KorAP: Find »[drukola/base=scândură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...159 >

3,958 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635

rochia albă a Anei, și-a dat jos pălăria, eu văd, cu margareta în mâna stângă, dacă l-aș face pe brațul stâng al Maicii sale atunci ar trebui s-o pictez pe Maria ținându-l duios la pieptul ei, scândura trosnește neauzit de către ei, doar în urechile mele, am optsprezece ani și pentru a vedea mai bine nu trebuie decât să mă dau de cealaltă parte a străzii, Theo gol o întinde pe Ana pe scândura tare, deasupra lor în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
duios la pieptul ei, scândura trosnește neauzit de către ei, doar în urechile mele, am optsprezece ani și pentru a vedea mai bine nu trebuie decât să mă dau de cealaltă parte a străzii, Theo gol o întinde pe Ana pe scândura tare, deasupra lor în conca absidei Maica Domnului purtând pe Iisus, iar dacă l-aș zugrăvi ținut de Mama Sa în picioare sau pe genunchi, scena ar simboliza închinarea magilor și a supușilor credincioși, amintind de scenele de închinăciune la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
Ana, așteptându-l ca pe o ploaie, după secetă îndelungă, brațele noastre unite, împerecheate le întindem neputincioși deasupra unicului nostru trup, și-n clipa aceea ți-am vărsat, mi-ai vărsat fără de voie urciorul de vopsea, galben se revarsă pe scândurile acoperite de margarete, galben de nimb, Theo s-a ridicat de lângă Ana, chipul lui transfigurat de, nu mai pot gândi acum când o văd pe Ana, goală, râzând, de păr i s-a prins o margaretă, Theo își înmoaie degetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
zdrobesc zemoase între dinți, cum îmi voi regăsi oare odaia la mănăstire?! plină de lume, mănăstirea neîncăpătoare, neputând oferi adăpost la atâția oameni, cum dormeau în biserică pe jos, sau în vechea casă de primire pe un pat imens de scânduri și acoperit cu paie, pe atunci eu locuiam în casă cu părintele Ioan, abia după ce a venit Theo la mănăstire m-am mutat lângă odaia lui în casa cu prispă, se vede deja Crucea, ridicată la ieșirea din sat, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
părăsesc pentru o clipă drumul pe potecuța spre cariera părăsită, piatra de var înmuiată în apă, scoasă apoi și pusă la loc uscat, o fărâmițam bine până se făcea praf, gropile de stins sunt făcute deja și căptușite bine cu scânduri, asta a învățat-o Theo de la meșterul Toma, așezăm pe fundul gropii varul, Theo toarnă dintr-o găleată apă, apă curată de râu și-acoperim apoi varul cu scândura bătută în cuie, punem pământ deasupra scândurilor și facem semn, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
praf, gropile de stins sunt făcute deja și căptușite bine cu scânduri, asta a învățat-o Theo de la meșterul Toma, așezăm pe fundul gropii varul, Theo toarnă dintr-o găleată apă, apă curată de râu și-acoperim apoi varul cu scândura bătută în cuie, punem pământ deasupra scândurilor și facem semn, îl lăsăm să se liniștească acum, cel puțin trei ani, în trei ani își pierde focul, reîntorși după cei trei ani la varul stins, se făcuse ca o pastă, excelent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
și căptușite bine cu scânduri, asta a învățat-o Theo de la meșterul Toma, așezăm pe fundul gropii varul, Theo toarnă dintr-o găleată apă, apă curată de râu și-acoperim apoi varul cu scândura bătută în cuie, punem pământ deasupra scândurilor și facem semn, îl lăsăm să se liniștească acum, cel puțin trei ani, în trei ani își pierde focul, reîntorși după cei trei ani la varul stins, se făcuse ca o pastă, excelent pentru frescă! Theo e încântat cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
ieșind la porți și prin curțile lor aceeași sărăcie statornicită în timp, singurele meserii practicate prin zonă sunt legate de lemn și piatră și căruțe cu coviltir coboară ritmic la câmpie într-o transhumanță fără glorie, cea a ciubarelor, a scândurilor și a merelor, n-aș putea spune că nu văd semne ale schimbărilor, reclame comerciale, coca-cola, hollywood vraja americii, câte o antenă parabolică pe-o casă terminată pe jumătate, aproape toate casele din sat sunt neterminate și stau așa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
