4,267 matches
-
prim hermeneut, El descoperă adâncimea acestei legături (Luca 24, 27:); ca învățător, El ne îndeamnă la cercetarea cuvintelor netrecătoare (Ioan 5, 39), din care nici măcar o iotă nu trebuie să cadă (Matei 5, 18). Într-un cuvânt, Hristos este taina Scripturii; sau, mai bine, taina Scripturii e într-un Cuvânt, venind de dincolo de cuvinte 1. Privită în nuditatea sa textuală, Biblia ar putea ispiti mințile risipite și curioase cu ceea ce tot ceea ce „stă scris” (Matei 4, 10). Detașată de originea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acestei legături (Luca 24, 27:); ca învățător, El ne îndeamnă la cercetarea cuvintelor netrecătoare (Ioan 5, 39), din care nici măcar o iotă nu trebuie să cadă (Matei 5, 18). Într-un cuvânt, Hristos este taina Scripturii; sau, mai bine, taina Scripturii e într-un Cuvânt, venind de dincolo de cuvinte 1. Privită în nuditatea sa textuală, Biblia ar putea ispiti mințile risipite și curioase cu ceea ce tot ceea ce „stă scris” (Matei 4, 10). Detașată de originea sa teologică și desfășurarea sa pneumatică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
originea sa teologică și desfășurarea sa pneumatică în istorie, textul golit de rădăcini poate înșela, sminti și chiar ucide (II Corinteni 3, 6). Nici o interpretare nu trebuie să uite autoritatea (Marcu 1, 22) unică a autorului, exegetului, hermeneutului și învățătorului Scripturii. Așa cum adepții alegoriei vor intui, limitele autorității lui Hristos sunt „limitele” dumnezeirii Sale. Numai Cuvântul poate depăși, în Duhul, litera Scripturii, fără a o contrazice 2. El domnește peste ziua sabatului încă dinaintea instaurării legii. „Hristos nu se opune deloc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
3, 6). Nici o interpretare nu trebuie să uite autoritatea (Marcu 1, 22) unică a autorului, exegetului, hermeneutului și învățătorului Scripturii. Așa cum adepții alegoriei vor intui, limitele autorității lui Hristos sunt „limitele” dumnezeirii Sale. Numai Cuvântul poate depăși, în Duhul, litera Scripturii, fără a o contrazice 2. El domnește peste ziua sabatului încă dinaintea instaurării legii. „Hristos nu se opune deloc materialității literei (precum exegeții ziși liberali care refuză, de la Marcion încoace, fragmentele judecate de către ei inconvenabile și rău venite). El pune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și rău venite). El pune în chestiune autoritatea textului intangibil: sau, mai curând, El deplasează centrul de greutate - centrul de autoritate, am putea spune - al textului însuși către un dincolo sau dincoace al textului.”3 Hristos este Cel prin care Scripturile s-au împlinit (Matei 26, 54). Prin urmare, fără a deveni ecoul acestui eveniment inaugural pentru istoria Bisericii, orice monument exegetic suferă de caducitate. Pentru a fi nu doar corectă, ci și adevărată, interpretarea devine un act liturgic de umiliță
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
suferă de caducitate. Pentru a fi nu doar corectă, ci și adevărată, interpretarea devine un act liturgic de umiliță și ucenicie. În aceasta, Hristos se arată din nou ca model, întrucât hrana Sa este voia Tatălui (Ioan 5, 33). Citind Scripturile în templu, Hristos se regăsește pe Sine ca Început și Sfârșit al cuvintelor insuflate către profeți. Sub formă de paradox, figura comprehensiunii ne aduce, inevitabil, la misterul cvadraturii cercului. „Cercul hermeneutic” reproduce raportul dintre parte și întreg pe care Scripturile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Scripturile în templu, Hristos se regăsește pe Sine ca Început și Sfârșit al cuvintelor insuflate către profeți. Sub formă de paradox, figura comprehensiunii ne aduce, inevitabil, la misterul cvadraturii cercului. „Cercul hermeneutic” reproduce raportul dintre parte și întreg pe care Scripturile sfinte o întrețin cu istoria genezei și a receptării lor. Redactate pe rând, carte după carte, Scripturile sunt citite - cel puțin în tradiția Bisericii - ca un întreg ivit din mariajul lui Dumnezeu cu istoria. Cuvântul nevăzut se naște din membrana
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Sub formă de paradox, figura comprehensiunii ne aduce, inevitabil, la misterul cvadraturii cercului. „Cercul hermeneutic” reproduce raportul dintre parte și întreg pe care Scripturile sfinte o întrețin cu istoria genezei și a receptării lor. Redactate pe rând, carte după carte, Scripturile sunt citite - cel puțin în tradiția Bisericii - ca un întreg ivit din mariajul lui Dumnezeu cu istoria. Cuvântul nevăzut se naște din membrana amniotică a Duhului. Hristos nu vorbește despre Sine decât pentru a-L descoperi pe Tatăl. Sensul lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Hristos nu vorbește despre Sine decât pentru a-L descoperi pe Tatăl. Sensul lumii este revelat în conversația perihoretică a Tatălui cu Fiul, ai cărei martori suntem, în Duhul. Pe lângă gramatica liturgică a lecturii, descoperim aici sintaxa trinitară a comprehensiunii Scripturii. Tâlcuitorul inspirat este, literalmente, un ins grațiat și condus dinspre tărâmul umbros al literei către sfera înseninată a recunoașterilor ultime. În acest sens, exegetul rămas ucenic al Cuvântului nu are complexul modern al originalității. Angoasa în fața inautenticității nu-l amenință
