2,230 matches
-
Universitatea din Cambridge, a menționat că filmul conține erori istorice. De exemplu, Darius nu a fost ucis ca în film, iar în Bătălia de la Maraton nu a participat nici Xerxes, nici Darius. Artemisia, în realitate, a pledat împotriva navigării în strâmtori și a supraviețuit războaielor persane. Marina Spartană a contribuit cu doar 16 de nave de război față de flota greacă de 400 de nave de război în scena finală de luptă, și nu cu o armată uriașă.
300 - Ascensiunea unui imperiu () [Corola-website/Science/331525_a_332854]
-
întâmpinau aceleași probleme pe care le-au avut și englezii în 1666, dar le-au abordat diferit, deoarece din considerente geografice flota franceză reprezenta un pericol mai mic pentru ei. Nu le putea face nici un rău înainte de a trece prin Strâmtoarea Dover, atunci când joncțiunea cu flota engleză ar fi asigurată; pe când în 1666 englezii trebuiau să ia în calcul două flote separate și două coaste diferite de apărat. În orice caz, indiferent care a fost motivul lor, neerlandezii au decis să
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
flota engleză și să debarce armata în Anglia. Totuși, flota franceză nu a putut fi adunată la timp; D’Estrees și flota din Toulon, plecați cu 13 nave din Toulon la începutul lunii mai, au fost întorși din drum în strâmtoarea Gibraltar la 18 mai, pierzând 2 nave în furtună (reușind să ajungă în Canal abia după bătălie), iar Villette-Mursay cu escadra din Rochefort a întârziat. A fost nevoie să fie lăsate la Rochefort cinci nave sub comanda Marchizului de La Porte
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
coasta normandă. Două dintre aceastea vor eșua la St Vaast la Hougue, în timp ce alte două vor intra mai târziu în Le Havre, unde "Entendu" naufragie la întrarea în port. Cu celelalte două nave rămase, "Monarque" și "Aimable", Nesmond trecu prin strâmtoarea Dover, ocoli prin Nord Anglia și ajunse în cele din urmă în siguranță la Brest. Spre Vest s-a îndreptat corpul principal în 3 grupe: Villete era în față cu 15 nave, urmat de d’Amfreville cu 12 și Tourville
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
cele care au dus la controlarea nordului Țării Israelului și apoi cucerirea orașului Ptolemais (Acra), port elenizat important, devenit ostil evreilor, și care tulbura dominația Regatului Iudeu în Galileea. Ianai a asediat Acra în anii 102-103 î.Hr. Aflându-se la strâmtoare, locuitorii asediați au apelat la ajutorul lui Ptolemeu „Lathyrus” (Ptolemeu al IX-lea), fiul detronat al reginei Egiptului, Cleopatra a III-a, și care domnea în acea vreme în Cipru. Ptolemeu dădu o lovitură puternică oștirii lui Ianai care pierdu
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
ar fi capitulat. După ocuparea de către germani a regiunii Pas-de-Calais din nordul Franței, atât pentru Înaltul Comandament German cât și pentru Hitler părea evident că artileria grea de coastă ar putea să împiedice traficul naval millitar și comercial aliat prin Strâmtoarea Dover (Pas de Calais). Chiar și planificatorii "Kriegsmarine" considerau că interzicerea traficului aliat prin strâmtoare nu era doar de dorit, dar și realizabil, în special datorită distanței mici de doar 34 km dintre Franța și Anglia. Din toate aceste motive
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Înaltul Comandament German cât și pentru Hitler părea evident că artileria grea de coastă ar putea să împiedice traficul naval millitar și comercial aliat prin Strâmtoarea Dover (Pas de Calais). Chiar și planificatorii "Kriegsmarine" considerau că interzicerea traficului aliat prin strâmtoare nu era doar de dorit, dar și realizabil, în special datorită distanței mici de doar 34 km dintre Franța și Anglia. Din toate aceste motive s-au dat ordine pentru punerea pe poziție a tuturor pieselor grele de artilerie ale
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Calais și de la Hastings la Boulogne. Ele nu puteau proteja rutele cele mai vestice, dar zone întinse ale zonelor de invazie urmau să fie totuși sub acoperirea lor. Comandanții britanici erau conștienți de amenințarea reprezentată de artileria germană care domina Strâmtoarea Dover și, pe 4 septembrie 1940, șeful Marelui stat major al Marinei a semnat un memoriu în care sublinia că dacă germanii „... ar putea să cucerească controlul asupra strâmtorii Dover și să captureze tunurile noastre de apărare, mai apoi, controlând
