2,314 matches
-
considerable part of their lives in Paris. Among them, especially during the 19th century, francophilia manifested at times the naïve exaggeration and the excessive imitation that made it (under the name of franțuzism) the subject of literary, theatrical and journalistic satire in Romania. Romanian writers writing in French and living in France as well as Romanian artists, philosophers or scientists were numerous in the 20th century. One can think of Tristan Tzara, Marthe Bibesco, Anna de Noailles, later on of Emile
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
dar în același timp evidențiind cele mai amuzante trăsături (forțate) ale răstimpului cu pricina. Nu lipsesc din peisaj scenele ce au consacrat vremea comunismului: cozile la butelii, bananele verzi ținute în cămară în ziar, mitul salamului de Sibiu etc.. Această satiră nu aduce nimic nou în decor; acțiunea este cunoscută oricărui român născut înainte de 89; bineînțeles că au existat anumite diferențe între real și rezultatul final dar important este că această peliculă a reușit să stârnească nostalgie. E o comedie ușoară
Apogeul by Ana Maria Echimov () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1805]
-
Libertatea literară” (1946), precum și „Calendarul poporului” (1947-1989, devenit în 1989 „Almanahul «Libertatea»”). În ciuda caracterului predominant informativ, L. nu a neglijat viața culturală și literară a românilor din Banatul iugoslav. După 1950 în paginile ei apar primele încercări de critică literară, satiră și umor, bibliografii, pagini de literatură, artă și cultură. Începând cu anii ’70 rubrica de cultură devine cea mai citită. Redactori culturali au fost Mihai Avramescu, Mihail Condali, Cornel Bălică, Simion Drăguță, Florin Ursulescu, Costa Roșu, Cornel Mata, Mărioara Stojanović
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287799_a_289128]
-
ode și reportaje lirice (suprasaturate de patetism, euforie și declarativism) despre „realitățile” satului postbelic. Și în poemele din Vremea cireșelor (1972) și Struguri de foc (1976) el plătește tribut realismului socialist. Când se nutrește din creația populară, din umorul și satira folclorică, scrisul lui are un timbru mai puțin fals. Vocația de liric narativ e fructificată în culegerile din anii ’70-’80: Descântece de dragoste (1977), Patosul potrivirii (1980), Amiaza lucrurilor (1982), Cu viața de-o ființă (1982) și Mereu ucenic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289372_a_290701]
-
C. Stravolca, Țicu Ștefănescu; prim-redactor: V. Zamfirescu. Editată și scrisă de magistrați și avocați, mulți dintre ei mari nume ale baroului românesc, și preluând ca titulatură denumirea populară a „sălii pașilor pierduți” din Palatul de Justiție, U., publicație de satiră care mărturisește a fi avut ca model revista pariziană „Quinzaine”, se prezintă fără echivoc într-un Cuvânt înainte semnat de director: „A cui este această revistă? A tuturor...! A tuturor celor ce iubesc Baroul și Magistratura țării și ar vrea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290380_a_291709]
-
trișează (1971), Un coniac pentru o fată (1973), Morții nu mint niciodată (1975), Cu moartea între patru ochi (1977) -, fie în reportaje de pe șantiere hidroenergetice (Someșul cald, 1974), dar mai ales în volume de proză scurtă, în care se cultivă satira acidă, caragialiană, grefată pe un model de sobrietate analitică specific tradiției ardelenești. Astfel, incizii necruțătoare apar în Singurătatea unei femei frumoase (1980), dar mai cu seamă în Aprobare pentru un tango (1982), comentat pe larg în emisiunile postului de radio
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285984_a_287313]
-
e cu noi!, 1991, Drumul spre Europa, 1996, Înmormântare via F.M.I., 2000) surprind secvențe din realitatea teribilă a vieții cotidiene, în care indivizii sunt supuși unor angrenaje sociale de presiune depersonalizantă, de corupție, nedreptate și discriminare. În general, scriitorul cultivă satira cu gust amar, pe un ton mucalit, cârcotaș, nu de puține ori abordând și formula fabulei sau a apologului, exprimarea metaforică; trimiterile permit însă întotdeauna identificări în actualitatea imediată. De asemenea, pasiunea publicisticii nu a fost abandonată, C. realizând de-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285984_a_287313]
-
cu experiență vastă și de o neîndoielnică bună-credință, însă prizonier al unor convingeri orgolioase și definitive. Abia în urma unui grav accident, cuprins de remușcări, el își va înțelege greșeala, renunțând la falsele certitudini. Sensurile grave alunecă totuși pe făgașul unei satire convenționale, condimentată cu efecte de piesă polițistă, ceea ce face ca procesul sufletesc al eroului să fie artificios, neconvingător. Un miez de tragedie se află în scurta piesă, stridentă și declamatorie, Cineva trebuie să moară, a cărei acțiune se desfășoară în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
