2,893 matches
-
o comună în județul Ialomița, Muntenia, România, formată din satele Gura Ialomiței (reședința) și Luciu. Comuna Gura Ialomiței se află în nord-estul județului, la limita cu județul Brăila, pe cursul inferior al râului Ialomița, aproape de vărsarea acestuia în Dunăre. în stepa de răsărit a țării, în imediata apropiere a fostelor bălți ale Dunării, care astăzi sunt indicate de fostele albii ale Jepcilor și lacurilor Porcul, Căținul lui Pun, Căținul cu cruce, Japșa lui Geoglovan, Râzea etc, care nu mai acumulează apa
Comuna Gura Ialomiței, Ialomița () [Corola-website/Science/301241_a_302570]
-
Al. Mandy), Zbor frânt (una dintre cele mai izbutite piese ale volumului, poezie de notație, fără dulcegării și odăjdii inutile, arie în care autoarea nu vrea să persiste), Voi, cuvinte (ușor fior mioritic, în sens pozitiv), Nedumerire, Singurătate, Dor de stepă, Bob mic (gen epitaf). Poema cea mai lungă este Rânduiala (12 catrene). La pagina 58, din cele două strofe nu putea lipsi zgura unor clișee de tipul „duioasele cărări” sau „aduceri aminte”, după cum, în altă parte, întâlnim sămănătoristele/ poporanistele „poteci
[Corola-other/Science/93_a_126]
-
Bahluiului și pe înălțimile sub formă de platouri colinare din partea superioară a coastei Bahluieț - Bahlui. Pe versanții cu pante accentuate apar soluri degradate în anumite proporții. Pe solurile din teritoriul localității se dezvoltă o vegetație reprezentată prin pajiști de silvo - stepă și păduri. Pădurile, ca resurse naturale, sunt formate din gorun și fag. Pe pajiștile existente se întâlnesc plante ca: golomățul, iarba câmpului, pir, coada vulpii, rogosuri, trifoi roșu, trifoi alb, mușețel și multe alte specii. În unele bălți apare stuful
Budăi, Iași () [Corola-website/Science/301263_a_302592]
-
papura. În sectoarele cu sărătură cresc iarba de sărătură și păiușca. Pe izlazuri cresc buruienile cu spini și buruienișul cu scai măgăresc. Vegetația lemnoasă este reprezentată de specii de salcâm, pin, molid, porumbar, plop și salcie. Fauna este caracteristică silvo - stepei, fiind reprezentată de rozătoare ca popândăul, hârciogul, șoarecele de câmp și iepurele de câmp. Sporadic se mai întâlnesc și alte specii de animale, cum ar fi mistrețul, vulpea, cârtița și căprioara. Păsările sunt reprezentate de pescărușul alb, fazanul, vrabia, ciocănitoarea
Budăi, Iași () [Corola-website/Science/301263_a_302592]
-
sau a asociaților de specii. În componența vegetației naturale spontane din munții Poiana Ruscăi, deci inclusiv în zona Padeșului, se întîlnesc elemente aparținând celor mai variate domenii floristice ca de pildă: elemente specifice Europei centrale (pădurile de fag), Europei răsăritene (stepele cu graminee), cele mediteranene (castanul comestibil, liliacul sălbatic) elemente din ținuturie sub carpatice (coniferele - molidul în special) precum și elemente din ținuturile Peninsulei Balcanice, câteva specii de stejari, cerul, gârnița. Alte specii se păstrează din vremurile glaciației cuaternare (afinul, jepii), îndeosebi
Comuna Nădrag, Timiș () [Corola-website/Science/301380_a_302709]
-
și Bistrița. Se poate face un popas în centrul satului pentru a vizita o întreagă colecție de sculpturi, rezultatul mai multor tabere de sculptură din ani anteriori. În apropiere se poate face o vizită la rezervatia naturală de bujori de stepa și castelul Ugron, ambele situate în Zău de Câmpie, lacurile piscicole de la Zău de Câmpie sau Miheșu de Câmpie, si mai puțin cunoscut, fenomenul de "foc viu" lângă Sărmășel datorat gazelor naturale ce ies din pământ și se autoaprind. Aproape de
Balda, Mureș () [Corola-website/Science/300108_a_301437]
-
