4,690 matches
-
imaginam, comentă. — încă nu l-am prins, remarcă Ajamuk. Se întoarse să-l privească: — Ce vrei să zici? — Ce-am zis, răspunse sergentul cu naturalețe. Mașinile noastre nu pot coborî în salină. Chiar dacă am găsi o pantă potrivită, ne-am scufunda în sare. Și pe jos n-o să-l prindem în vecii vecilor. Locotenentul Razman înțelese că avea dreptate, întinse mâna și apucă receptorul radioemițătorului: — Sergent! strigă. Sergent Malik! Mă auzi? Aparatul scoase un șuierat, mormăi, tuși și în sfârșit se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai aibă timp să se îndepărteze, chiar dacă reușește să treacă de noi. — Cămila o s-o ia razna, le aminti Saud din partea de sud. Aici e un nor de țânțari. E un ochi de apă și, dacă se apropie, o să se scufunde fără scăpare. Locotenentul Razman avea convingerea că targuí-ul ar fi preferat să fie înghițit de nisipuri decât să fie prins viu, dar nu făcu nici un comentariu. Se mulțumi să dea ordine. — Patru ore de odihnă, spuse, dar după aceea, toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
zare, anunțând întunericul urma să sosească aproape brusc, și înțelese că aceea era noaptea în care, în cele din urmă, trebuia să acționeze. Mintea lui părea să iasă la suprafață dintr-o ciudată somnolență în care se străduise să se scufunde în mod conștient, cu speranța că va deveni o ființă neanimată: o plantă lăptoasă, o piatră din erg, un grăunte de sare printre milioanele de grăunți din sebhka, învingând astfel nevoia de a bea, de a transpira și chiar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un fel de somn din care se trezi speriat, dar speriat chiar de acea liniște, de acea pace și de acea tulburătoare senzație de gol, scăldat în sudoare și simțind aproape o durere în urechi, ca și cum cineva l-ar fi scufundat brusc într-un univers gol pe dinăuntru, așa încât șopti încet câteva cuvinte, doar ca să se asculte pe el însuși și să dovedească că mai există încă sunete pe pământ. Putea exista un alt loc mai liniștit decât acel mare panteon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
privind în gol prin figura lui reflectată în geamul ferestrei, dincolo de dreptunghiul de asfalt din curtea școlii, cu porți din țeavă pentru handbal, și dincolo de pâlcul de case împresurat de blocuri amestecate și risipite în vârtejul de cenușă al cerului, scufundate într-un nor uriaș de cenușă; cenușa și fumul, și umezeala, și nu se vede țipenie de om, abia a trecut de cinci dimineața... Tresare. Ăsta chiar nu-i în firea lui. S-a sonat definitiv, auzi, că nu puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Se duse În bucătărioară și puse ceainicul pe foc. — Te invidiez, să știi, spuse ea pe deasupra aburului care se Înălța, pentru că poți să vii și să pleci când poftești. De la sală, adică. Noi suntem acolo mai tot timpul și ne scufundăm În lumea asta mizerabilă... Lucrurile iau proporții exagerate... Linda te Înnebunește pentru fiecare măruntiș... Vocea i se pierdu. — Ai putea foarte bine să pleci, i-am sugerat eu. N-ai avea nici o problemă să te angajezi altundeva. — Și s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
că, În definitiv, preferam genul ăsta de muzică acelor cântecele vesele despre dragostea eternă, scoase de interpreți de soul slăbănogi și artificiali, care nu reușesc să rămână Însurați nici cât durează unul dintre șlagărele lor. Aveam deja jumate de braț scufundat În toaletă, dar cântam În continuare. Muncește fluierând. Când s-a terminat muzica, m-am oprit și eu, am aruncat buretele În chiuvetă și m-am trântit pe canapea, emanând destoinicie și eficacitate prin fiecare por. Am sunat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
iar mie Îmi spuse: Încearcă punch-ul, scumpo, l-am pregătit eu Însumi. Uite-o pe Felice, e chiar acolo. A dispărut apoi În mulțime. M-am uitat la Stanford. — ăsta e punch-ul, presupun, am zis eu. Ce tărie are? El scufundă un polonic Într-o supieră imensă de argint și-mi turnă un pahar de lichid roșu mat. — ăăă, e nițel mortal, mi-a răspuns. Duggie a trântit de toate În el, fără să citească mai Întâi etichetele sticlelor. Dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Edgar Allan POE (1809-1849) Pe fundul Oceanului Atlantic se află o carte. Povestea ei vreau să v-o istorisesc. Cunoașteți, poate, deznodământul; la vremea lui, ziarele l-au