4,043 matches
-
accepte tăcerea ei drept răspuns, zise în grabă: — Cine poate ști? Apoi, sprijinindu-și bicicleta de un stâlp, făcu un gest care voia să spună cine poate ști? în aer și se grăbi să intre în clădire. Interiorul poștei era sumbru și întunecat. În mod inexplicabil, singura fereastră era cea prin care vindeau timbre, iar aceasta era încă închisă bine. Agrafe de birou, formulare și documente zăceau împrăștiate pe o podea cenușie și murdară, iar câteva teancuri instabile de registre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
își imagina atât de bine frigul și curățenia, încât fiecare fir de păr de pe el se ridica. Seara, când se descoperi că nu terminase nimic din ceea ce-ar fi trebuit să facă, fu trimis acasă sub amenințarea celor mai sumbre consecințe; avea să vină în ziua următoare înaintea tuturor ca să își termine treaba. Cât îl chinuiau! Se simțise atât de bine lăsat cu ale lui. Și cum să se poată concentra? Nu putuse să doarmă noaptea trecută și nici în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
vede pe fețele lor. Kulfi aruncă niște lut umed peste o pasăre în care înfipsese cuișoare și îi dădu drumul în mijlocul vâlvătăii ca să se perpelească. Aerul se umplu de fum. — Așteaptă și-ai să vezi, repetă Ammaji pe un ton sumbru. Și nu trecu mult până când trupa din Shahkot, prezidată de Maimuța de la Cinema, se transformă într-un oaspete regulat al câmpurilor și pădurilor ce înconjurau livada. Rareori se aventurau afară din oraș și oamenii se întrebau de ce făcuseră această călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
făcut. Da, ai creat chiar o situație aici. În momentul acela intră unul dintre polițiști și șopti ceva de urgență. — Ce? spuse. Ești sora bărbatului care stă sus în copac? Baba este fratele tău? Încuviință din cap cu un aer sumbru. Superintendentul ieși din încăpere și reveni însoțit de câțiva polițiști curioși. Îmi pare rău, îi spuse, n-am știut numele de familie. Vă rog să veniți cu noi. Vă vom escorta înapoi la familia dumneavoastră. Și îl împinse de la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
toate librăriile de pe Charing Cross Road, dar în nici una n-am găsit vreo carte de-a ta. — Da, da. — Doar unul dintre tipi auzise de tine și a spus că ești cam bolnav la cap. Știi cum explic eu caracterul sumbru al literaturii moderne? m-a întrebat Martin. Ca toți ceilalți oameni, scriitorii trebuie să se descurce azi fără servitori. Trebuie să-și spele singuri și să facă restul gospodăriei. Nu e de mirare că sunt așa de morbizi. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Tolchock. Buuun! Hai, luați-mă, mi-am spus eu. Dar am rupt-o iar la fugă, fentându-l pe Bruno, pe Horris, poliția financiară, toată America... Mi-am petrecut noaptea ascuns într-o toaletă din PakAir. La fiecare câteva secunde sughițam sumbru și așteptam ca măseaua să-mi ardă una-n față. Era un automat pentru aspirine în closet, dar d-aveam nici un ban. Nici unul. Dacă aș fi putut să mă omor în noaptea aia, aș fi făcut-o. Dar sinuciderea, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un negru croncănit... Veșnicie, Enervare... Din fanfare funerare Toamna sună, agonie... Vânt de gheață s-a pornit, Iar sub crengile schelete, - Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, - Vine, nu vine... Oh, amurguri violete... Amurg de iarnă Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Câmpia albă - un imens rotund - Vâslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontal, diametral. Copacii rari și ninși par de cristal. Chemări de dispariție mă sorb, Pe când, tăcut, se-ntoarce-același corb, Tăind orizontal, diametral. Alean E-n zori
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
triste Mă prinse sinistre gândiri - În jurul meu corpuri de ceară, Cu hâde și fixe priviri. Și-acea caterincă-fanfară Îmi dete un tremur satanic; În racle de sticlă - princese Oftau, în dantele, mecanic. Și-atunci, am fugit plin de groază Din sumbrul muzeu fioros, Orașul dormea în tăcere, Flașneta plângea cavernos. Plângea caterinca-fanfară O arie tristă, uitată... Și stam împietrit... și de veacuri, Cetatea părea blesemată. Finis Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală... Iar sânul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de averi orașu-i plin, Și ninge în orașul mare!... Plumb de iarnă Și iar... aceeași oră de dimineață... Pe toate mocnind același secret; Un frig violet, și fața e creață - - O, cum omul a devenit concret... Lungi plictiseli în turnurile sumbre... Noian de superstiții, cu hohot sec, târziu; - Vei merita o lampă-n mohorâte umbre Și corbii azvârliți de-al nopților pustiu. În noaptea viforoasă de vei putea învinge O tristă-ngăduire, sau un humor secret - Vor auzi în turnuri, se vor