casele din sat sunt neterminate și stau așa de mulți ani, oamenii au mai făcut câte ceva pe măsură ce mai câștigau bani, unii probabil abandonând ideea definitivării caselor și prin ferestre oarbe văd depozitate în camerele neterminate fel de fel de materiale, scânduri chiar și rufe întinse pe sârmă, din sat până la mănăstire mai am de mers cale de-o oră, pe drumul de piatră încep să urce mașini, oameni și eu mă întreb iarăși ce mă aduce la mănăstire, știu doar că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
văd ieșind din biserică pe părintele Ioan însoțit de Daniel, Te ispitesc cu geniu! Și părintele ne face semn discret să ne apropiem, 2 septembrie, cu meșterul Luca în biserică, îmi explică întreg programul iconografic pe care-l urmează, printre scânduri, găleți cu var și scări de lemn se văd pe bolta în leagăn fragmente de culoare dintr-un Iisus Pantocrator, Dacă biserica ar fi avut cupolă, meșterul Luca se scarpină meditativ în barba aspră și căruntă, dacă ar fi avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
duci la bun sfârșit, dacă o începi așa, de oriunde, nu mai înțelegi nimic, n-are sens, tot așa și cu pictura noastră, de mâine ne mutăm în altar, încep lucrul la absidă, îl urmez printre găleți cu var și scânduri spre altar, aici ne întâmpină pereții goi, dați grosolan cu maltăr, deschide brațele a răstignire meșterul și-mi arată, în stânga proscomidia, iar în dreapta diaconoconul și semicalotele, destul de mult spațiu de pictat și chiar incomod, dar fiecare imagine va fi la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
ispitesc singur, astfel voi înnebuni în această odaie simplă spoită în culoarea infinitului, închid blocul de desen, domolindu-mi zvâcniturile neastâmpărate dintre coapse și-mi las privirea să rătăcească cum stau așa pe spate pe mandala dezordonată a nervurilor din scândura de brad a tavanului, nu mă gândesc la nimic și am vaga senzație că pentru un timp mi-am abandonat propria viață și calc pe un drum alăturat, care nu știu deocamdată unde mă poartă, Sâmbătă, în biserica cu bolta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
în întunecime, reușesc cu greu să mă obișnuiesc cu noaptea coborâtă brusc în biserică și ochii mei caută neliniștiți ferestrele prin care bate slab lumina albă a lunii de afară, și liniștea adâncă din biserică, uriașul schelet de bârne și scânduri din mijlocul navei, umbrele neclare din jurul meu dau naștere aceleiași usturătoare întrebări, de ce? Și-o albină, bâzâindu-mi foarte aproape de ceafă, destramă brutal amintirea încărcată de neliniști tenebroase a acelei nopți de, știu că nu trebuie să dau cu mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

lăncii, chinuindu-se să-l tragă pe Hiyoshi pe mal. Prinzând prilejul, Hiyoshi Îi dădu drumul. Lancea vâjâi prin frunzișul sălciilor, iar soldatul se prăvăli pe spate. Întorcând lancea, o repezi cu vârful spre Hiyoshi. Din barcă săriră care-ncotro scânduri putrede, o găleată de scos apa și rogojina de trestie. — Prostule, prostule! Îl batjocori Hiyoshi. Alți soldați se apropiară În fugă. — Stați! Ce se-ntâmplă aici? Întrebă unul. — Cine-i ăsta? adăugă și altul. Se Înghesuiră cu toții, făcând tărăboi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
zi caniculară ca asta. Ce te-a apucat? — Până acum, vremea a fost frumoasă, dar, În curând, Încep ploile de toamnă. Dacă Îi chemăm pe cei care repară acoperișuri după Începerea ploilor, va fi prea târziu, motiv pentru care caut scândurile crăpate și le dreg. — De-asta nu te place lumea pe-aici. La amiază, toți ceilalți Își găsesc câte-un locșor la umbră. Dacă aș lucra pe lângă ei, le-aș tulbura siesta. Aici, sus, nu deranjez pe nimeni. — Minți. Pariez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
care se afla acolo, spionând dintr-o colibă de la marginea drumului. — Oamenii din Owari au sosit, stăpâne. Aflînd aceasta, Dosan mormăi și-și Îndreptă atenția spre drumul din fața ferestrei. Încuind ușa, vasalii Își lipiră fețele de crăpăturile și de găurile scândurilor. Păstrau o tăcere absolută. Glasurile păsărelelor din pîlcul de copaci tăcură și ele. Cu excepția fâlfâitului lor de aripi, ca și cum toate și-ar fi luat zborul dintr-o dată, domnea o tăcere desăvârșită. Nici măcar briza ușoară nu o tulbura. Picioarele trupei ordonate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
