3,381 matches
-
Într-o cameră, dar În cameră, nu În aer liber. Și țin minte că erau și niște ajutoare, nu știu de unde, că mergeam pe la prânz și ni se dădea, o singură dată pe zi, o bucățică de pâine și o supă. Cam asta era tot, că În rest n-aveai nici o posibilitate. Nu puteai să schimbi, nu mai aveam nici un fel de bunuri. Deci asta a fost la Berșad. Acolo tata s-a Întâlnit cu Încă doi frați, tot din Siret
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că altfel mureau. Ar fi murit de foame dacă așa-numita colonie rădăuțeană - căci majoritatea erau rădăuțeni care au vândut câte o blană, au vândut câte ceva și au pus pe picioare această turnătorie și atunci au primit și ei această supă și pâine și câte ceva de la noi, bani de la copiii care au Învățat limbi străine... Era foarte cultă. A mai fost o familie venită din Berlin. Eu pe urmă m-am Împrietenit la un săniuș, cum s-ar spune, cu un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
atunci tatăl meu, care vorbea perfect limba germană, cu tot riscul pe care Îl reprezenta acest lucru, s-a dus să muncească acolo. Era un mare risc, dar el primea În schimbul muncii sale În fiecare zi câte o gamelă cu supă de linte și o pâine În formă de cărămidă, ceea ce Însemna foarte mult pentru Întreaga familie. Când și cum v-ați Întors acasă? - În anul 1944, noi am plecat din Moghilev după ce au intrat rușii. În 1944 am pornit spre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
duceam fratelui meu... — Dar, În general, În lagăr cu ce vă hrăneau? — O, În lagăr era o foame cumplită. Nu-mi aduc aminte decât de fărâmiturile alea de pâine și de cojile de cartofi... Ce ne dădeau În acele castronașe, supă, ce-o fi fost, nu țin minte... În orice caz, se murea de foame, de frig, de boli... — Copiii din lagăr erau mai mari sau mai mici? — Nu, erau de toate vârstele. Cei care puteau să se mai descurce... dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cum să vă spun... olițe. Și, așa cum am stat, cinci era numărul lor preferat: stăteam cinci Într-un rând - cinci, cinci... așa se număra totdeauna, câte cinci. Și atunci ne-au dat, așa, Într-un blid, hai să zicem ceva supă, ceva groaznic ... Dar nu la fiecare, ci la rând: la Începutul rândului s-a dat Într-un blid ceva mâncare și noi, cele cinci, am numărat din blidul acela unu, doi, trei, patru, cinci, am Înfulecat vreo cinci linguri, am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
auzit și i-au luat pe toți, iar pe noi, care am dormit, ne-au uitat acolo. Ne-am dus după ceilalți - ce să facem? N-am știut nimic. Cei care au intrat În bucătărie au adus pentru fiecare o supă caldă și o mulțime de pâini. Fiecare a luat câte patru-cinci pâini, dar pe drum am aruncat, că era greu să ne ducem pe noi, darămite să mai cărăm și pâinea. După o zi i-am ajuns: nimeni n-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
șase zile am fost pe câmp, una la primar... Și atunci toată familia a dispărut și s-a Întors cu ceva mâncare - și am mâncat tot. În fine, a venit el, deodată a dispărut, a venit și a făcut o supă minunată, de făină. Ați auzit de așa ceva? La noi nu se face. Dar era caldă. Și erau doi litri. Am mâncat. Am mâncat și ce au adus ceilalți. A doua zi eram foarte bolnavă, că m-am ales și cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
eram oameni, eram animale. Nu ne gândeam decât la hrană. Vă Închipuiți dumneavoastră că dimineața ne dădeau o cafea - ei, cafea, nu cafea din asta, o licoare neagră - și ne trimiteau la lucru. La amiază ne dădeau o farfurie de supă, În care pluteau niște coji de cartofi, deoarece cartofii Îi făceau pentru paznici, iar nouă ne dădeau cojile, și ceva legume uscate. Și o pâine neagră, mică de tot, nici un sfert de kilogram nu era. Și seara ne dădeau o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aveam nici o pregătire. Ne-au pus În niște barăci, mai precis Într-o baracă mare, În două părți erau puse cândva niște paie, au urmat două săptămâni mizerabile În care am primit o bucățică de pâine de secară și ceva supă din pâinea pe care o țineau În aburi la bucătăria mare. Da’ n-aveam nici farfurii, nimic... Am găsit undeva din... oale În care făceam treaba, murdare, dar trebuia să mănânci. Nu mâncasem nici pe drum, cinci zile, așa că ori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ce cereau uzinele din combinat, că erau foarte multe uzine acolo. Sigur, uzina principală făcea negru de fum. Și asta mergea până la ora cinci seara, cu o jumătate de oră pauză În care combinatul ne dădea aproape un litru de supă din sfeclă furajeră. După aceea continuam munca și la ora cinci ne Încolonam. În echipa noastră erau 200 de deținuți. Când ieșeam pe poarta lagărului comandantul SS ne număra, când intram - ne număra. Deci, era exclus ca cineva să lipsească