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
britanici erau conștienți de amenințarea reprezentată de artileria germană care domina Strâmtoarea Dover și, pe 4 septembrie 1940, șeful Marelui stat major al Marinei a semnat un memoriu în care sublinia că dacă germanii „... ar putea să cucerească controlul asupra strâmtorii Dover și să captureze tunurile noastre de apărare, mai apoi, controlând aceste puncte de pe ambele maluri ale strâmtorii, ar putea fi în poziția de a interzice în cea mai mare parte accesul forțelor noastre navale în acele ape”. În condițiile
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
șeful Marelui stat major al Marinei a semnat un memoriu în care sublinia că dacă germanii „... ar putea să cucerească controlul asupra strâmtorii Dover și să captureze tunurile noastre de apărare, mai apoi, controlând aceste puncte de pe ambele maluri ale strâmtorii, ar putea fi în poziția de a interzice în cea mai mare parte accesul forțelor noastre navale în acele ape”. În condițiile în care germanii ar fi cucerit strâmtoarea Dover, Royal Navy nu ar mai fi putu să întrerupă fluxul
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de apărare, mai apoi, controlând aceste puncte de pe ambele maluri ale strâmtorii, ar putea fi în poziția de a interzice în cea mai mare parte accesul forțelor noastre navale în acele ape”. În condițiile în care germanii ar fi cucerit strâmtoarea Dover, Royal Navy nu ar mai fi putu să întrerupă fluxul de provizii și de trupe de rezervă germane peste Canal, cel puțin în timpul zilei. Mai apoi, el avertiza că în această situație, germanii ar fi fost capabili să asigure
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
peste Canal, cel puțin în timpul zilei. Mai apoi, el avertiza că în această situație, germanii ar fi fost capabili să asigure o vigoare deosebită atacului împotriva forțelor britanice. Chiar a doua zi, Marele stat major reunit, după ce a analizat importanța strâmtorii din toate punctele de vedere, a decis să întărească defensiva din regiunea litoralului din zonă cu noi trupe terestre. Bateriile de coastă germane au început să tragă asupra țintelor navale în a doua săptămână a lunii august 1940 și și-
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
este o strâmtoare situată în nord-vestul Oceanului Pacific care desparte Japonia de Coreea de Sud și unește Marea Chinei de Est cu Marea Japoniei. Strâmtoarea este despărțită de Insula Tsushima în canalul vestic și canalul estic - Strâmtoarea Tsushima. La nord, strâmtoarea este mărginită de coasta sudică
Strâmtoarea Coreei () [Corola-website/Science/334429_a_335758]
-
este o strâmtoare situată în nord-vestul Oceanului Pacific care desparte Japonia de Coreea de Sud și unește Marea Chinei de Est cu Marea Japoniei. Strâmtoarea este despărțită de Insula Tsushima în canalul vestic și canalul estic - Strâmtoarea Tsushima. La nord, strâmtoarea este mărginită de coasta sudică a Peninsulei Coreeane, iar la sud de insulele sud-vestice ale arhipelagul japonez — Kyūshū și Honshū. Are o lățime de
Strâmtoarea Coreei () [Corola-website/Science/334429_a_335758]
-
este o strâmtoare situată în nord-vestul Oceanului Pacific care desparte Japonia de Coreea de Sud și unește Marea Chinei de Est cu Marea Japoniei. Strâmtoarea este despărțită de Insula Tsushima în canalul vestic și canalul estic - Strâmtoarea Tsushima. La nord, strâmtoarea este mărginită de coasta sudică a Peninsulei Coreeane, iar la sud de insulele sud-vestice ale arhipelagul japonez — Kyūshū și Honshū. Are o lățime de circa 200 km și o adâncime medie de 90-100 metri.
Strâmtoarea Coreei () [Corola-website/Science/334429_a_335758]
-
este o strâmtoare situată în nord-vestul Oceanului Pacific care desparte Japonia de Coreea de Sud și unește Marea Chinei de Est cu Marea Japoniei. Strâmtoarea este despărțită de Insula Tsushima în canalul vestic și canalul estic - Strâmtoarea Tsushima. La nord, strâmtoarea este mărginită de coasta sudică a Peninsulei Coreeane, iar la sud de insulele sud-vestice ale arhipelagul japonez — Kyūshū și Honshū. Are o lățime de circa 200 km și o adâncime medie de 90-100 metri.