în ) era folosit de scriitorii antici pentru a denumi mai multe popoare din răsăritul Europei, așa că totalitatea sciților de care se vorbește trebuie considerată ca un conglomerat de popoare. Veniți din spre (Caspica-Oxus), sciții au ocupat în secolul VIII î.Hr. stepele nord-pontice, din sudul Republicii Moldova de azi, întinzându-se spre câmpia Donului în Federația Rusă, luând locul cimerienilor așezați aici din timpuri preistorice. i considerați a fi cei adevărați, erau sciții regești de care vorbește Herodot, sau „socoloți” (scoloți) de rasă
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
V, 3, în FHDR, I, p. 65 și ân Istorii IV, 99, p. 51. Triburile rătăcitoare ale sciților au ocupat părți din Dacia până prin secolul II î.Hr., când urma lor se pierde printre geți. La răsărit de triburile dacice, în stepele din nordul Marii Negre, locuiau sciții, un neam de păstori, foarte buni luptători. Călăreți neînfricați, ei se foloseau mai ales de arc, aruncând săgeți din fuga calului. Năvala lor era înspăimântătoare. Se abăteau ca un uragan acolo unde nimeni nu știa
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
în Podolia), iar în continuare spre NV, N și NE cu melanhienii, budinii, androfagii, tisageții și, dincolo de Don, cu sauromanii. Este sigur că sciții erau un popor de călăreți și că puterea lor se exercita cu precădere în regiunile de stepă, așa încât a identifica țara lor cu stepa pontică de la Dunăre până la Don reprezintă punctul de vedere cel mai verosimil. Sciții, ca și alte popoare migratoare ale istoriei Europei și Asiei, nu reprezintă un popor etnic omogen, ci un conglomerat de
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
N și NE cu melanhienii, budinii, androfagii, tisageții și, dincolo de Don, cu sauromanii. Este sigur că sciții erau un popor de călăreți și că puterea lor se exercita cu precădere în regiunile de stepă, așa încât a identifica țara lor cu stepa pontică de la Dunăre până la Don reprezintă punctul de vedere cel mai verosimil. Sciții, ca și alte popoare migratoare ale istoriei Europei și Asiei, nu reprezintă un popor etnic omogen, ci un conglomerat de popoare și limbi. După cum spune Herodot, ei
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
și au oferit grâu și sclavi. Însă, în principal s-au făcut cunoscuți în fața grecilor și a celorlalte populații înrudite cu ei prin faptul că erau foarte buni războinici, în special mânuiau foarte bine arcul. Darius I, când a atacat stepele sciților, a spus că sunt aproape imposibil de cucerit datorită faptului că sciții se repliau foarte bine și atacau pe neașteptate. Mormintele căpeteniilor puteau avea chiar și 20 de metri, iar tot ansamblul funerar se numea kurgan (gorgan). În a
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
i (în sau "pacinacae", în ) au fost un popor seminomad turcofon originar din stepele Asiei Centrale. În veacul al IX-lea ei au populat nordul Mării Negre, iar în secolele al XI-lea-al XII-lea au pătruns în Peninsula Balcanică. În limba greacă (în sursele bizantine) erau cunoscuți ca "πατσινáκοι" = "Patzinaki", în limba turcă
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
(cunoscută și ca teoria kurganelor, modelul kurganelor) este una dintre teoriile privind originile indo-europene, potrivit căreia oamenii aparținând unei culturi arheologice numite „cultura kurganelor” (din care făceau parte sau și culturile precedente) localizată în stepa nord-pontică au fost, cel mai probabil, vorbitorii limbii proto-indo-europene. Termenul este derivat din cuvântul turco-tătar "kurgan" ("курган") și corespunde cuvintelor românești "gorgan" sau "tumul" (), o movilă ridicată deasupra unui mormânt. este scenariul cel mai larg acceptat al originilor indo-europene. O
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