relatat și, de-atunci Încoace, unele lucrări l-au consemnat: când s-a scufundat Titanicul, În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, În largul Insulei Terra Nova, cea mai prestigioasă dintre victime era o carte, unicul exemplar al Rubaiatelor lui Omar Khayyam, Înțelept persan, poet, astronom. Voi vorbi doar În treacăt despre acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bătaie, o moschee la ceasul rugăciunii, un bazar sau chiar divanul meu, și să mă Întreb: dacă le-aș cere acestor oameni Înțelepciune, cunoștințe, credință, cinste, nu aș vedea, la fiecare Însușire pe care o enumăr, gloata Înseninându-se, apoi scufundându-se și dispărând? Mă descopăr singur, khwaje Omar, deznădăjduit de singur. Divanul meu e gol, palatul meu - de asemenea. Acest oraș, acest imperiu sunt pustii. Am mereu impresia că sunt nevoit să bat din palme cu o mână legată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
liniștită: — Mi-aș dori să fi ajuns deja. Am ridicat din umeri. Dacă există pe lume o navă pe care se poate călători fără teamă, aceasta este. Așa cum a spus-o căpitanul Smith, nici Dumnezeu Însuși n-ar putea să scufunde pachebotul! Dacă Îmi Închipuisem că o liniștesc cu aceste cuvinte și cu tonul meu vesel, efectul pe care l-am produs a fost contrar. Mă apucă de braț, murmurând: Nu mai spune asta niciodată! Niciodată! — De ce te tulburi așa? Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de 15 aprilie ne surprinse Întinși, epuizați, Înconjurați de fețe compătimitoare. Ne aflam la bordul navei Carpathia, care, la primirea unui mesaj disperat de ajutor, venise În mare grabă ca să salveze naufragiații. Șirin stătea tăcută alături de mine. De când văzuserăm Titanicul scufundându-se, nu mai rostise nici un cuvânt, și privirea ei mă evita. Aș fi vrut s-o zgâlțâi, să-i aduc aminte că avusesem parte de un miracol, că majoritatea pasagerilor pieriseră, că existau pe puntea aceea, În jurul nostru, femei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sau trompetist, va veni să se așeze pe același scaun, poate cu un alt șaman făcând gesturi cu bețișorul pentru a convoca sunetele la conspirația muzicală, viața e o orchestră care cântă continuu, acordată, dezacordată, un pachebot titanic care se scufundă mereu și mereu revine la suprafață, și atunci moartea se gândi că nu ar mai avea ce să facă dacă vaporul scufundat nu ar mai putea urca niciodată cântând acel cânt evocativ al apelor scurgându-se pe flancuri, cum trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
voi exploda de fericire asemenea portocalei de pe trotuar, înfruntând singurătatea aceasta, invaliditatea, rușinea, la marginea patului, pentru totdeauna. O mână imaginară, lungă și caldă se întinde spre mine din mijlocul patului, o mână de uriaș înspăimântător mă îmbie să mă scufund lângă el, să îl las să mă îmbolnăvească de paralizia lui, iar eu tremur, iată cum viața se scurge din mine încetișor, picătură cu picătură, adunându-se într-o băltiță formată în afara camerei, iar eu, diafană, lipsită de greutate, încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acoperi ca o pătură de beton, strivindu-ne, îmi ridic mâinile, încerc să-l împiedic, să nu se prăbușească, Noga murmură, ce faci, mami, iar eu mă cutremur, privesc tavanul și îl văd ridicându-se la locul lui, apoi mă scufund iar, în fața ochilor mei tulburați se învârt amețitor rezultatele analizelor lui, detalii și lucruri mărunte înfricoșătoare, care se vor transforma dimineață într-o sentință, bună sau rea. Teste ce conțin sângele lui plin de viață, umbrele palide ale oaselor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
puțin, a murit, în vreme ce tu te gândești la viața pe care o vei duce acum, după ce m-ai mușcat, apoi mă ridic și sar într-un picior, ținându-mă de tufișuri și de scaunele pliante, cad în apă și mă scufund cu gesturi sălbatice, semănând în jurul meu lacrimi, încerc să îmi țin respirația, văd ca prin ceață cum peste puțin timp îmi vor scoate trupul mort din apă, este atât de ușor, stă în puterile mele, trebuie doar să încetez să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