știa că stăpânul său era supărat fiindcă În fiecare zi, când se ducea la lucru, Tokichiro trecea pe lângă șantier fără să salute. Și nu numai atât, dar mai și călca peste stivele de lemnărie. Desigur, nu avea ce face, cum scândurile erau puse În drum, dar ele se foloseau la construcția castelului și, dacă cineva voia să treacă peste ele, trebuia să ceară permisiunea. — E un prost crescut, spuse mai târziu subalternul. În orice caz, a fost recent trecut de la slugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
mod, iar altora cărora nu li se permite. Va să zică, eu sunt unul din cei cărora nu li se permite? — Exact. — Ține-ți gura! Tocmai de obrăznicia ta e vorba! De ce În fiecare dimineață calci În drum spre treburile tale peste scânduri? Și de ce nu ne saluți politicos? — E o crimă? — N-ai nici un pic de bun simț? Ți-o spun fiindcă s-ar putea, totuși, să devii samurai. Buna creștere e foarte importantă pentru un războinic. Când treci pe-aici, te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ar fi fost izbânda: — Unde e? Chemați-l aici pe Tokichiro. — Cel care vine pe Podul Karabashi pare să fie Domnul Kinoshita, spuse un servitor. Podul era drept În fața lor. Iar Kinoshita alerga pe pod, spre ei. Bârnele schelelor, precum și scândurile și pietrele rămase, uneltele și rogojinile fuseseră toate strânse grămadă lângă șanț. Meșteșugarii și muncitorii, care lucraseră fără odihnă trei zile și trei nopți, dormeau adânc, ca omizile În gogoașă. Până și maiștrii, care munciseră alături de lucrători, se culcaseră la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
În timp ce noi dormeam Într-o cameră cu paravan auriu. — Dar să te culci Într-un asemenea loc, fără nici un așternut... dădu Nene să se ridice, Însă Tokichiro o opri: — E-n regulă. Am mai dormit pe jos - chiar și pe scânduri goale. Sărăcia mi-a călit trupul. Se săltă În capul oaselor: — Nene, vino mai aproape. — D-da. — O soție nouă e ca o nouă lădiță pentru orez. Dacă n-o folosești mult timp, se Împute și devine de nefolosit. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
poezie: — Am căzut singur În capcana lui Murashige. Ei, ei... moravurile s-au schimbat mult, nu-i așa? Bănuia că se afla sub un depozit de armament. Din câte-și dădea seama după senzația din tălpi, podeaua era făcută din scânduri groase, noduroase. Kanbei Începu să se plimbe calm, urmblând de-a lungul celor patru pereți. Trebuie că celula avea cam treizeci de metri pătrați. „Nu, după cum văd eu lucrurile, Murashige e cel vrednic de milă. Ce crede că rezolvă Întemnițându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
s-a primit nici un răspuns pozitiv, astfel că până și Domnia Sa a Început să se Îngrijoreze. Ce ai de spus? — Păi, știi... Începu Hanbei, aplecându-se cu mâinile sprijinite de podea, lăsând să se vadă o spinare slabă ca o scândură. I-am pricinuit cumva Domniei Sale griji, din cauza neglijenței mele? Fac tot ce pot ca să mă grăbesc și să mă supun voinței Domniei Sale, pe măsură ce boala Îmi trece, treptat. — Cum?! ce spui? Nobumori Își pierdea calmul. Sau, mai bine zis, judecând după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
clătină Încet din cap și, din nou, Își mustră vasalii. Nu putea vorbi tare, dar dorința i se citea clar În ochii adânciți În orbite. Oamenii ridicară Încetișor partea de sus a trupului pe care boala Îl slăbise ca o scândură, dar, când Încercară să-l ajute să stea În capul oaselor, Hanbei Îi Împinse la o parte. Mușcându-și buzele, se ridică, Încet, din pat. Această faptă necesita, În mod vădit, un efort enorm din partea unui bolnav care abia mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
năvala apelor. Următoarea sugestie a lui Rokuro fu aceea de a scufunda treizeci de bărci mari, Încărcate cu bolovani enormi, pe locul propus pentru baraj. Se dovedi Însă imposibil să tragă ambarcațiunile uriașe contra curentului, așa că, pe pământ fură așternute scânduri, se turnă ulei peste ele și, cu mari eforturi, bărcile fură Împinse pe deasupra și scufundate, cu Încărcătura lor de pietre, la gura râului. Între timp, marele stăvilar, Întins pe o leghe Întreagă, se terminase, iar curentul puternic al râului Ashimori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
se deschidea spre coridor, fusese lucrată rafinat, astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, În odaia lor Îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră un zgomot din direcția coridorului de miazănoapte. Părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]