13,467 matches
-
un suflet. Acest suflet e coprinsul spiritual, care se manifestă prin vorbe si care prin mijlocul tonului pătrunde iarăși la suflet. Acest ton își are originea în libertatea spirituală a vorbitorului, care-i predă auditorului sensul vorbelor lui și-l silește de-a provoca în sine aceeași intuițiune. {EminescuOpXIV 307} Acest proces a fondului vorbirei care prin auz se comunică sufletului și e renăscut de acesta în același sens, acest proces e condițiunea a toată priceperea, căci cel ce vorbește și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
scârție, foșăie, urlă, fâșâie, șuieră). Însă aceste espresiuni aparțin începutului limbelor; omul, care caută a reda prin sunetul articulat întreaga abondanță a impresiunei, își îndreaptă sub presiunea acestui stimul atențiunea sa asupra acelor obiecte cari, prin sunete auzibile, nearticulate îl silesc de-a forma după el pe cele corespunzătoare articulate. În această activitatea primitivă omul nu e formător de limbă decât într-o măsură minimă, căci el imita numai tonul auzit în elementul tonului articulat și nu redă în sunet impresiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
impresiuni a simțurilor. Acuma accentul simbolic constă în virtuozitatea aceea ca să dai tuturor acestor espresiuni, atât celor proprii cât și celor transmise, o astfel de culoare tonică încît ele să se prezinte auditorului în puterea lor originală și să-l silească la intuițiunea vioaie și la reproducerea impresiunei. Accentul simbolic se lărgește acum, căci, coprinzând cercul întregei vieți a naturei în procesul lui neîntrerupt și bogăția de metafore în cari au fost schimbate toate espresiunile acestea, pe cari apoi le prezintă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însemna a-l scurta pe poet cu un element esențial. Cum e dar de evitat acest îndoit pericol? Artistul trebuie să facă din ritm purtătorul coprinsului poetic, însă astfel încît să ne impresioneze numai [efectul] său etic, fără ca să fim siliți a ne aduce aminte de elementele compozițiunii sale. Numai această lege rezolvă greutatea coprinsă în dilemă: ca versul nici să se-audă, dar nici să fie distrus. Aceasta coprinde totodată în sine cea mai mare varietate a întrebuințărei. Cu cât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
face și mai presantă evitarea acestui tact auzibil, căci e prea ușor ca declamatorul, prin natura jucătoare a ritmului troheic, să cadă într-o dârdâire a picioarelor de viers. Arta va consista dar în puterea rezistenței cu care actorul va sili oarecum pe acest ritm ca să părăsească această mișcare monotonă, în care ar cădea desigur daca ar fi abandonat în propria sa natură. Însă elanul, coloritul sensibil pe care el îl dă coprinsului său trebuie să i se păstreze. Asta am
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
rima. Precum are artistul dătoria de-a lăsa să răsune impresiunea etică a ritmului și învălui în el sensul ca cu un văl des, tot astfel trebuie să reproducă urechei noastre și elementul muzical al rimei, fără însă de-a sili urechea noastră ca să stăruie asupra rimei. Numai acolo unde rima e intenționată și esprimă vo greutate a cugetării or o șfichiuire epigramatică, numai acolo poate să se facă mai pregnant distingibilă pentru urechea noastră. Când rima provine câteodată în tragedie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Declamațiunea acestei speții de poezii, pusă-n față cu simplitatea declamațiunii poetice a speției întîi, e un contrast și am putea s-o numim, împrumutînd o espresiune muzicală, cu terminul de declamațiune figurată, și într-adevăr aicea virtuozitatea vocei se silește a ajunge bogăția formelor poetice și a dispune liber peste ele. Numai voci pline de sunet, mari și esersate deplin în toate direcțiunile vor fi în stare să eserseze o influință deplină în această a treia 413r speție a liricei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
influință care, daca lasă a domni rațiunea obiectului, poate fi sigură de succes. În cazuri de acestea trebuie să i se espună clar individului neraționabilitatea hainei, necompatibilitatea ei cu împrejurările pe cari le condiționează rolul, și astfel individul sa fie silit a recunoaște disproporțiunea ce se provoacă prin îmbrăcămintea lui. Al treilea moment al costumului e cel simbolic. Daca s-a satisfăcut epocei în genere, sub legea însă a bunului gust, daca s-a marcat diferințele în îmbrăcăminte, diferințele condițiunii de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
