2,289 matches
-
Dumnezeul mântuirii mele: în El mă voi încrede și nu mă voi mai teme, căci tăria mea și laudă mea e Domnul și El mi-a fost mântuire.” (t.n.) Când folosește numele de moša‘ sau una din expresiile sinonime cu el, omul Vechiului Testament se gândește la Dumnezeu că salvator din primejdii și strâmtorări. Abia în Noul Testament mântuirea va dobândi conotația eshatologica pe care o are pentru creștini și numele de Mântuitor îi va fi aplicat lui Isus Hristos 238
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și apoi a Vulgatei, care au ales să-l „incultureze”, efectuând un transfer de sens inteligibil pentru oamenii din societățile sclavagiste dezvoltate: în grecește, lýtron este prețul de răscumpărare pentru sclavi. Astăzi, mai ales pentru creștini, „Răscumpărător” e perceput că sinonim cu „Mântuitor”, ambele fiindu-i des aplicate lui Hristos în Noul Testament. De aici și fluctuația constatată în traducerile românești. Se pierd astfel conotații importante mai ales pentru cariera acestui cuvânt în traducere grecească, în Noul Testament: „mântuirea” nu implică neapărat un
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
RSV). Primul dintre aceste nume abstracte este un adjectiv substantivat de la thežos, a, on, „dumnezeiesc”. Apare astfel, cu sensul de „divinitate”, de la Herodot. Nu este folosit niciodată de Septuaginta în traducerea scripturilor canonului ebraic. Cel de-al doilea îi este sinonim: e substantiv feminin de declinarea a treia și se întâlnește o singură dată în Cartea Înțelepciunii, 18,9: „În ascuns copiii evlavioși ai celor drepți aduceau jertfe și statorniceau toți într-un gând legământul dumnezeirii” (tò tQÎs theótQtos nómon)... În
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
din 1Pt 1,15 allà katà tòn kalésanta hymăs hágion kaì autoì en pásQi anastrophQi genethQte, „după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră” (C) vizează desăvârșirea morală a destinatarilor scrisorii. Este sinonim cu îndemnul lui Isus din Mt 5,48, unde despre Tatăl se spune că este téleios, „desăvârșit”. 3.2.1.5.3. ho agathós: „bun” (SC, BVA, BS); „cel Bun” (G-R); „Binele” (C); „le Bon” (BJ); „good” (RSV). În Mt
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ƒas:. De aceea l-am plasat în acest câmp. Deși are un conținut semantic diferit față de hágios, observăm că este tradus la fel, cu excepția bibliilor românești vechi, unde găsim „(Prea)cuvios”. Acest adjectiv, derivat de la „a se cuveni”256, este sinonim cu „pios”, adică „cel care dă fiecăruia ce i se cuvine”, altfel spus, „cel ce se poartă cu dreptate”. „Cuvios” este însă un termen opac pentru cititorul de astăzi, care îl înțelege eventual, când se referă la om, în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
este vrednic de crezare.” (A.B.) - În În 7,28, Isus strigă în templu: „Eu n-am venit de la mine, ci adevărat este Cel care m-a trimis (alQthinòs ho pémpsas me).” (t.n.) În aceste versete, cele două adjective sinonime sunt predicate în propoziții nominale care il au ca subiect pe Dumnezeu. Semnificația specială care rezultă din context este „fidel”, „vrednic de crezare”258. De altfel, am văzut că Septuaginta traduce ebraicul ’ElohQy ’"men cu theòs ho alQthinós259. Limba ebraica
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
după lucrarea să.” Acest nume, referit inițial la Isus, este proclamat, în 21,6, si de „Cel care sade pe tron” referitor la sine285. Metaforă ce folosește prima și ultima litera a alfabetului grecesc e întărită de alte două expresii sinonime, în cel de-al doilea text citat. Le înregistrăm pe fiecare în parte: 3.2.2.6.5. hQ archg kaì tò télos: „începutul și sfârșitul” (SC, G-R, BS); „Începutul și Sfârșitul” (Blaj-BVA, C); „principium et finiș” (Vg); „le Principe
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
vei îngădui că Cel Drept al tau să vadă putrezirea.” (t.n.) În Evr 7,26, este primul dintre atributele lui Hristos-Marele Preot: archiereùs hósios, ákakos, amíantos: „un Mare Preot drept, nevinovat, neprihănit...” (t.n.) Când este nume hristic, este sinonim cu numele precedent, ho díkaios, si poate fi tradus fie cu „drept”, fie cu „sfânt” în accepția de „desăvârșit din punct de vedere moral”. 3.2.2.8. Stăpân 3.2.2.8.1. basileús: „Împărat” (toate traducerile românești citate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
3,14 este numit ho amen, ho mártys ho pistòs kaì ho alQthinós: „Amin, Martorul fidel și vrednic de crezare” (t.n.), cele două epitete fiind reluate despre el în Ap 19,11. În contextele de mai sus, aceste adjectivele sinonime alQthes și alQthinós se referă la credibilitate. Însă alQthinós, folosit de Evanghelia după Ioan că epitet pentru alte nume metaforice ale lui Hristos, inseamna în respectivele contexte „autentic”, sau „real” în raport cu o prefigurare: tò phÄÎs tò alQthinón, „lumină cea adevărată