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
să scriu Aceste rânduri. Credeam, Numai să privesc. Le public, Și poate, Din umbra unei terase, Într-o după-amiază Tăcută, cu soare, Va trece o pasăre, Departe, Ca printr-un parc... Gîndeștete atunci La fastuosul basm. * EXCELSIOR Astăzi superb, Mâine sumbru, Este Că scriu frumos. Și , poate , Rezervă De visări, Dar suflet mai viteaz... Tăceri De viitor. Dar suflet mai viteaz... Peste cancanuri, Sau șicane... O, la țară, Cu amintiri burgheze, Într-un conac... O simfonie De pe stradă M-a deviat
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
un moment, apoi trase concluzia că dacă el pleca, trebuia să presupună că ar putea. Trosc. O întrebare crucială: ar putea fi de folos ca ghid, așa afectat cum era de experiența trecută a altor dimensiuni? Din nou un răspuns sumbru: trebuia să spere că totul va fi bine. Trosc. Altă întrebare crucială: îl va putea oare influența el pe Vultur-în-Zbor suficient de mult încât să facă să funcționeze întregul plan? Și iar, nesiguranță: totul depindea de felul cum va reacționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se mai putea face nimic. Virgil nu mai avea puterea să se apropie de Grimus. Și-o recăpătase în pădure, dar o pierduse din nou în lupta cu gorful. Acum totul depindea de Vultur-în-Zbor. Virgil găsea un motiv de amuzament sumbru în faptul că el plănuia exact ceea ce și-ar fi dorit Deggle. Era ceva ce l-ar amuza și pe Maestrul Nicholas dacă ar afla. în caz că n-ar exista nici un zeu, ar trebui să inventăm unul, își aminti Virgil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să iubească, iar asta e mai important. Situația se va înrăutăți, pentru că acum, în momentul în care se vor relaxa, vor fi expuși Dimensiunilor. Unii dintre ei vor muri. Ceea ce-i va face pe restul și mai maniaci. O perspectivă sumbră și sunt sigur că ești de acord cu mine. — Iocasta și fetele ei nu par să fie afectate, spuse Vultur-în-Zbor. — Ah, spuse Virgil. Iată, în două cuvinte, esența extraordinară a acestei Case. Știi, ea e un refugiu în fața Efectului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Virgil. O jumătate de pâine nu-i întotdeauna mai bună decât nimic. Povara vinovăției și sentimentul inutilității din sufletul său îl determinară pe Vultur-în-Zbor să accepte sarcina. Moralul său scăzuse constant de la moartea lui Ignatius Gribb. Acum, confruntat cu alternativele sumbre pe care i le oferise Virgil, atinsese nadirul. Dar ceva îl reținea, împiedicându-l să accepte - poate o fărâmă din sufletul relativ inocent cu care venise pe insula Calf - și, gândindu-se la acel suflet, găsi o ultimă licărire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și își înăspri vocea cât de mult se simți în stare s-o facă. — Te-am iubit, îi spuse el. Ochii ei se transformară în pietre, în mărgele verzi, opace. — M-ai iubit. Nu era o întrebare. Era o afirmație sumbră. — Totul s-a schimbat, spuse el amărât. Trebuie să plec. — O curvă, îi aruncă ea. Asta crezi că sunt: o curvă. Nu vorbesc cu curvele. Tu și cu ea. Tu ai plănuit totul: să mă faci să te iubesc, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
K. Ar fi vorbit despre asta o veșnicie, dar Deggle l-a întrerupt brusc, amintindu-i de Trandafir. — A, da! a spus el. Trandafirul. Trandafirul are Puterea. — Ești ocultist? am întrebat întristat. întotdeauna m-a întristat ocultismul. E atât de sumbru. — Nu neapărat, a ciripit el. Deschis la minte. Așa sunt. Dacă Trandafirul are Puterea, trebuie să aflăm ce fel de putere. — Deschide coșciugul, mi-a zis. Nu-mi place să mi se dea ordine, dar m-am trezit că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