1888. N. T. Orășanu redacta această „foaie umoristică”, a cărei editare a fost obligat deseori să o întrerupă în urma intervenției autorităților. Atitudinea obișnuită la N. T. Orășanu este de veșnică opoziție, criticile fiind egal îndreptate către toate partidele politice. Predomină satira neiertătoare, cu violențe de limbaj și cu atacuri personale, care întunecă umorul, de bună calitate uneori, și face să treacă pe un plan secundar virtuțile de poet satiric ale lui Orășanu, altfel deloc neglijabile. Scriitorul recurge adesea la portretul satiric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286960_a_288289]
-
tipăresc versuri de V. Alecsandri, C. Negri, C. Negruzzi, G. Sion, C. Stamati și Al. Donici, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, G. Crețeanu și D. Dăscălescu, Radu Ionescu, N. Istrati, A. I. Odobescu. Acesta din urmă publică două poezii și studiul Despre satira latină, Alecu Russo trimite aici Cugetări și Amintiri, iar lui Alecsandri îi apar Călătorie în Africa și 24 de ceasuri la Balta-Albă. Încredințat că realizarea unității și a independenței Principatelor putea fi obținută numai cu ajutorul marilor puteri, V. Alecsandri include
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289324_a_290653]
-
de filosofie, literatură, lingvistică, artă, etnologie, morfologia culturii, teologie, drept, economie și științe exacte. În fine, trebuie menționate și publicațiile care nu pot fi Încadrate În nici una dintre categoriile de mai sus. Este cazul Hronicului măscăriciului tăvălug. Publicație românească de satiră, redactor-șef Camil Ring, avînd un prim număr În ianuarie 1953. „Hronicul măscăriciului tăvălug nu apare ca să spună lucruri serioase În glumă. CÎnd scriem «lucruri serioase» facem deja prima glumă. Căci, din nefericire, prea puține din cîte se petrec În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Etudes Roumaines. Arts-Folklore-Histoire-Langues et Litterature-Philosophie-Sciences Juridiques et Sociales, Fundația Regală Universitară Carol I, Paris, 1957-1958, tome V-VI. Bulletin du Centre Roumain de Recherches, Romanian Research Center, Paris, 1951, I, nr. 1, mai 1951. Hronicul Măscăriciului tăvălug. Publicație românească de satiră, I, nr. 1, 1 ianuarie 1953, Paris, p. 2. Bulletin d’Informations pour les Roumains en exile, VII, nr. 170, 1 ianuarie 1954, p. 2. Ibidem, p. 11. Ibidem, nr. 185, 15 septembrie 1954, p. 13. Ibidem, nr. 190, 1
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
face debutul în 1977 cu piesa istorică Se adună vremile (Vlad Țepeș), scrisă în colaborare cu Remus Nastu și jucată la teatrele din Brăila și Reșița. Vor urma, în 1980, două încercări de comedie, tributare poncifelor epocii: Serenadă pentru Eva (satiră a birocratismului, reprezentată la Teatrul de Stat din Arad) și Eclipsa. Marcat de servituțile conjuncturii politice este și Izvorul, „episod dramatic în 44 de scene” (1984; Premiul Asociației Scriitorilor din București), al cărui subiect este plasat în vara anului 1944
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290460_a_291789]
-
greoi, rezultă mai ales din calambururi și din stâlcirea numelor proprii, dar se apelează și la caricaturizarea excesivă, cu referiri la defectele fizice, reale sau imaginare, ale celor vizați. Cronici, glume, varietăți umoristice, un „consiliu al mandarinilor” (acest gen de satiră va fi desăvârșit de B. P. Hasdeu), relatări de fapte diverse se adaugă versurilor, schițelor, reportajelor și articolelor politice. Superioară, poate, sub raport literar gazetei „Nichipercea” a lui N. T. Orășanu, P. se situează sub nivelul acesteia în ceea ce privește atitudinea politică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288601_a_289930]
-
îngroparea lui Isus pentru Capitolul 2, care este dedicat doar acestui subiect. După Cicero (Împotriva lui Verres 2.5.168) și Josephus (Războaiele iudaice 7.203), răstignirea era cea mai teribilă formă de moarte (vezi și comentariile tulburătoare din Juvenal, Satirele 14.77-78; Suetonius, Augustus 13.1-2; Horațiu, Epistole 1.16.48; Seneca, Dialoguri 3.2.2; 6.20.3; Isidor din Sevilia, Etimologia 5.27.34; Mekilta asupra Ex 15,18 [Shirata §10]). În definitiv, cuvintele „cruce” și „a crucifica
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
că aceasta era practica romană comună. Martin Hengel a adunat cea mai mare parte a materialului cu privire la această chestiune. Cităm câteva exemple: „Vulturul se grăbea printre mortăciuni bovine, câini și cruci pentru a duce câte ceva din stârvuri puilor săi” (Juvenal, Satire 14,77-78); „păsările necrofage vor avea grijă în curând de «înmormântarea» lui” (Suetonius, Augustus 13,1-2); „atârnând de cruce pentru a fi hrana ciorilor” (Horațiu, Epistole 1.16.48); și textul citat deja care descrie răstignirea victimei ca „hrană de
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