conștiință relațiunea secretă dintre obiectele sensibile și închipuirile noastre. De-aceea aceasta e asupra a orce regulă. Se poate însă ca în coordonarea hainelor și în alegerea colorilor să fie o idee creatrice oarecare; și aceea atuncea când costumul ne silește să credem că e o afinitate oarecare între el și rol. Astfel Orsina, Iulia Imperiali și Lady Milford pe de o parte, Imogen, Desdemona și Eleonora pe de alta ar condiționa cam o asemănătoare simbolică de colori în îmbrăcămintea lor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
armonia numai naturală a colorilor și cu cât combinarea colorilor e așa de liberă ca să ni se aducă aminte de importanța acestei combinări. Nu e scopul nostru de-a urmări pîn-în minuțiozități acest punct. Însă într-o dezvoltare care se silește de-a oțărî locul fiecăruia din momentele reprezentărei dramatice nu poate lipsi un moment care-și are și el importanța sa pentru întreaga reprezentare a caracterelor, pentru că ajută a produce icoana personalității și a o ști păstra în timpul întregei ei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se simtă impresiunea acelei puternice catastrofe ce i se-ntîmplă când vede pentru prima oară frîngîndu-se (atotputința) omniputința sa, trebuie din fața lui înnorată să se trădeze acest punct solstițiar al sorții sale, trebuie din tonul lui să se vadă că se silește ca să-i [esprime] tăria și încrederea de mai nainte. Actorul care nu le reproduce toate acestea nu a rezolvat problema cea mai mare a poetului. Un Makbeth care n-ar trăda în înfățișarea lui, în scenele după omorul regelui, nebunia
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
apare motivată în sine însăși și pare într-adevăr membru întregitor în lanțul dialogului. Jocul mut îl asigură prin urmare pe actor de-a nu lăsa să cadă nicicând caracterul însuși, de-a nu cădea el din caracter, căci îl silește de-a-l ținea bine în orce moment în fantazia sa și de-a-l toarce în ea mai departe. Tonul cu care o să se înceapă vorbirea următoare nu se poate găsi cu deplin adevăr decât din iluziunea, cu care autorul se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
asigurată a rolelor și a unei tâmpiri gradate față cu cele mai nalte interese ale artei. Artistul trebuie s-o știe cum că nu-l exclude un drept absolut de posesiune de la reprezentarea vrunui rol, iar publicul să nu fie silit de-a se lipsi, prin imutabilitatea posesiunei, de plăceri cari rezultă neapărat din principiul liberei concurențe. Se-nțelege că acela căruia la montarea unei piese i s-a distribuit un rol are dreptul cel mai apropiat de posesiune, căci rolul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ceva real să fie) numai pentru a cuprinde ele toate cele reale. De părtinesc a doua teorie (de care se țin cîtiva naturaliști metafizici), acceptând timp și spațiu ca relațiuni ale fenomenelor (lîngă sau dupăolaltă) abstrase din experiență, atunci sânt siliți să conteste valabilitatea învățăturilor apriorice ale matematicei în privirea obiectelor reale (de es. în spațiu) sau cel puțin certitudinea apodictică a unor asemenea, fiindcă aposteriori aceasta nu are loc; iar noțiunile apriorice spațiu și timp fiind după opinia asta numai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
acest adevăr din noțiunea liniilor drepte și acea a numărului doi; sau axionul că prin trei linii drepte e cu putință o figură, și cercați asemenea a-l deduce din aceste noțiuni. Toată osteneala voastră este zadarnică si vă vedeți siliți de a vă refugia la intuițiune, cum o și face aceasta geometria întotdeauna. Vă dați prin urmare un obiect în intuițiune. Dar de ce speție este aceasta: intuițiune pură apriorică sau empirică? Dac-ar fi empirică atunci n-ați putea face
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lor în noțiune. Aceasta ne conduc la trei izvoare subiective ale cunoștinței cari fac cu putință inteligența și prin ea toată esperiența, ca un product empiric al inteligenței ce este. MENȚIUNE PREALABILĂ Deducerea categoriilor e-mpreunată cu atâtea greutăți și ne silește de a pătrunde atât de adânc în primele temeiuri a posibilității cunoștinței noastre în genere încît eu, pentru a evita întinderea unei teorii depline și totuși pentru a nu neglige nimic într-o cercetare atât de necesară, am aflat-o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ar ținea cei cari nu măsură o știință după natura ei, ci după efectele ei întîmplătoare, totuși s-ar întoarce ca la [o] iubită cu care s-au dezbinat de mult, pentru că rațiunea, atingîndu-se aici de scopurile ei esențiale, e silită fără răgaz să lucreze sau la căpătarea unei priviri și cunoștințe solide, sau la dărâmarea cunoștințelor bune existente. Așadar atât metafizica naturei cât și cea a moravurilor, cu deosebire însă critica unei rațiuni ce se încrede aripelor proprie, critica care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