putut folosi Trandafirul. E un fel de paralizie a minții. Mă izolează de acel vuiet insidios - dar mă izolează și de nenumăratele universuri pe care încă nu le-am văzut. Acum insula Calf este tot ce am. Și ce moștenire sumbră e ea! Voi fi scurt, altminteri voi deveni sentimental. Grimus a folosit pentru prima dată Trandafirul pentru o Călătorie intradimensională și s-a deplasat - împreună cu Trandafirul - pe vârful muntelui. După foarte multă trudă reușise să construiască o barieră dublă între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pălărie neagră de paie cu pene de struț prinse într-o parte, cumpărată acum trei ani. Era pentru prima dată când o purtam. Nu aruncam niciodată îmbrăcămintea; mai devreme sau mai târziu, se ivea momentul potrivit. Bineînțeles că atmosfera era sumbră, lucru pe care îl puneam pe seama bunelor maniere și nu a suferinței. Se pare că Charles nu avea rude apropiate, doar niște veri în Olanda care nu veniseră la înmormântare, așa că Belinda nu era nevoită să le consoleze pe rudele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
răsfățul unor molatece și voluptuoase răstopiri, răzvârliri și rostogoliri. Au trupuri aerul, lumina, se joacă printre noi și, simt aceasta acum, ne duc în zbenguiala lor și pe noi departe, tot mai afund în repegușul vremii. Deși sufletul meu e sumbru (coborât, cum m-a corectat un poet), o astfel de împreunare de aer și lumină mă îmblânzește, mă scaldă în unda purificatoare și-mi readuce puterea de a mai închipui un an. Și încă un an. La prânz e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și l-am văzut intrînd pe prietenul meu Tomás Aguilar. Un fier roșu Îmi străbătu inima. Providența mi-o refuza pe Bea, Însă mi-l trimitea pe fratele ei. Funest herald, mă gîndii În sinea mea. Tomás avea o Înfățișare sumbră și un aer oarecum descurajat. — Teribil aer funerar ne aduceți, don Tomás, comentă Fermín. Veți accepta din parte-ne măcar o cafeluță, nu-i așa? N-am să spun nu, zise Tomás, cu reticența lui obișnuită. Fermín Îi turnă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și făceau ultima călătorie la groapa comună Într-un car donat de o firmă de la Hospitalet de Llobregat specializată În produse din carne și cîrnățărie, de o reputație Îndoielnică, care după cîțiva ani avea să fie implicată Într-un scandal sumbru. — Toate astea le-ai născocit dumneata, am protestat eu, copleșit de acest tablou dantesc. — Înzestrarea mea de născocitor nu se Întinde pînă Într-acolo, Daniel. Așteaptă și-ai să vezi. Eu am vizitat edificiul, cu o ocazie nefastă, să tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o lua cu sine și pe Penélope și Înlesnea o scurtă Întîlnire a celor doi tineri, văzînd cum Între ei creștea o iubire pe care ea nu o cunoscuse niciodată, care Îi fusese refuzată. Tot pe atunci observase Jacinta prezența sumbră și tulburătoare a acelui băiat tăcut pe care toată lumea Îl striga Francisco Javier, fiul portarului de la San Gabriel. Îl surprindea cum Îi spiona, citindu-le gesturile de la distanță și devorînd-o din priviri pe Penélope. Jacinta păstrase o fotografie pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca să Învețe meserie, la tertipurile soției lui, Sophie, care Încerca să Îndulcească evidenta uitare la care Îi condamnase Julián. — Fiu-tău se crede cineva fiindcă bogătanii ăia Îl țin pe post de maimuță de circ, spunea el cu un aer sumbru, Înveninat de ranchiună. Într-o bună zi, cînd urmau să se Împlinească trei ani de la prima vizită a lui don Ricardo Aldaya la magazinul de pălării „Fortuny și fiii“, pălărierul Îl lăsă pe Quimet la cîrma prăvăliei, zicîndu-i că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zîmbit și mi-a zis că știa. — Fiecare face ce se pricepe mai bine. L-am Întrebat dacă el fusese cel care sunase de atîtea ori ca să afle adresa lui Carax. Mi-a zis că nu și, cu o expresie sumbră, m-a avertizat că nu trebuia să dau adresa aceea nimănui. Niciodată. Miquel Moliner era un om enigmatic. Trăia singur Într-un palat cu aspect de peșteră, aproape În ruină, care făcea parte din moștenirea tatălui său, un industriaș ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fără să-l vedem. — Tu l-ai omorît pe Sanmartí? am șoptit eu. Îi e cuiva dor de el? Vorbeam În șoaptă, sub privirea atentă a bărbaților singuri de la parterul cu fotolii, roși de invidie În fața aparentului succes al acelui sumbru concurent. L-am Întrebat unde se ascunsese Între timp, dar nu mi-a răspuns. — Mai există un exemplar din Umbra vîntului, mi-a șoptit el. Aici, la Barcelona. — Te Înșeli, Julián. Le-ai distrus pe toate. — Pe toate, În afară de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]