4,267 matches
-
încumetă să-l întrebe pe sergentul lor major când vor fi lăsați la vatră. Cererea este transmisă pe cale ierarhică. Răspunsul li se dă reclamanților sub formă de palme, lovituri de pumn și de picior. Soluție promptă, sumară, dar nesatisfăcătoare. Aceștia stăruie, încăpățânații! să-și ceară dreptul. Un ordin de zi, afișat în dormitoarele cazărmii, anunță că, dacă nu se calmează, liberalii vor primi fiecare câte cincizeci de ciomege și că vor fi decimați după aceea. Acest ordin inoportun e smuls peste
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
făcut semn că pot să plec. Am plecat liniștit. Au început cursurile, orele de meditație în care n-aveam ce să fac. N-aveam cărți. Din pricina asta secretele chimiei și algebrei mi-au rămas străine. Gândul plecării din școală îmi stăruia mereu în minte în timpul orelor, mai ales că diferența de vârstă dintre mine și colegii mei începuse să mă jeneze. De pildă avusesem într-o zi în hol o vizită a soției falsului librar, o femeie cam de vârsta mea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de început de septembrie atât de euforic și mai ales unde "vorbise"? Cum însă "politica" pentru mine nu făcea parte din valorile absolute (în poiana fierăriei lui Iocan îmi apăruse ca o comedie), gândul la soarta falsului librar n-a stăruit prea mult în conștiința mea. Dimpotrivă, mi-am amintit de soarta fratelui soției lui, de care ea îmi vorbise des, Pavel, orb care locuia la Vatra luminoasă, om deosebit care își pierduse vederea de mic într-un accident neelucidat... "Să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
noastră și îmi șopti numele. Mi se întîmpla acest lucru des, eu să nu văd pe cineva pe care îl cunoșteam, dar să fiu apucat de braț, oprit și să recunosc un vechi prieten sau pe cineva în amintirea căruia stăruiam eu mai mult decât el într-a mea. M-am uitat țintă la el și a surâs cu chipul inundat de bucurie intensă. - Codrine, am strigat. L-am recunoscut după această expresie a chipului său în care bucuria de a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
știam ce să spun, am plecat seara și Codrin n-a zis nimic, nici eu nu i-am pomenit că știam cu cine e însurat și nici el n-a insistat să mai rămân. Pe enigma acelei vizite, gândul îmi stăruia la Sinaia: Ce-o mai fi făcând Codrin? O li scăpat taică-său? I-o fi născut nevasta? Ce limbă avea să vorbească noul născut?... ... De la cantina refugiaților ardeleni l-am urmat la ieșire pe Dobrinescu. Fără șovăire, mă ducea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
statul național legionar la 6 septembrie, când îl detronase pe Carol al II-lea? Îi văzusem și poza într-o vitrină, sau într-un ziar, îmbrăcat în cămașă verde. De ce vruseseră legionarii să-l dea jos? Întrebările însă nu-mi stăruiră în minte, ca și Nilă îmi mâneam franzela ca un cal nepăsător... firește... cu pistoalele lor... Trebuia s-o pățească... Mă miram în clipele acelea cum de ajunseseră ei să... Hm!... Și acum... Gheorghe... Megherel... Dar nu mă mai gândii
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ce are de făcut. Îmi întoarse spatele, din clipa aceea nici nu se mai uită la mine. Mă îndepărtai, lăsând în urmă târnăcoape care se ridicau în aer, brațe care aruncau, șir nesfârșit de oameni peste câmpia fără margini. Îmi stăruia în minte chipul viclean al lui Niculescu, care se pierduse în marea de oameni. Se pierduse?! Ceva îmi spunea că nu rămânea el acolo să facă la nesfârșit munca aceea, printre acei inși pe care îi recunoscuse atât de rapid
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
CARE O AVEA DE ÎNDEPLINIT. DOAR O CLIPĂ, IMAGINEA RUINELOR FUMEGÂNDE ALE SCUARULUI GRUPULUI 814 ÎI TRECU PRIN MINTE. VIZIUNEA DE COȘMAR, CU AMENINȚAREA DE MOARTE PE CARE O IMPLICA ATÂT PENTRU EL CÂT ȘI PENTRU IMPERIUL MARELUI JUDECĂTOR, ÎI STĂRUI UN MOMENT ÎN CONȘTIINȚĂ. PE URMĂ ÎȘI ÎNDEPĂRTĂ DEFINITIV ATENȚIA DE LA ACEST SUBIECT. MAI TÂRZIU, PESTE MAI PUȚIN DE O ORĂ, O CONDUCEA PE DELINDY LA AVIONUL CARE URMA SĂ O DUCĂ ÎNAPOI LA TABĂRA A, DE UNDE URMA SĂ SE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