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
acest nume exprimă transcendență și desăvârșirea lui Dumnezeu și se traduce invariabil cu „Sfanțul”. 4.1.7. al-Sal"m (2.1.5.2. și 2.1.11.8.) și Š"lÄm (3.1.16.7.). Numele biblic poate fi considerat sinonim cu cel coranic doar dacă acesta din urmă este interpretat că „Izbăvitor, Făcător/Dătător de pace”. 4.1.8. al-‘Al (2.1.5.3.)/ al-Muta‘"l (2.1.5.4.) și ‘ElyÄn (3.1.6.2.)/ r"m we
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
din această serie, le poate fi pusă alături că semnificație, dar traducerea trebuie să evidențieze specificitatea ei. 4.2.13. al-Mu’min (2.1.11.2.), al-Muhaymin (2.1.11.3.) - dacă îl interpretăm pe cel de-al doilea că sinonim al primului - si ’Pl ’emón"h/ ’Pl ’emeÖ/’ElohQy ’"men (3.1.12.1.), respectiv alQthes/alQthinós (3.2.1.9.1. și 3.2.2.12.1.), pistós (3.2.1.9.2.), ho amen (3.2.2.12
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
care nu e de ordinul sentimentului, ci de al voinței, iar cel biblic, la bunătatea și indurarea lui Dumnezeu față de cei cu care a încheiat legământ. Ambele implică statornicie. Bogăția semantica a lui ‚"s:, pusă în lumina și de expresia sinonima ra> ƒese: și de contextele mai numeroase în care se întâlnește această din urmă face din acestă unul dintre cele mai importante atribute ale lui Dumnezeu în Vechiul Testament, iar în Noul Testament, chiar atributul esențial, Dumnezeu fiind definit că agápQ, „Iubire
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.1.6.1.), Qadr (2.1.6.2.), Muqtadir (2.1.6.3.) se referă la capacitatea lui Dumnezeu de a săvârși orice voiește. Biblia exprimă această idee de obicei prin narațiuni întregi, dar nu conține nici un nume sinonim cu cele trei nume divine din Coran. 4.3.9. șal-țLa” f (2.1.8.14.), în contextele în care pare să însemne „Cel ager/pătrunzător” poate fi echivalat cu trei dintre multiplele atribute ale „duhului” care se află în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
nu primește răspuns. Astfel, Saul se plânge: „...Dumnezeu s-a îndepărtat de mine, nu mi-a mai răspuns (lo’ ‘"n"n ‘Ä:)...” (1Sam 28, 15d) Aceleași lucruri se pot spune și în legătură cu Șam‘ (2.1.13.8), când acesta este sinonim cu Mumb: și în Biblie, „a asculta” rugăciunea înseamnă a-i „răspunde”. 4.3.13. al-Razz"q (2.1.14.1). În Biblie, o expresie cvasi-sinonimă, dar pe care nu am situat-o printre numele divine, este cea din
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
526); „În niciun alt loc confuzia nu este mai mare decât În utilizările termenului mit, care, supus permanent unui tratament de tip patul lui Procust, acoperă tot felul de categorii ș...ț: aici este imagine sau metaforă, acolo metalimbaj, dincolo sinonim cu legenda, textul, cuvântarea, povestea, discursul” (R. Trousson, 1981, pp. 16-17). „Dacă există ceva care să explice dezbaterile fără sfârșit În legătură cu natura miturilor, acesta este faptul că termenul mit a Însemnat și se pare că el continuă să Însemne exact
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este cel de rit (sau ritual), dar există și antropologi care consideră ritul un caz particular al unor alte noțiuni, Înglobante: social dramas (V. Turner), public events (D. Handelman) sau performances (R. Schechner). Pentru majoritatea autorilor, conceptul de rit este sinonim cu cel de ceremonie - cu toate acestea, există și savanți care susțin că ritul și ceremonia se referă la realități etnografice distincte. Aceste dificultăți conceptuale derivă din ambiguitatea structurală a universului ritual: pe de o parte, acesta beneficiază de o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
doua - demonstrațiile și mitingurile, charivari cu finalitate politică, riturile de violență etc. De altfel, tot În câmpul tipologiilor referitoare la sistemul ritual poate fi inclusă și dezbaterea În jurul binomului rit-ceremonie. Chiar dacă cei mulți cercetători folosesc cele două noțiuni ca perfect sinonime, au existat și voci care au susținut necesitatea unei diferențieri conceptuale. B. Alexander (1987, vol. III, p. 179) susține că distincțiile dintre cele două concepte se Întemeiază fie pe obiectul manifestării (riturile sunt mai legate de sfera religiosului, ceremoniile de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
