5,506 matches
-
un Mau-Mau. Asta ce mai e? întrebă bănuitoare doamna Reilly. — Du-te și dă drumul televizorului să se încălzească, spuse absent Ignatius și reluă furios lectura scrisorii. Nu-ți seamănă nici un pic, așa cum îți poți imagina. Este și muzician și sculptor, și-și petrece fiecare minut într-o activitate reală, creînd și aprofundând. Sculpturile sale par să sară și să te înșface, atât sunt de pline de viață și de prezență. Scrisoarea ta mi-a dovedit că mai ești cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Înainte să-ți dai seama, chiar nu s-a Întâmplat niciodată, ura! În fiecare zi Înghițim Încă o pilulă de falsitate... Ce citea Don Quichote, se Întreba Asya În mintea ei năstrușnică. Ce scria pe pagina aia? Își dăduse oare sculptorul osteneala să mâzgălească fie și câteva cuvinte? Curioasă, s-a ridicat de pe canapea și s-a apropiat de sculptură. Vai, din păcate nu era nici un cuvânt pe pagina de lemn. A tras un fum lung, Înainte să se Întoarcă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
bine, era răcoros și plăcut mușcător. Acum marea se vedea până departe, iar orizontul ardea ca o presimțire. Din clipă în clipă, soarele trebuia să răsară. Mi-am adus aminte ce-mi zisese Moașa în ajun: „Simte-te bine, domnule sculptor, ca în vacanță, de ce te grăbești? Doar nu te silește nimeni să te grăbești. Profită de asta, cât timp mai poți. În locul dumitale m-aș duce pe țărm, aș face o baie în mare, m-aș plimba. În sfârșit, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ce azil? Un azil de bătrâni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atenția. N-a vrut. Nu accepta să se despartă de ei. I-am cerut încă o dată același lucru, de data aceasta iritat de refuz, poruncitor. Ea a clătinat, îndărătnică, din cap. În clipa aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii. Atunci m-a mușcat de braț, aruncându-mi o căutătură sălbatecă. Mânia o făcea frumoasă și, pe loc, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ajutorul meu. Cum în ziua aceea eram destul de bine amețit, l-am înfruntat. I-am spus că trebuia să se considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat o căutătură piezișă. Vroia să vadă dacă nu glumeam. Nu glumeam. Apoi s-a hotărât să mă lase în plata Domnului. Nu ținea să se certe. Avea grijile lui cu boala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
li se permitea să meargă în cătun. Era limpede că dacă nu mă dovedeam la înălțimea unui privilegiu care lor le era interzis, Mopsul ar fi bombănit: „Ce, ăsta-i bărbat?”, iar alții i-ar fi ținut isonul: „Simpatic, drăguț sculptorul, dar...” complimente care în urechile mele ar fi sunat mai degrabă a injurii. Nu mă simțeam un ticălos autentic, cu sufletul destul de bine tăbăcit încât să n-am nici o strângere de inimă, dar nici nu vroiam să se spună că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu va fi niciodată o operă desăvârșită. Vrând, nevrând, o voi lăsa neterminată, fiindcă într-o zi voi muri și altcineva va trebui să facă piatra mea funerară și mormintele celor care vor muri după mine. Cum s-ar zice, sculptorul a murit, opera lui continuă. Poate și credeam în ceea ce ziceam. Dar acum? Ascult vântul care se întețește uneori. Printre scânduri, nu văd nici o stea. Sper că din pricina norilor. Simt, se apropie, totuși, nu mai poate să întârzie prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poate fi tot timpul severă și dichisită, mai are și ea nevoie să se destindă, ținea parcă să-mi demonstreze individul. Când am părăsit închisoarea, nu știam de ce să mă apuc. Mai întâi am vrut să-mi practic meseria de sculptor. Lumea n-o duce prea strălucit cu gustul și, din moment ce trecusem pe la Belle Arte, mulți puteau să-și închipuie că mă și pricep. Pe deasupra, puteam oricând să pretind că nu eram înțeles. S-ar fi găsit naivi care să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în vorbe. Venise să-mi spună despre un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebându-mă dacă n-aveam chef să merg acolo. Firește, nu în calitate de pensionar al azilului. „Vai, domnule sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase el pentru posibila neînțelegere. Dumneavoastră sunteți încă tânăr. Dar administratorul e un om umblat, a vânturat lumea și are o slăbiciune pentru artă. Și, cum ar vrea să facă ceva pentru bieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-au petrecut în noaptea aceea. M-am culcat devreme și l-am visat pe Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. „Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ea nu iartă”. Nu mai suportam frigul, femeile mutilate, nebunii, pe vecinul care chicotea și am mai băut o sticlă după care m-am întors acasă. L-am visat din nou pe Bătrânul. Mi-a zis poruncitor: „Te aștept, domnule sculptor”. Mă așteptam să adauge: „Nu mă sili să te aduc cu forța”. Dar nu s-a mai auzit nici un cuvânt. Doar ochii mă fixau în continuare, reci, insuportabili. M-am gândit că visul acela era de fapt un ordin căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și se îndreptă, de data aceasta mai hotărât, spre ușă; o deschise, inspectă din reflex împrejurimile și se prelinse pe coridor. Eram intrigat. Când Arhivarul se întoarse, îmi mulțumi încă o dată. — Vă sunt recunoscător că m-ați