te lupta decât cu ambiția câtorva, care se poate înfrîna în diferite chipuri. Disprețuit e acela care trece drept schimbăcios, ușurel, muieratic, pusilanim, nehotărât; de acestea principele trebuie să se ferească ca de-o stîncă-n mare și cată să se silească a arăta în acțiunile sale oarecare mărime, curaj, seriozitate și tărie. În toate tractările lui cu supușii cată să excite părerea că hotărârile lui sânt irevocabile și să se ție în așa respect încît nimeni să nu cuteze de a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cari n-au știut să-și câștige vază prin natura și aspirațiunile lor, ceea ce-i ține pe soldați în frâu, au trebuit să piară. Cei mai mulți dintre dânșii, dar mai cu seamă aceia cari fuseseră oameni privați, simțind greutatea aceasta, se sileau de-a îndestula numai pe soldați, păsîndu-le puțin de asuprirea poporului. Era neapărat. Căci, daca principii nu pot evita de-a încărca asupră-le ura unei părți sau a celeilalte, trebuie să-și dea măcar toată silința de-a nu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
chestiunea că "ce e cultura? " atuncea ușor s-ar putea întîmpla să (se prezinte) rezulte nu vrem să zicem o perplesitate oarecare, dar desigur că ocaziunea unei întrevorbiri mai lungi; am fi aplecați de-a admite o determinare sau alta, siliți de-a renunța la altele, diferite momente s-ar prezenta și-ar dispărea, până ce-am putea coji sâmburele noțiunei din variata lui aplicare în viață, în scurt, ar fi de nevoie o cercetare anume pentru a recunoaște în ființa sa
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Precum însă medicului îi trebuiesc și alte științe, de es. psicologia, tot așa și psicologul va trebui să studieze o parte a medicinei, cel puțin boalele spiritului și ale nervilor, și, spre a le pricepe pe acestea, el va fi silit a se familiariza cu tot cercul medicinei, se-nțelege că în ondulațiuni din ce în ce mai ușoare. Cum se deosebește acuma medicul de psicolog în privirea cunoașterei, psicologiei or a patologiei? Amândoi cunosc amândouă, deosebirea este vădită a măsurei și a gradului, pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dus îndărăt la împărăție. ["SĂ ȘTIȚI DE LA MINE.. "] 2257 Să știți de la mine, voi și nepoții voștri, că al vlahilor neam e necredincios la culme și stricat, nici lui Dumnezeu ținând credință dreaptă, nici împăratului, nici rudei sau amicului, ci silindu-se a-i amăgi pe toți. Mari mincinoși și tâlhari vestiți, ei sânt pururea gata a jura prietenilor cele mai groaznice jurăminte și a le călca apoi cu ușurință, făcând frății de cruce și cumetrii, meșteri de-a înșela prin
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pentru întrebuințarea puterilor originare și indestructibile ale pământului. Dintre toate necesitățile, puterea de muncă e mai greu de transmis și mai trecătoare; daca nu se întrebuințează numaidecât, se pierde pentru totdeuna. Oriunde unde nu există comerț înăuntru și omul e silit a atârna de-un negoț străin, nouă din zece părți ale muncii fizice și intelectuale a comunității se irosesc. Munca consistă în aplicarea facultăților omului la producțiune. J. D. Say o definește astfel: "Acțiunea stăruitoare la care cineva se supune
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
așadar de-a observa și de-a cunoaște decât raporturi". [... ] ["ȘTIINȚA CERE LEGI.. "] 2264 Știința cere legi, și anume de-o generalitate atât de sigură încît să nu fie excepție. Aflîndu-se acestea, armonia și ordinea intră în locul haosului și sîntem siliți, în orice ramură a științei, să vedem în efecte urmările naturale ale unor cauze determinate și să ne așteptăm la întoarcerea unor efecte egale când constatăm cauze egale. (b. LUMEA VIE) [" VARIETATEA SAU DIVERSITATEA... "] 2264 Varietatea sau diversitatea e condiția
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
iubitoare de păcat. Amândouă aceste ispite, și cea cu voie și cea fără voie, le uneltește diavolul: pe cea dintâi ațâțând sufletul prin plăcerile trupului, iar pe cea de a doua o dorește diavolul, voind să strice firea prin durere, silind sufletul doborât de dureri să pună în mișcare gândurile de ocară împotriva Făcătorului. Dar, noi trebuie să ne rugăm să nu ne vină ispita de bunăvoie, ca să nu ne despărțim de dragostea lui Dumnezeu, și pe cea fără voie să
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]