inițiativele venite din afară. Astfel, descântecul „de legat” intră În prima categorie, iar cel „de deochiat” În a doua; b) scopul: magia albă, care urmărește obiective pozitive, fără a face rău nimănui, și magia neagră, pentru care atingerea scopului este sinonimă cu afectarea unui individ sau grup. Această distincție acoperă În mare parte o dihotomie exprimată În antropologia anglofonă prin opoziția dintre sorcery (vrăjitoria cu scopuri În general pozitive) și witchcraft (vrăjitoria demonică). Pentru Ph. Stevens Jr (1996, vol. III, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În comunitatea antropologilor și a specialiștilor În istoria religiilor, nu numai defințiile și tipologiile sunt imprecise, contestate și reconfigurate permanent: nu există un acord nici În ceea ce privește elementele componente ale sistemului magic. Unii autori folosesc adesea termenii magie și vrăjitorie ca sinonimi. Alții disting Între magia (care include și vrăjitoria) din societățile simple și vrăjitoria din societățile europene medievale și postmedievale. Unii individualizează diferitele forme de exercitare a magiei - precum vindecarea magică, divinația, vrăjitoria, În timp ce alții le identifică sub o singură denumire
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
aceștia contribuie la nașterea diferitelor boli. Spre exemplu, Iovan Iorgovan omoară balaurul, dar din trupul acestuia se naște musca columbacă, sursă a numeroase boli; d) caracterul incomplet al creației; e) pedeapsa divină pentru neascultarea „poruncilor”: izgonirea din Rai, care este sinonimă cu pierderea imortalității și a imunității paradisiace. Din această perspectivă, autorul amintit consideră că „vindecătorul se Întâlnește cu o realitate primordială: el se luptă cu forțe supranaturale care există de la Începutul timpului. A vindeca trebuie să fie un act de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se face pe baza unei inițiative voluntare - nu este impus și nu este o parte tehnică dintr-o serie de acțiuni planificate pentru atingerea unui scop practic. Ofranda se deosebește de dar (chiar dacă cei doi termeni sunt folosiți adesea ca sinonimi), deoarece ea implică o relație asimetrică de statut, o inferioritate a persoanei care face ofranda și o superioritate a persoanei care primește ofranda. Și darul poate presupune o inegalitate a statuturilor, dar relația creată prin actul de a dărui și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de Întemeiere a civilizației" Violența acestui ritual a generat mai multe tipuri de teorii, În care sacrificiul este văzut ca un ritual fondator, un act ceremonial care instituie ordinea socială și valorile culturale. Ceea ce Înseamnă că a explica sacrificiul devine sinonim cu a explica civilizația umană. Sau, altfel spus, originea sacrificiului și funcțiile sacrificiului explică originea și funcțiile culturii. Prima dintre aceste perspective pornește de la ideea unei crime sacrificiale care a avut loc, În mod real, cândva, Într-o epocă revolută
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sortit să moară sau nu); c) ca un substitut al miresei ( Într-un sistem simbolic În care nunta este inversată - tânărul are ca mireasă un copac „masculin”, iar nunta sa marchează unirea cu lumea morților), astfel Încât această mireasă non-culturală este sinonimă cu moartea. Partea a doua a ceremonialului cuprinde Împodobirea bradului (ca la nuntă) și bocetul - care prezintă aducerea bradului ca o „Înșelătorie”, deoarece bradului i se promite un destin consacrator („zână la fântână”), În totală antiteză cu utilizarea sa funerară
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
trepte succesive de suferință, depășindu-și condiția fragilă inițială - triumful lor asupra durerii este un triumf asupra limitelor și vicisitudinilor vieții. Punctul suprem al ritului marchează suspendarea lor Între pământ și cer, viață și moarte, oameni și zei. Căderea este sinonimă cu moartea, revenirea din leșin cu renașterea și cu dobândirea unui nou statut social. Cursa solitară (În antiteză cu suspendarea controlată de bărbații satului) trebuie să confirme această schimbare: inițiații Își controlează sfâșierea trupului, iar rănile sunt dovada parcurgerii Întregului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu divinitatea feminină a fertilității (Isis, Demeter, Freya) și cu cetele de femei care celebrează, orgiastic, moartea și nașterea lor (M. Detienne, 1997b, pp. 275-287; M. Eliade, 1992, pp. 322-330). Moartea tânărului Caloian atrage după sine un doliu generalizat, cosmic, sinonim cu instaurarea unei perioade de sterilitate a Întregii naturi. Eroul este căutat de mama sa, care parcurge un spațiu fabulos și interoghează stihiile prin aceleași formule prin care colindele și baladele prezintă căutarea Maicii Domnului sau a mamei ciobanului mioritic
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]