așteptat, domnule... — Sunt sculptor. Spuneți-mi Daniel. Da, domnule Daniel, vă rămân îndatorat, obligat. Vă rog să fiți atât de bun și să-mi spuneți cu ce v-aș putea fi de folos. I-am comunicat că vroiam să merg la administratorul azilului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul s-a așezat la locul lui, la masă, m-a poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a întrebat: — Fumați, domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțându-mă că el se lăsase de fumat din pricina acceselor de tuse care îl chinuiau uneori noaptea. — Mai e și praful de aici, îmi zise cu ochii la hârțoagele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plece, dar s-a răzgândit. Stătea în ușă fără să spună nimic. — Ce doriți? l-am întrebat. Prinzând curaj, omul s-a apropiat, lămurindu-mă cu ajutorul unui torent de vorbe care se revărsa continuu că auzise de venirea unui „scluptor”. Sculptor, l-am corectat eu. Și se gândise că fiind eu un oaspete de seamă, poate îl ajutam cu o vorbă bună pe lângă Moașa. Știți cine-i Moașa, nu-i așa? mă chestionă. Am dat din cap. Ei bine, domnule scluptor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deosebeau realitatea de închipuire. Povesteau un trecut în parte visat, cârpit și nu mai știau nici ei cu exactitate care fusese adevărata lor viață, câtă autenticitate exista în urma lor. Minciuna le intrase în pori ca praful de marmură în pielea sculptorilor. Erau momente când ar fi dorit, cu siguranță, pentru ei înșiși, numai pentru ei înșiși, să știe exact ce au fost, dincolo de întâmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Când a venit, tăcut și îngândurat, ne-am repezit să-l luăm la rost: «Bine, omule, îți bați joc de noi? Ne lași să stăm ca proștii la ușă? De ce dracu nu ne-ai dat drumul?» Și ce credeți, domnule sculptor, că ne-a răspuns? Ne-a zis: «Dacă deschideam, ar fi omorât câinele». Ei, ați mai pomenit vreun hingher care să se îndrăgostească de un câine? (Și Mopsul făcu un semn prin care să-mi sugereze că Hingherul nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a scuipat în obraz această ironie: într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bârfea: „Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?” Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei a încercat să mă consoleze: „N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ironie: într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bârfea: „Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?” Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei a încercat să mă consoleze: „N-are rost să vă supărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se mulțumească să cioplească pietre funerare?” Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei a încercat să mă consoleze: „N-are rost să vă supărați, domnule sculptor. Pe ăsta nu-l ia moartea, de frică să nu se otrăvească cu el”. Tot Domnul Andrei s-a grăbit să le explice celorlalți că nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întâmplă. Mi-am ales de aceea și eu un loc”. După asta, de câte ori mă zărea, se ridica respectuos în picioare și își scotea șapca decolorată, salutându-mă în timp ce-și ștergea cu dosul mâinii chelia transpirată: „Să trăiți, domnule sculptor”. Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a reîntors la grupul de pescari, lăsând o dâră de noroi în urma lui. Apoi, au dispărut toți, pescarii și Dinu. Cineva, a cărui față n-o distingeam din pricina luminii prea puternice, îmi spunea cu o voce uscată și tristă: „Domnule sculptor, nu știu dacă dumneata cunoști o pasăre neagră, împestrițată cu alb, aproape cât o găină de mare care nu e făcută pentru zbor, se codește să coboare chiar de pe crengile joase ale copacilor unde se urcă. Iar dacă ajunge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ei bine, eu sunt o asemenea pasăre. Uită-te cu atenție la mine. Nu mă vezi? Sunt singura pasăre din vârful copacului. M-am cocoțat aici și nu mai pot să cobor. Și vreau să-ți cer o favoare, domnule sculptor. Să fii dumneata vânătorul pe care-l aștept...” Am bănuit că omul căruia nu izbuteam să-i deslușesc chipul ascundea ceva. Îmi întindea o cursă? Am simțit transpirația curgându-mi caldă, lipicioasă pe buze, pe bărbie și m-am trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-i fusese impusă, a început să-mi pună întrebări ca unui bolnav. — Nu vă supărați, vă rog, l-am întrerupt politicos, dar hotărât să nu mă las confundat cu bătrânii din azil. Eu nu mă aflu aici pentru tratament. Sunt sculptor (și am accentuat cuvântul „sculptor”). Și încă nu sunt sigur ca voi rămâne aici. Aristide nu păru însă deloc impresionat de vorbele mele. A ridicat din umeri. Mă rog, dar eu trebuie să-mi fac meseria. Ați avut febră de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-mi pună întrebări ca unui bolnav. — Nu vă supărați, vă rog, l-am întrerupt politicos, dar hotărât să nu mă las confundat cu bătrânii din azil. Eu nu mă aflu aici pentru tratament. Sunt sculptor (și am accentuat cuvântul „sculptor”). Și încă nu sunt sigur ca voi rămâne aici. Aristide nu păru însă deloc impresionat de vorbele mele. A ridicat din umeri. Mă rog, dar eu trebuie să-mi fac meseria. Ați avut febră de când ați venit aici? — Nu. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]