culturile Samara și Seroglazovo dintr-o regiune situată între fluviile Nipru și Volga din epoca calcoliticului (începutul mileniului 4 î.Hr.). Reprezentanții acestor culturi erau păstorii nomazi, care, în funcție de modelul considerat, s-au răspândit de la începutul mileniul 3 î.Hr. în întreaga stepă din nordul Mării Negre, din jurul Mării Caspice și în Europa de est. Contribuția Marijei Gimbutas la stabilirea originii indo-europeenilor, propusă pentru prima dată în 1956 în lucrarea "The Prehistory of Eastern Europe, part 1" ("Preistoria Europei răsăritene"), a reprezentat o sinteză interdisciplinară de
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
pentru prima dată în 1956 în lucrarea "The Prehistory of Eastern Europe, part 1" ("Preistoria Europei răsăritene"), a reprezentat o sinteză interdisciplinară de pionierat în arheologie și lingvistică. Teoria gorganelor propune ca patrie primordială (Urheimat) a vorbitorilor de limbi indo-europene stepele nord-pontice și de la Marea Caspică și pleacă de la premisa că în această zonă erau vorbite câteva dialecte ale limbii proto-indo-europene (PIE). Potrivit acestui model, cultura gorganelor s-a răspândit treptat în tot spațiul stepelor nord-pontice și de la Caspica, cultura "Kurgan
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
Urheimat) a vorbitorilor de limbi indo-europene stepele nord-pontice și de la Marea Caspică și pleacă de la premisa că în această zonă erau vorbite câteva dialecte ale limbii proto-indo-europene (PIE). Potrivit acestui model, cultura gorganelor s-a răspândit treptat în tot spațiul stepelor nord-pontice și de la Caspica, cultura "Kurgan IV" fiind identificată cu (sau Iamnaia), a mormintelor ornate cu ocru (morminte cu fosă sau puț), existentă cu circa 3000 ani î.Hr.. Mobilitatea culturii gorganelor a facilitat expansiunea ei în întreaga regiune corespunzătoare culturii
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
din nordul Mării de Azov, Ucraina, și ar corespunde nucleului unei culturi PIE sau proto-PIE din mileniul al V-lea î.Hr... Cel mai vechi car (cca. 2000 ani î.Hr.) a fost descoperit în apropierea lacului Krivoi. Expansiunea ulterioară în afara stepelor a dus la apariția unor culturi hibride, zise culturi „"kurganizate"” după termenul folosit de Marija Gimbutas, cum ar fi cultura amforelor globulare spre vest. Aceste culturi hibride sunt la originea emigrării protogrecilor spre Peninsula Balcanică și a culturii nomade indo-iraniene
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
spre vest. Migrațiile paneuropene și procesul de „kurganizare”, în special a nu ar fi fost atât de importante pe cât le considera experta în preistorie Marija Gimbutas. Modelul unei „culturi a gorganelor ” postulează existența de asemănări culturale între variate culturi din stepele nord-pontice și de la Caspică în calcolitic și epoca bronzului (mileniile V-III î.Hr.) pentru a justifica identificarea acestei culturi ca o cultură arheologică unică sau un orizont cultural unitar. Construirea gorganelor eponime este doar un factor luat în considerare pe lângă
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
cultură și alta nu poate fi trasată cu precizie și poate fi disputată. Culturi ce fac parte din grupul culturii gorganelor: Această cultură, ce constituie ea singură, un orizont cultural variat, a avut ca areal de răspândire întreaga regiune a stepelor de la mările Neagră și Caspică între jumătatea mileniului IV și mileniul III î.Hr. Marija Gimbutas a definit și introdus termenul de „cultură a gorganelor” în 1956 cu intenția de a introduce un „termen generic” ce voia să combine orizonturile arheologice
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