epidemia ce-și făcuse apariția în Europa occidentală 481. Privitor la simptomatologia holerei ni se spune că pe omul atins de această boală "îl apucă cârceii de inimă, nemaiputând nici vorbi, și din durere mare pierde cumpătul și moare". Informatorii stăruie asupra cârceilor sau colicii, deci asupra crampelor abdominale, ca simptom major al afecțiunii. Nu trebuie să pierdem însă din vedere că prin "cîrceii de la inimă" nu se înțelegea manifestarea unei tulburări a funcției cardiace, ci un deranjament la nivelul abdomenului
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
o nouă și pătrunzătoare invazie a flagelului pare să fi fost dat în ultimul an al secolului al XIX-lea, și anume, în chiar "reședința" tradițională a germenului Cholera morbus. Se apreciază că acest val pandemic a durat până în 1923, stăruind în chip dezastruos mai cu seamă în Rusia, apoi în țările balcanice, și ivindu-se sporadic în Italia, ca și în alte zone ale Europei centrale și occidentale, pentru a atinge, în 1910, punctul cel mai îndepărtat al difuzării sale
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
și cu mobilizarea tuturor forțelor medico-sanitare. De menționat că, pe teritoriul românesc aflat în 1916 -1918 sub ocupație germană nu a apărut nici un focar de holeră 587. 6. Un episod postbelic După încheierea primului război mondial, holera n-a mai stăruit în Peninsula Balcanică, unde se manifestase agresiv în diferite țări, mai ales în intervalul 1911-1916. În 1919-1920 s-au înregistrat focare mai persistente doar în Turcia, cu deosebire în zona orașului Istanbul. În 1922, holera este însă semnalată în Grecia
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
posac, privind-o țintă cu ochii lui spălăciți. Ea se înroși brusc și se întoarse iar către bărbatul ei, care se uita întruna drept înainte, în ceața și vântul de afară. Se strânse toată în palton. Dar în minte, îi stăruia imaginea soldatului francez, lung și firav, atât de firav în tunica lui strimtă, încât părea făcut dintr-o materie uscată și sfărâmicioasă, amestec de nisip și oase. Abia în acea clipă văzu chipurile descărnate și arse de soare ale arabilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
trezind încă dorințe - simțea asta din privirile bărbaților - cu fața copilăroasă, cu ochii limpezi și luminoși ce contrastau cu trupul mare, pe care-l știa cald și odihnitor. Da, totul era altfel decât își închipuise. Se împotrivise atunci când Marcel a stăruit s-o ia în această călătorie plănuită de el încă din ziua când se sfârșise războiul și afacerile începuseră să meargă iar ca înainte. Până la război trăiseră destul de bine din mica prăvălie de stofe pe care Marcel o moștenise de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
iată de ce, de cum se iviseră iar stofele pe piață, Marcel se gândise să ia la rând satele din sud și pe cele aflate pe podișurile cele mai înalte și, renunțând la mijlocitori, să-și vândă singur marfa negustorilor arabi. A stăruit s-o ia cu el. Janine știa cât de greu se călătorește, respirația o chinuia, ar fi vrut să rămână acasă. Dar Marcel era încăpățânat, și ea îi făcuse până la urmă pe voie, deoarece ar fi obosit-o prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe voie, deoarece ar fi obosit-o prea mult să-l refuze. Călătoreau acum împreună, dar nimic din cele ce vedea nu semăna cu ceea ce crezuse ea. Se temuse de căldură, de roiurile de muște, de hotelurile murdare în care stăruie mirosul de anason. Dar nu se gândise nici o clipă la frig, la vântul tăios, la aceste podișuri polare, semănate cu morene. Visase palmieri și întinderi moi de nisip. Acum vedea că se înșelase și că pretutindeni în deșert domnește piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se săpau în stratul gros de nori. Lăsaseră piața în urmă. Mergeau de-a lungul unor ulițe, pe lângă ziduri de argilă, peste care atârnau trandafiri ofiliți de decembrie și, ici, colo, câte o rodie uscată și viermănoasă. În tot cartierul stăruia o mireasmă de praf și de cafea, de scoarță de copac arsă, un miros de piatră și de oaie. Dughenile, scobite în zidurile de lut, se împuținaseră; Janine simțea că n-o mai duc picioarele. Bărbatul ei, în schimb, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vizibil, sau, mai curând, se zăreau câțiva dintre lungii lui mușchi lichizi, care străluceau în răstimpuri. De fiecare parte a drumului, nespus de aproape, se desena pe cer pădurea întunecată. Ploaia ușoară care udase drumul cu o oră mai devreme stăruia încă în aerul călduț, făcând și mai apăsătoare