Strâmtoarea Coreei () [Corola-website/Science/334429_a_335758]
-
Psou). Zona de stepa pontică este de multe ori, de asemenea, cuprinsă în noțiunea de „Caucazul de Nord”, astfel limita de nord a regiunii geografice este în general considerat a fi depresiunea Kuma-Manîci. Aceasta este delimitată de Marea Azov și strâmtoarea Kerci la vest, și Marea Caspică la est. În conformitate cu "Concise Atlas of the World", cea mai mare parte din regiune nord-caucaziană se află în partea europeană „general acceptată”, care separă Europa de Asia. Din punct de vedere confesional, regiunea este
Caucazul de Nord () [Corola-website/Science/331530_a_332859]
-
în timp ce grecii antici, romanii, grecii bizantini, grecii crimeeni și turcii otomani (1475-1783) au controlat sudul timp de secole fiecare. În secolul al IX-lea estul peninsulei cu porturile Kimmeros și Vosforos, a fost un timp controlat de rușii kieveni, odată cu strâmtoarea Kerci. Între secolul al XIII-lea și secolul al XV-lea porturile Cembalo, Caulita, Lusta, Soldaia, Caffa (Theodosia), Chimmero și Vosporo au fost controlate succesiv de republicile Veneția (1204-1235) și Genova (1315-1475). Maria de Mangop, a doua soție a lui
Istoria Crimeii () [Corola-website/Science/331547_a_332876]
-
în greca veche: "Ταυρίς", iar în latină: "Taurica") au fost denumirile date altădată de grecii antici peninsulei Crimeea. „Taurizii” erau băștinașii cimerieni, ulterior amestecați cu sciții și elenizați, constituind „regatul Bosforului”, cu centrul de-o parte și de alta a strâmtorii Kerci („Bosforul Cimerian” - „bosfor” însemnând "strâmtoare" în limba greacă veche, de la "bous" sau "buzō" : « a strânge », și "poros" : « trecere ») care leagă Marea Neagră (atunci „Pontul Euxin” adică "marea primitoare") cu Marea Azov (atunci „lacul Meotid” adică "mlăștinos"). propriu-zisă era mai întinsă
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
latină: "Taurica") au fost denumirile date altădată de grecii antici peninsulei Crimeea. „Taurizii” erau băștinașii cimerieni, ulterior amestecați cu sciții și elenizați, constituind „regatul Bosforului”, cu centrul de-o parte și de alta a strâmtorii Kerci („Bosforul Cimerian” - „bosfor” însemnând "strâmtoare" în limba greacă veche, de la "bous" sau "buzō" : « a strânge », și "poros" : « trecere ») care leagă Marea Neagră (atunci „Pontul Euxin” adică "marea primitoare") cu Marea Azov (atunci „lacul Meotid” adică "mlăștinos"). propriu-zisă era mai întinsă decât regatul, dar sub influența acestuia
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
coasta de sud a peninsulei Crimeea, care a trăit în munții Crimeii și pe fâșia îngustă de pământ dintre munți și Marea Neagră. Ei au dat numele peninsulei cunoscute în Antichitate ca "Taurida", "Taurica". Deoarece îngheța iarna, „Bosforul Cimerian” este o strâmtoare care nu era navigabilă decât vara, și care nu a avut niciodată importanța „Bosforului Traciei” (actualul Bosfor), deși vasele grecești ajungeau până la gurile fluviului "Tanais" (Don). Apa era atât de puțin adâncă, încât în epoca Greciei Antice, Marea Azov era
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
/ Regatul Bosforan / Regatul Bosporan a fost un regat grec antic stabilit pe malurile Bosforului Cimmerian, denumirea antică a actualei strâmtori Kerci, care leagă Pontul Euxin (actuala Marea Neagră) de lacul Meotid (actuala Marea Azov), și pe teritoriul Tauridei. A fost întemeiat în secolul al V-lea î.Hr. de către dinastia Arheanactizilor. Spartocizii le-au succedat din 438 î.Hr. până prin 110 î.Hr. Regatul
Regatul Bosforului () [Corola-website/Science/331634_a_332963]
-
a intrat apoi în posesia lui Mitridate al VI-lea din Pont, înainte de a-și afla autonomia, sub protectoratul Imperiului Roman. S-a prăbușit sub atacurile ostrogoților și apoi ale hunilor, la jumătatea secolului al IV-lea. Numele Bosfor semnifică „strâmtoare” și provine din cuvintele vechi grecești "bous" (sau "buzō"), „a strânge”, și "poros", „trecere”. Istoria acestui regat este destul de puțin cunoscută, pe perioada de dinainte de secolul al V-lea. La fondarea cetăților, contactele cu triburile băștinașe erau pașnice, ceea ce a
Regatul Bosforului () [Corola-website/Science/331634_a_332963]
-
Illa de brasil", una la sud-vest de Irlanda (unde se presupune că ar fi locul insulei mitologice) și una la sud de "Illa verde" sau Groenlanda. Pe hărți insula a fost prezentată ca fiind circulară, de multe ori cu o strâmtoare centrală sau un râu care curge de la est-vest de-a lungul diametrului insulei. În ciuda încercărilor eșuate de a o găsi, aceasta a apărut în mod regulat pe hărți până în 1865 ca fiind situată la sud vest de Golful Galway, de
Brasil (insulă mitologică) () [Corola-website/Science/331668_a_332997]
-
navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică ("Grand Fleet") era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean "Hochseeflote" de viceamiralul Reinhard Scheer. Intenția "Hochseeflote" era de a atrage în larg "Grand Fleet" și
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]