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
-i plăcea de cineva, Îl omora În bătaie, nu era nici o problemă - numai să aducă la numărat cadavrul, să se vadă că nu a fugit. Așa decurgea viața În lagăr... Mergeam acasă, În baracă, și primeam Încă un litru de supă de sfeclă furajeră, meniul general. Dar, având În vedere că era o poziție strategică și producea muniții, În fiecare zi frumoasă cu soare și vedere clară veneau avioanele americane: veneau În rând, așa, 20 pe lățime și 20 pe lungime
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
scaunul de sub picioare. Și În general În iunie, iulie, august, când s-au Întâmplat asemenea lucruri, la 9.30 era, spre apus. Fanfara lagărului intona marșul triumfal. Și noi trebuia să mergem după ritmul marșului la baracă și să luăm supa. Și cum mergeam noi spre baracă și ne uitam așa În lături, vedeam oamenii atârnând și marșul care ne lua auzul. Mergeam să mâncăm. Vă dați seama, din punct de vedere psihologic, ce Însemna asta pentru un om gânditor și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
extraordinare. În lagăr era și un bordel, sigur, cu femei deportate. Unii primeau bilete pentru o Întâlnire erotică, alții nu. Ăștia erau puțini. Alții au devenit homosexuali și atunci alegeau dintre tineri, copii de 15-16 ani, și le dădeau pâine, supă, nu știu ce, și Își făceau trebuințele sexuale. Era o decădere, o murdărie absolută În lagăr. În ceea ce mă privește, ei, având surplusuri de pâine, marmeladă, margarină, aflând că sunt croitor, spre norocul meu, că, după legile rasiste, nu m-au lăsat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
noi: noi primeam haine vărgate, de deținut, ei primeau uniformă, dar de culoare albastru-Închis, sigur, și nu li se potrivea și atunci veneau la mine să le-o aranjez. Și le făceam frumos, că mă pricepeam. Primeam și pâine, și supă... Aveam doi prieteni: unu’ era Herman Iacob, care, din păcate, a murit, nu știu unde, la sfârșitul lagărului; și Naftalin Raimond, care a emigrat În 1946 În Statele Unite, a moștenit o fabrică de confecții pentru dame, a devenit milionar și acum este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
centru de recreare a SS-iștilor. Acolo Crucea Roșie instalase un spital. În subsol m-au băgat Într-o cadă și fetele germane m-au spălat, m-au băgat În pat curat, alb, și mi-au dat o farfurie de supă. Nu știu exact din ce era, dar cred că au băgat morfină, că a doua zi dizenteria a dispărut. Am stat În spitalul acela trei luni de zile. De la 28 de kilograme am ajuns la 72 de kilograme. De atunci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
până la eliberare, pe 11 aprilie, n-am mai lucrat. Ne dădeau doar o hrană foarte-foarte subțire care se compunea, dimineața, dintr-o zeamă neagră, care ziceau că-i cafea (dar era din orz prăjit), la prânz primeai o gamelă cu supă din asta subțire, din sfeclă furajeră, un sfert de kilogram de pâine pentru toată ziua, o bucățică, eventual, de margarină de 10 grame, o lingură de marmeladă, tot subțiată, de conservă. Cam din asta trebuia să trăiești. Așa că nu vă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să intrăm În bloc. În bloc erau niște priciuri, unde stăteau 10-12 persoane, să spunem În formă de lingură - pentru că din lipsă de spațiu, dacă se Întorcea unu’ trebuiau să se Întoarcă toți ceilalți. În ce privește alimentația, era un fel de supă - unii spuneau că provenea din resturile alimentare care rămâneau În vagoane, În orice caz era de nemâncat. Erau condiții foarte vitrege! După câteva zile, de la Auschwitz am