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tărâmul umbros al literei către sfera înseninată a recunoașterilor ultime. În acest sens, exegetul rămas ucenic al Cuvântului nu are complexul modern al originalității. Angoasa în fața inautenticității nu-l amenință decât pe cel care crede că temporalitatea degradează ontologic valoarea Scripturii. Nu este însă cazul Părinților Bisericii, pentru care originalitatea este doar un exercițiu de fidelitate. În cuvintele Sfântului Augustin, in vetere novus latet et in novo vetus patet (Quaest. in Hept. 2, 73). Scriptura nu se dezleagă printr-o pidosnică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
crede că temporalitatea degradează ontologic valoarea Scripturii. Nu este însă cazul Părinților Bisericii, pentru care originalitatea este doar un exercițiu de fidelitate. În cuvintele Sfântului Augustin, in vetere novus latet et in novo vetus patet (Quaest. in Hept. 2, 73). Scriptura nu se dezleagă printr-o pidosnică ispitire a tâlcuitorului, ci în urma unei prealabile invocări. „Strălucește în inimile noastre, Hristoase Dumnezeule, lumina cea neînserată a cunoștinței Dumnezeirii Tale, și deschide ochii noștri spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri...” Prezența Cuvântului veșnic în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se dezleagă printr-o pidosnică ispitire a tâlcuitorului, ci în urma unei prealabile invocări. „Strălucește în inimile noastre, Hristoase Dumnezeule, lumina cea neînserată a cunoștinței Dumnezeirii Tale, și deschide ochii noștri spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri...” Prezența Cuvântului veșnic în cuvintele Scripturii revelează adâncimi imemoriale. Actul împărtășirii constă în această consumație a Cuvântului întrupat. În Euharistie, Cuvântul este prezent în chip substanțial și de aceea cuminecarea se însoțește cu tăcerea. Cuvântul din Scripturi are o prezență iconică, precedând și urmând evenimentului comuniunii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri...” Prezența Cuvântului veșnic în cuvintele Scripturii revelează adâncimi imemoriale. Actul împărtășirii constă în această consumație a Cuvântului întrupat. În Euharistie, Cuvântul este prezent în chip substanțial și de aceea cuminecarea se însoțește cu tăcerea. Cuvântul din Scripturi are o prezență iconică, precedând și urmând evenimentului comuniunii euharistice. Atât în actul ruminației, cât și în taina Euharistiei, fără invocarea Duhului - adică în absența epiclezei - nu se poate vorbi despre prefacere. Conversația nevăzută cu Logosul presărat în câmpul creației
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prezență iconică, precedând și urmând evenimentului comuniunii euharistice. Atât în actul ruminației, cât și în taina Euharistiei, fără invocarea Duhului - adică în absența epiclezei - nu se poate vorbi despre prefacere. Conversația nevăzută cu Logosul presărat în câmpul creației și pământul Scripturilor seamănă cu arta grădinăritului. Euharistia este primăvara parfumată a grădinarului, care, precum trandafirul lui Angelus Silesius, crește și înflorește ohne warum... Grădinarul tâlcuitor de înțelesuri va fi fericit să adoarmă sub lumina lină de apus, a veșnicului „Soare al dreptății
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a dialectului atic. Nu materialitatea silabelor este ceea ce dă greutate cuvintelor Domnului, ci suflarea Duhului. Cuvântul menține nu doar unitatea Vechiului și Noului Testament, ci și posibilitatea comunicării prin intermediul limbilor dezbinate, „nici una fără înțelesul ei” (I Corinteni 14, 10). Are Scriptura un text original la care exegeții pot face un ultim recurs? Dincolo de controversele istorice care privesc tradiția manuscriselor ebraice și grecești, rămâne evidența originii anistorice a sensului (înțeles aici ca logos) transcendental al Scripturii. Traducerea Scripturii este nu doar o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ei” (I Corinteni 14, 10). Are Scriptura un text original la care exegeții pot face un ultim recurs? Dincolo de controversele istorice care privesc tradiția manuscriselor ebraice și grecești, rămâne evidența originii anistorice a sensului (înțeles aici ca logos) transcendental al Scripturii. Traducerea Scripturii este nu doar o posibilitate, cât mai ales o sarcină universală, fundamentată pe două realități: (1) transparența iconică a cuvintelor în raport cu Verbul ipostatic; (2) nelimitarea semantică a Verbului originar. În practica interpretării, această disponibilitate a Scripturii se mișcă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Corinteni 14, 10). Are Scriptura un text original la care exegeții pot face un ultim recurs? Dincolo de controversele istorice care privesc tradiția manuscriselor ebraice și grecești, rămâne evidența originii anistorice a sensului (înțeles aici ca logos) transcendental al Scripturii. Traducerea Scripturii este nu doar o posibilitate, cât mai ales o sarcină universală, fundamentată pe două realități: (1) transparența iconică a cuvintelor în raport cu Verbul ipostatic; (2) nelimitarea semantică a Verbului originar. În practica interpretării, această disponibilitate a Scripturii se mișcă între doi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
