt 90 de zile făcute dintr-o calitate aparte a timpului. Ele aveau o miză. Nu-mi puteam permite să-mi bat joc de vreuna din ele. Dar cine ne împiedică
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
senzația că îmi trăiesc viața în varianta ei îmbunătățită sau că am aflat cum ar fi trebuit, "într-o viață mai bună", să mă port cu ea. Am zis: "Astea sânt zilele tale. Vezi ce alegi din ele." Știam că sânt 90 de zile făcute dintr-o calitate aparte a timpului. Ele aveau o miză. Nu-mi puteam permite să-mi bat joc de vreuna din ele. Dar cine ne împiedică să gândim așa încă din zorii vieții și să ne
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să ne gândim viața ― exact așa cum e, de altfel ― ca pe o perioadă de zile numărabile? Dacă la 20 de ani ți-ai spune: "Ai în față, cu puțin noroc, 50 de ani plini, adică 18 250 de zile. Astea sânt zilele tale. Vezi ce faci cu ele." Și pentru că sânt zilele vieții mele și pentru că miza lor e însăși miza vieții mele, nu sânt ele, toate și fiecare în parte, alcătuite dintr-o calitate aparte a timpului? Și nu trebuie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe o perioadă de zile numărabile? Dacă la 20 de ani ți-ai spune: "Ai în față, cu puțin noroc, 50 de ani plini, adică 18 250 de zile. Astea sânt zilele tale. Vezi ce faci cu ele." Și pentru că sânt zilele vieții mele și pentru că miza lor e însăși miza vieții mele, nu sânt ele, toate și fiecare în parte, alcătuite dintr-o calitate aparte a timpului? Și nu trebuie să am grijă cum le umplu? Ce-i drept, pentru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
timpului? Și nu trebuie să am grijă cum le umplu? Ce-i drept, pentru ele nu trebuie să dau seama Fundației Humboldt, ci fundației care sânt eu însumi și "celui" ― dar cui oare, Doamne? ― care mi le-a dat. Că sânt 18 250 și nu 90 nu schimbă din punct de vedere esențial nimic. Din punct de vedere esențial contează un singur lucru: că ele reprezintă, întocmai ca și cele 90 de zile, un interval finit alcătuit din elemente trecătoare și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de la Heidelberg" are un sfârșit, am ajuns să-l folosesc așa cum l-am folosit. L-am folosit tocmai pentru că am avut în minte sfârșitul lui. Și tocmai de aceea, acum când scriu despre el, cuvintele care îmi vin în minte sânt "plin", "rotunjime", "mulțumit", "bucurie", "împlinit", "bine umplut". Dar "timpul unei vieți"? Câți dintre noi știu, din prima clipă, că el are un sfârșit și că tocmai sfârșitul acesta trebuie să dicteze petrecerea timpului nostru? în povestea lui Tolstoi, Ivan Ilici
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sfârșitului nu vine așadar din sfârșitul însuși, ci din timpul care a trecut privit în oglinda acestui sfârșit. Ce am făcut cu zilele "muritoare" ale vieții mele? Ce s-a ales din ele căzute în partea de jos a clepsidrei? Sânt coji de zile, goale și nelocuite, sau sânt făpturi minunate care s-au desprins din mine, ființe din miere, carne și aur, care circulă printre ceilalți, ieșite de sub tutela "timpului meu" și revărsîndu-se peste ei? De ce nu mi-am trăit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prin 1960, a intervenit însuși Konrad Lorenz. Proiectul care a stat la baza obținerii rasei a fost reconstituirea Urhund-ului, a "cîinelui originar". S-a pornit de la ideea că Chau-chau, Wolfspitz și Samoiede (un câine de sanie din Siberia, alb tot) sânt primele rase care s-au despărțit dintr-un câine originar, așa încît o bună dozare a lor ar fi urmat să recompună pe strămoșul tuturor câinilor. Rezultatul, "eurasianul", nu a reușit să convingă pe toată lumea, dar până una alta, mie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe strămoșul tuturor câinilor. Rezultatul, "eurasianul", nu a reușit să convingă pe toată lumea, dar până una alta, mie îmi convine să cred că mă plimb uneori cu două dintre exemplarele "cîinelui originar" prin splendidul cartier de vile din Handschusheim. Străzile sânt pustii la ora aceea, în schimb ferestrele sânt dezgolite, anume pentru a deschide casele către exterior și a lăsa totodată să se vadă, ca printr-o enormă vitrină, interiorul luxos al camerelor. Stăpânii caselor aproape că te invită să le