liniștea și nemișcarea acelui mare luminiș din inima pădurii virgine. Pe cerul negru tremurau stele încețoșate. Dar de pe celălalt mal se înălță un zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bucătarul, cu pasul hotărât și elastic. Acesta ridica din când în când capul și surâdea către tovarășul său. O apucară înspre biserică, ce se vedea pe deasupra caselor, ajunseră la marginea pieței, străbătură apoi alte străzi pline de noroi, peste care stăruia un miros agresiv de mâncare gătită. Uneori câte o femeie, în mână cu o farfurie sau o unealtă de bucătărie, își arăta pentru o clipă în prag chipul curios. Trecură prin fața bisericii, apoi pătrunseră într-un cartier vechi, strecurându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întreține cu grupul celor mai puțin grăbiți. Un du-te-vino zgomotos apropie și separă grupurile și în dimineața următoare, când sosesc alți invitați. Agitația se stinge abia după prânz. Doamnele sunt la coafor, bărbații citesc, se bărbieresc, dorm. Înaintea premierei mai stăruie doar silueta unei pelerine cenușii. Flutură, ca un clopot, de sub streașina unor boruri largi și negre. Se pierde în dunga unor uliți ascunse... Străinul ar putea fi recunoscut, spun cei intrigați : chipul supt, fruntea prelungită de calviție, tremurul gesturilor excesiv
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
doi miniștri, vechi prieteni ai autorului, ba și președintele Uniunii Scriitorilor, cu o escortă de colaboratori. Surdina scenei plutește în descântecul naiv al mahalalei cu muzicalitatea ei elegiacă și farsele saltimbancilor iuți și tandri. Când se aprinde lumina pentru pauză, stăruie o stânje neală vinovată. Invitații își regăsesc însă repede vioiciunea, forțează exagerările, elogiul. Entuziasmul - în antract - rămâne, totuși, zgârcit. Se aud prin colțuri disertații despre amestecul de prospețime și trivialitate al acestei arlechinade, despre poezia prohibiției anilor ’30... Devine vizibilă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sticlă : grupuri de bărbați și femei vor încercui tot mai strâns necunoscuta, surprinsă, în prag, de asemenea neașteptată întâmpinare. Privirile o vor cerceta îndelung. S-ar auzi pulsul mărunt al pendulei. Agresivitatea acestor prime câteva clipe, chinuitoare, fără sfârșit, va stărui multă vreme... Prietenii se deprinseseră deja să folosească, cu destulă pricepere, surpriza. Probă eficientă, un bun mijloc preliminar de cunoaștere. Surpriza i-ar lovi, însă, nu în mai mică măsură, de data asta, și pe ei. Linii și culori obișnuite
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape, fusese prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii căzuți, leneșă, sfioasă. Ușa se închise, cândva, lent. Stăruia un parfum ciudat, un amestec de mirosuri. Deținuta mai privi, probabil, o vreme ușa, se întoarse. Își rezemă tâmpla de marginea ferestrei. Rămase nemișcată. Obrazul ei obosit părea plin de lumina zilei care urca. Parcă adormise. Micul atelier ar pluti
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
palmele nu peste gură, cum s-ar cuveni, ca să nu tulbure tăcerea sălii, ci peste ochii încinși. Exasperată, din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg. Zac undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc, palide baghete
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pământ. Apoi întrebă iar, mai sigur: și cine va fi spînzurat? ― Noi nu putem ști, domnule căpitan, zise caporalul cam încurcat. Se aude c-ar fi un domn ofițer, dar nu putem ști bine... ― Și pentru ce fel de vină? stărui ofițerul, privindu-l cercetător, aproape mânios. Caporalul se zăpăci de tot și răspunse șovăind cu un zâmbet de milă amară: ― De, domnule căpitan... noi de unde să știm? în război viața omului e ca floarea, se scutură te miri de ce... Păcatele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată cu vocea schimbată. În aceeași clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de ici-colo, grăbită, cercetătoare ca o iscoadă isteață, stăruind pe alocuri, alintând pământul și sfidând întunericul... Apoi, peste un minut, se auziră bubuituri dese, înăbușite, depărtate... ― Ce-i asta? făcu căpitanul mirat. Se spunea că pe aici e liniște... când colo... ― Da... Nu-i nimic... nimic! zise Bologa, urmărind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]