transcendental al Scripturii. Traducerea Scripturii este nu doar o posibilitate, cât mai ales o sarcină universală, fundamentată pe două realități: (1) transparența iconică a cuvintelor în raport cu Verbul ipostatic; (2) nelimitarea semantică a Verbului originar. În practica interpretării, această disponibilitate a Scripturii se mișcă între doi poli. Același principiu formal (interpretare fără limite) coordonează două atitudini fundamental contrare: (a) poziția adoptată - de la Origen, Grigorie de Nyssa și Evagrie Ponticul până la Maxim Mărturistitorul - de către ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
coordonează două atitudini fundamental contrare: (a) poziția adoptată - de la Origen, Grigorie de Nyssa și Evagrie Ponticul până la Maxim Mărturistitorul - de către ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și imaginația necenzurată a interpretului 1. În primul caz, tâlcuitorul se lasă „născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1, 18) și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și imaginația necenzurată a interpretului 1. În primul caz, tâlcuitorul se lasă „născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1, 18) și va fi astfel inițiat în geografia simbolică a Scripturii. În al doilea caz, exegetul refuză excursia mistagogică și descoperă „infinitul rău” al suprafeței 2; interpretarea sa nu mai are nici reguli gramaticale (fixate prin liturghie), nici reguli sintactice (exprimate în dogme). În fața celui dintâi, Scriptura își dă Cuvântul. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în geografia simbolică a Scripturii. În al doilea caz, exegetul refuză excursia mistagogică și descoperă „infinitul rău” al suprafeței 2; interpretarea sa nu mai are nici reguli gramaticale (fixate prin liturghie), nici reguli sintactice (exprimate în dogme). În fața celui dintâi, Scriptura își dă Cuvântul. Pentru scepticul plin de îndrăzneală, „Înțelepciunea cea de multe feluri” (Efeseni 3, 10) va prefera să tacă. Zaheu, vameș și prietentc "Zaheu, vameș și prieten" At last the Saviour is born into the world - appears in Judea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin schițarea unui portret-robot al prototipului; mai degrabă, răspunsul se consumă într-o entuziastă proclamație: Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu și Fiul Tatălui, întrupat „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”. Iisus, Cel răstignit și înviat a treia zi, „după Scripturi”. Pentru artiștii care aderă la această tradiție, scrierile profeților, Psalmii, Evangheliile canonice și ortodoxia teologică sintetizată în Crezul de la Niceea (325) constituie cadrele hermeneutice ale încercării lor. Chipul lui Hristos, învăluit în lumina Duhului, se va manifesta atunci ca icoană
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reamintește că, în marea tradiție reprezentată de Sf. Dionisie Areopagitul, dintre cele două tipuri simbolice de nume scripturistice folosite pentru descrierea economiei divine a lucrărilor lui Dumnezeu în lume, simbolurile neasemănătoare (anómoia sýmbola) sunt favorizate 3. În acest mod, Sfânta Scriptura își păstrează misterul în fața bulimiei cognitive a celor neinițiați - foarte adesea tentați să cadă în idolatria conceptelor filozofice. Apofatismul răsăritean se identifică așadar cu „refuzul de a epuiza adevărul prin interpretarea simbolic-iconologică a formulărilor sale”4. Dorința lui Yannaras este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să apară decât într-un context secular modelat de cel puțin doi vectori: (a) intenția de demonstrare a existenței lui Dumnezeu prin exercițiul rațiunii separate de conținutul existențial al credinței, care implică considerarea economiei divine a mântuirii prin relația cu Scripturile și cu liturghia Bisericii; (b) acceptarea predicației univoce (ființa sau existența devin un atribut calitativ identic pentru orice subiect logic al unei propoziții). Pace Yannaras, acest agnosticism nu are nimic de-a face cu „apofatismul esențialist” specific teologiei creștine. A
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Sfânt nu este absent din nici o făptură și mai ales din cele ce s-au învrednicit de rațiune”1. Ca episcop în comuniune cu urmașii Părinților capadocieni, Augustin a știut că adevăratul sit hermeneutic al teologiei este liturghia Bisericii. Tâlcuitorul Scripturii nu este decât ucenicul lui Hristos, după chipul celor doi străini aflați în drum spre Emaus: „Și începând de la Moise și de la toți prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Și s-au apropiat de satul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]