respir, să renunț la obiceiul indecent de a respira, iar acum, în piscina închisă, împrejmuită, pe al cărei acoperiș cade o ploaie deasă, surprinsă parcă să se lovească de sticla transparentă, încerc din nou, dar nu cu toată inima, mă scufund și îmi țin respirația, dar iată o mână care vine spre mine, mă trage la suprafață, ce ai, mă întreabă el, îți vorbesc de aproape o jumătate de oră și tu nu răspunzi deloc, iar eu îl privesc, pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de ridicol fusese să plătesc un asemenea preț pentru faptul că mă stăpânisem, apoi, cu o furie neașteptată, îi prind penisul alunecos între tălpi, ca și cum ar fi fost un pește care înota către mine, cu gura plină de spumă, mă scufund în căutarea lui, două mâini îmi împing capul sub apă, aproape că mă înec, cu greu reușesc să le înlătur și să iau o gură de aer. Mai bea puțin vin, spune el, apoi îmi toarnă pe gât o cascadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îmi repet, așa cum fac șoptind în urechile fetelor din cămin, nu ești o victimă, ai întotdeauna posibilitatea de a alege, dar ce alegere mai poate fi făcută acum, când el m-a înlănțuit cu infirmitatea sa. Iar și iar îmi scufund fața în apa aproape fiartă, așa cum faci cu un vas de ceramică antic, de care s-a lipit pământul, pete mici de ulei negru, urât, tu nu mai poți alege, îmi spun mie însămi, nu mai ai altceva de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
niște tineri emoționați, cu puțin înainte de răsăritul soarelui, întunericul se retrage, mai trage cu ochiul doar dinăuntrul caselor, dindărătul ferestrelor întunecate, învăluind somnul greu al oamenilor ca niște petice negre. Ridic ochii spre est, nori singuratici flutură asemenea unor brațe scufundate în marea de aer palid, pe acoperișuri sunt risipite cu generozitate antenele ca niște cruci tremurânde, dominând regatul acesta adormit din beton, iar între ele stă captivă luna, un balon albicios, a cărui lumină abisală încă impresionează, dar stelele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vor agăța de picioare, ne vor trage în jos, iar noi nu vom avea de ce să ne mai prindem, buclele ei sunt deja negre, murdare de noroi, și eu încerc să îi apuc mâna cu ultimele puteri, Noghi, nu te scufunda, însă mâna ei scapă, alunecă din mâna mea, deget după deget. Mă doare, Naama, își retrage mâna din palma mea, iar eu îmi vin în fire, îl ajut să intre în mașină, mă așez cu mare greutate lângă el, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să vină imediat, el, pe de altă parte, aleargă la duș, murmurând fără întrerupere versurile acelea pe care și le amintise, asemenea unui băiețel în prag de bar-mitzvah, care repetă partea aceea din Profeți, citită înainte de lectura din Torah, își scufundă sub apă uitarea umilitoare, iar eu îl privesc, stă așezat în cadă, cu genunchii la gură, cu oasele lipite unul de celălalt, iar când deschide ochii și mă vede, pe fața lui înflorește un zâmbet jenat, zâmbetul unui om ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe el l-am iubit cu adevărat, mormăia în brațele mele ca un ursuleț sălbatic, eu eram lupul, iar el era ursul și ne zvârcoleam amândoi în patul cel înalt al mamei, până să devină patul tatei și să se scufunde sub el, iar Yotam aproape că dispăruse înăuntrul oaselor sale, dar nimeni nu vedea, doar eu mai încercam să îl salvez, și poate că tocmai asta îmi transformase dragostea într-un urlet de frică, și îmi vine să urlu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întinde până la mijlocul spinării și spune, hai, intră și tu. Nu, cum să intru, și zic, m-am spălat aseară, dar îmi scot imediat cămașa și intru, și trupul meu devenise mai ușor, ședem amândouă cu genunchii unul lângă celălalt, scufundate într-o senzație plăcută de jenă, aproape fără să ne atingem, doar apa aceea fierbinte duce de la una la cealaltă mângâierile și hohotele de râs și sărutările, prezența ei lângă mine îmi aduce o liniște necunoscută, nu sunt singură, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el zice, sunt încă în sud, mă întorc peste câteva zile și trec să o văd pe Noga, și eu spun, bine, nici o problemă, și zâmbesc spre receptor, dar imediat după aceea tresar și îl scap din mână, îl văd scufundându-se ca pe un scafandru micuț, pe fundul căzii, pentru că în ciuda vocii sale blânde în mine se trezește o senzație pârjolitoare de greață, am impresia că am auzit plânsetul îndepărtat și înfundat al copilului. Capitolul optsprezecetc "Capitolul optsprezece" În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]