diversificare. Compararea asemănărilor culturale între aceste culturi este o chestiune de arheologie independentă de ipotezele relative privind limba proto-indo-europenă. Postulatul „similitudinilor culturale" din mileniul al V-lea enunțat de arheologie este o condiție prealabilă a „modelului culturii gorganelor”, care identifică stepele nord-pontice și de la Caspica, din calcolitic (mileniul al V-lea î.Hr.) ca aria de origine a populației proto-indo-europene. Gimbutas] a sugerat inițial identificarea a patru etape succesive în evoluția culturii gorganelor: Trei „valuri” succesive de extindere a culturii gorganelor au
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
Orașul Rostov era cel mai vechi centru urban din nord-est, dar el a fost, mai întâi, sub sezeranitatea Suzdalului și mai apoi a Vladimirului, care avea să devină capitala principatului Vladimir-Suzdal. Datorită tot mai deselor incursiuni ale nomazilor turcici din "Stepele Sălbatice" în regiunea Kievului, s-a înregistrat o importantă migrație spre nord a slavilor. Cum regiunile sudice erau depopulate prin plecarea boierilor, meșteșugarilor și oamenilor de rând, principatul Vladimir-Suzdal a devenit o putere dominantă în cadrul Rusiei Kievene. În 1169, prințul
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]
-
teritoriu au ajuns sub influența creștinismului bizantin. În timp ce Imperiul Bizantin trecea printr-un tot mai accentuat declin economic și politic, cultura sa continua să influențeze Rusia în timpul secolelor ei de maturizare. Hazarii erau un popor turcic care au stăpânit zona stepei bazinului inferior al râului Volga, între Marea Caspică și Marea Neagră, între secolele al VII-lea și al XIII-lea. În secolul al VIII-lea, hazarii au trecut la religia iudaică. Capitala lor era Itil, în apropierea orașului Astrahan din zilele
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
latină în care erau scrise primele lucrări teologice creștine. Acest fapt s-a datorat alegerii de la început ca limbă de desfășurare a liturgiei a limbii slavone în locul celei grecești sau latinești. Triburile nomade turcice cumane (polovoții, kipciakii) au cucerit regiunile stepelor sudice dintre granițele Rusiei Kievene și de-a lungul coastei Marii Negre și au fondat un stat - Deșt-e-Kipciak. Respingerea atacurilor nomazilor, în special cele îndreptate împotriva Kievului, care se afla doar la o zi distanță călare de sălașurile lor din stepe
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
stepelor sudice dintre granițele Rusiei Kievene și de-a lungul coastei Marii Negre și au fondat un stat - Deșt-e-Kipciak. Respingerea atacurilor nomazilor, în special cele îndreptate împotriva Kievului, care se afla doar la o zi distanță călare de sălașurile lor din stepe, a fost o povară foarte grea pentru rușii kieveni. În cele din urmă, Rusia Kieveană s-a destrămat ca stat datorită luptelor armate dintre membrii familiei princiare care stăpâneau în devălmășie țara. Dominația Kievului a pălit din ce în ce mai mult, în folosul
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
Agropyron ischemus", "Festuca sulcata", "Artemisia campestris" etc. Terenurile cultivate au în general următoarele buruieni: "Amaranthus retroflexus", "Taxacum afficale", "Cirsium arvense", "Agropyron repens", "Agrostecuma", "Setaria", "Veronila", "Stellaria" ș.a. Pe dealurile din nordul localității crește în pâlcuri rare și vestitul bujor de stepă. Pe teritoriul localității a fost descoperit în secolul al XIX-lea un colan (torques) din argint. Piesa reprezintă unul dintre acele coliere sau brățări mari, rigide, cunoscute sub numele de torques și formate dintr-o bară rigidă-în unele cazuri un
Sânger, Mureș () [Corola-website/Science/300594_a_301923]