fost transportați la Buchenwald. Am văzut că ați fost la colegul meu Vasile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nu ni se servea nimic. Cine avea atâta putere dimineața Încât să renunțe la a-și mânca toată rația de pâine Începea să ronțăie bucățica pusă deoparte. Seara, la sfârșitul zilei de muncă, ni se distribuia câte o farfurie de supă, mai mult sau mai puțin groasă (dacă ai nimerit să primești ceva cartofi). În definitiv, și Niederorschel a fost un lagăr de muncă nazist ca toate celelalte. Însă deosebirea esențială Între acest comando de muncă ce aparținuse de Buchenwald și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
putut să te omoare cu patul puștii. N-ai nici o grijă, rănile astea superficiale Îți trec În câteva zile.” În timp ce-mi spunea vorbele de mai sus, a pus pe masă o porție de pâine și un blid de supă... O asemenea scenă aproape că ar fi fost inimaginabilă În Auschwitz: un german get-beget să scape de la moarte un băiat evreu de 15 ani. - Un caz, Într-adevăr, emoționant. Și, se pare, un lagăr ceva mai ieșit din comun... - Probabil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o binefacere. Că Lageraltester-ul..., adică bătrânul lagărului, cel care conducea baraca respectivă, avea niște responsabilități față de nemți... Și el a avut niște nepoți, cărora le-am dat lecții de latină și de matematică, și pentru asta primeam o farfurie de supă În plus. Ciorbă de sfeclă. Era o ciorbă de sfeclă furajeră. Astea sunt elementele care m-au făcut să rămân În viață. Deci eu mi-am folosit cunoștințele, să zicem, În această privință. Nu știu dacă ei au scăpat, pentru că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
câte cinci” - și cadavrele din fiecare bloc erau puse aici: unu-doi-trei-cinci, câte erau. Fiecare cameră avea un Stubenaltester, adică șeful camerei, care răspundea În principal de Împărțirea mâncării. Și lua el tot ce era bun, iar nouă ne dădea apă - supa de cartofi; erau niște cartofi la fund, În rest era apă. Nouă ne dădea apa, iar ce era la fund Îi rămânea lui și șefului de baracă. La cinci, cinci și jumătate era apelul și venea SS-istul. Și până
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
neagră și rece. Mi-am dat seama ce este: erau niște frunze, nu știu de care ce dădeau apei culoarea neagră. Bineînțeles că fără zahăr. Dacă ne țineau ore Întregi până se făcea apelul... era rece. La prânz era o supă de cartofi. Însă nu aveam linguri și Împrumutam unul de la altul. La prânz, În general... Era bine când erau cartofi, că dacă era supă de sfeclă furajeră Îți făcea o diureză fantastică: cum beai supa aia de sfeclă, dacă În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
zahăr. Dacă ne țineau ore Întregi până se făcea apelul... era rece. La prânz era o supă de cartofi. Însă nu aveam linguri și Împrumutam unul de la altul. La prânz, În general... Era bine când erau cartofi, că dacă era supă de sfeclă furajeră Îți făcea o diureză fantastică: cum beai supa aia de sfeclă, dacă În jumătate de oră nu te duceai la W.C., făceai pe tine. Așa că seara ne dădeau... La prânz ne dădeau și pâine, o felie de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
rece. La prânz era o supă de cartofi. Însă nu aveam linguri și Împrumutam unul de la altul. La prânz, În general... Era bine când erau cartofi, că dacă era supă de sfeclă furajeră Îți făcea o diureză fantastică: cum beai supa aia de sfeclă, dacă În jumătate de oră nu te duceai la W.C., făceai pe tine. Așa că seara ne dădeau... La prânz ne dădeau și pâine, o felie de pâine, cât o chestie de aia, o casetă - era ceva mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pijama... Ne-au tuns, sigur. Acolo nu mai erau păduchi decât foarte rar; ne despăducheam... Curgea apa - puteai să bei apă... Mâncarea era ceva mai bună, adică pâinea era la fel, cafeaua la fel, dar, totuși, Îți dădeau cartofi, uneori supă de cartofi, iar seara Îți dădeau un crenvurșt sau un wurșt... cât degetul ăsta. Era puțină carne. Însă mai important la Buchenwald a fost că majoritatea blocurilor erau conduse de social-democrați germani: aveau grijă de noi, să fie curat, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]