fapt, nu este un dialog, ci o ciorovăială cu derapaje, cvasiionesciene, în absurd. „Pantomima...cu zgomote” Vreau să număr stelele (apărută în primul program al Teatrului de Comedie) este o fabulă urzită, fără cuvinte, numai din sunetele caracteristice diferitor animale. Satira, amintind de ludicul commediei dell’arte, șfichiuie obtuzitatea, agresivitatea neroadă a societății față de cei ce sunt altfel, ieșind din gregarismul turmei. A murit păpușa („Teatrul”, 1966), „bufonadă tristă”, se petrece la circ, unde se amestecă și lacrima, și hohotul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
sau de D. Gilmore (1998) În ampla etnografie a manifestărilor carnavalești din Andaluzia. Acesta din urmă remarcă: În mod evident, discursul carnavalesc include protestul politic. O mare parte a protestului este revoluționar: anticlerical, anticapitalist și antiburghez. O mare parte a satirei și profanării din cântecele carnavalești reflectă lupta de clasă Împotriva sistemului latifundiar, a exploatării de către bogați (caciquismo), a opresiunii religioase și a altor nedreptăți (p. 158). Legătura dintre carnaval și mișcările sociale violente (pe care le anticipează sau chiar le
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
umor și nici de autoironie. Alteori, aplecându-se spre necazurile altora, întristatul nu se mai abandonează doar propriilor pătimiri. Deși abulic, el întrevede în aceste clipe, ca singură cale de urmat, lupta. Lirica lui socială este notabilă prin accentele de satiră. În afara unor articole și a unor note critice, poetul a scris și câteva schițe, în care evocă anii copilăriei petrecute la țară. Prozele sunt pătrunse de simpatie și compasiune pentru cei sărmani, amărâți și năpăstuiți. Câteodată mila se preschimbă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
dar și celor care încearcă o desprindere mai mult sau mai puțin fățișă de sub tutela acestuia. În consecință, în primele capitole sunt căutate astfel de reminiscențe printre manifestările literare specifice comicului, mai întâi în firidele departajate după criteriul "sensului"1 (satiră, ironie, parodie, grotesc, umoristic) și apoi în cele delimitate în funcție de "articularea tematică"2 (comicul de caracter, de situații și de moravuri) și "formală"3 (comicul creat de limbaj). Pentru certificarea observațiilor sunt respectate necesarele popasuri de natură teoretică, a căror
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iar umorul negru, grotescul și comicul absurd își fac loc în literatura decadenților de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru a se instaura semnificativ în suprarealism și în teatrul avangardei postbelice. Dacă în țările aflate în comunism în secolul trecut, satira era modalitatea tradițională a comicului, impusă și cultivată cu predilecție atât ca armă ideologică anticapitalistă, cât și, prin ricoșeu, ca bumerang critic al realităților glorificate, în restul lumii deriziunea care "constă mai cu seamă în a te distra pe seama lumii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de ridicol sau cu efectul său, râsul 16. În acest sens, Adrian Marino nota că se poate semnala o înmulțire a termenilor adiacenți comicului, de la aproximativ zece căți existau în secolul al XVIII-lea (humour, burlesque, ludicrous, ridicule, esprit, satire, mimicky, buffoonery, raillery, doggrel) la mai mult de patruzeci în limbajul actual 17. Marian Popa face un inventar mai detaliat al sferei semantice a comicului urmărit diacronic și în vocabularul principalelor limbi europene și identifică drept sinonime ale comicului în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate avea ca efect declanșarea unui comic de tip umoristic și respectiv, ironic. În același mod, dacă nu sunt respectate regulile de politețe, precum regula de simpatie ("menajați aproapele!") și cea de demnitate ("menajați-vă singuri!") se poate ajunge la satiră și respectiv la autoironie. Considerăm că un tablou sinoptic mai amplu și edificator în privința locului fiecărui aspect al comicului discutat până acum se poate întocmi prin combinarea mai multor criterii. Pornind de la sugestiile lui Jean-Marc Defays, putem include compartimente distincte
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fost, într-un fel, ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate relaționează esența atitudinii comice generice cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente universale precum ironia, sarcasmul, satira, parodia, spiritul, caricatura, grotescul, umoristicul, absurdul se încheagă magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu țină cont
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnificație cauzate de schimbările radicale în profilul social-politic postbelic. Printre modificări, nu lipsite de importanță sunt cele care vizează literatura de factură comică. În esență, numărul și obiectivele modurilor comice au fost amalgamate și limitate la cel redat prin sintagma "satiră și umor", cu sensul de "text combativ provocând un râs combativ"1. Comicul a fost astfel disociat de gratuitate, pretinzându-i-se eficiență în noua pragmatică politică. S-a impus oficial abandonarea ironiei sau a zeflemelei ușoare în favoarea modului sarcastic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]