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reușit să convingă pe toată lumea, dar până una alta, mie îmi convine să cred că mă plimb uneori cu două dintre exemplarele "cîinelui originar" prin splendidul cartier de vile din Handschusheim. Străzile sânt pustii la ora aceea, în schimb ferestrele sânt dezgolite, anume pentru a deschide casele către exterior și a lăsa totodată să se vadă, ca printr-o enormă vitrină, interiorul luxos al camerelor. Stăpânii caselor aproape că te invită să le privești bogăția, lămpile sofisticate, tablourile imense, căminele din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de a-și da singuri comanda și de a stabili când anume, în viața lor, e nevoie de o zăbavă și când de așternerea la drum. Altminteri, haltele noastre și deplasările noastre, pe parcursul unei vieți sau pe cel al istoriei, sânt toate dirijate. Mergi orbește înainte până când cineva care îți urmărește traseul strigă: Akila warte! Ce poate fi mai simplu și mai frumos? Altul are mereu grijă să nu te calce mașina. 19 noiembrie Am primit astăzi de dimineață volumul despre
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu există nimic compromițător în scrisorile lui Cioran. Dimpotrivă. Ele dezvăluie o latură a lui, total inedită pentru cunoscătorii operei sale, care îl umanizează nespus. În plus cartea apare nu întîmplător acum, când nici Cioran, nici Simone Boue nu mai sânt în viață." 20 noiembrie Ieri noapte, până spre 4 dimineața, am citit cele 130 de pagini pe nerăsuflate. Primul paragraf al cărții pare să fie intrarea într-un bun eseu despre Cioran. Friedgard îi scrie lui Cioran în 1981, la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este prinsă aici. "Vorbiți de o viață despre sinucidere și totuși sînteți în viață." Această "întîmpinare" Cioran a auzit-o de zeci și sute de ori de-a lungul vieții sale. În zadar a explicat că sinuciderea și posibilitatea ei sânt recursuri la îndemînă, concepte operaționale ale supraviețuirii. Cel care face elogiul sinuciderii trebuie, după logica bunului-simț, să se sinucidă. Altminteri el este un poltron, un ipocrit, un poseur și, până la urmă, un filozof de doi bani. Foarte puțini sânt cei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
e perfect conștient de situația paradoxală în care se află: "Cum poate un sceptic de profesie ca mine să ajungă la o atitudine total nesceptică precum aceasta? Am avut îndrăzneala să consider că eram mai eliberat decât Buddha și acum sânt pedepsit pentru iluziile mele. Am jucat prea multă vreme comedia înțelepciunii." (10 mai 1981) La 17 iulie 1981: "Ați devenit centrul vieții mele, zeița unui credincios în Nimic..." Și în altă parte: "După ce ani de zile am vorbit cu sarcasm
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
centrul vieții mele, zeița unui credincios în Nimic..." Și în altă parte: "După ce ani de zile am vorbit cu sarcasm despre astfel de... lucruri precum dragostea (și așa mai departe), a trebuit până la urmă să fiu pedepsit și iată că sânt dar nu regret defel." Înainte de a avea loc întîlnirea dintre cei doi la Paris (în 14 aprilie 1981), în cea de a doua scrisoare pe care Friedgard i-o scrie lui Cioran (12 februarie 1981) se află și o fotografie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
În plus, Friedgard se împrietenește cu Simone, presimțind că aceasta este soluția pentru a muta relația sa cu Cioran pe alt registru. După vacanța elvețiană, această relație, ca relație erotică, intră în declin. Scrisorile lui Cioran din septembrie și octombrie sânt o încercare disperată de a fixa terenul care începe să-i fugă de sub picioare și, deopotrivă, bilanț al unei iubiri: Cît de rău îmi pare că, de când vă cunosc, nu am pus pe hârtie zi de zi ― greșesc: oră de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ce înseamnă ― pentru mine. [...] Sânt oare singurul vinovat că jucați un rol atât de mare în nenorocirea mea?" În sfârșit, în 19 aprilie 1982, un an după ce se cunoscuseră, Cioran îi scrie Friedgardei: "...în ciuda actualei mele lipse de iluzii, nu sânt îndeajuns eliberat de unele amintiri. Va veni totuși vremea când, așa cum sperați, ne vom întîlni "într-un râs comun"." Și ca post scriptum: "Prăpastia dintre aforismele mele și viața mea nu este atât de mare pe cât sînteți înclinată să credeți
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]